| Urex a întrebat:

Ma aflu la profilul mate-info intensiv info si as dori sa ma mut pe stiinte ale naturii, insa am cateva nelamuriri: daca trebuie sa dau vreo diferenta, in ce perioada este mai bine sa ma transfer, in vacanta intersemestriala sau la sfarsitul anului si daca sunt alte detalii pe care ar trebui sa le stiu inainte de a face aceasta decizie. Multumesc anticipat!

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Transferul cu schimbarea profilului se poate face, de regula, in vacanta de vara, cu unele exceptii, conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5447/2020, citez:
"(3)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau a specializării, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei de vară, conform hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul.
(4)Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;  
b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;  
c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;  
d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;  
e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;  
f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."
Examene de diferenta trebuie sa sustii la materiile obligatorii care s-au facut la profilul de transfer si nu le faci la actualul profil.
Trebuie ca media de promovare a clasei actuale sa fie cel putin egala cu a ultimului promovat din clasa de transfer.  

2 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

1 nu
2 la vara