anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am 13 ani si vreau sa merg pana in Germania. Am nevoie de ceva sa trec vama?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Raspunsul depinde de faptul daca mergi cu ambii parinti, numai cu un parinte sau fara parinti.
Conform L.248/2005, citez:
"ART.30.(1)Organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din România a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele cazuri:
a)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual ori, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte în strãinãtate însoţit de ambii pãrinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu aceştia;
b)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual ori, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte în strãinãtate împreunã cu unul dintre pãrinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta numai dacã pãrintele însoţitor prezintã o declaraţie a celuilalt pãrinte din care sã rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea cãlãtoriei
respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, dupã caz, face dovada decesului celuilalt pãrinte;
c)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual ori, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte în strãinãtate împreunã cu unul dintre pãrinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta, fãrã a mai fi necesarã declaraţia celuilalt pãrinte, numai dacã pãrintele însoţitor face dovada faptului cã minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã;
d)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual sau, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte însoţit de o altã persoanã fizicã majorã i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu aceasta numai dacã persoana însoţitoare prezintã o declaraţie a ambilor pãrinţi sau,
dupã caz, a pãrintelui cãruia minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã, a pãrintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sãu legal, care sã cuprindã acordul acestora cu privire la efectuarea cãlãtoriei respective de cãtre minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmeazã sã se desfãşoare cãlãtoria, precum şi
datele de identitate ale însoţitorului respectiv.
(2)În situatiile prevazute la alin. (1) lit. b)-d) nu este necesara
declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau, dupa caz, declarat disparut, in conditiile legii, daca insotitorul face dovada in acest sens, cu exceptia cazului in care ambii parinti se afla in aceasta situatie, cand este obligatorie declaratia reprezentantului legal al minorului.
(3)Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. b)-d), organele politiei de frontiera permit iesirea din Romania a minorilor insotiti, numai in urmatoarele situatii:
a)in cazul in care insotitorul argumenteaza necesitatea calatoriei in strainatate prin faptul ca minorul urmeaza sa beneficieze de un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul Romaniei si fara de care viata sau sanatatea ii este pusa in mod grav in pericol, cu conditia sa prezinte documente doveditoare in acest sens, emise sau avizate de autoritatile medicale romane, din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care urmeaza sa se acorde tratamentul medical respectiv, chiar daca nu exista acordul ambilor parinti, al celuilalt parinte, al parintelui supravietuitor sau al reprezentantului legal;
b)in cazul in care insotitorul face dovada ca minorul se deplaseaza pentru studii sau concursuri oficiale, prin prezentarea unor documente corespunzatoare, din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care se vor desfasura aceste studii sau concursuri, chiar daca exista acordul doar al unuia dintre
parinti.
(4)Pe langa informatiile prevazute la alin. (1) lit.d), declaratia
parintilor, a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, a parintelui supravietuitor sau a reprezentantului legal, dupa caz, trebuie sa cuprinda si urmatoarele mentiuni:
a)scopul deplasarii;
b)ruta urmata pana in statul de destinatie;
c)indicarea faptului daca minorul urmeaza sa ramana in statul de
destinatie, caz in care trebuie mentionata persoana careia urmeaza a-i fi incredintat minorul, sau daca urmeaza sa se reintoarca impreuna cu un insotitor, ale carui date de identitate trebuie indicate, in cazul in care acesta este o alta persoana decat cea cu care iese din Romania.
(5)Poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane."

1 răspuns:
| corbulalbrosu a răspuns:

O declaraţie notarială autentică prin care un părinte sau ambii părinţi îşi exprimă acordul cu privire la ieşirea din ţară a copilului lor minor însoţit de o terţă persoană, respectiv, de către celălalt părinte. Vezi mai multe :http://notariat-tineretului.net/......l-si-pret.