|

Salut! Este un sentiment, o stare ciudata. Se spune ca,, ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata", un citat pe cat de adevarat pe atat de dureros. Oare chiar asa suntem noi oamenii,,, inconstienti" sau e ceva normal? De exemplu :

1. când suntem copii, ne dorim sa devenim adulti, apoi odata cu trecerea anilor ne e dor de copilarie, am da sa mai fim odata copii

2. Când terminam scoala/liceul la fel, ne e un dor nostalgic dupa anii aceia

3. Când terminam facultatea, anii de studentie, ne cuprinde, ne incearca un dor enorm dupa anii studentiei

4. Când vom fi batrani, cu siguranta ne vom dori sa fim iar tineri, in floarea varstei

5. Oare asa vom fi si dupa ce vom muri? Daca in viata ne e dor dupa anii care au trecut, vremurile frumoase, ne cuprind stari ale nostalgiei si spunem trist,, ce n-as da, ce n-as da sa mai fie ce a fost, macar pentru 5 minute" sau,, ce n-am trait, nu vom mai trai" oare la fel vom spune si dupa ce murim?

Cred ca pe fiecare dintre noi ne incearca aceste doruri, doruri de vremurile trecute care nu se vor mai intoarce, bineinteles trebuie sa traim prezentul si viitorul. Dar totusi, de ce dupa o anumita perioada din viata noastra, simtim ca nu am facut ce trebuia, nu am trait mai pe deplin? Cred ca, când traim un anumit lucru, nu constientizam, si la fel e si cu viata. Acum suntem vii, dar cati suntem constienti, ne bucuram pe deplin de viata?

De exemplu eu acum am terminat de vreo 5 luni, facultatea si sincer mi-e un dor arzator de anii studentiei. La fel eram si când eram la facultate, imi era dor de liceu. Si uite asa suntem, ne invartim intr-un cerc, spirala. Acum sunt somer, imi caut de lucru. Poate dupa ce voi lucra, imi va fi dor si de timpul in care pierdeam vremea pe acasa, perioada de somaj. Si tot asa...

Nu stiu de ce, si cred ca la toti e asa, când trecem de o anumita etapa, ne e dor, simtim ca nu am trait pe deplin, nu am facut mai mult... Poate fi si acesta un lucru,, când avem prea mult timp liber, gândim mai mult, meditam, deoarece mintea nu e ocupata si devenim nostalgici, citim citate precum cele amintite mai sus, etc"

Voua dupa ce etapa a vietii va e dor? Cum simtiti acel dor?

10 Raportează Evaluează
10 răspunsuri:
| a răspuns:

Eu dupa copilarie tanjesc cel mai mult,imi e foarte dor de ea,fiindca a fost foarte frumoasa, acum traiesc o viata mai trisra, am depresie si anxietate si nu e totul cum doresc si mereu arde in mine dorinta de a mai fi bine ca in copilarie dar ini dau seama ca nu se mai poate dar oricum nu o sa uit anii copilariei niciodata, practic atunc traiam cu adevarat, acum o umbra din ceea ce a fost.Asta e, merg inainte cu speranta dar ma apuca des ce-i drept melancolia si nostalgia dupa trecut.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru AvalohAlyn):

Oh, copilarie... stii ce imi zicea cineva,, Mici si fara griji, mari si cu griji" foarte adevarat. Sper sa treci peste tristete, depresie si anxietate. Viata trebuie traita din plin. Din pacate, nu realizam, decat dupa ce trece o anumita etapa. Asta suntem noi oamenii

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Salut, dupa copilarie tanjesc,a fost un capitol frumos al vieti,dupa adolecenta =prima iubire, primul sarut =momente de divine, fiecare clipa a vieti este ceva minunat si incredibil, sunt miliarde de proese in organismul nostru care ne permite sa existam, viata insati este un miracol, asa ca eu tanjesc dupa fiecare clipa traita

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Mi-e dor de dorul pe care il aveam cand nu imi era dor sa imi fie dor

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Dar de ce trebuie sa traiesti in trecut?
Ai abia 21-22 de ani din, hai sa zicem, 80!
In momente ca acesta, prezentul trece pe langa tine si devine un viitor melancolic indreptat spre trecut.

Eu nu regret nimic, ci dimpotriva, sunt foarte fericit cu viata pe care o am acum si uite, inainte aveam o gramada de prieteni, iar acum vorbesc doar cu 2 oameni. Ce trist, nu? Nu.
Cum e in copilarie? Stai la keremul parintilor, n-ai voie sa faci asta, n-ai voie sa faci aia, nu stii de una, nu stii de alta.
Da, toti copiii au momente frumoase, dar trebuie sa te adaptezi, sa lucrezi, sa faci tu ce vrei cu viata ta. Sa vizitezi lumea asta, sa incerci noi lucruri. Sunt atatea lucruri de experimentat si de descoperit, ca nici nu-ti ramane timp sa te gandesti inapoi.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Acum ca ai pus problema asa nu imi mai e dor de nimic. Incerc sa ma bucur de prezent. De fapt asta e secretul fericirii: sa stii sa te bucuri de ceea ce ai acum.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Hmm...si eu ma gandesc cu nostalgie uneori la anii de liceu, chiar daca n.am prea avut o relatie buna cu ai mei colegi, nu.mi placeau profii, in fiecare zi eram super obosita pentru ca faceam cam30km pana la liceu, dar apoi ma gandesc
Screw them!
De.as fi avut inca alte 1000 de,,do over,, sa o iau de la capat stiu ca ar fi fost exact la fel! Pentru ca asta sunt eu!
Nu putem da timpul inapoi din pacate si sa schimbam ce nu ni se pare ok,dar uite, asta e frumusetea vietii, putem sa ne shimbam si sa traim viata care ne.a mai ramas din plin, fara regrete
In ce priveste partea cu regretele dupa moarte, aici pe pamant nu putem fi niciodata pe deplin fericiti.De aceea noi crestinii traim cu promisiunea pe care El ne.a facut.o,, Ma duc sa va pregatesc un loc.ca acolo unde sunt eu sa fiti si voi,,
Acolo nu va mai for nici planset, nici durere, lacrimi, suferinta,
moarte

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu stiu cine o zis ca anii de liceu sunt cei mai frumosi... in afara de cocalari, fete ce se cred dive si tigani nu am vazut nimic
eu abia astept sa scap de animalele astea

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru HateEverything):

Eu încă mă bucur că am scăpat.Nu am suferit niciodată şc./liceul.
F*ck those years and the prank that says those are the best moments. Well, it's just AIN'T TRUE.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Mi-e dor de vremurile alea cand ma luptam cu kyblotii si nu aveam alta placere mai mare decat sa ii vad cum dispar instantaneu atunci cand laserul meu ii atingea. Nu eram sadic, doar multumit ca imi fac treaba pe care stiam ca trebuie sa o fac.
Nu era chiar foarte original, dar cred ca tocmai asta era si farmecul, usurinta de a simboliza si rezolva problemele.
Arma aceea cu laser am pierdut-o cu ocazia uneia din cele cateva mutari dintr-un loc in altul, dar oricum stiam deja ca pe lumea asta sunt lucruri mult mai rele decat kyblotii si ca o jucarie nu ajunge ca sa stai in fata lor.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează