| Misterious_7096 a întrebat:

Salutare...am nevoie urgent de ajutorul vostru.Cine ma ajuta sa gasesc pe net un referat pe tema:"Radacinile civilizatiei universale contemporane se afla in societatea antica"Va rog mult de tot!

Răspuns Câştigător
| anonim24 a răspuns:


Ideea pe care o are despre civilizatie lumea moderna este complet diferita de ceea ce insemna civilizatia in lumile traditionale.
In conceptia traditionala, ideea de civilizatie era indisolubil legata de ideea de sacru, de ideea de ordine divina, supra-umana si supra-naturala. De altfel, cuvântul traditie desemneaza, in acceptia sa originara si cea mai riguroasa, tocmai transmiterea, predarea doctrinei spirituale sau intelectuale (doctrina cu privire la adevarurile imuabile si eterne) si totodata transmiterea „harului", a influentelor spirituale („binecuvântari", „benedictiuni"), perpetuarea sacrului in lume, fiind vorba aici despre spiritualitatea sau intelectualitatea pura, transcendenta, principiala in raport cu fiinta umana si cu orice ordin de existenta individuala. Sa ne amintim doar ca, in doctrina crestina, Sfânta Traditie este cel de-al doilea mod de fixare, de pastrare si de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti, cuprinzând adevarurile predate de catre Cristos si Sfintii Apostoli prin viu grai, consemnate in scris si pastrate de catre Biserica. In acest sens, originar, are caracter „traditional" tot ceea ce contine un element „suprauman" (deci de ordin pur intelectual sau spiritual); aceasta este si semnificatia epitetului „sacru": este sacru tot ceea ce se leaga de ordinea transcendenta, având un caracter de certitudine absoluta.
Am insistat asupra semnificatiei acestui cuvânt, intrucât in civilizatiile pre-moderne ideea de traditie spirituala de origine supraumana este fundamentala, in sensul ca civilizatia isi are punctul de plecare in aceasta traditie si ea ca atare nu reprezinta altceva decât reflectarea traditiei spirituale in toate domeniile existentei umane, individuale si sociale. Toate civilizatiile cunoscute isi au originea intr-o revelatie divina, intr-o dezvaluire prin care ordinea divina se face cunoscuta oamenilor, prin care intelepciunea primordiala, de origine non umana (dupa expresia doctrinei hinduse) se manifesta in lumea noastra.
Dar, in privinta tuturor aspectelor amintite mai sus, sunt necesare ample explicatii, intrucât civilizatia moderna, de care apartinem, este constituita pe elemente exclusiv umane, prin ignorarea sau prin negarea oricarei realitati superioare individualitatii umane, fiind prin aceasta tocmai contrariul civilizatiei traditionale, de unde dificultatea pentru omul modern de a intelege punctul de vedere traditional.
Potrivit conceptiei traditionale, lucrurile contingente nu au valoare in sine, ci ca simboluri ale adevarurilor de ordin superior, imuabile (solicitând deci meditatia, viziunea intelectuala, contemplatia); principiile de ordin spiritual, (ideile platoniciene, arhetipurile la Aristotel) se reflecta pe nivelurile inferioare (lumea formelor, a devenirii, "sublunara"), de unde posibilitatea cunoasterii realitatii imuabile pornind de la existenta contingenta. Astfel, orice lucru si orice activitate umana e privita ca provenind in mod esential din principii, ceea ce inseamna ca imbraca intotdeauna un caracter traditional, "sacru", "ritual", ca nu exista in realitate nimic care sa fie sustras influentelor spirituale, ca nu exista deci un domeniu "profan".
De aceea, intr-o civilizatie cu caracter traditional totul se bazeaza pe doctrina spirituala, "sacra", adica pe cunoasterea situata la nivelul principiilor meta-cosmice, astfel incât stiintele referitoare la domeniul relativului, al realitatii contingente (lumea sensibila) nu au valoare in sine, ci constituie o prelungire, o aplicatie a "stiintei sacre", reflectând, intr-un anumit domeniu contingent, cunoasterea principiilor; prin aceasta, exercitarea lor implica posibilitatea ridicarii la nivelul intelectualitatii pure; astfel, pe de o parte, doctrina guverneaza toate nivelurile realitatii si, pe de alta parte, orice om, plecând de la practicarea meseriei sau a artei sale (corespunzatoare aptitudinii sale individuale specifice) poate dobândi o pregatire pentru o cunoastere mai inalta, aceea a principiilor. In traditia hindusa, denumirea de upveda data "stiintelor traditionale" indica subordonarea lor in raport cu Veda, cunoasterea sacra si traditionala prin excelenta.
Vom dezvolta, in continuare, aceste puncte ale doctrinei traditionale, amintite cu titlu de introducere (si bazate in special pe datele traditiei hinduse), dar nu inainte de a aduce in atentie, foarte pe scurt, doua "lumi" traditionale, dintre care una, premoderna ca origine, este contemporana cu civilizatia moderna.
Sa ne gândim deci la ceea ce a insemnat crestinismul in Evul Mediu, când, pâna in secolul al XIV-lea, Biserica a organizat intreaga societate, care a fost integral legata de religie, asa incât toate aspectele existentei umane, individuale si sociale, au fost structurate dupa criteriile traditiei spirituale crestine iar directia in care se concentra activitatea umana era conformitatea cu adevarurile revelate, cu adevarul suprauman; primirea, raspândirea Cuvântului divin, evanghelizarea, presupunea si determina reorganizarea lumii dupa un model divin, restabilirea legaturii intre „lumea omului" si „Imparatia cerurilor" (functia suprema, aceea de „Suveran Pontif", Pontifex, literal – „constructor de poduri", este functia de mediere, de stabilire a unei comunicari intre lumea noastra si lumile superioare, supraumane, supraindividuale). Organizarea sociala medievala respecta ierarhia traditionala, asemanator civilizatiei hinduse; astfel, vârful ierarhiei era clerul (casta brahmanilor in India), adica organizatia pastratoare a doctrinei sacre, elita intelectuala reprezentând autoritatea spirituala; urma nobilimea (corespunzatoare kshatriylor), starea a treia (a vaishylor) si serbii (shudrilor). Imperiul crestin nu a fost nicidecum o putere "laica", pur sociala, civila (in sensul modern), ci a avut o structura religioasa; expresia de Sfântul Imperiu Roman ii indica exact caracterul.
In acelasi sens, dupa traditia iudaica, tot ceea ce savârsesc oamenii pe pamânt trebuie implinit in conformitate cu ceea ce se petrece in "lumea cereasca"; aceasta conceptie au avut-o toate popoarele vechi care au primit o forma a revelatiei divine, o forma a Logosului; de aceea, la aceste popoare, in centrul civilizatiei se afla organizatia insarcinata sa pastreze depozitul traditiei sacre, reprezentând autoritatea spirituala, iar acest centru radia in intreaga societate, pentru ca esentialul in viata omului vechi era participarea la traditie, integrarea existentei sale contingente, intr-o ordine superioara, supraumana, universala.
De asemenea, nu este posibil sa intelegem nici un aspect al civilizatiei islamice, daca facem abstractie de Revelatia dumnezeiasca cuprinsa in Coran si de comentariile traditionale care izvorasc, fie din traditia orala care insoteste Revelatia inca de la origine, fie prin inspiratie din aceeasi sursa supranaturala (asemanator deci Sfintei Traditii din crestinism, asa cum, in traditia iudaica Mischna – comentariul ortodox, traditional, insoteste Tora, Cartea sacra, inca de la origine). Pentru musulman civilizatia sa reprezinta o valoare pentru ca este de origine supraumana; musulmanul se considera „civilizat" pentru ca traieste in conformitate cu Legea divina, pentru ca, are "simtul" Absolutului. Coranul, Cuvântul lui Dumnezeu, cuprinde atât doctrina sacra, privitoare la realitatea pur „principiala" (adica la nivelul Principiului suprem, Dumnezeu), metacosmica, divina, cât si legislatia lumii umane; in acest fel, divinul, sacrul, se proiecteaza asupra intregii existente umane, iar aceasta proiectie permite umanului participarea la divin prin conformitate spirituala si rituala a omului si a societatii cu Legea coranica.
