| Danielita a întrebat:

Am revenit aici cu o problema.Am fost cu cineva impreuna 1 an de zile. Din diverse cauze ne-am despartit, iar in August anul acesta ne-am impacat.Tin sa precizez ca il iubesc enorm si de fiecare data cand ne-am certat sufeream dupa el.Nu mi-a fost usor acea perioada in care am fost despartiti motiv pentru care m-am imprietenit cu un coleg. Care era doar amic cu mine. dar cu care discutam foarte mult prin mesaje. Odata impacata cu el am rarit mesajele cu colegul meu, dar, anumite persoane care doreau sa ne faca rau i-au spus lui ca" il insel " cu colegul meu.Fiind atunci proaspat impacati, el nu stia ce sa creada, si am ajuns la o cearta in care el a spus ca i-a ajuns si ca a lasat prea multe de la el. Si asa s-a terminat totul. Cand am inceput scoala, simtind nevoia de cineva aproape am incercat sa il inlocuiesc cu colegul meu, acceptand sa fiu impreuna cu acesta chiar daca gandul imi statea la tot el. Din cate am inteles el a aflat si a fost dezamagit. Acum nu stiu ce sa fac. Fostul a ramas cu impresia ca eu, de atunci cand eram impreuna cu el, si vorbeam cu colegu prin mesaje eram si cu colegul. Ce ar trebui sa fac? Sa incerc sa ii explic ca atunci nu aveam nici o legatura cu colegul si sa incerc sa ma impac cu el? Pentru ca tin foarte mult la el, si nu stiu cum o sa il readuc in viata mea sad Fundita!

2 răspunsuri:
| Caro34 a răspuns:

Poti incerca sa-i explici frumos cum sta treaba si sa-i zici ca e doar un prieten cu care imparteai tristetea provocata de plecarea lui, insa eu cred ca si colegul tau are acum ceva sentimente pentru tine fiindca banuiesc ca ii spuneai si de iubitul tau! Trebuie sa fii corecta si sa te hotarasti doar la unul; iar ambii sa stie ce reprezinta in viata ta: prieten si celalalt iubit, altfel mereu vei alerga intre aceste 2 repere. Apoi nu cred ca daca te iubeste nu va intelege - toti avem nevoie si de prieteni si nu-i putem pune la cosul de gunoi cand iubim pe cineva! Mult noroc!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Prostia oamenilor nu conteneste in a ma surprinde...

Tu te impaci cu fostul, dar continui sa schimbi mesaje si cu alt baiat... Daca el ar fi facut acelasi lucru cu o fata cum te-ai fi simtit?

Apoi, el afla de treaba asta si va despartiti. Tu, in desteptaciunea ta, te combini exact cu cel din cauza caruia te-ai despartit de baiatul pe care spui ca il iubesti...

Acum, problema ta nu e ca l-ai ranit si ca i-ai aratat ca de fapt avea dreptate, problema este ca el crede ca tu erai cu acel baiat atunci! Pentru ca in mintea ta inselatul trebuie sa cuprinda doar anumite chestii.

Ca sa inseli pe cineva, nu trebuie neaparat sa stai cu respectivul. Flirtul prin mesaje, confesiunile, micile dulcegarii la telefon, sunt tot inselat.

Daca e macar putin cu picioarele pe pamant prietenul tau nu se va intoarce la tine, pentru ca nu meriti asta. Cum nici el nu merita ce i-ai facut.