anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

E adevarat ca de acum nu se mai poate ca un elev sa se transfere din al doilea semestru de la un profil la altul, respectiv de la o scoala la alta?
O profesoara mi-a spus ca s-a bagat legea in decembrie 2016.

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, de regula este adevarat, dar mai sunt si exceptii. Si nu este vorba de o lege ci de Ordinul MENCS nr. 5079/2016, care a aprobat un Regulament-cadru pentru invatamantul preuniversitar. Conform acestuia, citez:
"(3)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau specializării se efectuează în perioada vacanţei de vară.
(4)Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;  
b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;  
c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;  
d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;  
e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;  
f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."

1 răspuns:
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Da.