| SweetEscape a întrebat:

Am 14 ani jumate şi cred că-s depresivă.M-am "refugiat" în alcool, tutun şi droguri.Tot ce fac e să trăiesc din prisma unor posibilităţi,a unor lucruri ce s-ar putea întâmpla şi să-mi dea toată viaţa peste cap.Pur şi simplu mi-e frică de viitor,de moarte, de ce aş putea păţi, eu sau oamenii la care ţin.Am schimbări bruşte de dispoziţie,de la fericire şi încredere deplină în mine, până la depresie puternică. Starea asta vine şi pleacă, a apărut iar de câteva zile şi nu mă lasă să-mi trăiesc viaţa.Am fost la psiholog şi mi-a zis că nu mă poate ajuta,că nimic nu e real,e doar în capul meu şi totul ţine de autocontrol-ştiu asta,dar nu pot face nimic.
Ajutaţi-mă,vă rog, să scap de starea în care mă aflu.

8 răspunsuri:
| Rockart a răspuns:

Psihologul care ţi-a spus că nu te poate ajuta e un mare incompetent. Ţi-a recomandat măcar nişte antidepresive? Nici nu cred că a încercat să vadă cum ai reuşit să ajungi în situaţia asta. Frate, dacă nu te-a putut ajuta un psiholog, cum crezi că te vor ajuta nişte străini?

Eu zic că totul ţine de tine şi de felul în care percepi tu viaţa. Dacă nu te-ai mai gândi la moarte şi toate cele, şi ai căuta să-ţi faci de lucru în aşa fel încât la un moment dat să uiţi de tot de aceste *gânduri rele*, ai reuşi să faci ceva. Dar dacă bagi toată ziua tutun, alcool şi ce-ţi vine mai uşor la mână, cum vrei să te schimbi?

În primul rând, ai încredere în tine şi încearcă să gândeşti pozitiv. Găseşte-ţi un hobby care să-ţi solicite jumătate din timpul în care zaci beată/drogată pe undeva, încearcă să socializezi mai mult şi să-ţi schimbi psihologul. Şi nu în ultimul rând, lasă-te de alcool şi droguri.

Părinţii ştiu de toate astea? Au încercat să te ajute/înţeleagă/sprijine? Ai 14 ani... fă ceva cât mai poţi.

Baftă!

| Frrramboise a răspuns:

Buna.
Ma bucur ca nu-s singura crede-ma te inteleg perfect. Dar imi pare si rau pentru tine, e groaznic sa te simti in plus.Nu stiu ce ar trebui sa-ti zic sa faci pentru ca nu pot sa trec peste.
Adevarul e ca de vina este varsta.
Crestem si vrem tot mai multe de la noi si de la cei din jurul nostru. Avem asteptari mari si cand lucrurile nu se ridica la inaltimea lor suntem tristi,nemultumiti. Cand ne privim in oglinda ne parem urate,si asta ne supara,ne face sa ne pierdem increderea in noi. Crede-ma,si eu ma tem. Astept sa trec peste starea asta,dar mi-e frica de ce s-ar putea intampla. Nu-mi plac schimbarile nici mie,ma sperie.
Ai grija ca tristetea sa nu te copleseasca, sa te orbeasca,sa te faca sa faci chestii pe care o sa le regreti.
Eu una ma port urat,recunosc. Injur,da. Mai fumez,mai beau uneori,si in acele momente mi-e frica de mine de ce as putea sa fac,ce as putea sa ajung. Am ajuns sa ma port urat cu familia,sa injur,am vrut de atatea ori sa fug de acasa. Plang de multe ori,ma simt ranita,ingorata si sufar din chestia asta. Ma gandesc la tot felul de lucruri care s-ar putea intampla si ajung sa plang ca proasta. Multa vreme mi-a fost frica sa intru intr-o relatie,si poate teama mea a fost justificata. Am aruncat cuvinte urate in bietul baiat chiar daca tin mult la el. El habar n-are ca plang in fiecare zi pentru ca relatia noastra e pe terminate si e numai vina mea.
Lasandu-ma pe mine la o parte,eu zic sa mai iesi din carapacea ta. DACA trebuie sa se intample ceva, bine sau rau, o sa se intample. Oricat ai vrea sau nu. O sa ai parte si de suferinta, bineinteles, pentru ca nu e nimeni care nu sufera. Nu poti sa te ascunzi la nesfarsit nu?
Pana la urma, de ce stai sa te gandesti cand o sa "cazi"? Sau cum..Gandeste-te cum o sa te ridici mai bine.
bafta multa si sper sa treci peste

| metalheart a răspuns:

Salut! in primul si-n primul rand lasa-te de alcool, droguri, tigari, fiindca sunt principalele cauze care alimenteaza depresia ta. aici ai nevoie de autocontrol dar daca vrei intr-adevar sa fii bine atunci trebuie sa te controlezi. tie iti pare ca te ajuta, ca te refugiezi in ele, dat de fapt ele inrautatesc situatia. odata ce scapi de ele trebuie sa-ti umpli viata cu lucruri frumoase...cauta-ti un hobby, ia-ti un animal de companie de care sa ai grija, apuca-te de facut fotografii... orice ti se pare tie ca-ti face placere si e pozitiv. trebuie mereu sa fii activa si sa ai ocupatie. mult noroc! nu uita ca noi vom fi aici mereu.winking

| metalheart a răspuns:

Pai atunci ia-ti un animal de companie pentru ca te face sa fii responsabila, sa stii ca ai ceva de facut mereu nu doar cand ai chef

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Probabil e adolescenta de vina.Eu am 15 ani si ceva si trec prin chestii de genul, dar nu m-am refugiat in vicii(am avut si momente cand mai fumam dar m-am lasat pentru ca sunt pasionat de un sport anume si nu-mi distrug viitorul). Gaseste-ti ceva care sa-ti placa si practica acel lucru in afara de toate chestiile distructive pe care le faci pana la momentu`de fata(eu asa am lasat trecutul in urma si ma gandesc DOAR la viitor).
Daca nu ai ambitie si vointa, NU ai nimic in viata, absolut nimic, nici-o posibilitate de reusita.
Noroc.

| taviyamato2 a răspuns:

Eu spun sa te lasi urgent si brusc si de alcool si de tutun si de droguri. Esti prea tanara si iti pui in pericol dezvoltarea fizica, si eu am avut o astfel de depresie si nesiguranta emotionala te poate face vulnerabila, pot profita de tine persoanele care te alimenteaza cu aceste droguri, ele vor ca tu sa te droghezi, e bine sa iesi URGENT dintr-un astfel de anturaj sau din aceasta depresie, dar daca e un anturaj format din colegi sau vecini, sau prieteni cu alte cuvinte, e si mai greu, nu uita ca alcoolul tutunul si mai ales drogurile dau dependenta, depersonalizeaza si vor face lucrurile mai rele. Stiu ca lucrurile sunt foarte grele in Romania, inainte oamenii isi cunosteau slabiciunile si se intalneau toti la biserica, comunismul a distrus asta, ba mai mult, conducatorii de acum abia asteapta sa se drogheze toti, de asta au legalizat porcariile alea de asa zise droguri legale, multe lucruri nu sunt intamplatoare, toate lucrurile, si depresia ta au un adevar iar autocontrolul e doar 10 % din acel adevar, eu spun sa te apuci de un sport, chiar pentru cateva luni, te va ajuta sa scapi de aceste vicii. Daca te-ai apucat de fumat, e foarte greu sa renunti din cauza prietenilor, vine timpul cand trebuie sa tai de pe lista asa zisii prieteni, un prieten nu va vrea niciodata sa fumezi. Ia incearca sa te lasi de fumat si de droguri, sa vezi ADEVARATA fata a prietenilor tai, sa vezi cum ei vor incerca prin manipulare sa te faca din NOU sa fumezi. Incearca sa vorbesti cu un psihiatru, psihologul nu are dreptul de a administra medicamente anti-depresive si te intreb altceva, nu crezi ca e pacat ca de la 14 ani sa iti distrugi viitorul? Moartea nu sti cand vine, te vei maturiza intre timp si vei realiza ca moartea face parte din viata, si fara moarte, viata nu poate progresa. Moartea poate venii la 25 de ani sau la 80, sau 100. Nimeni nu stie cu adevarat dar un lucru il stiu toti, alcoolul tutunul si drogurile te fac vulnerabile, tutunul cauzeaza cancer, alcoolul si drogurile la fel, alcoolul te poate slabi si te poate face vulnerabila la hepatita care duce la cancer. Ai grije de ce te temi ca ti se poate intampla, si e bine sa te opresti de acum si sa faci ceva pozitiv, sa te apuci de un sport, de invatat alta limba straina, o limba straina te poate ajuta la descoperirea unei noi tari, a unei noi culturi si atunci vei putea face mai usor comparatia dintre cultura depresiva de la noi si cultura demna de respect de la altii.

| CrisaALEXANDRA a răspuns:

Si eu am cam aceeasi varzta ca tine.dar nu mi se intampla nimic din ce ti se intampla tie! Dar de ce nu vorbesti cu parintii tai... daca doctorul nu te poate ajuta cu siguranta parintii tai te pot ajuta intr-un fel! Nuu stiu ce sa-ti spun dar te-as sfatui sa lasi alcoolul, tigarile si drogurile deoparte deoarece iti vor agrava starea de sanatate si mai mult! Incearca sa-ti ocupi timpul cu lucruri diferite si sa nu te mai gandesri la lucruri rele! Bafta!

| apreutesii a răspuns:

Si eu sunt depresiva si mereu ma refugiez in camera mea si plang.nimeni nu stie ce e cu mine doar prietena mea nu am nevoie de vicii pentru asta.te sfatuiesc sa telasi de droguri si toate celelalte si nu iti fie frica de moarte.te inteleg.ai grija de tine.
pup.