|

Buna, sunt împreună cu iubitul meu de 2 ani și 2 luni, eu am 20 și el 19, și am stat în aceeași casa dar de o luna stam separat din cauza unor chestii care s-au întâmplat și a trebuit sa hotărâm asa, nu a fost o problema între noi. În fine... Și luna viitoare va trebui sa ne mutam iarăși împreună. Problema e ca de vreo săptămână e foarte rece cu mine. Vorbim numai 5 minute pe zi, prin mesaje, nu i-am mai auzit vocea de nu știu când ca nu ii place sa vorbească la telefon și mai nou zice ca nu suporta sa stea toată ziua sa vorbească prin mesaje. I-am zis sa îmi zică dacă vrea sa ne despărțim și a zis ca nu vrea asta. Și i-am zis, ca trebuie comunicare ca să putem rezista mai ales ca acum suntem la distanta și ca avem nevoie de comunicare mai multa. A zis ca o sa fie și ca o sa vorbim mai mult. L-am crezut. Pana acum 2 seri când tot câte 5 minute vorbeam și simțeam ca îmi da mesaj numai asa gen sa nu zică ca nu mi.a dat. Și dupăia ieșea. Iar de 2 seri, nici măcar "noapte bună" nu mi-a mai trimis. Ceea ce m-a șocat enorm. Ce sa fac? I-am zis sa ma caute când se hotărăște ce își dorește. Ma gândeam sa fac o chestie. Sa ii zic ca nu mai accept atâta ignoranță și nepăsare și ca doar eu trag de relația asta și nu mai vreau și sa ii spun ca ne despărțim doar sa vad dacă se schimba. Procedez corect?

14 Raportează Evaluează
14 răspunsuri:
| a răspuns:

Poti sa te desparti tu de el. Nu procedeaza bine

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Lasa-l in pace pana se muta inapoi si vezi cum procdeaza atunci

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Are pe altcineva. Daca ideea de a va separa a fost a ta, e clar.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cat de mare e distanta? Cere-i sa va vedeti...
Trateaza-l cum te trateaza si el, chiar mai rau, nu-i mai scrie/raspunde.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Esti prea implicată si e normal ca unul din voi sa fie mai puțin implicat de vreme ce tu iei toată datoria asupra ta. Dacă relația asta tine de amândoi si nu doar de tine, lasa l sa realizeze ca e cazul sa se implice. Dacă Nu, renunta la a mai avea așteptări de la oameni ca rămâi cu așteptarea.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Posibil și-a gasit pe altcineva.
Ar trebui să vorbești cu el, nu mai poți continua așa.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Andreush92):

Mi se pare ca fata scrie clar că deja a incercat sa vb cu el. Eu m ași despărți. Eu cred că ăla stă acolo din comoditate. Un șut in fund nu?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Toteu78):

E decizie ei ce va face.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Andreush92):

Mi se pare ca fata a pus o întrebare

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Eu zic sa nu i mai scrii nimic. Lasă lucrurile asa, și adevărul va ieși la iveala singur

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Pai ce sa zic mai stai o perioada, vorbeste deschis cu el. Si daca nu bafta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cred ca se bucura de libertate acum.
Nu mai vine inapoi.
Poate asa la nevoie pentru antistres.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cred ca omul are alte prioritati, fapt pentru care te sfatuiesc sa ai grija de tine in primul rand. Fa-ti viata frumoasa, esti tanara iar dansul nu este unicul barbat de pe planeta. Bafta!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Acorda-ti mai multa iubire tie. Ai grija de tine si partenerul o sa se schimbe, sau o sa intalnesti un nou tip de partener.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează