Hey! Ma aflu într-o situație "budincă", cum am numit eu starea de confuzie. Am făcut cunoștință cu un băiat cu doi ani jumate mai mare ca mine,pe internet, cu aproape jumătate de an în urmă. Mi s-a părut că ar fi,iar,o cauza pentru care nu ar merita să-mi pierd timpul. Dar s-a dovedit a fi un băiat de treabă. Faptul ca ascultam aceeași trupa "Three Days Grace" şi ca aveam tipul de seriale asemănător, chiar şi principiile, m-a făcut sa dau o şansă, şi nu doar lui, dar şi mie. Peste doua zile, ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, în timp ce vorbeam la telefon.(soarta,hmm?)
Sincer, prima luna în care eram,sa zicem, deja împreună, a fost o luna amuzanta,distractiva şi ma simțeam fericita, ca iată,uite, am găsit o persoana care ma înțelege...
Dar a început de la o vreme să mă "piseze", ca ba ma purtam ca un copil, ca ba ar trebui sa ma maturizez, căci realitatea ma va lovi şi nu voi sti ce-i cu mine,ca ba principiile mele erau greșite. Şi susținea răspicat că are dreptul să mă schimbe (în schimb eu pe el nu). Şi capac a fost atunci când mi-a spus ca l-ar fi deranjat aspectul meu. Şi am început sa fiu mai pasiva, nu la fel de energetica, cu prietenii mei nu mai ieșeam, în jurnalele mele nu mai scriam, şi am simțit că nu mai sunt eu. Totusi, mi-am trecut peste orgoliu şi am hotărât să mai ofer şansă, şi am discutat şi cu el. Şi a venit alta lovitură ca cică as fi fost indiferentă (când de fapt eu clădeam emoție cu emoție). Din acea zi am încetat să-i scriu, pentru ca era deja o casA pierdută. Şi nici el nu îmi mai scrie. Logic ar fi fost, ca eu sa-I dovedesc ca nu sunt "indiferentă", dar din motive egoiste, nu mi-a permis mândria. Ţin să menționez că sunt o persoana mai timidă, şi el a fost primul iubit al meu, şi nu prea ma dădeam în vânt după manifestări afectuoase, dar tineam la el,dar uite ca el nu vedea asta. În fine, ma presează aceasta dezamăgire, ca el nici nu s-a m-ai chinuit sa afle de ce nu i-am mai scris. Şi cine a procedat greșit? Eu sau el? Ce ar trebui sa fac, dacă dau cu ochii de el întâmplător? E bine sa rămânem dușmani pasivi?
Îmi cer scuze, pentru aceasta întrebare de proporții. Poate e ceva neînsemnat ceea ce am relatat, dar ma macină într-un mod foarte subtil şi totuși profund, deci am considerat ca ar fi ca atare, sa relev totul, desfășurat. Mulțumesc anticipat!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook