In momentul de fata sunt intr-o situatie destul de dificila cu prietena mea. Suntem amandoi proapat absolventi de master si am dori( cel putin eu ) sa ne facem o viata impreuna, dar dificultatiele sunt urmatoarele:
1. Locuim in orase diferite ( 60 km departare), suntem impreuna de doi ani de zile, un an ne-am vazut prin facerea navetei o data pe saptamana sau cand ne vedeam la master in timpul cursurilor, seminarii, etc.
2. La inceputul ralatiei timp de de un an, am lucuit in orasul ei( X ), deoarece acolo imi faceam masterul, si astfel ne vedeam destul de des, munceam si intre timp, totul era ok. Dar din cauza lipsei banilor am fost nevoit sa revin acasa la mine in orasul meu, iar daca as incerca sa lucrez in orasul X, nu mi-as putea permita sa locuiesc singur deoarece nu as fi angajat pe un salariu destul de mare care sa imi acopere toate cheltuielile
3. In momentul de fata ea si-a gasit un loc destul de bun, iar eu i-am propus sa ne cautam o garsionera si sa incercam sa locuim singuri sa putem sa strangem bani pentru casatorie, firesc ca intre timp sa am si eu servici, sa avem ambi venituri. Insa raspunsul ei a fost NU. Mi-a spus ca ea nu vrea inca sa ne mutam, fiind prea devreme ( suntem impreuna de 2 ani de zile, si de un an de zile vorbim de casatorie, de asemenea a vorbit si cu mama mea desprea asa ceva), ca ar fi mai indicat sa asteptam.
4. Ea este prost influentata de mama si sora ei, care in mintea lor considera ca pentru ea cel mai indicat ar fi sa raman acasa cu ele, iar cel cu care se marita sa vina acolo. Lucru pe care eu nu pot sa-l accept, deoarece statul la comun nu e indicat, o spun din proprie experienta, stiind ce certuri pot iesi si ce fel de probleme sunt.Nu-mi doresc decat sa ne facem o viata a noastra(are 24 de ani ca si mine de altfel).
Incep sa consider ca trage de timp si nu mai ma iubeste ca la inceput. Ca poate asteapta altceva si sta cu mine doar din frica de a nu fi singura. Sunt primul ei prieten, spunadu-mi ca eu sunt tot ce isi doreste. Ma simt epuizat prin insistarile mele care nu au nici un rezultat, decat acela de a o enerva. Ma simt incet incet ca un pres, deoarece ea stie ca nu o sa o las pentru ca o iubesc prea mult, desi ii spun intruna atunci cand ne certam ca o sa plec si nu vreau sa o mai vad vreodata, insa sunt doar vorbe spuse la nervi. Acum ca lucreaza 5 zile pe saptama si e acasa doar in weekend, poate oricand sa gaseasca pe altul la servici, ca dhe, cum e vorba aceea, ochii care nu se vad se uita. Eu ce sa mai cred! stau doar singur in casa gandindu-ma la un viitor incert! In timpul acestei relatii am incercat cum am puttut sa fie bine, dar se pare ca nu o multumesc si stau sa ma intreb de ce. Nu sunt urat, ba din contra arat foarte bine; nu sunt prost, am fost bugetar 5 ani la facultate si master; nu sunt sarac, dar nici bogat, iar cadourile pe care i le-am facut au fost in limiata bugetului (culmea pentru o fata a inteles asta); nu sunt delasator, imi doresc sa reusesc in viata prin forte proprii, insa in momente de cumpana ai nevoie de acea persoana langa tine sa te poata sustine si motiva. Eu in doresc o viata langa ea, dar se pare ca ea tot o amana, lucur care ma pune pe ganduri. Astept niste opinii si sfaturi utile. Va multumesc pentru citit, desi a fost cam lung!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook