| Parakeets a întrebat:

Dacă ați primi o ofertă așa (indirect) de a face Revelionul cu o amică/un amic al vostru ați accepta? Chiar dacă nu sunteți fani party-uri? happy

Amica mea cu care am fost la mare în toamnă, mi-a zis recent că "Ce fain ar fi să facem revelionul la Hambar, Alex."
Eu i-am zis că da, că și mie mi-a plăcut localul ăla, iar Vama e faină. Dar faza e că, atunci m-am simțit ciuuudat acolo. Nu cu ea. Nu mă înțelegeți greșit, deși da, ea a avut ocupație, să danseze, să dea shot-uri chiar cu un cântăreț de acolo happy și l-a mai și adus la masă la noi.

Dar în rest, eu m-am simțit ciuuudat. Mi-a plăcut muzica și ce au cântat tipii ăia doi, dar în rest am stat la masă și cum prietena mea se mai și îndepărta uneori, ba că a vorbit cu tipul ăla, ba că s-a mai plimbat prin local, eu singură m-am simțit ciuuudat acolo.

Așa că nu știu ce să fac. Dacă o refuz, îmi pierd și ultima prietenă pe care o mai am și sincer, ea chiar a fost printre puținii oameni care chiar au fost lângă mine acolo, în anumite momente, deci nu aș vrea să dau cu piciorul la unica prietenie care ar dura, dar și dacă accept și ea nu va fi all the time lângă mine, știind că ea e și cam vânătoare de băieți și mai mult ca sigur vor fi momente în care ea va vorbi cu un tip, eu voi rămâne singură și mă voi simți singură printre o mulțime de oameni. Și într-un loc în care nu prea pot face multe, decât să mă joc pe telefon, iar dacă m-aș uita la filme, probabil ar fi și penibil, nu? Toți distrându-se, ovaționând, bând și eu stând cu ochii-n telefon.

Deci ce să-i spun amicei mele dacă, chiar ar decide să facem asta împreună?
Voi cum ați privi un amic care v-ar refuza, fără o scuză plauzibilă? Deși amica mea, fiind psiholog deja și cunoscându-mă foarte bine, îmi știe toate problemele, mai ales cele de anxietate și că-mi este frică de localuri și încăperi pline de mulțimi de oameni.
Dar voi ați înțelege?
Ați mai rămâne amici cu o persoană care v-ar refuza așa? I-ați înțelege problema și până la urmă felul de a fi?

Răspuns Câştigător
| anonim567899 a răspuns:

Ce ție ți se pare că s-ar folosi prietena ta de tine e fals - amândouă aveți nevoie de cineva ca să mergeți undeva.

23 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

De ce nu esti tu aceia care o invita undeva, acum inainte ca ea sa te propuna invitatia? Asa nu va putea ea sa te refuze.
Sau ai putea sa-i spui ca nu doresti sa mergi nicarieri, planificandu-ti sa-ti petreci revelionul singura, acasa.
Revelionul este un eveniment la care ai dreptul sa spui "nu", ca nu-i o zi de nastere, nunta sau alte petrecere la care este musai sa mergi.

suntserios
| suntserios a răspuns:

"imi știe toate problemele, mai ales cele de anxietate și că-mi este frică de localuri și încăperi pline de mulțimi de oameni."

pai si atunci ce e asa de greu sa ii explici de ce nu vrei sa mergi?

| relian a răspuns:

Pina la urma este o amica, virtuala si aia laughing pentru ca nu locuieste in acelasi oras cu tine.
Deci o amica asa pe departe, te vezi din an in paste, eu zic sa iti vezi de treaba.
Daca aia e acolo dupa vinatoare laughing tu o sa fii pe post de pindac laughing adica doar sa te uiti, sa te uiti la ce anume? Sa vezi ca aia agata masculi, ca e vinata si ea probabil, mai rau iti faci laughing

Asaa ca stai acasa linistita, ori de era sa zic sa mergi la ea acasa, acolo doar citiva prieteni, erati tot timpul impreuna.Mai avea si TV, aveati ce sa faceti.

