anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Buna tuturor. Mi-am facut acum cont, intr-unul din multele mele momente dificile. Vreau sa formulez cat mai scurt, desi nu mi-ar ajunge nici 2 pagini sa scriu ceea ce ma apasa pe suflet.
In primul rand, mentionez ca am 19 ani si sunt studenta in primul an la Litere(locuiesc deci in alt oras acum, departe de familie). Partea proasta este ca nici macar acum nu reusesc sa ma inteleg cu parintii mei. De cand ma stiu am fost tinuta "in lanturi", e drept, cand eram mai mica aveam voie sa stau in fata blocului sa ma joc clasicul "elastic" cu fetitele. De pe la 14-15 ani au inceput sa ma inchida in casa. Credeti-ma, eu ii inteleg perfect, intotdeauna ma pun in situatia lor, si stiu ce inseamna sa iti faci griji pentru copilul tau. Eu imi fac griji si pentru verisoara mea, care e cu un an mai mica, si ii mai dau un telefon cand e plecata cu colegii ei de clasa la o petrecere, etc. Pe langa faptul ca am fost tinuta in casa, nu aveam voie mai mult de 2 ore afara, indiferent cu cine eram(ei imi cunosteau prietenii, putinii oricum) Acum nu mai am prieteni! Din cauza lor, si da, dau vina pe ei, sunt o persoana nesigura pe mine, emotiva, extreeem de emotiva, slaba, tacuta si retrasa. Am probleme grave de comunicare, deoarece in familie eu am fost mereu cea care a trebuit sa taca; nu aveam voie sa imi exprim parerea si niciodata nu aveam voie sa fac ceva de una singura. Ma consider de multe ori incapabila sa fac ceva, ma desconsider, etc. Am o sora mai mare, si ea a patit la fel; la 19 ani, cand a terminat liceul, s-a casatorit. Acum regreta enorm, dar ne-a zis in fata(in special parintilor mei) ca ea s-a maritat din cauza lor, pentru ca nu mai suporta controlul si tortura la care era supusa. Bine, a fost o mare prostie ce a facut, dar nu mai e nimic de facut. Eu niciodata nu m-am gandit sa fac asa ceva, mereu mi-am dorit sa urmez o facultate si e bine ca am si reusit. Am vorbit cu multe fete si baieti, dar si cu persoane mai in varsta... toti au spus ca e "ireal", ca e exagerat. Mama mea ma suna non stop pe mobil ziua, si seara ma controleaza sa vada daca sunt acasa(acum ca stau in alt oras), face foarte urat daca nu raspund si e acida. Niciodata nu m-am putut deschide fata de ei, mai ales fata de ea, si credeti-ma pe cuvant, am incercat. Niciodata nu le-am iesit din cuvant, stiu ca le este greu si sunt niste oameni deosebiti din mai multe puncte de vedere: se chinuie si muncesc mult ca sa imi fie bine. Nu i-am dezamagit niciodata, mi-e frica groaznic de mama mea, de la 15 ani de cand a inceput tot calvarul, nu o palma de a ei, ci vorbele sale grele ma fac sa tremur. Nu are nicio relevanta daca scriu ca nu fumez, nu consum alcool deloc, (nu are rost sa zic de droguri), nu i-am facut de rusine(aici stiti la ce ma refer) si am avut grija ce fac, totusi. Sunt prea incapatanati ca sa ma asculte cand am o problema si niciodata nu le-am cerut mult; ca de ex. sa stau pana dimineata sau sa nu ma mai duc acasa cu zilele. Nu am fost in excursii, nu am fost in tabere, nu am apartinut si eu ca orice copil/adolescent normal de un grup, am fost mereu singura. Si doar pentru ca nu puteam sa deschid usa aceea de la casa, sa ies linistita si sa nu am grija ca cineva o sa ma controleze. In noul oras in care sunt acum, am iesit de 3 ori, si odata pentru ca era balul bobocilor. Dupa ora 12 ma suna insistent, si de fiecare data raspundeam, dar nu era indeajuns. Am preferat sa merg >acasa. Mentionez ca mama a aranjat sa stau la o ruda in gazda, ca sa ma aiba si aici sub control, sa nu pot sa ies din casa. Si ii reuseste foarte bine. Am incercat sa vorbesc cu ei de nenumarate ori, si cum zice englezu', it's hopeless. Eu m-am resemnat, am colege care-mi spun ca innebuneau daca erau in locul meu, pentru ca e de neconceput. Si privind obiectiv, este. Pentru mine e ceva normal... Si nu e normal de fapt.

