Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunde Corect! 100 de puncte, avem un castigator! Cui vrei sa-i multumesti?
Ori urmeaza l in cuv " alfabet" b in alfabetul limbii engleze si â in alfabetul limbii romane
Alfabetul limbii române
a ă â b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z
urmeaza "b" 
Proasta esti ma urmeaza z logic urmeaza b cu cine ai facut romana cu femeia de servici?
Îți zic eu întregul alfabet, lasă-i pe ăștia care își bat joc, nu merita nici pic de atenție. Deci:
a ă â b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z.
Acesta este alfabetul. Alfabetul este format din toate literele române, puse într-o anumită ordine (cum a vrut Dumnezeu). Sau dacă a fost o întrebare capcană, la care te refereai câte litere are cuvântul ''alfabet'', urmeaza L, tocmai ai scris!
Alfabetul limbii române este totalitatea literelor folosite pentru scrierea limbii române. În prezent se folosește un alfabet derivat din cele 26 de caractere ale alfabetului latin la care se adaugă o serie de 5 caractere suplimentare formate prin aplicarea de semne diacritice:
Litere Mari
A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z
Litere Mici
a ă â b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z
Toate literele sunt perechi: literă mare (majusculă sau capitală) – literă mică (minusculă sau de rând).
Cele cinci litere mai sus menționate reiau câte o literă de bază, de care se deosebesc prin prezența deasupra sau dedesubt a trei semne diacritice: căciula ( ˘ ), circumflexul ( ˆ ) și virgulița (, ). Și punctul suprapus de la i și j este un semn diacritic, dar el nu are rol distinctiv în limba română, unde i și j nu se opun literelor cu aceeași formă, dar fără punct.
Căciula ˘ (breve sau semnul scurtimii folosit în transcrierea fonetică) este plasată deasupra lui a: ă.
Circumflexul ˆ este plasat deasupra lui a și i: â, î.
Virgula sau virgulița, este plasată sub s și t: ș și ț (nu sedila, care se folosește sub c în alte limbi: ş. Conform standardului ISO 8859-2, folosit pentru scrierea în mediile electronice, ș, spre deosebire de ț, apare în mod greșit cu sedilă).
Confuzia legată de sedilă se datorează chiar modului în care este definită sedila:
sedílă, sedile, s.f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. - Din fr. cédille. (Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) 1998).
Semnele diacritice se notează în limba română și la literele mari, însă punctul suprapus nu se notează la I și J mari. În scrierea de mână, frecvent, semnul diacritic nu se notează nici la j mic.
Această regulă nu este respectată în unele abrevieri, care, din această cauză, se citesc cu unele deosebiri față de numele întreg.
Trebuie însă reținut că literele mari corespunzătoare lui ă, â, î, ș, ț se scriu și ele cu semnele diacritice caracteristice: Ă, Â, Î, Ș, Ț.
Patru litere (k, q, w, y) se utilizează în împrumuturi, în numele proprii străine și în formații bazate pe ele, precum și în unele nume proprii românești de persoane, scrise după model străin.
De aceea aceste litere nu erau incluse, mai de mult, în alfabetul modern al limbii române. w și y în poziție finală de cuvânt sunt încă percepute ca străine limbii române, de aceea la cuvintele cu aceste finale, articolul și desinențele se leagă prin cratimă.
Până în 1860, limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic și, în perioada ultimă, cu un alfabet de tranziție.
În aceste condiții, dacă inițial se foloseau 43 de litere și alte semne grafice, alfabetul chirilic adaptat a fost redus la 33 de litere în gramatica lui Ienăchiță Văcărescu (1787), apoi la 28 de litere în gramatica lui Ion Heliade-Rădulescu (1828), pentru ca în 1835 să nu mai aibă decât 27 de litere.
În urma reformei din 1953, după înlocuirea generală a literei â cu î și eliminarea literei â din alfabetul modern al limbii române, au rămas 27 de litere. Acestea nu includeau literele q, w și y.
În 1964 s-a consfințit, practic, reincluderea literei â în alfabetul modern al limbii române, folosită însă exclusiv pentru notarea cuvintelor având rădăcina român, precum și a numelor proprii, în funcție de dorința purtătorilor lor.
În 1982 s-a consfințit prin publicarea Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), includerea literelor q, w, y.
Astfel, alfabetul modern al limbii române a ajuns să aibă 31 de litere. În continuare, însă, literele k, q, w și y își păstrează caracterul de litere „aparte", fiind folosite numai în cuvinte și nume proprii străine.
În 1993, Academia Română a stabilit revenirea la scrierea generalizată cu â în grafia limbii române, în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948.
Fiind vorba de o decizie care urmărea, probabil, simplificarea aplicării noilor reguli, ea a fost privită ca având natură politică, fiind contestată de numeroși lingviști. În condițiile în care scrierea cu â a fost considerată dintotdeauna o componentă a originii latine a limbii române, modificarea din 1993 a urmărit ruperea de normele impuse în urma sovietizării de după 1945, precum și de cele adoptate în timpul regimului comunist de dinainte de 1990.
Dorința de ușurare a aplicării noilor norme a fost cel puțin neinspirată, utilizarea lui â în locul lui î nefiind justificată în numeroase cazuri particulare. Acesta a fost și motivul contestării de către lingviști și de către o parte a populației, care, din spirit de frondă, au refuzat folosirea noii norme, scriind în continuare cu î. În plus, caracterul generalizant al noii norme a bulversat multe minți, ajungându-se la construcții hilare de genul ânchis sau capântortură, ultimul apărut chiar în ediția DEX-ului din 1996.
Sper că te-am ajutat!
Desteptilor...nu mai criticati atata! S`a referit la CUVANTUL ALFABET! Asta a fost o intrebare capcana! Doamne.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
