anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

It's a long storylaughing, Începe cam asa : Sunt singur de ceva vreme și m-am cam săturat de asta, când ii văd pe alții că au prietene și sunt niște vai de ei. și au niste prietene, și eu stau singur straight face. Am avut fete care m-au plăcut și incă mai sunt fete care mă plac si acum cred. Dar pur și simplu cele care mă plac nu mă atrag deloc, nici fizic nici sufletește și cele care mi-au plăcut mie m-au cam dezamăgit. Adică unele dintre ele chiar m-au plăcut numai ca nu am reușit să ajung la o relație cu ele și nu îmi dau seama din ce cauză straight face, adică ma descurc până în momentul în care ajung să o intreb dacă vrea să fie cu mine, îi spun așa mai pe ocolite și nu e bine deloc plus de-asta îi spun și tarziu și tot ce pot să primesc e doar stagiul de "foarte bun prieten/amic". Era o fată care mă idragostisem de ea din prima clipă, asta se intâmpla acum ceva vreme și ea la inceput nu m-a placut și m-a dus asa cu zaharelul, apoi într-o vara a început ea să mă placă, și mie atunci nu-mi păsa de ea nici nu prea bănuiam că mă place, adică intuiam ca mă cam place pentru ca mă saluta de cate ori treceam pe lângă ea pe stradă chiar și de la distanță laughing. În fine nu prea am știut de chestia asta și nu i-am dat așa multă importanță, am aflat de chestia asta acum de curând de la un bun prieten, mi-a zis ca ea a întrebat-o de ce nu mi-a zis că mă place și că vrea sa fie cu mine, și ea i-a zis că eu trebuia să fac primul pas pentru că sunt băiat. în fine au mai fost chestii similare, adică întâmplări. În fine am pățit cateva chestii cu ele cam usturatoare, și de-atunci sunt cam indiferent cu unele fete, adică trec pe langă ele cum trece trenul prin gară laughing, bine tot ce vreau eu acum este să numai fiu singur că mi s-a acrit de singuratate. Rău nu arăt deloc numai ca nu-mi gasesc eu fata care-mi place, adică sunt numai copile de 14-15 ani care mă plac, eu vreau o fată cu calitățile mele, si lucruri comune, plus o relație de lungă durata pentru că la anii ăștia nu vreau așa ceva ( am 19 ani ) sunt o fire mai cuminte așa nu "Vagabont" și vreau o fată pe măsura mea adică la fel de cuminte ca mine, că numai așa putem sa ne iubim mult și bine, nu vreau o panaramă dinaia oh go on.

PS : Nu am venit aici să mă plâng, am venit să primesc niște sfaturi din partea celor experminentați in domeniu, mi-ar plăcea să raspundeți cât mai mulți pentru că am nevoie de sfaturi multe, Mulțumesc. ( Cel mai bun sfat primește fundă )

PS 2 : Am avut câteva relații dar au fost scurte, și de-aia vreau relații lungiiiiiiiii.

Răspuns Câştigător
| Disstrict a răspuns:

1 Putea'i si tu sa spui mai pe scurt 2 Nu exista oameni vai de ei prin chestia asta tu te consideri mai presus ca ei nimeni nu ii in masura sa judece alte persoane.(la fel ca in comentariile aberante a unora). Realizezi ca inca esti tanar o sa ai relatie de lunga durata odata si odata poate o sa fi si dezamagit in dragoste terminanduse acea relatie. Ideia este ca asta ii mersul vieti care baiat zice ca nu a suferit macar odata in dragoste ori minte ori ii gay ori ii tocilar virgin. Timpul le rezolva pe toate ai rabdare si cand te astepti mai putin va aparea persoana potrivita.