12 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Imi pare foarte rau pentru tinesad. Si sincer nici eu nu as fi rezistat dar daca tu ai reusit demonstreaza ca in interiorul tau ai o putere si o forta inimaginabila de care inca nu esti capabila trebuie doar sa iti faci curaj si sa o lasi sa iasa.

Sunt sigur ca parintii tai te iubesc si probabil ca nu iti dau seama ca te controleaza mult prea mult.De ce nu incerci sa vorbesti cu ei, dar nu singura, ci impreuna cu sora ta? Chiar daca este greu vorbeste ccareia sa-i impartasesti aceasa suferinta.De ce nu aceaa ruda la care stai(daca este posibil sigur):*Succes!:*

| mada12 a răspuns:

WoW! Sunt socata! Sti ce as face eu? Mi-as gasi un apartament in care sa stau singura (fara rude), mi-as suna parinti si le-as spune asta " Buna mama si tata. Vreau sa va spun sincer, si fara sa fiu intrerupta din nou ca viata alaturi de voi a fost mai mult un calvar.Nu cred ca atunci cand erati de varsta mea nu aveati voie sa iesiti afara sau sa va distrati.Acum am crescut, am 19 ani si nu mai am nevoie sa fiu controlata non-stop. Daca o sa continuati sa ma controlati si sa ma sunati din 2 in 2 ore pur si simplu o sa imi schimb numarul de telefon si voi nu o sa il aflati. Daca o tineti tot asa, am de gand, si vorbesc foarte serios, sa plec cat mai departe de voi.Desi imi pare rau sa va spun asta si stiu ca ati facut-o pentru binele meu, pur si simplu ati exagerat.Acum,din cauza voastra sunt o persoana nesigura si care nu stie daca poate decide singura ce vrea de la viata. La revedere."
Si inchid telefonul + nu i-as lasa sa imi spuna nimic. Apoi, probabil ca o sa te sune inapoi, dar nu i-as raspunde pentru ca o sa urmeze replicile (tale) - Da, mama. -Bine, mama - Imi pare rau, mama

Si tot asa.happy Baftaa!

| anyia a răspuns:

Imi pare rau pentru tine... dar esti majora, ai 19 ani si nu mai depinzi de parintii tai(decat moral)! Nu-i lasa sa-ti strice viata, serios. Poate au si ei dreptate, doreau sa fii un copil model dar(sa nu te simti jignita), sunt niste prosti daca nu au observat cat de retrasa esti. Cel mai bun lucru e sa incerci sa discuti cu ei, sa le spui ceea ce simti. Incearca sa fii sociabila, sa vorbesti cu persoanele care te inconjoara. Distreaza-te impreuna cu ceilalti adolescenti...si, desi nu e bine sa minti, daca nimic nu e folositor, incearca sa-ti creezi o lume in care sa te simti bine iar daca ai tai se intereseaza, ai dreptul sa-i minti pentru a te simti la fel ca ceilalti. Totusi, daca continue la fel, apeleaza cu incredere la un psiholog, el/ea te poate ajuta.
Multa bafta in ceea ce urmeazabig grin

| tyana a răspuns:

E dificil prin ce treci si desi sunt mama, nu inteleg genul asta de control asupra copiilor, aproape bolnavicios. E clar ca ei te iubesc si iti vor binele insa te izoleaza si iti fac un mare rau in acelasi timp, fara sa isi dea seama.
Eu zic totusi, sa nu dramatizezi.Mai ai doi ani, iti termini studiile si vei fi pe picioarele tale. Ce era mai rau a trecut!

| Georgiana05 a răspuns:

Deci crede-ma, ceva asemanator traiesc si eu straight face. Eu stau doar cu tata, ai mei sunt divortati, si bla bla.
Am 17 ani, dar mai am o saptamana pana implinesc 18.Am voie afara doar 3 ore straight face, si asta nu seara. Eu intru devreme in casa, pentru ca am un tata disperat. Daca incerc sa-i vorbesc, zice ca-i comentez, deci orice as face, nu am cum s-o scot la capat.
Am zis, in sinea mea, ca astept pana cand o sa plec de acasa, si apoi o sa-l fac sa-si dea seama ce greu e fara mine, si ce rau a facut ca m-a tinut asa.
E greu, stiu, crede-ma ca inteleg exact prin ce treci, dar eu una daca as avea deja varsta ta, si facultatea, as mai rabda pana as termina, si apoi m-as angaja undeva departeee de ei, si la revedere!
O sa-si dea seama cu timpul ce au facut.

| Kylexy a răspuns:

Prin ce treci tu am trecut si eu acum ceva vreme si eu am probleme de comunicare sunt retras timid etc. nu stiu ce sa zic stiu ce gandesti acum... poate o sa mai vb da add la kylexy_2010 si vorbim mai multe acolowinking

| ELLSSA a răspuns:

Nu, nu este normal deloc ce ti se intampla. Ce pot sa spun, ca eu nu am astfel de parinti, dar am trecut prin ceva asemanator tie.Am trecut print-o relatie la care eram foarte foarte controlata. Ajunsesem un robot, sa merg cu capul in pamant, sa nu mai am cunostinte, amici, prietene. Ajunsesem sa pierd totul...pana si optimismul ce il aveam candva.Si nu am suportat asa mult, vreo 8-9 luni cred.Acum am revenit la normal si imi este atat de bine. Specific: nu mai sunt in acea relatie. Dar e grozanic sa traiesti asa, manipulata, fiind marioneta altora. Sper sa gasesti o scapare, chiar daca este mai greu de gasit.Sunt parintii tai doar...

kongeriket
| kongeriket a răspuns:

1. În ce oraş eşti studentă la Litere? (în funcţie de asta, dacă eşti în Bucureşti, Cluj sau Iaşi, ţi-aş putea da nişte ponturi - despre Timişoara nu am cunoştinţe)
2. Te angajezi undeva (dacă eşti într-unul din cele două centre universitare, te rog nu ezita să-mi spui ca să îţi pot da câteva idei) şi strângi bani şi din anul II te muţi cu o prietenă/prieten într-o garsonieră cu chirie.
3. Faci pe dracu' în 4 să te rupi definitiv şi irevocabil financiar de ei. Să fii pe picioarele tale şi să nu mai ai nevoie de ei.
Pur şi simplu comportamentul lor este de neiertat. Mie ca mascul nu mi-au comentat ai mei cu dintr-astea. Bine, că eu îmi şi produceam banii mei încă de la 15 ani şi contribuiam decisiv în casă, astfel că nu aveau pur şi simplu dreptul să-mi zică mie la ce oră să vin în casă.
Totuşi, am o prietenă care a trecut prin ceva similar şi după ce am susţinut-o să facă câteva reclamaţii la Protecţia Copilului şi după câteva vizite ale Poliţiei, să vezi după aia ce zâmbăreţi şi deschişi au devenit brusc părinţii.
La tine nu mai e cazul şi, bonus, chiar ai şi posibilitatea să faci ceva în sensul ăsta pentru tine şi să-ţi iei soarta în mâini.
Indiferent ce vei face, un lucru e cert: Aşa ceva nu se mai poate şi dacă vei continua să înduri şi să te complaci, nu înseamnă decât că-ţi place şi-ţi meriţi soarta.
Mult succes şi eventual mai scrie-mi pe privat dacă vrei să-ţi mai explic câte ceva.
Crede-mă, dacă a mers pentru unul, merge pentru toţi.
Salutare.

| mikEwiLLa a răspuns:

Cum ai spus si tu...ai multe pe suflet. Cel mai bine vorbeste cu un psiholog; te asculta si iti poate da sfaturi. O sa-ti prinda bine sa discuti cu cineva face to face. Rezista, termina-ti facultatea si angajaza-te ca sa poti fi independenta financiar fata de ei. NU ridica un zid in jurul tau. Fa-ti un prieten, iesi pe afara, relaxeaza-te. Parintii tai cred ca fac ceea ce este corect (in opinia lor, iti fac bine). TREBUIE sa iei atitudine. Este vorba de viata ta.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu zic sa le spui tot ce simti! sper sa te asculte.

