| Cretzule a întrebat:


Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?



Întrebare: Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?

Răspuns: Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. " 'Tomo' i-a zis Iisus, 'pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut" (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui" (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: "…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…". Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: "Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!"." (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept "cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput". Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva "ne-cauzat" care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva "ne-cauzat" nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: "căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin." Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: "În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi" (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi "ştiinţific" sau pentru că "nu ar exista dovezi". Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din oameni deja locuiesc.

33 răspunsuri:
| AvalohAlyn a răspuns:

Eu cred cu tarie si sunt convins 100% ca un Creator exista.Defapt chiar asa si este.Nu o sa ma indoiesc de ceva care este adevarathappy

| AvalohAlyn a răspuns:

Daddy la felul cum vorbesti si,, dovezile'' aduse ca nu exista Dumnezeu mai bine ne lasi.Nici tu nu stii ce vrei.
Eu zic ca sunt multe dovezi care ne fac sa credem ca exista un Creator dar nu e nicio dovada care ne fac sa credem ca nu exista acel Creator. Absolut nicio dovada nu exista ca sa zica clar Dumnezeu nu exista.

| AvalohAlyn a răspuns:

Ce raspuns de nota 3 mi-ai dat.Pai asa e usor, sa zic nu cred.Trebuie sa ai argumente, motive pentru care nu crezi.Pai de ce nu crezi Grigore? Pai nu cred ca nu exista.Trebuie sa dovedesti convingerea ca nu exista. E foarte usor sa zic ca nu exista, nu cred.Si poti dovedi inexistenta unui lucru, aici ai gresit.Probabil tu esti unul din aceia care se cred atotputernici, super inteligenti si cei mai superiori de pe Terra, care crezi ca omul este Dumnezeu.Dovezile pe care le-a prezentat pksurvivor sunt zdrobitoare.Eu le stiu demult.Si acum o sa negi toate dovezile.Negarea nu e o solutie.Negarea trebuie sa aiba si ea motiv clar, dovedit.

| Annitu a răspuns:

Şi totuşi, unele statistici sunt adevărate: http://annitu.com/si-totusi-unele-statistici-sunt-adevarate

| User a răspuns:

Cine crezi ca o sa citeasca romanu' asta?yawn
Iezâstă si. (punct)

| SongsoftheSabbathSacrifice a răspuns:

Too long. Didn't read.

| daddy a răspuns:

Nu exista dumnezeu nu mai scrie aberatiile astea
nu exista nicio dovada punct
vrei sa dovedesti existenta lui? pai cu biblia nu ai sanse crede-ma laughing si de ce vrei sa dovedesti? adica vrei sa spui ca nici chiar tu nu ai vreo dovada inseamna gresesc? thinking

| daddy a răspuns:

@pksurvivor
pai bun si nu inteleg nu e totusi un motiv f bun pentru ca ateii sa nu creada pentru ca nu exista dovezi? nu l-ai vazut, nu l-ai auzit, nu l-ai cunoscut mi se pare aiurea sa crezi in ceva ce nu isi face simtita prezenta intr-un fel sau altul
tocmai asta i-as spune lui dumnezeu ce spun tuturor si anume
" imi pare rau nu am crezut in tine ca nu mi-ai dat motive destul de bune ca existi " si asta in conditile in care cum ai spus si tu ar exista dar ma indoiesc
astept orice pers credincioasa sa stea de vb cu mine pe subiectul asta eu nu ma las convins cu una cu doua asa ca va fac sah mat pe toti care credeti contrariul

| daddy a răspuns:

@alexflo87
" Daddy, de unde esti tu asa de sigur ca nu exista Dumnezeu."
pai nu sunt nici sigur ca exista tocmai asta e idea

" Nu te-ai intrebat niciodata de unde a aparut omul si tot ce exista pe pamant? Nu te-ai intrebat niciodata unde te vei duce cand vei muri, ce se va intampla cu tine? "
ba da m-am intrebat toate acestea inca de f f multe ori ai vreo idee de cand exista universul inainte de a aparea pamantul daramite omul? dupa moarte se va intampla exact ceea ce a fost si inainte de nastere ( din pacate )

"Stiinta nu poate demonstra tot ce exista si tot ce se intampla pe pamant. Atunci de unde au aparut toate? Chiar iti place ideea de a te fi tras din maimuta? Dumnezeu ne-a creat mult mai minunat. Nu te lasa inselat"
stiinta nu poate explica totul intr-adevar dar INCEARCA si ceea ce ne explica este real : fizica, biologia, chimia, astronomia etc.
evolutia ne arata ca a durat ceva pana sa ajungem la nivelul la care suntem in prezent asadar stiu ca iti e greu sa accepti asta

| daddy a răspuns:

@AlanTigergerid
nici nu stiu cum sa te fac sa pricepi dar cel care crede trebuie sa ofere o dovada ca exista
tu nu auzi ce prostii vb
" nu e nicio dovada ca nu exista dumnezeu " deci ori de cate ori aud asta imi vine sa ma urc pe pereti pai explica-mi si mie cum ar putea cineva sa dovedeasca in " neexistanta unui lucru " e pur si simplu absurd

| daddy a răspuns:

@AlanTigergerid
ma abtin sa nu iti spun mai multe decat ar trebui...
"Trebuie sa dovedesti convingerea ca nu exista. E foarte usor sa zic ca nu exista, nu cred.Si poti dovedi inexistenta unui lucru, aici ai gresit"

da asa este e f usor sa spui ca nu exista ceva din moment ce nu simti prezenta unui lucru, zi-mi si mie cum exact poti dovedi " inexistenta unui lucru din moment ce o dovada include " ceva " care sa determine sau sa demonstreze ca un anume lucru este adevarat sau nu, real sau fals

"Probabil tu esti unul din aceia care se cred atotputernici, super inteligenti si cei mai superiori de pe Terra, care crezi ca omul este Dumnezeu"

te asigur ca nu ma cred sunt o pers f modesta hai ca m-ai dat gata cu asta pe bune happy

"Dovezile pe care le-a prezentat pksurvivor sunt zdrobitoare"
ai dreptate uite pe mine unul chiar m-a convins serios rolling on the floor

nu stiu de ce parca percep rasp tale ca fiind de natura ironica adica esti si tu agnostic probabil sau incert in legatura cu dumnezeul asta de care tot vb si vrei sa ma enervezi? hai ca nu are rost sa ne certam pe fiinte imaginare o noapte placuta

| unu a răspuns:

Mie mi se pare un copy/paste foarte brut. Nu l-ai editat deloc. L-ai citit macar? Eu am citit "romanul" si am sa-ti dau si contraargumente.

1. "În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată." pai si atunci de ce mai incerci sa-mi demonstrezi? Ce rost mai au toate argumentele pe care le aduci dupa ce ai facut afirmatia asta?
2. "Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă." Aici ma faci sa rad :)) Am mai gasit si la Augustin genul asta de "argumente", zicand ca dumnezeu nu face dreptate aici pe pamant pentru ca daca ar face-o, atunci n-ar mai avea niciun sens judecata de apoi :)) Nu faci decat sa te invarti in jurul cozii. Sunt mult nebuni pe lumea asta, care, desi isi dau seama ca conceptia lor despre lume n-are legatura cu realitatea, totusi persista in nebunia lor gasind tot felul de siretlicuri de-astea, pe care ni le dau drept argumete zdrobitoare. Care e diferenta dintre ei si tine? Niciuna.
3. "Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru." In realitate e tocmai invers! In adancul fiintei noastre intelegem ca moartea inseamna disparitia definitiva, dar la nivel intelectual incercam sa ne consolam cu ideea crestina a vietii de dupa moarte. Altminteri de ce bocesc oamenii atata la moartea unui seaman? Iti zic eu de ce, pentru ca in adancul fiintei lor inteleg ca acel om a disparut definitiv. Daca lucrurile ar sta cum zici tu, atunci firesc ar fi sa nu mai bocim deloc.
4. Sunt putin incurcat de procentele tale. Zici: "90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare" si apoi zici si " Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă". Pai stai putin. Tu vorbesti despre dumnezeul biblic, dar in el cred doar vreo 2 miliarde de oameni (nu sari la mine ca am gresit cifra, o spun din memorie), ceea ce inseamna doar 30 % din populatia lumii. Din punct de vedere biblic, restul populatiei este pagana, lucru la fel de rau ca si ateismul. La fel, la scara istorica crestinii reprezinta o parte miniscula din populatiile religioase, nicidecum 98 %. Nu amesteca merele cu perele si apoi sa-mi zici ca-s toate mere. Faptul ca majoritatea oamenilor cred si au crezut intr-o fiinta superioara, poate sa insemne ca omul are in el predispozitia de a-si crea lumi imaginare si ideale (si in matematica sau in fizica exista tendinta asta de a absolutiza), si nu neaparat ca trebuie sa existe un dumnezeu.
5. "Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept "cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput". Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu." OK, hai sa spun si eu asa: se incepe prin definirea lui mos craciun drept "cineva sau ceva care aduce cadouri de craciun". Daca mos craciun nu ar exista, atunci el nu ar mai fi cel care aduce cadouri de craciun - insa asta ar intra in contradictie chiar cu definitia lui mos craciun. Am gresit undeva? Deci si mos craciun exista.
6. "De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum." Nu e adevarat. Pe marte si pe venus a existat candva apa sub forma lichida, si stim ca acolo unde este apa, sunt foarte mari sanse sa existe si viata intr-o forma sau alta.
7."În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva "ne-cauzat" care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva "ne-cauzat" nu poate fi decât Dumnezeu." sau poate fi Big Bang.
8."Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?" Si aici te inseli. De-a lungul istoriei a functionat mai degraba legea celui mai puternic - la fel ca in lumea animala - decat simtul binelui si al raului. Oricine capata putere nu respecta nicio lege. Regii, nobilii si altii ca ei puteau sa incalce orice lege inchipuita si nimeni nu-i condamna pentru ca aveau putere absoluta. "Simtul binelui şi răului" a parut la victime, nu la cei puternici. Oamenii slabi s-au asociat si au creat legi pentru a se apara de cei puternici.
9. "Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator" Aici ai spus ceva evident. Da, de-asta e promovat evolutionismul, pentru ca e singura alternativa rationala si argumentata la miturile creatiei, foarte multe la numar, dar toate fiind mai degraba povesti (aici e inclusa si povestea cu adam si eva)
10. "Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale" Biserica promoveaza printre credinciosi necredinta in strigoi. Acesta poate fi un argument ca ei ar exista?
11. "Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul". Ai auzit de halucinatii? Ai auzit de efectul placebo? Mintea omeneasca poate sa creeze tot felul de lucruri false atunci cand doreste. Si daca incepi sa auzi voci, sa stii ca asta inseamna ca esti schizofrenic si ar trebui sa mergi pe la psihiatru. Despre cati sfinti nu se spune ca auzeau voci, desi locuiau in pustiu? Ia uite cine sunt sfintii...
12. @ alexflor87: m-am uitat putin. Lasa-ne cu creationistii astea, te rugam. Uite unul aici de care ar rade orice om intreg la minte =)) http://www.youtube.com/watch?v=nfv-Qn1M58I

| unu a răspuns:

@alexflor87: eheee, nu e nevoie doar e credinta pentru a ajunge in rai. Trebuie sa mai faci si fapte bune, trebuie sa te mai porti si asa cum vrea dumnezeu, nu cum e firesc (de exemplu sa faci sex fara sa simti placere). Iti petreci viata facad toate astea si tu imi zici ca nu pierzi nimic?

| Andreeagen a răspuns:

Astrea nu sunt argumente care sa ma convinga de existenta lui, nu pe mine...
Permite'mi si mie sa rasund la intrebare pe care ai adresat-o utilizatorului daddy
: Viata pe care o avem e grea si tot viata asta m-a invatat sa nu am incredere in nimeni si in nimic pana la proba contrarie.

Eu sunt responsabila pentru toate actiunile mele imi asum raspunderea nu in fata lui Dumnezeu ci in fata oameniilor
Acest ceva care nea creeat incepe sa prinda logica incep sa se gaseasca explicati insa nu tot va fi explicat in 10 ani ci in sute milioane...

| Cretzule explică:

@paul27 vroiam sa dovedesc existenta lui.

| Cretzule explică:

@daddy argumentul ateilor este lipsa dovezilor si daca ai ajunge in fata lui Dumnezeu si te-ar intreba de ce nu ai crezut ce raspunzi?

| Cretzule explică:

@SongsoftheSabbathSacrifice nu te obosi tot ce scrie aici este o prostie, intre timp am devenit ateu

| AGGA a răspuns:

Hai sa iti spun ce am invatat si eu din aceste intrebari: mi sa mai pus intrebarea aceasta si de asemenea mi sau adus si argumente care contravin Bibliei si credintei acum totul depinde de noi. Oare sa credem, oare sa nu credem? Dupa cum stim pe Dumnezeu nu il putem vedea, deci asta insemna ca nu exista? gandeste-te doar: nici oxigenul nu il putem vedea si totusi il simtim si stim ca exista, la fel e si cu Dumnezeu, noi nu il vedem insa ceva ne constientizeaza ca exista concept din care s-a nascut si intrebarea ta: Exista Dumnezeu? In ziua de azi nimeni nu stie ce sa mai creada pentru ac sunt atatea pareri atatea dovezi care se contrazic, la urma urmei cu puterea convingerii oamenii reusesc sa se minta chiar pe ei. Eu stiu doar o vorba inteleapta care spune asa: Daca crezi si nu exista nu pierzi nimic, insa daca nu crezi si exista ai pierdut totul. Deci in concluzie credinta este un bilet spre ce va fi.

| alexflor87 a răspuns:

Daddy, de unde esti tu asa de sigur ca nu exista Dumnezeu. I-a seama la ce spui. Daca ai crede ai castiga viata vesnica alaturi de El care a creat tot ce exista, inclusiv pe tine.Nu te-ai intrebat niciodata de unde a aparut omul si tot ce exista pe pamant? Nu te-ai intrebat niciodata unde te vei duce cand vei muri, ce se va intampla cu tine? Sa zicem ca ai crede in existenta lui Dumnezeu, iar mai tarziu s-ar dovedi ca nu exista, nu ai avea nimic de pierdut, dar daca tu nu crezi si maitarziu se va dovedi ca exista, atunci vei avea de pierdut, vei ajunge in iad, in chinul vesnic. E alegerea ta ce vei face mai departe, dar cerceteaza si tu mai mult si citeste Biblia. Nu vei avea nimic de pierdut. Isus a murit si pentru pacatele tale. Si insusi faptul ca esti in viata arata cat de mult te iubeste Dumnezeu pe tine.Ar trebui sa il vezi in tot ce te inconjoara.Stiinta nu poate demonstra tot ce exista si tot ce se intampla pe pamant. Atunci de unde au aparut toate? Chiar iti place ideea de a te fi tras din maimuta? Dumnezeu ne-a creat mult mai minunat. Nu te lasa inselat

| alexflor87 a răspuns:

Daddy si toti cei care credeti ca u exista Dumnezeu, va rog sa va uitati la urmatorul video. Este foarte fain de vizionat, lucruri interesante despre animale si nu numai. Acest video se mai numeste si " Creaturi care sfideaza evoluti". Nu ezitati sa va uitati. http://www.ortodoxiatinerilor.ro/......lutia-iii/ Este doar partea a treia. Sper sa le gasesc si pe celelalte.