25 răspunsuri:
| quickly a răspuns:

Am uitat să menționez, am avut cateva relații dar au fost scurte, și de-aia vreau relații cât mai luuungi posibile!

| Z6 a răspuns (pentru quickly):

Nu pot sa-ti trimit mesaj, trimite-mi tu cu id-u tau.

| quickly a răspuns:

Esti nebuna? Sper c-a fost o gluma cel mai rau pe lumea asta urasc lesbienele si gay... poate esti lesby de-mi recomanzi?laughing)

| Auslesse a răspuns:

"când ii văd pe alții că au prietene și sunt niște vai de ei. și au niste prietene", ei bine, vezi tu? cam asta-i problema...adica baietii buni n-au noroc si invers.eu sunt fata si stiu foarte multe cazuri din astea... spre exemplu,sunt multe fete,care habar n-au sa lege doua cuvinte si habar n-au pe ce lume traiesc,insa au avut noroc sa de-a peste niste baieti buni, buni in sensul ca-s baieti frumosi, destepti, baieti cu suflet.
si stii care-i partea cea mai proasta? ca respectivele fete dupa ce ca au niste prieteni cum rar se intampla sa mai gasesti, ii "joaca" cum vor ele...si-i calca in picioare.
dar, stai linistit ca ii vine randul fiecaruia, o sa vina si randul tau!happy

| neutrino a răspuns:

Pana una alta, se pare ca e vai de tine, nu de ei. Asa se intampla atunci cand isi baga coada invidia. Ca si in viata, la fete au succes cei capabili.

| quickly a răspuns (pentru neutrino):

Daca vrei sa ajuti bine daca nu, nu... Nu te da inteligent te rog. Am zis ca nu vreau sa fiu singur, si nu am zis-o in disperare. Si tu ma iei cu invidia si ca sunt incapabil.

| neutrino a răspuns (pentru quickly):

Normal ca adevarul doare, si atunci cand mai ai si 19 ani...De ce nu ne-ai spus ca doresti sa fii mintit pentru a te simti bine?

| quickly a răspuns (pentru neutrino):

Bine ma. cum zici tu dar numai posta, e parerea ta faci ce vrei. Am vrut sa-mi dau cateva sfaturi cu oameni mai maturi, ca site-ul asta nu e numai pentru bibici de 15 ani. Tu doar taca-ti gura daca numai ai nimic de zis big grin

| neutrino a răspuns (pentru quickly):

Nu-ti doresc sa gasesti o fata pe masura ta. Oricum e imposibil, dar ar fi catastrofal! Iti doresc numai bine!

| quickly a răspuns (pentru neutrino):

Nu puteai sa spui si tu asa de la inceput, ca nici eu nu vroiam sa ma cert cu tine ca nu-mi place. A fost parerea ta apreciez, si nu, nu vroiam fata perfecta daca asta vrei sa zici, dar vroiam o fata cu comportamentul meu adica la fel ca mine (cuminte) daca ai inteles altcevatongue

| Keith a răspuns:

Daca nu prinzi curaj sa abordezi o fata, sa ajungi sa o cunosti mai bine inainte de a incepe o relatie ca sa stiti ce aveti sau nu in comun, nu vei rezolva nimic si categoric nu o sa vina stand pe canapea la televizor metaforic vorbind, inca nu a venit sfarsitul lumii, ai 19 ani esti inca tanar,am observat ca tinzi spre fata perfecta,scuza-ma daca te trezesc la realitate nu prea exista, sunt rare acele fete, tu trebuie sa cauti fata compatibila cu tine, sa aveti interese comune si sa priviti in viitor cu aceleasi optiuni. Daca vrei fete virgine gasesti la gradinita laughing. Sfatul meu este urmatorul inainte de a sta cu o fata mai intai vezi ce-i poate capul, analizeaz-o ca sa nu te trezesti iar singur.Bafta!

Răspuns utilizator avertizat
| Z6 a răspuns:

Nu trebuie sa fii presat ca nu ai o iubita.
Decat sa stai cu una de 14 -15 5ani, care acum te place si maine te ignora, vreo nehotarata, mai bine stai frumos in banca ta, si astepti. Nu iti fa o obsesie din asta. N-ai gasit tu fata potrivita, de ce sa incerci cu una care nu iti starneste interesul absolut deloc? Relaxeazate ai 19 ani si o viata inainte, nu e sfarsitul lumii, fiecare persoana din lumea asta mare, isi va gasi marea iubire.
Am avut si eu momente in care ma simteam altfel. diferita doar pentru ca nu am un iubit. Care, surpriza, a venit fix cand nici nu ma asteptam. In general, asa vine dragostea asta, n-are ora si zi fixa
Totul vine de la sine. Vei gasi tu acum, sau mai tarziu ''trenul'' frumos laughing

| Z6 a răspuns (pentru Z6):

15* ani, pardon.

| quickly a răspuns (pentru Z6):

rolling on the floor) Râd de faza cu trenul, muțumesc de sfat :*

| Z6 a răspuns (pentru quickly):

Ma bucur ca te-am facut sa razi big grin

| quickly a răspuns (pentru Z6):

Da, dar nu sunt chiar asa trist laughing. Merci insa big grin

| Z6 a răspuns (pentru quickly):

Nici o problema. N-ai de ce sa fii trist, mult mai bine e sa fii singur, ai sa vezi tu!

| LadyDeny a răspuns:

Asculta aici baietas laughing tu nu te ingrijora ca esti singur, mai sunt si altii si nu-i asa rau iar daca vrei sa incepi o relatie lunga eu iti recomand sa o incepi doar daca ai scopul ed a o sfarsi cu casatorie altfel mai bine stai singur pana crezi ca esti pregatit de casatorie. Chiar daca esti singur ai multe lucruri cu care poti sa iti ocupi timpul : sportul; invatatul; si multe alte chestiiwinking Chiar daca "prietenii" tai vor rade nu merita atentie si dau dovada ca sunt imaturi in plus daca rad insmn ca nu au principii si nici valori morale!

| exilon1 a răspuns:

Salut, m-am logat pentru prima data pe acest site, doar ca mi s-a parut interesant topicul tau. Parerea mea ca in primul rand, incearca sa te dezvolti tu, personal ma refer, apoi treci la fete. Citeste multe carti de psihologie, si cum sa-ti aranjezi viata. Fii independent, nu dispera dupa fete, ai 19 ani, nu 50 si nu esti inca insurat. Fii linistit. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti dezvolti personalitatea, si sa lucrezi pentru abilitatile tale. Apoi treci la fete, abordeaza, comunica, si trateaza fiecare fata ca oricare alta, fie ea foarte frumoasa sau nu. Frumusetea nu e un merit, calitatile sunt! Iti mai spun odata mergi cu gandul ca trebuie sa-ti dezvolti personalitatea la varsta asta, si apoi vine totul de la sine happy Sper ca m-ai inteles big grin

| quickly a răspuns (pentru exilon1):

Merci frate, ai facut asta doar sa-mi raspunzi mie laughing. Foarte, foarte folositor sfat, multumesc inca odata!

| MillionDollarBaby a răspuns:

Frate cand iti citesc povestea parca ma vad pe mine in oglinda.(doar ca eu sunt mai mic cu 1 an) laughing) in aceeasi "problema" sunt si eu, si eu caut pe cineva "domestic" si cu care am ce sa discut, si pe mine ma plac multe fete dar care mie nu prea laughing. ce sa-ti urez decat bafta sa-ti gasesti persoana potrivita ca eu te inteleg cred ca cel mai bine de aici laughing. salut

| pilotulalex a răspuns:

Persoana potrivita va aparea dar trebuie sa iti dai si tu un pic silinta

| AndrewSonne95 a răspuns:

Uite, ştiu cum e cu dragostea.
Cred că ar trebui să mai aştepţi fata potrivită. De exemplu... Dacă vezi tu o fată mai. retrasă, mai finuţă. Să nu ai niciodată încredere în ea! Arată ca un înger, dar de fapt e un demon.
Găseşte o persoană cu (,) care ai mai multe în comun, nu ştiu... Dar. Răbdarea contează. happy
Sper că te-am ajutat cu. Lecţiile mele de viaţă, deci. laughing
Multă baftă! laughing

| adinho1991 a răspuns:

Pretenas incearca si tu sa ai mai multa incredere in tine. Eu is urat, da urat cu spume nu asa, da am o vrajeala cand e vorba de femei... Am agatat-o pe una care mergea cu maicasa de mana pe strada, dar trebuie sa fii indraznet ( dar sa nu bei inainte ca te faci de ras ). Preia metoda " daca voi nu ma vreti, eu va vreau "