| Alinus25 a întrebat:

Astazi era ultima zi pentru depunerea dosarului de indemnizatie a cresterii copilului, daca il depun maine e vreo problema? Imi vor respinge dosarul?

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dosarul nu iti va fi respins doar ca vei primi indemnizatia doar de la data depunerii dosarului, daca ai depasit termenul de 60 de zile, asa ca vei pierde doar 1 zi.
Conform OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 15.(1)Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează:
a)începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b)începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
c)începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
d)de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c)."