| alexflor87 a răspuns:

Am gasit si celelalte video-uri cu Creaturi ce sfideaza evoluti. Urmariti-le. Aveti aici 1, 2 si 3. Vizionare placuta

| PαtнwαуTσBℓιѕѕ a răspuns:

Vad ca esti in cautare de Adevar sau vanat de Adevar? daca nu crezi in Dumnezeu, de ce exista pe tot pamantul marturii despre iad? oameni in toata firea marturisesc de iad, de un lucru asa SERIOS, intelege ca nu e numai 1 om sunt mai multi, multe marturi. Si mai intelege ca e o ETERNITATE UNDE O PETRECEM.
O marturie a unei fete care a vrut sa vada raiul si Isus i a arata ambele pentru ca Isus spune in Ieremia 33:3
„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti."
Si i a arata acelei fete, adica fiicei Lui, i-a aratat ce a vrut.
Vezi? te ai rugat vreodata lui Dumnezeu? SINCER.
http://www.youtube.com/watch?v=VOCGYjS5BZI
versiunea romana:
http://www.youtube.com/watch?v=xzrYWPtQybw
Un fost ateu s-a pocait:
http://www.youtube.com/watch?v=hbXCYdyoE8M
O femeie traia in pacat s-a pocait dupa ce a ajuns sa vada Iadul si Raiul:
http://www.youtube.com/watch?v=Izz37bzBZxc,
O fata din Korea a pictat Raiu si Iadul (mai mult iadul):
http://www.youtube.com/watch?v=6138KRaiJsQ
Un fost ateu s-a pocait, nu l-a pocait nimeni, Duhul Sfant l-a schimbat:
http://www.youtube.com/watch?v=hbXCYdyoE8M
Un pacatos care traia in pacat a fost TORTURAT in IAD: http://www.youtube.com/watch?v=il_FiKVt-4Y
ingrozitor, dar e MINUNAT faptul cum Dumnezeu schimba omul, e absolut uimitor. Tot ce e rau iti ia, Isus spune in 1 Petru 5:7.
Oare de ce L a trimis pe Isus pe cruce, nu pentru ca ne iubeste, ca sa moara si sa avem noi viata vesnica? ne iubeste, si nu vrea sa pierim.
John 3:16
Noi facem parte din Rai, acolo e locul nostru, IADUL E PENTRU SATAN SI DEMONII LUI, nu pentru oameni, omul alege unde merge.
Nu trebuie sa face cum au facut acei ingeri care l-au urmat pe Satan.
Acestui DEMON ii pare rau ca l-a urmat pe Satan in timpul cand Dumnezeu la izgonit din Paradis. PLANGE, imi pare rau petru acel DEMON, acum e in iad, E PREA TARZIU
http://www.youtube.com/watch?v=Yuer_zvPR0o&feature=plcp

Dumnezeu exista! nu te lasa deceptionat de cel rau, preaiubitule/preaiubito.
Miracole s-au intamplat ieri, azi, poate daca Dumnezeu ne mai suporta RAUTATEA si rebeliunea vor mai fi, eu sper ca lumea sa se opreasca din pacat si sa se intoarca la Dumnezeu care e IUBIRE si DREPTATE:
http://www.youtube.com/watch?v=n4ImHc8cVXA&feature=youtu.be
Un demon vorbeste printr o fata, s a intamplat intr o biserica.Slava Domnului ca fata a fost salvata la timp!
https://www.youtube.com/watch?v=Yuer_zvPR0o&feature=plcp

TU ALEGI dacca vrei sa Il urmezi pe Isus sa ti iei crucea, mai sti ca cel rau s a mandrit si a fost aruncat din Paradis? si niste ingeri l-au urmat.
Dumnezeu te iubeste foarte mult, numai ca tu nu poti nici eu intelege cat de mult ne iubeste, Si-a dat si viata pentru noi, ce doava mai vrei, asta pentru ca noi sa avem viata vesnica prin El, ma rog in numele Domnului Isus ca deceptia sa dispara.Amin.
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
3 Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:
4 dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
Rom 10.18;
5 Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:

6 răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7 Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Orice plan are un proiectant. Universul are un plan foarte complex.Prin urmare, universul a avut un Proiectant.
Pentru noi care inca suntem in viata numai prin mila si indurarea lui Dumnezeu, ne mai lasa poate ne vom intoarce la El, e o binecuvantare ziua aceasta.
Dumnezeu a facut omul cu ratiune, i-a dat vointa proprie, nu suntem roboti, slava Domnului, ce minunati suntem creati.
Alt lucru important.
Dumnezeu face minuni si astazi, MULTE MINUNI.
Slavit sa fie Dumnezeu. Amin.
Vindeca bolnavi:
http://www.youtube.com/watch?v=WukyfhkhE7E
http://www.youtube.com/watch?v=MAuM_5bwo6s
http://www.youtube.com/watch?v=0Hzc1IVbIJY&feature=endscreen
http://www.youtube.com/watch?v=M1P2Z9_7xb4
Dumnezeu e viu si ne vorbeste si azi:
cateodata vorbeste literal (1 Samuel 3:6)
cateodata prin vise (Geneza 41:25)
cateodata prin ingeri (Luca 1:30)
cateodata prin viziuni (Acts 10:10-11)
alteori prin alti crestini (Galateni 1:11)
cateodata prin scriptura (Matthew 22:29)
vorbeste prin profeti (2 Samuel 12:7)
si mai poate vorbi chiar si prin sentimentele noastre (2 Ioan 1:3).
Nu cumva Dumnezeu avertizeza oamenii si AZI? ca El e Dragoste sa ne intoarcem la El sau vom pieri? Dumnezeu nu vorbeste numai din Biblie, exista proroci, exista alti credinciosi, exista si biblia Cuvantul Lui Dumnezeu, Dumnezeu e Viu ieri azi si in veci.
Nu vezi ca multi oameni mor de necunostinta? adica MOR ajung in iazul de foc.
Preaiubitule, tu esti chemat dar multi chemati putini alesi Matei 22:14.
Sti ce zice Dumnezeu de inteligenta omului? ca e o prostie sau nebunie in fata Lui.
Dumnezeu nu trebuie ''investigat'' El exista, nu trebuie nimeni sa Ii dovedeasca existenta, este o deceptie de la cel rau.
Dumnezeu e minunat.
Dumnezeu exista si nimeni nu trebuie sa dovedeasca existenta Lui, se vede in toata creatia lui, Galaxiile, tot ce vezi in jurul tau, TU, etc.
Domnul meu este viu!
Soarele lumineaza lumina lui pentru El.
Vantul bate sa L glorifice.
Pasarile canta admiratia lor pentru El.
Si iubirea din inimile noastre doar ca un rezultat al Lui.
Stiind si vazand asta, nu inteleg cum cineva va fi in stare sa zica ca nu exista Dumnezeu. Biblia este cuvantul Lui.
Avem un Dumnezeu EXTRAORDINAR. Care ne iubeste.

Pe de alta parte Satan e influenta majora a idealulilor, opinilor, speculaţiilor, sperantelor şi religiilor false ale lumii toate sunt sub controlul său şi au răsărit din minciuni şi deceptii.
Satan este numit domnul puterii aerului in Efeseni 2: 2. El este "domnitorului acestei lumi" în Ioan 12: 31.Aceste titluri şi multe altele semnifica capacităţile lui satan. Satana este "printul a puterii de aer" semnifica ca într-un fel el conduce peste lume şi oamenii din el.

El nu guverneaza lumea complet; Dumnezeu este suveran încă. Dar aceasta înseamnă că Dumnezeu, în înţelepciunea sa infinită, a permis Satana să opereze în această lume în limitele pe care Dumnezeu a stabilit pentru el. Când Biblia spune că Satana are putere peste în lume, trebuie să ne amintim că Dumnezeu i-a dat domeniu peste cei necredincioşi numai. Credincioşii nu mai sunt în conformitate cu regula lui Satan (Coloseni 1: 13). Necredincioşi, pe de altă parte, sunt prinsi "in capcana diavolului" (2 Timotei 2: 26), se află în "puterea celui rău" (1 Ioan 5: 19), şi sunt în robia lui Satan (Efeseni 2: 2).

Deci, atunci când Biblia spune că Satana este "dumnezeul veacului acestuia", ea nu spune că el are autoritate finala. Satana guverneaza lumea necredinciosilor intr-un mod specific. În 2 Corinteni 4: 4, necredinciosul urmează pe Satana la ordinea zilei: "Dumnezeul veacului acestuia a orbit mintea de necredincioşi, astfel încât ei nu pot vedea lumina Evangheliei slavei lui Hristos." Schema lui Satan include promovarea filozofiilor false în lume — filosofii care orbesc pe necredincios la adevărul evangheliei. Filozofiile lui Satan sunt cetati în care oamenii sunt închişi, şi ei trebuie să fie eliberati de Hristos.

Un exemplu de o astfel de filosofie falsă este credinţa că omul poate câştiga favoarea lui Dumnezeu dupa un anumit act sau acte.În aproape fiecare religie falsa, beneficierea de favoarea lui Dumnezeu sau a câstiga viata vesnica este o tema predominanta. Câştiga mântuirea prin fapte, cu toate acestea, este contrar revelaţiei biblice. Omul nu poate lucra pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu; viaţa veşnică este un dar gratuit (vezi Efeseni 2: 8-9). Şi că darul gratuit este disponibil prin Isus Hristos şi El singur (Ioan 3: 16; 14: 6). Ai putea întreba de ce omenirea nu va primi pur şi simplu darul gratuit al mântuirii (Ioan 1: 12). Răspunsul este că Satana-dumnezeul acestei lumi — a ispitit omenirea să urmeze mândria lui în schimb. Satana stabileşte ordinea de zi, lumea necredincioasă urmeaza, şi omenirea continuă să fie înşelata. Nu este de mirare că Scriptura il cheama pe Satana un mincinos (Ioan 8: 44).
Ma rog ca Dumnezeu sa iti deschida ochi in fata Adevarului.In Numele Domnului Isus.Amin.

