| CristinaDanciu a întrebat:

Vine ziua iubitului meu, ce-i drept mai este puţin (în octombrie 29) şi nu ştiu ce surpriză să-i fac. M-am gândit să-l surprind, şi anume, să-i spun cu câteva zile înainte că nu pot merge la el de ziua lui pentru că a intervenit ceva. El a zis că acea zi vrea să fie normală, ca toate celelalte deci nu s-ar aştepta la nici o surpriză, la tort sau ceva de genul acesta. Şi m-am gândit să vorbesc cu mama lui să-l trimită de acasă în acea zi, timp de jumătate de oră ca eu între timp să pot merge la el acasă. Pe când se întoarce să fac o inimioară din lumânări pe biroul lui şi acolo să-i pun o felicitare în care să-i spun cât de mult ţin la el. Şi să vorbesc cu mama lui să-i comandăm un tort pe care să-l aducă ea între timp ce el a intrat deja în cameră. Totul zic că e bine până acum, dar am o PROBLEMĂ. Nu ştiu ce cadou să-i cumpăr. Voi ce credeţi că ar fi frumos?! Eu ştiu ce îi place, dar vreau ceva simbolic. Ajutaţi-mă, vă rog!

Răspuns Câştigător
| ThePoint a răspuns:

Cred ca un parfum sau un ceas ar fi frumos dar depinde de cat esti dispusa sa cheltuiesti.

| CristinaDanciu explică (pentru ThePoint):

Sunt dispusă oricât. Mulţumesc, mult!

2 răspunsuri:
| Lawliet14 a răspuns:

E prostesc sa-i spui ca nu mergi la ziua lui. Cadou? Ce-i place lui sau ce nu are mai ales.