| Nu a întrebat:

Salut.
As avea ceva sa va povestesc, nu neaparat ca sa intreb ceva ci sa-mi confirm propriile ganduri.
De aproape 1 saptamana ies cu o fata. Sincer mi s-a parut ca tine la mine mult si nu am stat prea mult pe ganduri si am inceput sa investesc si eu niste sentimente.
Este, sau era cel putin, un fel de rai pe pamant cand o vedeam, insa nu m-as fi asteptat niciodata la ce s-a intamplat.
Trebuia sa ne vedem astazi, ca de obicei, insa ieri mi-a povestit ca, a fost afara o ora si a dat peste fostul ei. Initial zicea ca nu avea nici o intentie cu el, dar ulterior s-au impacat, asta evident, in timp ce inca stia ca-i cu mine.
Am avut o discutie aseara in care mi-a povestit asta. La inceput am ascultat cu atentie si n-am crezut ca poate fi o problema asa de serioasa, pentru ca oricine mai are niste rataciti, oricui i se trezesc anumite amintiri. Ceea ce mai stiu pe de alta parte, este ca intr-o relatie, tentatii exterioare exista mereu si trebuie sa-i ceri partenerului/partenerei sa te ajute sa treci peste, stiind ca te coplesesc.
Colac peste pupaza, in aceeasi zi, mie mi s-a oferit o oferta de "o noapte" (inainte sa am discutia cu ea) si stiind ca eu eram cu actuala, am refuzat oferta deoarece totusi tin la acea idee de mai sus, ca trebuie sa elimini tentatiile.
In sfarsit, am inceput sa discut cu ea, am intrebat-o in primul rand de ce s-a despartit fostul de ea, motivul era urmatorul: ea era cu el de 3 luni, iar el ca un baiat bun ce e, a gasit-o pe alta mai buna pe care o stia de cateva zile si a parasit-o pe actuala mea (desi era cu ea de 3 luni).
Am incercat, in zadar sa-i explic ca ii va face la fel si a 2-a oara, insa in zadar, am vorbit la pereti. A recunoscut ca-i o greseala ce face insa a continuat sa zica ca "asta vrea". I-am spus ca ceea ce face e un gest de egoism cam maxim, pentru ca in fond, facandu-ma pe mine sa sufar, ea si-a facut un moft. A recunoscut si asta. Insa tot n-a renuntat la ideea ei.
In fond, eu vad lucrurile cam asa:
Ea mi-a facut mie exact ce i-a facut fostul ei. Sa fie undeva o razbunare inconstienta, fara sa-si dea seama?
Eu am inteles de la bun inceput ce inseamna lucrul asta pentru ea, pentru ca si eu stiu cum este si am mai trecut prin asemenea stadii, insa eu cel putin, i-am zis celei cu care eram atunci si am rugat-o sa ma ajute.
In momentul in care era cu el, ieri si i-a zis ca vrea sa se impace, eu reprezentam 0 pentru ea, ca altfel nu ar mai fi facut asta.
A recunoscut de asemenea, ca daca eram eu acolo, nu s-ar mai fi intamplat asta, acum ce inseamna? Ca trebuie sa stau cu ea 24 de ore ca sa nu iasa unu din pamant si sa o fure?
Eu unul, lucru pe care l-a recunoscut si ea, nu i-am gresit cu nimic, insa acel baiat i-a gresit cu ceva, asa ca luand-o LOGIC (pentru ca totusi, daca nu esti incuiat la minte trebuie sa te gandesti nu numai dpdv sentimental dar si logic) ea intra intr-un dezavantaj singura.
Acum niste intrebari pentru cei, mai ales cele care au avut rabdare sa citeasca acest text:
- Va plictiseste bunatatea? Vreti neaparat ceva cu "nabadai", sa va simtiti speciale, sa creeati drame doar pentru ca le-ati vazut la televizor? Ca aud peste tot fete care se bat in piept ca vor sa fie iubite ca nu vor sa fie inselate, dar se pare ca ma insel, va circula prin vene putin sange masochist? Nu-i prima data cand patesc asa ceva si nu cred ca-s de condamnat ca incep sa gandesc asa, deci as prefera sa va abtineti de la acuzatii.
- Va intrebati de ce sunt unii baieti nesimtiti mereu, dar v-ati gandit la ce le faceti altora? Ca nu se nasc toti nesimtiti.
- Ar trebui sa devin si eu un tzaran? Ca vad ca au succes astia. Uite, sunt sincer, iubesc si am o rasplata foarte buna. Ala o paraseste ca pe o carpa doar pentru ca alta are tate mai mari si cur mai bun si primeste in dar devotament si iubire.

16 răspunsuri:
| Aylee a răspuns:

Frumoasa si trista povestea, dar sa stii ca asa este, dintr-un procent de 100%, 90% sunt tarfulite, nu ai ce sa le faci, uit-o si incearca sa cauti pe altcineva. Bafta.

| Elisa a răspuns:

Poate ca ea a vrut mai multe scantei.

| DeeDee a răspuns:

- Da. Un "nice guy" poate ocupa cu usurinta rolul de "cel mai bun prieten", dar pentru un iubit sa fii "bad boy" le atrage mai tare. Bad boy nu e baiatul care schimba fetele ca pe sosete. Este un baiat cu multa incredere in el, ingrijit, simpatic, cu simtul umorului si... putin misterios. Fetele sunt atrase de asa ceva. Atitudinea ta fata de viitoarea prietena nu trebuie sa se schimbe. Relatia va avea de suferit daca vei avea retineri. Nu e vina ei ce s-a intamplat cu asta. In plus, cum ai spus, nu ai nici o vina. De "nice guy" te plictisesti in cateva luni, nu intr-o saptamana. Nici nu ai zgariat suprafata cu iubitul/iubita dupa atat de putin timp.

- nu e vorba de o simpla nesimtire. Rankul baiatul in grup creste cand are mai multe tipe, dar o tipa care are mai multi baieti este considerata...stii tu cum. Asa ca relatia asta nu e tocmai egala. Chestia s-a intamplat pentru ea mai avea sentimente pentru el cand s-a combinat cu tine. Si cu tine a stat doar o saptamana, normal ca i-a fost usor sa renunte si sa mearga la el. Cine stie, poate si vrea sa se razbune pe el cu ocazia asta, sau sa isi impuna propriile reguli in relatie. E insa uimitor ca ti-a spus totul imediat in loc sa va joace pe amandoi, ca a fost atat de sensibila la acuzatiile tale si le-a acceptat cu capul plecat. Mai rar asemenea fete. Nu ti-ai irosit dragostea cu ea. Din pacate, nu putem alege de cine ne indragostim. Daca ar fi putut alege, cu siguranta te-ar fi ales pe tine.

- Sa nu devii taran. Ca nu o sa mai raspund la intrebarile talelaughing

Indiferenta unui baiat pot face o fata sa alerge dupa el. Poate e o idee buna sa nu oferi totul din prima data viitoare. Incearca insa sa nu te inchizi fata de urmatoarea fata. Si declara-ti sentimentele dupa mai mult de o saptamana de relatie.


(esti genul de baiat cu care as iesi eu, deci mi-ar placea sa nu te schimbi; baieti ca tine mai rar)

| nonny50 a răspuns:

Man.priveste bine...e indiferenta! straight face Si sentimentul asta de indiferenta e mai puternic.si decat ura si decat dragostea! Imi pare rau.las'o!

| angelmiki a răspuns:

Ai avut o saptamana ca sa scrii problema? ca e cam mare

| angelmiki a răspuns:

Asculta si eu a trebui sa aleg intre a iubi un baiat bun si unul dobitoc la fel ca acea fata eu am ales baiatul bun si ma mindresc cu asta desi el e cam uritel eu il plac, in cazul tau am fost si eu si probabil ca nu sunt singura eu cunosc o fata care in fiecare luna are un nou iubit daca nu mai repede si acea fata nu iubeste ci doar se distreaza cu baieti. eu vreau sa te felicit ca ai avut curajul sa iti spui parerea sunt de acord cu tine dar sa stii ca nici tu nu ai ales fata potrivita sfatul meu este sa renunti la genul asta de fata si sa cauti una care sa te merite

| Nu explică:

Nu-mi spuneti "cauta alta" ca asta stiu si eu deja.

| simonica57 a răspuns:

1)pe unele fete nu le plictiseste bunatatea dar mai vor si putina adrenalina
2)da si nu
3)nu,,nu trebuie sa devi un tarzan ca sa cuceresti o fata intr-o zi va veni si fata potrivita pentru tine

| redrouje a răspuns:

Eu apreciez mai mult bunatatea decat nesimtirea. Nu suport ca prietenul meu sa ma faca geloasa sau sa ma insele.
Eu am facut o prostie intr.o relatie de juma de an, din fericire greseala nu a putut fi corectata, acum apreciez acea persoana mai mult ca oricand ca sa nu mai zic cat o iubesc.
Nnu trebuie sa devi un taran ca sa fi apreciat, trebuie sa stii sa treci repede peste... pentru ca ea o sa vada si o sa ii para rau...

| Mihai_8442 a răspuns:

Sincer ai foarte mare dreptate si mie mi-a facut la fel o fata. Ideea este ca fetele sunt un pic mai 'tarfulite' asta e parea mea si cred ca intr-un fel baieti sunt un pic mai sensibili decat par asa ca capul sus si ai grija ce faci.

| marianraz23 a răspuns:

Vad ca esti la sentimet grav! cauta alta!

| Scriiitoare a răspuns:

Nu pot sa-mi dau seama despre cine vorbesti... oare sunt eu nesimtita?

| ChiWi a răspuns:

Noi (fetele) vedem ca o curva are succes asa ca "vrem" sa fim ca ea sa umble toti dupa noi.

Voi (baiaeti) vedeti ca daca iubiti sincer si neconditionat o fata tot va paraseste pentru un golan(sa nu spun mai urat), asa ca vtreti sa devenit si voi asa natarai.

Deci in concluzie fetele si baiatii vad doar curvele cu cocalari care nu stiu sa se comporte...nu vedem cealalalta parte, in care unii iubesc sincer fara a fi cocalari si curve.

| Nu explică (pentru ChiWi):

Nu stiu de ce ai raspuns dupa 2 ani...dar in fine.

Eu mereu am cautat pe cineva care e in stare sa gandeasca in afara "cutiutei" aleia de care zici tu. Si nu stiu de altii, dar doar pentru ca eu am fost refuzat pana acum, nu m-am oprit nici o secunda din a fi eu ca sa ma "adaptez la conditii" si sa devin un ratat.

| valentina_4675 a răspuns:

Sincer sunt de acord din punctul meu de veder a grasit nu ar trebui sa se intoarca la acel nesimtit care o paraseste ca pe o carpa stai linistit se va intoarce in 2-3 maxim 4 saptamani la tine si nu cred ca mai vei fii singur atunci pentru ca nu sti cand poti sa te indragostesti

| beibitsa a răspuns:

Bună.Dacă vreodată ai nevoie de sfaturi în legătură cu băieţii,fetele sau orice , trebuie doar să spui ! :)
Here 4 you . http://bloodykid.bule.ro/