Sau te poti duce si tu, so gasi el si un vinator pentru tine laughing poate ca or sa vina si barbati singuri si unu i so pune pata pe tine, macar asa deo noaptea, sau deo partida, sa te simti si tu bine, nu ar fi rau laughing

Doar te duci la distractie, esti singurica, baga, nu sta, timpul trece, agata si tu pe careva, vineaza sau lasa-te vinata.

Ori, daca iti fug ochii numa dupa masculi din aia aratosi, iar tu nu esti asa atractiva, stai acasa, cum am spus, te duci sa-ti faci mai mult rau decat sa te simti bine.

Tu stii ce poti, ce vrei, asa ca decizia iti apartine.

Eu am spus ce optiuni ar fi, sigur mai vin si barbati singuri acolo, dar tine de tine dupa ce vinat te uiti, iar daca vinatu se lasa ori nu prins de tine laughing

| Parakeets explică (pentru relian):

Pândac, pe bune, măi Relian?! laughing)

Și cred că am spus de n ori. Nu caut o noapte, caut toate nopțile din Univers, alături de iubirea vieții mele sau nada. laughing)

Este unica mea condiție. straight face Ori e forever, ori nu mai e deloc. laughing)

| Verginic?Vac?Gras? a răspuns:

Fata te invita la sex nebun și tu o refuzi...

| Parakeets explică (pentru Verginic?Vac?Gras?):

Fata nu e lesbi laughing)
Deși mi-a mărturisit că s-a pupat cu două într-un club din Centrul Vechi. laughing)

Mai degrabă eu aș fi susceptibilă de a fi lesbi sau bi, dar am un principiu de la care nu mă abat. La amicele/prietenele mele nu mă dau. Și mai am încă un principiu care-mi guvernează viața. Religia mea și God. Orice-ar fi mă țin departe de a ieși cu o femeie. happy
Iar cât de bărbați nici nu trebuie să menționez nimic. Că deși în Sfânta Biblie zice că normal e Adam și Eva. Pe Adami nu i-am înghițit niciodată, dar ce să vezi nici ei pe mine. Pentru că până la urmă neuronii oglindă nu mint. Nu mă trezesc să urăsc oameni că n-am ce face. Ci pur și simplu oamenii nu mă plac/suportă/înghit așa că sentimentul este reciproc. Deci cum spune o vorbă. Întortocheate sunt căile Domnului. Poate mi le descâlcește și pe ale mele cândva că da, și eu m-am săturat de atâta singurătate. Deci tocmai de aceea și e important ce aleg cu invitație amicei mele. E unica rămasă, dacă o refuz și pe ea, pot spune că am rămas cea mai singură persoană din Univers. Și chiar dau cu piciorul la unica prietenie ce a rămas. Pentru că am avut mulți prieteni îm trecut și după certuri toți și-au văzut de drum. Ea, fata asta a fost singura care s-a reîntors după conflicte și certuri, iar asta pentru mine înseamnă mult.

| Verginic?Vac?Gras? a răspuns (pentru Parakeets):

Iarta-ma, am crezut ca ești baiat

| Emma30555 a răspuns:

Decât sa stai singura acasă, cred ca e mai bine sa petreci revelionul undeva cu o prietena. Dacă te va lăsa singura de bun simț ar fi sa nu dureze foarte mult, sau sa ai noroc sa te împrietenești și tu pe acolo cu cineva, fie fata fie băiat. Dacă o refuzi nu are de ce sa se supere, este alegerea ta, tu trebuie sa faci ce e mai bine pentru tine, ea putând sa caute alta prietena cu care sa meargă

| wildthing a răspuns:

Amuzant este ca ambele aveti aceeasi problema, dar ea incercand sa si-o rezolve pe a ei, te pune pe tine intr-o situatie neplacuta. Ce vreau sa spun? Ea te invita acolo, tocmai pentru ca i se pare aiurea sa mearga singura, la fel cum ti se pare tie aiurea sa te lase singura la masa (si te inteleg perfect, si eu m-as simti la fel). Ea are nevoie de un sidecick (eu am insistat sa folosesc k in loc de primul c, dar acest soft se ambitioneaza sa sustina ca stie mai bine decat mine) ca sa nu arate ca o disperata ducandu-se singura sa "vaneze barbati" asa cum spui tu.
Spune-i fix ce ne-ai scris noua aici.

| Parakeets explică (pentru wildthing):

Crezi că de aia mă invită?

