Buna tuturor
Ma bucur ca am ocazia sa impartasesc cu voi tot ce ma framanta si sper sa ma puteti sfatui cat mai bine de cuviinta.
Problema mea este urmatoarea:
Am 20ani, locuiesc cu prietenul meu de 1 an jumatate. Eu m-am mutat de la parinti in urma cu 3 ani (dintr-un judet in altul, aprox 300km distanta),am abandonat liceul,am lucrat,acum eu pot sa zic ca nu mai am pe nimeni in afara de el, niciun prieten/a, colegii din liceu,niciunul nu mai da niciun semn de viata, ii vad pe Facebook si atat,niciodata nu-mi scriu,nu suna, nu am prieteni aici deloc,e foarte greu zi de zi de juma de an incoace,ma simt ff incomfortabil in preajma persoanelor necunoscute,mi-e greu sa ma atasez de cineva,sa port o discutie cu cineva,sunt foarte rusinoasa,emotiva,si plus ca in familie am un istoric de schizofrenie,am inceput sa am niste griji si ganduri nelinistitoare, deficienta de atentie de multe ori, sunt intr-un stres zi de zi, nu pot nici macar pentru 5 min sa mi limpezesc gandurile, ma tot gandesc sa ma despart de pr meu sa plec si sa reiau relatiile anterioare, dar e ca si cum as trage eu de altii sa fie iar prieteni cu mine, si nu-mi doresc prietenie cu forta
Ce sa fac?

Daca ai decis sa dai cu piciorul la tot ce ai avut pana acum 3 ani, nu te mai mira de ce esti singura si nefericita, pentru ca a fost decia ta, iar acum suporti consecintele deciziei luate atunci.
Din pacate, in asemenea situatii nu mai este cale de intors, si va trebuii sa incerci sa-ti faci prieteni acolo unde esti, sa-ti faci o familie cu cel pentru care ti-ai parasit familia, sa lupti si sa traiesti pentru ceea ce ai decis acum 3 ani.
Daca esti credincioasa religios, mergi al biserica si te roaga, ajuta sa-ti limpezesti lucuruile si sa gasesti o cale de a-ti continua viata.
Daca nu esti credincioasa religios, mergi la un psiholog!

Fa ce consideri tu ca va fi mai bine

Am decis sa dau cu piciorul la tot ce am avut acum 3 ani din cauza nevoilor, am fost nevoita sa las scoala si sa muncesc ca sa pot sa ma intretin. Nu am avut niciun sprijin familial. Si cand,, m-am intors" acasa sa zic asa, toata lumea era prieten/a cu mine, acum cand nu mai dau pe acasa atat de des, nu ma mai cauta niciunu, o prietena inca chiar din copilarie mi-a zis :,, pai ce sa mai vorbim daca tu esti acolo si eu aici? " cum a sunat asta din partea ei? Inafara de ce mai faci cum esti cica noi nu prea am avea ce discuta. Pe bune? M-am si oferit sa le platesc eu drumul la vreo min 3 prietene care le am aveam mai apropiate sa vina la mine unde sunt acum ...sa vina in vizita, sa mai iesim, etc... Si nici macar asa nu vin. Am ajuns sa ma injosesc si sa cersesc prietenie?
De ce trebuie sa fiu eu mereu cea care cauta pe toata lumea?

Astea sunt consecintele. Sa te muti la 17 ani cu "prietenul", sa nu termini o scoala. practic ti-ai facut viata praf. Degeaba te plangi, insa parintii mai mult ca sigur ca sunt dezamagiti si incearca sa uite ca au o fata. La fel si fostii colegi, rudele, prietenele...Asa ca poti sa incerci sa schimbi totul. Eu in locul tau m-as muta singura intr-un oras mare, mi-as cauta un loc de munca si mi-as continua studiile. Nu e tarziu sa o faci. Asa as cunoaste persoane noi, alti colegi, vei finaliza studiile si vei avea sanse sa gasesti un loc de munca bun. Cu alte cuvinte, vei avea alte oportunitati.