Am 25 de ani, o relatie de 2 ani de zile si o problema. Avem o relatie stabila, dar nu locuim impreuna. Ne-am gandit la casatorie dar consideram ca e important sa locuim impreuna o perioada pana la acel moment pentru a ne cunoaste mai bine si a ne obisnui cu viata impreuna. Problema este cu parintii mei care nu sunt de accord cu mutatul nostru impreuna pana nu ne casatorim. Nu stiu cum sa ii conving ca este important sa locuim impreuna pana la acel pas. Daca aveti sugestii le astept. Multumesc

Pleaca indiferent de opinia lor esti un om adult liber sa faca ce vrea in viata.

Eu sunt de acord total cu tine si cred ca la 25 de ani poti lua decizii singura chiar daca parintii nu sunt de acord in totalitate

Este bine sa faceti acest lucru.Nu ai sa stai langa parinti o viata. Daca tu crezi ca merita sa faci asta si nu depindeti financiar decat de voi chiar treci la treaba.Parintii merg pe vechea mentalitate.Succes si Casa de Piatra.Sa ma chemati la nunta.

Ei ar trebui sa intelega ca aici e vorba de viitorul tau.

Nu ai cum rasturna mentalitatea unor parinti, dar ii poti face sa accepte un fapt implinit! Daca se merita sau nu sa le provoci aceasta durere, numai tu stii, fiind singura care ii cunosti.

Am intalnit mai demult urmatorul raspuns cu care sunt intru totul de acord:
" O singură şansă există de a feri persoana vulnerabilă (femeia) de a fi folosită "temporar" pentru ceea ce are de oferit fizic, pentru a fi abandonată ulterior ca un obiect de "redusă folosinţă" intimă.

Iar acea şansă este IUBIREA – Iubirea de sine: ca ea să se iubească pe sine mai mult decât ar fi posibil să iubească un bărbat. Dacă nu o va face, soarta "obiectului de unică sau redusă folosinţă" o aşteaptă!

Dacă ea nu va avea milă de FERICIREA, de VIITORUL ei, de viitoarea ei FAMILIE, NIMENI altcineva nu o va face! Cu atât mai puţin cel care îi cere ca ea să renunţe la cel mai mare "atu" al ei, pentru ca el să-şi descarce nevoile fiziologice pe acel "atu".

Acel "atu", cel de care va depinde în cea mai mare parte viitorul familiei ei este:
ONOAREA ei, DEMNITATEA ei – adică "exclusivitatea intimă" de care soţul ei va avea ontologică nevoie, fiinţială pentru identitatea lui sufletul iubitei sale... "

Sa nu cumva sa te temi ca daca refuzi compromisul (refuzi sa dai "probe", pentru a vedea el daca esti "buna" sau esti de parasit... - cum crezi tu oare ca-i vei permite sa te trateze?) si iti urmezi principiile iti vei pierde cumva vreun atu... Nu, ci dimpotriva vei castiga in ochii lui increderea si demnitatea unei persoane puternice, exact ceea ce doreste orice barbat sa aiba langa el

Te temi cumva ca altfel il vei pierde? Tocmai l-ai pierdut in momentul in care ai cedat compromisului...

Dacă respect nu e, nimic nu e! Dacă un băiat nu mai simte că are motiv să respecte o fată, nu va mai avea absolut nici unul s-o iubească sau să rămână cu ea!

O fată nu are voie să se lase a nu fi respectată. Trebuie să pretindă asta. Dacă nu o face, şi-a semnat în schimb condamnarea la a fi "folosită", umilită şi nefericită...

Aproape intotdeauna atunci cand bărbatul abuzeaza de increderea unei femei, se "foloseste" de ea, ajunge sa fie INDIGNAT de lipsa de demnitate a "victimei" sale, indignat de decaderea unei persoane de la care ar fi astefptat un sprijin, un exemplu de putere, personalitate si verticalitate, doar de asta are nevie orice barbat langa el, oricat de puternic ar fi el interior

Si... tine minte, un baiat nu iubeste o fata daca nu o respecta!

Ca fapt divers, in general fata ar fi putea intui faptul că prin "compromis" (imoralitate) işi va pierde atuurile în faţa lui din cel puţin trei motive:

1). Caderile morale pătează relaţia, o umple cu fiecare din amintirile degradante ale imoralitatii, cu care nimeni nu se mândreşte, nici măcar un libidinos.

2). Niciodată imoralitatea nu a stat la baza armoniei, iubirii şi respectului. Mai ales desfrânarea, mai ales relaţia alternativă soţului (aceea care lasă amintiri în "căminul conjugal" asemeni unor postere vechi ce rămân definitive – celălalt le va resimţi duredos mai devreme sau mai târziu, dar sigur într-o zi...)

3). Te poti gândi că nu este la voia întâmplării faptul că pentru începerea vieţii intime, Dumnezeu a lăsat căsătoria şi nu altceva. Motivul este justificat prin consecinţe şi nu prin capricii...

Casa de piatra, locuiti cu chirie e mai bine

Salut.
E bine că aveţi o relaţie stabilă, poate nu mulţi ajung la o perioadă de 2 ani. Iar cu privire la faptul de a locui sau nu împreună, cred că trebuie să decizi tu sau voi ambii personal. De ce? Deoarece consecinţele le veţi trage voi personal, nu cei care îţi spun ce să faci?
Înainte de asta încearcă să te gândeşti totuşi de ce părinţii nu sunt de acord? Câtă experienţă de viaţă au? Îţi doresc binele sau răul? Cât de bine cunoşti persoana cu care vrei să locuieşi? care pot fi consecinţele? Şi dacă vă iubiţi ce vă împiedică să vă căsătoriţi? Diferenţe de personalitate apar oricum, important să învăţaţi să le depăşiţi, să vă iertaţi. Dar dacă ceva nu va merge, te vei simţi mai bine dacă vor apărea remuşcări sau gânduri că parcă ai fost folosită? Spun asta deoarece mulţi care au decis să locuiască împreună necăsătoriţi, au regretat mai târziu. Oare nu te-ar respecta mai mult dacă ar vedea că eşti o fată serioasă, care doreşte o FAMILIE fericită?
Te îndemn să vezi şi aici unele informaţii.
http://www.jw.org/......a-fac-sex/
http://www.jw.org/......-potrivit/
Succes şi gândeşte-te bine înainde de a decide. Pui în joc reputaţia şi viitoru tău.

Americanii de pilda, dupa implinirea majoratului pleaca de acasa. Asta pentru ca vor propria lor independenta. Asa am facut si eu. Cred ca trebuie sa ii faci sa inteleaga ca daca pleci, asta nu inseamna ca vei pleca definitiv. Psihologic ei se tem de plecarea ta din cauza grijilor pe care s-i le fac pentru tine si de frica ca nu o sa ii vizitezi. Ca sfat as spune sa te muti undeva in apropiere de ei. Undeva foarte aproape si sa le spui apoi si motivul. Iti urez mult succes si multa dragoste!

Multumesc tuturor