| lovegirl15 a răspuns:

Nu e logic ceea ce fac parintii tai. Da ce Dumnezeu au in cap, tarate?(scuze de expresie). Oare nu'si dau seama ca un asemenea control obsesiv asupra ta nu face altceva decat sa te aduca la disperare? Si pe mine ma lasau parintii 2 ore afara, asta cam pe la gradinita, chiar incepand cu cls I, a-II-a. Dar tu ai 19 ani.Si pe mine ma suna mama, care e mai pisaloaga de felul ei, dar nu cred ca o face chiar intr-un asemenea hal ca parintii tai.
E firesc sa fie ingrijorati, dar de la ingrijorare, pana la obsedarea cu telefoane...Parerea mea e sa te duci la un psiholog, sa-i spui pe indelete ce ai pe suflet, pentru a-ti putea da niste sfaturi mai indicate decat noi.
Totusi as mai vrea sa adaug ceva:
Zici ca ai 19 ani, deci in concluzie esti majora.Numai 2 ani te despart pentru a putea termina facultate... Da-i o data incolo pe parintii tai si nu te mai stresa in halul asta din cauza lor.Inteleg ca sunt parintii tai, tii la ei, indiferent de ce situatii te pun, dar eu nu as suporta ca cineva sa ma frece la cap in asemenea hal, tinand cont ca de acum ai o varsta, nu mai esti copilas.
Parerea mea e sa rupi orice legatura cu ei.

| alexprinces1995 a răspuns:

Din punctul meu de vedere ce fac parinti tai nu mi se pare ceva normal.Eu daca as fi in locul tau-> : mi-as lua inima in dinti si i-as suna, le-as spune ca: da sunteti parinti mei, dar as putea avea autoritatea si toata libertatea din lume pentru ca sunt majora si am 19 ani si in primul rand uitati-va in jur, sigur nici un parinte de varsta voastra nu se-ar dori ca copilul lui sa aiba ace-as copilarie cum au avut-o ei sau voi. Uitativa in jur nu mai sunt acele vremuri cand Ceausescu iti spunea cum sa iti cresti copilul sau ce educatie sa ii dai.Eu va iubesc foarte mult si banuiesc ca si voi pe mine, dar nu mi se pare corect ca adolescenti de varsta mea sa se distreze si eu acasa fara nici un pic de libertate.Nu mai suntem pe vremuri, nu mai sunt atatea legi, ati vazut doar ce a facut sora mea, si doar din cauza voastra, imaginativa ca viata nu este tot asa cum era, nu mai traiti in trecut, uitati-va inainte, priviti cu mila si iertare asupra copiilor vostri macar.Stiu ca nu ne vreti raul mie si surori mele dar nu mai avem 5 ani sa ne controli peste tot, nu mai avem aceeas varsta pe care tu si tata puteati face ori ce din noi.Nu mai suntem copii, ne-am maturizat, suntem doar copii vostri nimic mai mult.Dorim libertatea pe care o doreati si voi cand erati de aceeas varsta cu noi.Iesiti din untunericul inimi voastre, priviti, si traiti prezentul, pentru ca trecut acum e doar in inimile voastre ce au facut acum. LA SFARSIT MI-AS CERE SCUZE DACA LE-AU DERANJAT VREO VORBA PE CARE AM SPUSO, DAR CA TU LE VEI SPUNE CA VEI FACE TOT CE ITI DORESTE INIMA SI DACA E SA POTI SA II AJUTI II AJUTI CU TOATA PUTEREA TA, SI CA NU CERI DE LA EI MAI MULT DECAT LIBERATATE. DACA VREI MAI MULTE SFATURI BAGAMA IN LISTQA TA DE PRIETENI DE PE MESSENGER CU NUMELE: alexandra_27041995 MULTI PUPICI SI ASCULUTA SFATURILE CELOR CARE TE SUSTIN. POATE NE VOM CUNOASTE SI NE VOM FACE BUNE PRIETENE.SALUTARI.