Fiecare este liber sa aleaga.
Iadul este o realitate.
Domnul Isus ne vorbeste despre grozavia iadului.
Intunericul de afara, locul de osanda, plansul si scrsnirea dintilor, iazul de foc si pucioasa, locul de chin ETERN, gheena. Vedem ca focul va fi natura predominanta a iadului. Focul cel vesnic. Sunt multe marturii ale oamenilor care au experimentat moartea clinica si au vazut iadul si raiul.
Eu nu castig nimic daca cineva se pocaieste sau nu. Eu as dori ca toti sa primeasca bucuria mantuirii in inima. Nimeni nu se va putea dezvinovati.
Dumnezeu ne vorbeste prin creatie prin oameni prin vise prin Cuvantul Sau, numai ca oamenii nu iau seama. El ne-a vorbit prin Fiul Sau pe care l-a dat ca sa moara in locul nostru la cruce. Tu trebuie doar sa accepti iertarea Lui si sa Il urmezi, sa iti iei crucea sa Il urmezi.
Vom avea parte de o bucurie nemarginita sa il vedem pe Creatorul nostru, daca lasam pacatele, sa traim in puriate, fair trade.Nu crezi?
Multi nu stiu ce aleg, cum zicea si acel inger aruncat din cer, ''nu stiu de ce l-am ascultat pe satan, acum sunt in focul vesnic.
Dumnezeu exista
miracole s-au intamplat ieri azi poate daca Dumnezeu ne mai suporta RAUTATEA vor mai fi:
http://www.youtube.com/watch?v=n4ImHc8cVXA&feature=youtu.be
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
3 Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:
4 dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
Rom 10.18;
5 Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6 răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7 Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Orice plan are un proiectant. Universul are un plan foarte complex.Prin urmare, universul a avut un proiectant.
Exista destule devezi ca Dumnezeu exista, TU, etc.May God bless you and keep you safe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu te-ai saturat de atata copy-paste? Si da, intr-adevar, am citit prima parte si sunt cam pe aceeasi unda cu tinewinking.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dumnezeu exista, insa nu trebuie sa faci 200 de matanii ca sa te ierte. Dumnezeu functioneaza pe principiul crezi daca vrei si poate castigi ceva dupa moarte(un loc frumos) sau nu crede si dupa moarte vei suferi sau... nu. Eu zic sa credeti ca poate e adevarat, daca nu este adevarat asta e. oricum nu veti stii nimic dupa moarte daca e doar manipulare in masa.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Exista in mintea noastra, atata tot. dintotdeauna omul a avut nevoie sa creada in cineva atotputernic, asta e.deaceeea exista o creatura supranaturalape care o numim Dumnezeu. Bun si spune-mi unde traieste.lasa omule si crede teoria lui darwin ca e adevarat ce spune stiinta.ma rog, cu ce a creat domnul lumea? Lasa-ma te rog. Dar de dragul majoritatii cred si eu in personajul asta.Si acum gandeste-te:cineti programeaza actiunile tu sau domnul. Evident ca dupa argumentele pe care le-ai dat acum trebuie sa te rogi sa devii miliardar.Si viseaza mai departe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Exista in mintea noastra,atata tot.dintotdeauna omul a avut nevoie sa creada in cineva atotputernic,asta e.deaceeea exista o creatura supranaturalape care o numim Dumnezeu.Bun si spune-mi unde traieste.lasa omule si crede teoria lui darwin ca e adevarat ce spune stiinta.ma rog,cu ce a creat domnul lumea?Lasa-ma te rog.Dar de dragul majoritatii cred si eu in personajul asta.Si acum gandestete:cineti programeaza actiunile tu sau domnul.Evident ca dupa argumentele pe care le-ai dat acum tre sa te rogi sa devii miliardar.Si viseaza mai departe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Exista in mintea noastra,atata tot.dintotdeauna omul a avut nevoie sa creada in cineva atotputernic,asta e.deaceeea exista o creatura supranaturalape care o numim Dumnezeu.Bun si spune-mi unde traieste.lasa omule si crede teoria lui darwin ca e adevarat ce spune stiinta.ma rog,cu ce a creat domnul lumea?Lasa-ma te rog.Dar de dragul majoritatii cred si eu in personajul asta.Si acum gandestete:cineti programeaza actiunile tu sau domnul.Evident ca dupa argumentele pe care le-ai dat acum tre sa te rogi sa devii miliardar.Si viseaza mai departe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Exista in mintea noastra,atata tot.dintotdeauna omul a avut nevoie sa creada in cineva atotputernic,asta e.deaceeea exista o creatura supranaturalape care o numim Dumnezeu.Bun si spune-mi unde traieste.lasa omule si crede teoria lui darwin ca e adevarat ce spune stiinta.ma rog,cu ce a creat domnul lumea?Lasa-ma te rog.Dar de dragul majoritatii cred si eu in personajul asta.Si acum gandestete:cineti programeaza actiunile tu sau domnul.Evident ca dupa argumentele pe care le-ai dat acum tre sa te rogi sa devii miliardar.Si viseaza mai departe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Http://www.youtube.com/watch?v=u6J_Zr0-PaY&NR=1

totul depinde de tine

| Viuvi a răspuns:

A fost super!
Nu stiu de ce exista atata lume care critica insa in fine... mie chiar mi-a placut!
Insa stii cum este vorba aceea din Biblie : "Crede si nu cerceta!"