La asta chiar nu m-am gândit vreodată. Dintre toți amicii mei, mulți avuți cândva, lângă ea chiar m-am simțit bine. Și simt foarte bine când cineva mă place sau nu. Deci nu am simțit așa ceva la ea. Dar o să mă gândesc și la teoria ta. happy E bine să ai în permanență un ochi deschis.

| anonim567899 a răspuns (pentru Parakeets):

Ce a scris cel la care i-ai răspuns am făcut eu cu un prieten care era și coleg de muncă mulți ani.

| anonim567899 a răspuns (pentru Parakeets):

Este normal ca 2 prieteni să meargă împreună la distracție chiar dacă se consideră că se folosesc unul de celălalt ca să meargă peste tot.

| Parakeets explică (pentru anonim567899):

Hmm, dacă pui problema așa, chiar nu refuz oferta amicei mele. Chiar știu ce înseamnă singurătatea așa că și dacă aș fi o ancoră pentru ea (deși tare mă înșel că nu e chiar așa, pentru că din ce mi-a povestit ea chiar a fost în multe cluburi și localuri chiar și la festivaluri rock) dar și dacă ar fi așa, la ce viață solitară și boring duc, o las satisfăcută chiar să-i fiu ancoră în acel loc. happy Oricum de obicei de Crăciun și Anul Nou mă apucă depresia la maxim. Așa că, merită acest mic sacrificiu, al "ciudatului" într-un local. laughing)

Dar chiar îmi place ce ai spus. Parcă mi-a schimbat subtil percepția despre problema mea. happy
Am să merg, oricum ar fi. Deși posibil să și facă alte planuri până atunci. Ea are și prieten deci, poate alege să sărbătorească cu el, nu cu mine, în cele din urmă. laughing)
Dacă e așa, o să aleg un Revelion în Pădure. Anul ăsta chiar îmi fac curaj să merg în Pădure. laughing)
Ori renasc, ori mă duc de tot. laughing)
Dar trebuie să-mi iau niște protecție, iar pistol nu dețin. Nu știu ce ar fi de ajutor în Pădure.

| anonim567899 a răspuns (pentru Parakeets):

Ce ție ți se pare că s-ar folosi prietena ta de tine e fals - amândouă aveți nevoie de cineva ca să mergeți undeva.

| blackann a răspuns:

Du-te, nu mai fi salbatica.

| TheGentleman a răspuns:

E mișto rău în club, am făcut și eu câteva în nightcluburi, așa că îți vorbesc din perspectiva de bărbat. Ai ce vedea în club, femei îmbrăcate în fel și chip într-un mod în care îți aprinde imaginația și inima instant. Lumea e fericită, deschisă, sociabilă, că na, de anul nou trebuie să fii mai bun, mai curat, mai deschis tralala

La ora 12 toată lumea iese afară cu sampania în mână să admire focul de artificii și petardele (ah, ce nostalgie!) și se oferă tradiționalul la mulți ani și îmbrățișări calde.

Singurul dezavantaj este că nu prea ai mâncare, decât clasicul aperitiv, pe care eu unul nu îl suport nici măcar vizual. Așa că sunt șanse să faci foamea...

| Parakeets explică (pentru TheGentleman):

Acum depinde de local.

Amica mea voia să ne reîntoarcem în Vamă, la Hambar. Nu e chiar un club ci mai degrabă un pub/bistro. Dar e faină atmosfera de acolo. Adică mă refer atmosfera localului, e chair amenajat ok. Dar atmosfera sufocantă printre niște oameni străini, e creepy. Mai ales când amica mea își găsește câte un tip și eu rămân alone. happy Și mai ales când toți dansează și se pare-se că se cunosc sau așa cum spui și tu "socializează" și tu rămâi singura ciuuudată de acolo, cu ochii prin telefon. Și dacă am ce să fac și prin telefon. laughing) Poate să vorbesc sau să scriu pe TPU. laughing) Dar mai ales când câte un alt ciudat se uită insistent la tine. Când amica mea vorbea cu băiatul ăla din trupă, și rămăsesem cu ochii prin telefon sau pur și simplu să mă uit absentă prin jur, un ciudățel se uita insistent la mine. M-am și speriat. Apoi unii fumau de mama focului și păreau mai mult ca niste gangsteri decât niște tipi. Și unele dansau destul de lasciv. Nu prea mi-a plăcut.
Singurele personalități de acolo care chiar mi s-au părut interesante erau un cuplu de la bar, 2 tineri liniștiți și simpatici care ședeau, beau un cocktail, mai își împărtășeau niște idei și priveau frumos în jur. happy
Și ar mai fi fost stăpânii câinelui care a mușcat-o pe amica mea acolo, în local. happy
Dar mna, țin cu amica mea, așa că, nu am spus asta. laughing)

Nu știu a fost ciuuudat, deși da, când am rămas doar eu cu amica mea, a fost chiar fain și cozy. happy

Dar deci dacă de Revelion o să găsiți romane pe aici, să știți că da, sunt sechestrată la Hambar. laughing)

| TheGentleman a răspuns (pentru Parakeets):

Te înțeleg, și eu rămâneam singur când amicii mei bine-făcuți erau abordat de tipe. Dar tot e fain. Unele veneau să-și facă selfie cu mine, o alta mi-a propus one-night stand, dar am refuzat, fiindcă mi s-a părut dubios.

Cu siguranță vei întâlni petrecăreți străini, iar aceștia sunt mai relaxați, nu au treabă cu aspectul sau alte asemenea. Vei avea peste ani ce-ți aminti; în caz contrar, vei avea remușcări si regrete.

Dacă spui că prietena ta e psiholog și că te cunoaște, ai încredere, știe ce face

Să-mi povestești pe 1 ianuarie cum a fost. Distracție faină!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dacă mai dorești ( și poți ) - din cauza jobului, mai rămâne valabilă și invitația mea happy.

| Parakeets explică (pentru anonim_4396):

Wait, nu mai știu la ce invitație. Dar oricum ar fi, sună bine, acea invitație. Mai ales acum, am nevoie de a-mi lua câmpul, mă rog, locul din loc. laughing)

Și nu, nu mai lucrez, again. sad
Te sun mâine, cred, să-ți povestesc. Iar am fugit și de acolo. Se pare că orice-ar fi nu-mi place grădinița. laughing)
Sper că mâine ne putem auzi la telefon, chiar simt că înebunesc cu joburile vieții. Dar nu mai scriu aici, că nu mai vreau să mai scriu iar romane laughing) îți povestesc în privat, Pufi dragă. happy

| anonim_4396 a răspuns (pentru Parakeets):

Ai zis acum 2 sau 3 săptămâni că ai dori să revizitezi BM happy, iar eu ți-am spus că te-ai făcut cu o invitație happy.

Aștept să vorbim în privat.
happy

| Parakeets explică (pentru anonim_4396):

Nice! happy
Dar deocamdată aștept să le treacă alor mei pasa din cauza faptului că nu am rămas la job. Apoi vorbim și stabilim o întâlnire. Chiar vreau să revăd BM și pe tine. happy

| Miruna333 a răspuns:

Nu ti se pare ca citesti viitrul prin:,, Dacă o refuz, îmi pierd și ultima prietenă pe care o mai am'' Ce argumente ai sa sustina aceasta idee? Nimic. Mai ales ca sunteti prietene, mai e si psiholog si te cunoaste, iti cunoaste problemele.
Daca ai pierde un prieten pentru un refuz de genul, acela nu a fost niciodata prietenul tau adevarat.
Eu zic ca ar fi ok sa te duci si sa incerci sa te distrezi. Nu trebuie sa stai pe telefon, incearca sa socializezi, macar incearca

| ClaRa91 a răspuns:

Daca nu-ti place, cauta alta prietena.