Ce parere aveti despre familiile cu copii care se destrama din motive personale? Cum pericliteaza asta viitorul copiilor lor? Eu pot sa spun din proprie experienta desi am 25 de ani acum ca m-a afectat foarte tare incat si-a pus amprenta si pana in prezent.

Tu trebuie sa mergi inainte pentru copii! Ca una è mama in lumea asta!

Nu am copii! Multumesc pentru raspuns, eu ma refeream in general despre familiile destramate care au copii cum am patit si eu copil fiind si s au despartit parintii mei.

Parerea mea este ca oamenii se schimba, iar dragostea rareori (spre niciodata) e pana la "adanci batraneti". E posibil ca astazi sa iubesti nebuneste o persoana, sa intemeiezi o familie cu ea, sa faci copii, iar in cativa ani, totul sa se schimbe. Unele familii supravietuiesc, altele nu. Probabil cei ce supravietuiesc ca familie, sunt cei care au cascat bine ochii la inceputul relatiei, care au cantarit foarte bine toate variabilele si au reusit sa anticipeze ca vor fi compatibile cu acea persoana nu doar pe moment, ci si in viitor; sau poate e vorba doar de noroc chior. Cei care nu se mai inteleg, dar au copii impreuna, au doua optiuni: sa ramana impreuna de dragul copiilor sau sa se desparta. Cei care raman impreuna, poate vor reusi sa salveze aparentele in fata copiilor in timp ce-si vor face de cap in secret cu alti parteneri sau poate nu, caz in care copii tot vor suferi, poate chiar mai mult decat in cazul in care parintii s-ar fi despartit din momentul in care au constatat ca nu se mai inteleg. Si intrebarea ramane: ce-i mai bine, sa ramana impreuna sau se desparta? Habar nu am...

Fiecare are dreptul la fericire!
Iar cand in cuplu apar problemele irecuperabile, cred ca-i corect ca acei doi oameni sa se desparata, in loc sa-si faca viata un calvar, unde sufera atat ei cat si copii lor.
In ce priveste afectarea personala, cred ca esti bine sa inveti din greselile parintilor si sa nu le faci niciodata, pentru a nu ajunge in situata aceea.
probabil te-a afectata atat de tare, pentru ca ai fost martora la ani de tortura, pe care parintii tai i-au avut, pana s-au decis sa se desparta. Daca o faceau dupa primul an cand au aparut tensiuni intre ei, nu ai fii suferit atat de mult.

Eu aveam 10 ani când s au despărțit părinții mei, dar pot spune ca pe mine nu m-a afectat deoarece am crescut cu bunicii, iar ei au fost mereu plecați in străinătate. La mine au fost alte lipsuri, cum ar fi sărbătorile, serile in familie. Țin minte ca odată am plâns pentru ca noi copiii ne strângeam la joaca toți și seara ne chemau părinții la masa, numai pe mine ma chema Mamaia și i-am zis plângând asta și ca as fi vrut sa ma strige și pe mine mami sa intru in casa cum ii striga pe toți copiii. Ceea ce mi se spunea mereu era"da dar copiii aia au ce ai tu tableta telefon ", mi se luase deja de replica asta. Părinții mei au rămas prieteni și nu am simțit niciodată o durere din cauza ca s au despărțit. Dacă as fi fost cu ei in casa m ar fi afectat. Consider ca pe orice afectează despărțirea părinților sau in cazul meu faptul ca pleacă sa lucreze in alta țara și lasă copilul la bunici. Eu am 20 de ani și când se apropie Crăciunul ma simt mereu trista.Inca am o vulnerabilitate fata de familie, pana și un clipvideo cu o familie ma face sa lăcrimez.Mi am propus sa învăț din povestea mea și sa fac un copil cu omul cu care o sa bag mâna in foc ca voi fi toată viața.

și pe mine, se simte mult că am crescut fără tată, am multe lipsuri datorate de acolo și chiar fobii dezvoltate.

Din cauza parintilor care nu au avut parte de o viata buna in casnicia lor am ajuns sa fiu scarbit de femei si toate au ajuns tarfe pentru mine. Intr-adevar se datoreaza din prezent pentru ca multe au ajuns asa dar trecutul lor (cu ce am vazut) m-a lasat fara chef sa traiesc alaturi de una.

Prima problema este ca s-au casatorit la varste prea fragede, ar fi normal sa locuieasca impreuna ani de zile sa vada cum e impreuna.
A doua problema, femeile uita rolul si locul lor in familie. Uita ca si ele trebuie sa faca sacrificii. Insa vazand ca au oportunitatea se uita dupa numai dupa cele materiale.

Si eu am avut momente in care credeam ca vreau sa divortez de sotul meu, dar vazandu-mi copilul (il aveam doar pe cel mare atunci, acum avem doi) imi trecea si stiam ca trebuie sa merg mai departe si sa imi asum ca m-am maritat cu el.

Cea mai mare prostie e ca părinții să rămână împreună de dragul copiilor. Unde nu e înțelegere, fericire, iubire... nu e loc de o căsnicie. Îi faci mult mai rău copilului dacă îl lași să trăiască printre certuri, neînțelegeri, incertitudini, zâmbete false... Îți spun pentru că și eu am trecut prin asta. Sincer îți spun, mă bucur că părinții mei s-au despărțit.

Ma doare sa imi amintesc tocmai de aceea nu vreau sa intru in prea multe detalii sau sa ma plang, am trecut prin prea multe si partea nasoala este ca am fost crescuta de bunici dar nici ei nu s au inteles niciodata si nu am avut parte de fericire nici acolo, pe mine ce m-a iritat nu este faptul ca si au refacut vietile ci faptul ca nu prea i-a mai interesat soarta noastra, avem o relatie de complezenta acum dupa atatia ani.

Am lasat un mesaj mai jos in mare fara sa intru in multe detalii cu ce mi s-a intamplat mie.