| IoanaTeodor a întrebat:

Buna, am o poveste lunga, in legatura cu relatia mea. Suntem sau am fost de 5 ani si ceva impreuna, l-am inselat dupa 1 an jumatate, a aflat, scandal, ne-am impacat, mie mi-am zis ca nu o sa se mai intample, anul acesta in februarie am fost la o petrecere, unde am intalnit pe cineva, eu si cu prietenul meu nu ne intelegeam minunat, dar este un om bun, am iesit cu baiatul de la petrecere bineinteles, proasta de mine, l-am dat afara din casa, crezand ca am gasit printul, mare greseala, cu acel baiat bineinteles ca am fost acasa la el, tot tacamul, dupa nici nu mai raspundea, dupa alta tampenie, am iesit cu unul, fostul ma cauta, eu nu mai voiam, pentru acest baiat nu am avut sentimente, vorbeam asa cu el, el cica se indragostise de mine dar nu ma omoram dupa el. Apoi apare fostul in capul meu din nou, imi lipsea, dar tot nu terminasem cu ultimul. M-am vazut cu fostul si in putin timp ne-am impacat, mutandu-se inapoi cu mine, a suferit dupa mine, eu am fost o nesuferita, asa, in mai ne-am impacat, totul parea bine, nu mai voiam sa ii fac rau, il iubesc, acum la inceputul lui octombrie a plecat fara sa zica nimic, ca i-am facut rau, stiam asta dar credeam ca reparam, il iubesc, nu stiu cum sa il fac sa ma ierte pentru tot ce i-am facut, merit toate astea stiu dar cum sa il aduc inapoi.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Denisaregina a răspuns:

Odata ce un om isi pierde increderea in tine, greu il faci sa aiba din nou incredere. El te-a iertat prima data si a crezut ca nu o vei mai face insa tu ai facut-o din nou. Asta pe el l-a dezamagit si mai tare. Poate el zicea ca totul este ok sau asa parea, insa sentimentele lui pentru tine s-au dus putin cate putin. Gandeste-te cum ai fi reactionat tu daca cineva iti facea asa? Cum te-ai fi simtit? Daca iti pierzi 5 ani din viata cu o persoana si dupa ea te dea pe alta. Nu vreau sa judec, insa este greu sa mai fie ceva intre voi. Acum este posibil ca el sa isi fi gasit pe alta, iar acum urmeaza sa vezi tu cum s-a simtit el. Nimeni nu merita sa sufere asa. Dar daca acum esti sigura pe sentimentele tale si esti hotarata sa nu mai faci asa, atunic s-ar putea sa te impaci cu el. Este greu, dar nu si imposibil.
Tu il cunosti cel mai bine. Discuta cu el. Vezi ce simte, ce gandeste, ce vrea pe viitor. Afla ce l-a dezamagit cel mai tare si fa-l sa vada ca iti pare rau si ca te-ai schimbat. Iesiti din nou impreuna, luati-o de la capat. Fa-l sa simt din nou sentimentele pe care le-a avut la inceput si arata-i ca iti pasa mai mult ca niciodata. Demonstreaza-i ca doar el este important pentru tine. Arata-i ca poate sa fie sigur de iubirea ta si convingel ca poate avea din nou incredere in tine.
Asa poate va veti impaca. Mult succes! :/

7 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Nu faci nimic iti vezi de viitorul vietii

| Freya1 a răspuns:

Probabil a mai stat cu tine pana si-a gasit si el alta si sincer nu ai de ce sa il condamni.
Cred ca daca ai ajuns sa il înșeli de atâtea ori ar trebuie sa conștientizeze că tu chiar nu il iubesti pe omul asta si niciodata nu te va mulțumi relația cu el.Asa ca decat sa ii iei ani bagandu-ti joc de el mai bine lasa-l sa fie fericit.

| SilentRain a răspuns:

Oamenii nu jucarele, dacă apărea alt te duci cu ala pe urmă o dai in bara si te întorci la fostul, ce faci tu se numește bătaie de job
Recomand sa stai singur până te maturizez, si lucreaza la inteligenta ta emoțională
Lasă-l in pace ca si asa nu-l meriți

| johnnny123 a răspuns:

Serios, ne intrebi cum sa-l aduci inapoi pe unul pe care l-ai inselat cu trei barbati diferiti? Si vrei sa-ti mai si plangem de mila?

| IoanaTeodor explică (pentru johnnny123):

A fost doar o intrebare, nu vreau sa mi planga nimeni de mila, au fost niste greseli, mi le asum, nu am nevoie sa ma judeci tu, o fac eu destul.

| Endoryus a răspuns:

Daca iubeai nu il inselai. Recunaste-ti tie insati ca iti e frica de singuratate, ca o sa mori singura ( ceea ce si meriti ).

| orailibrail a răspuns:

Doar curva