Pentru ca, spre a ilustra punctul de vedere traditional cu privire la civilizatie, am amintit de Crestinism si de Islam, o concluzie se impune cu evidenta: Crestinismul si Islamul reprezinta traditia spirituala, divina (ca forme ale Revelatiei) si, totodata, civilizatii umane; altfel spus, reprezinta civilizatii umane bazate pe Traditia supraumana, "lumi" conforme pe cât posibil cu ordinea universala. Civilizatia traditionala apare asadar ca o jonctiune intre divin si uman si implica pentru omul sau pentru poporul civilizat "simtul" sacrului, al absolutului, caruia ii sunt subordonate toate facultatile si activitatile pur umane, contingente ale omului, ordonând astfel existenta individuala, contingenta.
In gândirea traditionala si in civilizatiile traditionale, capacitatea de a concepe absolutul este fundamentala pentru om, ea ii constituie esenta, "numele". Potrivit tuturor doctrinelor traditionale, dintre toate creaturile pamântesti, omul singur este facut dupa "chipul si asemanarea" lui Dumnezeu, ca "reprezentant" al lui Dumnezeu pe pamânt (imam in traditia islamica), ceea ce inseamna ca se distinge de celelalte fiinte prin inteligenta transcendenta, capabila deci sa conceapa realitatea divina, prin vointa libera sa aleaga aceasta cale si prin darul vorbirii, care este in mod esential comunicarea cu Dumnezeu ca rugaciune si invocatie.
Sa ne amintim doar, in acest sens, ca, potrivit antropologiei crestine, Dumnezeu, sub aspectul sau "personal", de creator, l-a conceput pe om ca fiinta cu caracter personal, ipostatic, care sa-L reprezinte pe El in creatie; omul acesta, "primordial", este "omul duhovnicesc" (pneumatickos, "pneuma" = duh, spirit, inteligenta), "suport" direct al Duhului, receptacul "natural" al "stiintei divine". El este rânduit de Dumnezeu sa dea nume tuturor celor vazute, ceea ce inseamna ca avea cunoasterea esentei fiecarei fiinte si deci stapânire asupra celor create.
Asadar, "centrul" omului este pur spiritual, "dupa chipul Divin", si la fel este centrul starii noastre de existenta, Paradisul terestru (de fapt, acelasi centru spiritual, "oglinda" a divinitati, intr-o dubla perspectiva, "microcosmica" si "macrocosmica"). "Starea primordiala", "paradisiaca" a omului (de care se vorbeste in toate traditiile) este starea in care punctul de gravitatie al constiintei omului cade pe centrul sau intelectual, spiritual, punct unic, "supracosmic", din care toate lucrurile sunt contemplate din perspectiva eternitatii, in perfecta simultaneitate a prezentului etern, adica sub aspectul cauzei lor imuabile, ca esente vesnice, dincolo de orice manifestare, asa cum "exista" in omniscienta divina (deci cunoastere "numelui" fiintelor din Cartea Facerii). In toate traditiile, starea primordiala echivaleaza cu posesia "simtului eternitatii" (si aceasta este tocmai calitatea definitorie a ordinelor contemplative din toate civilizatiile traditionale); omul, pierzând aceasta intuitie intelectuala, centrul sau spiritual originar, a intrat in sfera temporala, caracteristica starii noastre de existenta, in care prezentul este insesizabil; dimpotriva, ridicându-se deasupra conditiilor acestei stari tranzitorii si contingente, prezentul cuprinde intreaga realitate (succesiunea se preschimba in simultaneitate), iar acest "prezent" este pur spiritual.
