Cum credeți că o persoană ar putea trece peste acel gol al sufletului, știind că în copilărie nu a avut parte de o familie unită și fericită, în care să primească iubire și afecțiune din partea părinților săi, plus un abandon de tată, deși la maturitate, simte în continuare nevoia de a fi iubit, dar nu își găsește această iubire niciodată și dimpotrivă, ajunge să facă comparații între cei care au familii unite și fericite, iar persoana respectivă nu are nimic?
Această suferință parcă nu mai trece...

Trebuie sa dai drumul durerii pe care ai avut-o in trecut, nu o poti uita dar poti alege sa nu iti mai dai voie sa tii acele amintiri active emotional ci sa le scazi intensitatea, un partener nu iti va lua durerea, doar te va distrage si te va sustine emotional dar tine de tine sa pasesti afara din foc.

Golul acela se poate umple abia dupa ce mergi la terapie si depui destul de multa munca cu propriul sine, astfel incat sa te vindeci. Daca nu, risti sa proiectezi nevoile pe care familia nu ti le-a indeplinit in relatia de cuplu si sa faci mai rau, ajungand chiar in tipare toxice, nesanatoase.Din nefericire pentru tine, o alta persoana nu va umple acel gol, chiar daca asa ai impresia.

Terapie si doar terapie

O persoană ce nu are în copilărie acel echilibru emoțional dat de iubirea părinților va trece greu peste asta.
Dar se poate vindeca.

Îți spun eu cum, caută-l pe Isus Hristos ca El te iubește necondiționat, El cunoaște totul despre tine și Ii pasă cu adevărat de tine, am un văr care a fost părăsit de mama lui la o vârstă foarte fragedă. și. bunica mea l-a luat în grija ei. tatăl său cu mama sa inca sunt despărțiți dar el acum e om în toată firea are o familie frumoasă și e fericit alături de Domnul Isus, el este pocăit, Domnul o sa se îngrijească și de tine sa ști ca spune în cuvântul Domnului : Poate uita o mamă un fiu dar Eu nu te voi uita, Dumnezeu îți oferă dragostea Lui nemărginită pentru că nu ai fost dat la întâmplare pe pământul acesta. Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea, zice Domnul, vino la Isus Hristos și El îți va da pacea și bucuria Sa, pocăiește fratioare și vei fi fericit!

Un citat din cartea Detox Sufletesc - Tukaram, care descrie foarte pertinent cum stau lucrurile cu acest "Dumnezeu":

"Ideea că Dumnezeu ar fi un despot bărbos care îți urmărește tot timpul mișcările, te pedepsește și te premiază după bunul plac este cât se poate de greșită și nocivă.
În condițiile în care omul este convins că nu are nicio putere, că destinul său a fost deja stabilit și că tot ce poate face este să spere, evident că, pentru a obține ce dorește, va recurge la rugăciune.
Adică, trăind în frică și nemulțumire, aruncă în totalitate responsabilitatea în exterior, trăind cu speranța că, la un moment dat, va răsări soarele și pe strada lui. Pentru ca soarele să apară, este necesară implicarea personală a lui Dumnezeu la care se roagă neîncetat. Atunci când vede că Dumnezeu nu reacționează, devine mai insistent, apelând la tot felul de ritualuri în speranța că îl va convinge să îi asculte rugile. Evident, el nu cunoaște ritualurile și de aceea este nevoie de ajutor specializat.
Aici intervine religia formală care și-a asumat rolul de intermediar, declarând că, doar prin slujitorii ei, rugile pot fi ascultate. Într-un cuvânt, dacă rugăciunea nu este realizată de un profesionist, nu va fi acceptată de Dumnezeu. Folosindu-se de frică și de cel mai vechi truc din lume, pe care orice bun dresor îl cunoaște – pedeapsa și recompensa – religia reușește cu mare succes să controleze încă mințile oamenilor.
Pentru ca rugăciunea să devină eficientă, au fost dezvoltate tot felul de ritualuri menite să îl înduplece pe Dumnezeu să îndeplinească cererile. Nașterea acestor reguli și ritualuri are la bază ideea că Dumnezeu este o entitate care judecă, împarte oamenii în buni și răi după faptele lor, iar dacă nu îl asculți, vei arde în focul iadului. Dacă, în schimb, vei fi cuminte și vei urma regulile, vei primi un premiu, dar nu aici, ci în rai. Mai mult, nu este singur în această întreprindere. Are sute și mii de îngeri, îngerași, sfinți, heruvimi, arhangheli, fiecare însărcinat cu ceva anume, dar, în esență, sarcina de bază rămâne supravegherea continuă a omenirii. În baza rapoartelor primite, se pare că Dumnezeu&Co. stabilesc și decid cine și cum va fi recompensat sau pedepsit.
[...] Realitatea arată că este doar manipulare grosolană, menită să îl țină pe om în întuneric în numele profitului. Biserica nu se dezminte și continuă să facă, cu la fel de multă măiestrie, ceea ce face de mii de ani: îi vinde omului promisiunea fericirii viitoare cu condiția ca acesta să fie nefericit astăzi. Astăzi, în această viață, pentru că ești un păcătos din naștere, tot ce meriți este suferința, urmând ca, într-o viață viitoare, undeva în Rai, să te poți bucura de fericire, bunăstare, liniște și pace.
Întrebarea care se naște într-o minte sănătoasă este simplă: oare de ce nu se poate întâmpla acest lucru aici, acum?
Raiul și Iadul sunt proiecțiile minții omului care, în incapacitatea de a-și asuma ceea ce se întâmplă în interiorul său, dă vina pe exterior. În loc să se întrebe de unde vine suferința și în ce mod a fost creată, preferă să arunce vina undeva în exterior, fie pe Diavol, fie pe Dumnezeu."