Centrul pur spiritual al omului este simbolizat in iudaism de luz, "nucleul de nemurire", "germenele de nemurire", prin care fiinta umana va fi restaurata; regasind centrul pur intelectual al fiintei sale, omul recapata "starea primordiala", recapata "simtul eternitatii", obtinând, in centrul starii umane, nemurirea virtuala. In simbolismul traditiei hinduse, "simtul eternitatii", facultate contemplativa, este ochiul frontal al lui Shiva, iar in ezoterismul islamic este vorba despre "ochiul inimii".
Doctrina ezoterica islamica (sufismul) indica intreaga dimensiune a "centralitatii" omului in starea noastra de existenta, a deiformitatii sale funciare; arata astfel ca ingerii, fiinte pur intelectuale, apartinând creatiei informale, supraindividuale (starile superioare de existenta), sunt limitati, in cunoasterea lor, la un atribut sau altul al lui Dumnezeu, pe care il manifesta integral in creatia formala (un inger este ca o reflectare a acelui atribut in creatie) si nu pot contempla totalitatea posibilitatilor lui Dumnezeu; in schimb, Dumnezeu, creându-l pe om "dupa chipul Sau", "central" in starea sa de fire, chiar daca aceasta apartine creatiei formale sau supraindividuale (starile inferioare de fire, supuse "generarii si mortii", "sublunare"), i-a harazit posibilitatea de a se ridica la contemplarea unitatii divine, care cuprinde in indistictie totalitatea "numelor", a atributelor divine.
Conform doctrinei traditionale (metafizice sau ezoterice), toate regnurile periferice (mineral, vegetal, animal) constituie "forma" pe care o imbraca in lumea noastra, corporala, starile superioare ale fiintei, angelice; tot ceea ce exista in lumea noastra isi are un corespondent angelic (sa ne amintim in acest sens ideile platoniciene, arhetipurile lui Aristotel si numerele lui Pitagora), se afla in legatura cu o stare informala (caci creatia informala, supraindividuala este cauzala, principiala in raport cu "lumea formelor").
Dupa doctrina crestina, energiile create (lumea ingerilor, fiinte ipostatice, cu un corp duhovnicesc) sunt o manifestare directa a energiilor increate (Sfântul Grigorie Palama) si intermediaza intre energiile increate (ideile, intelectiile, atributele divine care se oglindesc in creatie ca energii create) si devenirea lumilor formale (din care face parte starea individuala umana). Meister Eckhart (reprezentant al ezoterismului crestin) afirma ca: "Fiinta ingerului depinde de faptul ca intelectul divin este prezent in el si prin el Il cunoaste pe Dumnezeu…"
"Arhetipul", "ingerul omului", este insa chiar "reflexul" direct in creatie al lui Dumnezeu (in ipostaza de creator, de "persoana"), care constituie "centrul luminos" al Creatiei totale, "Ingerul Fetei", Metatron (in Kabbala ebraica), Inteligenta cosmica, Intelectul creat, Spiritul universal. Asupra acestui principiu datele diverselor doctrine traditionale sunt perfect concordante.
Doctrina hindusa arata ca Purusha (Intelectul divin, Logosul – intr-o alta terminologie) se oglindeste, se reflecta direct in substanta cosmica (Prakriti – polul pasiv, substantial al Principiului creator), astfel incât prima productie a acesteia va fi Inteligenta divina manifestata sau Inteligenta cosmica (Buddhi) si manifestarea informala.
In mod asemanator, doctrina islamica afirma ca „primul lucru creat de Dumnezeu a fost Intelectul" (Profetul). Sufismul (latura ezoterica a Islamului), distinge intre Spiritul sau Intelectul divin, necreat (Er-Ruh, corespunzator hindusului Purusha) si Spiritul universal, creat, prima entitate cosmica, manifestând principiul ordonator al lumii.
In acelasi sens, teologia crestina intelege prin „Sfântul Duh" nu numai o realitate metacosmica, divina, principiala, ci si reflexul acesteia in ordinea cosmica, creata, deci contine si existenta angelica, paradisiaca (in rolul sau de Paraclet, ca fiind cel care lumineaza si sfinteste pe om). Sub acest aspect se identifica cu Arhanghelul Mihail (Mikael = cel care este ca Dumnezeu), conducatorul "ostirilor ceresti", corespunzând lui Metatron.
Inteligenta cosmica (Buddhi, Spiritul universal, creat), ce reflecta Lumina spirituala increata, meta-cosmica, este reprezentata in traditia iudaica (doctrina Cabalei ebraice) de ingerul Metatron („Ingerul Fetei").
Asadar, in conceptia traditionala, radacina inteligentei noastre este "Inteligenta cosmica" (Metatron, Er-Ruh, Buddhi sau Manu) care vehiculeaza "Intelectul increat", ce reflecta Lumina spirituala pura (divina, principiala). Potrivit lui Meister Eckhart (ezoterismul crestin), "Exista in suflet ceva increat si de necreat; acesta este Intelectul. Daca sufletul intreg ar fi astfel, el ar fi increat si de necreat"; "Intelectul se gaseste in partea superioara a sufletului, unde atinge natura ingerului si este deci un chip al lui Dumnezeu…"; "Mica scânteie a intelectului se aseamana cu acesti ingeri creati de Dumnezeu, fara intermediari, lumina transcendenta, imagine a naturii divine. Sufletul poarta in sine aceasta natura".
Conform traditiei hinduse, acest principiu, Inteligenta divina manifestata, "Intelectul creat", este prezent in centrul tuturor starilor formale de existenta cosmica, (intr-o multiplicitate indefinita), reflectând Principiul suprem. In simbolismul traditional, nivelurile existentei cosmice sunt reprezentate ca niste sfere care se rotesc in jurul unui axe fixe, imuabile, "Axa Lumii", "Arborele Vietii", care uneste toate starile de manifestare, cu reprezentari diverse in toate traditiile stravechi. Este reprezentat ca "Arbore de lumina", incarcat de influente spirituale, ce traverseaza si "lumineaza" toate lumile; este Agni sau Sakti in hinduism, Rugul Aprins in Vechiul Testament (loc si suport al manifestarii Divinitatii), este manifestarea Sehinei (Prezenta Divina) din Kabbala, este Muntele sacru in alte traditii (precum la noi Caliman, Caelus Manus, "Domnul Cer"). Paradisul terestru, "centrul" lumii noastre, pur spiritual, se gaseste pe "Axa Lumii", asa incât, desi este efectiv o parte a cosmosului, ocupa o pozitie virtual supracosmica; reprezinta "culmea fiintei contingente", bhavagra in hinduism ("nemurirea virtuala", de care am amintit). Influentele spirituale, in simbolism geometric, coboara de-a lungul Axei (pe care se afla "lumile" informale, angelice) si ajung in centrul lumii pamântesti, de unde se raspândesc in aceasta urmând cele patru directii ale spatiului (cele patru fluvii care izvorasc din Rai de la baza Arborelui Vietii, in simbolismul Cartii Facerii). Urmând directia inversa, omul trebuie sa reactualizeze centrul sau intelectual, corespunzator starii primordiale, paradisiace, echivalenta cu depasirea lumii formale (in plan orizontal), dupa care urmeaza "calatoria" verticala, de-a lungul Axei, deci cucerirea starilor superioare, informale (pur intelectuale) ale existentei universale.
In traditia hindusa, Inteligenta cosmica, manifestând in raport cu lumea noastra Vointa divina, ordonatoare, regulatoare, este Manu, Legislatorul primordial, care formuleaza Legea lumii noastre (Dharma). Acelasi principiu, mod cosmic al Dumnezeului creator, acela de Monarh si Legislator al unei colectivitati umane, l-a trimis pa Moise in Egipt, i-a dat Decalogul si Legea.
Constituirea centrelor spirituale are la baza legatura care exista intre om, ca fiinta "centrala" in lumea noastra (deci dotata cu inteligenta pura) si acest principiu, "centru luminos" al creatiei totale, radacina a inteligentei noastre. Astfel, Polul ceresc, seful ierarhiei spirituale, isi are o "expresie" umana care il reprezinta in mod legitim in lumea terestra, si care consituie astfel "polul terestru"; este vorba despre organizatia, despre ierarhia initiatica care pastreaza depozitul traditiei sacre, de origine "non-umana" si detine intrunite atât autoritatea spirituala cât si puterea temporala sau "regala" (este izvorul oricarei autoritati legitime in lumea noastra).
In traditia dacica, acest principiu era manifestat de functiunea zalmoxiana (saturniana); pe Muntele Omul din masivul Bucegi, la mica distanta de Vârful Omul (numit in popor "Osia Lumii", "Buricul Pamântului", denumiri care convin Centrului spiritual), se afla stânca ce da numele acestui Munte sacru ("Axa Lumii"), simulacru al lui Zalmoxe, Zeul Mos, Omul, Saturnus Senex (Batrânul Craciun, in traditia româneasca); subliniem ca in traditia dacica Principiul suprem este nenumit, ne-calificat (nirguna), dincolo de orice distinctie (asemanator hindusului Brahma).
In traditia hindusa, membrii centrului spiritual ce manifestau functiunea lui Manu, reprezentându-l intr-un fel pe Manu insusi, erau "dincolo de caste" (ativarna); centrul spiritual constituia vârful ierarhiei, principiul comun atât al autoritatii sacerdotale reprezentate de casta brahmanilor cât si al puterii temporale, "regale", detinute de casta kshatriylor.
De fapt, in toata Europa, pâna la nasterea civilizatiei crestine, conducatorii diverselor popoare, intemeietorii diverselor civilizatii, aveau acest dublu caracter, "sacerdotal" si "regal", cumulau aceasta dubla putere. Sa ne amintim ca in civilizatia daca, preotii si regii proveneau din aceeasi clasa sau casta sociala; istoricul Jordanes arata ca aceasta dubla putere era detinuta de sarabi (nume pe care il regasim si in dinastia Valahiei, a Basarabilor); aceasta situatie atesta existenta unui centru spiritual la baza acestei civilizatii (recunoscut de altfel de lumea antica, in care dacii erau considerati a fi un popor hiperborean, cuvânt care ii desemna pe detinatorii traditiei primordiale – Hiperboreea, tinutul Polar, super Nordic, era numele antic al "Centrului spiritual al lumii", al Paradisului terestru). De asemenea, la celti, la gali si la bretoni, druizii detineau atât autoritatea spirituala, cât si conducerea societatii. Ne amintim, desigur, ca in epoca imperiala romana, Cezarul avea un dublu caracter, sacerdotal si regal, era Pontifex Maximus (suprema autoritate spirituala la romani) si Imperator, asemenea "legendarului" Numa, intemeietorul Romei, corespondent al hindusului Manu (ca si Minos la greci, Menes la egipteni, Menw la celti).

7 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:


principiile si regulile existentei omului pe pamint!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:


principiile si regulile existentei omului pe pamint!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Maret

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Chiar imi trebuia si mie eseul asta mersi celui care la skris

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mie tot imi treba asa Eseu daca gasesti dai add mess:csfullname

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mersii lui aina c eseul scris de ia ma ajutat foarte mult.