| mentholinks a întrebat:

Ce a facut Johannis pentru Romania? Vad ca toti il acuza pe Dragnea dar presedintele care e primul om in stat si cu cea mai puternica functie ce naiba invarte? Sau si la noi presedintele e mai mult onorific si nu stiu eu?

24 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Da nu știi nimic despre politica. Guvernul și parlamentul sunt puterile legislative și executive. Președintele are din ce în ce mai puține funcții. Învață un pic de politica și pe urma comenteaza

| anonim_4396 a răspuns (pentru suntserios):

Președintelui îi pot fi luate din atribuții doar așa cum i-au fost date, de către legiuitor, prin legi organice. La modul general, rămân aceleași, fiindcă de bază sunt cele din Constituție.

| relian a răspuns:

Johanis nu a facut si nu o sa faca nimic, ori daca a facut, ori incearca sa faca, rezultatele lui se vad la sfarsitului universului, laughing tocmai atunci ajung rezultatele lui la noi laughing cam asta este Johanis.Este un presedinte papitoi,e doara cu prezenta acolo.
Pe de alta parte mai toate tarile cu exceptia catorva si Americii unde presedeintele este cel care conduce tara, restul is asa cu numele, nu au putere nici cat sa miste un carnat laughing.In RO conduce partidu nu presedintele nu parlamentu.
In America conduce presedintele, partidele nu au absolut nici un rol in conducerea statului, partidele sunt rampe de lansare a unor candidati, ori sursa de bani pentru candidati.In Ameeica cand ai devenit presedinte poti sai saluti din mers pe toti laughing si pe cei care teau ajutat laughing tu tai tu spanzuri,bineinteles in limitele legii.

Cu sistemul european, si asta din RO nu faci nimic, nici nu ai cum, toti care conduc RO sunt acolo doara pentru ei, pentru bani, pentru ei si pentru gasca lor de talhari de banditi.
Deci ca e Johanis ca e dragnea tot dracu ala este.Problema cea mare este de natura psihica,adica UE nu este urioasa ca cetatenii din UE sa o duca bine,este o problema cum sa zic a tuturora,toti din Europa asta vor,o relatie stapan -supus laughing alta explicatie nu este. Oricine ajunge la putere in RO sau UE cauta sa faca tot pentru sine,pentru el si pentru gasca lor. Exista in Europa si restul lumii conceptia aia de sef,de stapan,toti cei care conduc in Europa ceva ei nu cred ca sunt acolo sa lucreze pentru cei care iau pus,ei se cred un fel de sefi,un fel se stapani,de feudali,iar restul trebuie sa li se supuna lor.
Cam asta este sistemul peste tot in lume cu exceptia SUA,unde legea este altfel,unde de la politist pana la presedinte,sunt alesi prin votul unor oameni.
Johanis asta nici daca iai da toata puterea,nu ar sti ce sa faca cu ea laughing pana sa spuna el ceva deja mai ruleaza cativa presedinti laughing
PSD si alte lepre,de fapt toti romanii sunt talhari,mai ales c ei care conduc ceva, aia asa s-au nascut, asa au trait, sa ne furam unu pe altul, asta este mentalitatea, fara sa facem daca s-ar putea nimic.laughing

| Frank51 a răspuns:

Imi place cand toti vorbesc in necunostinta de cauza. In loc sa puneti intrebari aiurea incepeti si documentati-va. Pot sa pun pariu ca orice functie ar ocupa cineva de pe TPU ar fi maxim cea de menajer la casa poporului.

| minrest a răspuns:

Exact, presedintele are atributii onorifice, si nu stii tu. Puterea executiva e exercitata de guvern, care e sustinut de majoritatea parlamentara, iar cea legislativa de parlament, unde hotaraste majoritatea parlamentara; liderul majoritatii parlamentare stabileste guvernul si determina legile, iar acesta este Liviu Dragnea.

| aXy99 a răspuns:

Ai spus bine. Presedintele e aproape onorific. Nu are prea multe atributii. Ce poate sa faca? Spre exemplu sa promulge legi. Sa semneze adica. Are dreptul sa le refuze o singura data. A doua oara pot sa ii vina inapoi sub aceeasi forma si e obligat sa le promulge. Nu poate face mare lucru cand majoritatea in parlament apartine PSD-ALDE, iar prim-ministrul o marioneta semianalfabeta.

| AFR81 a răspuns:

Da, din pacate, la noi presedintele este legat de maini, nu participa activ la guvernarea tarii. Atributiile sale sunt, mai mult, de politica externa. Sau poate e mai bine asa, pentru ca Iohannis e cel mai incompetent si cel mai nesimtit, lipsit de scrupule presedinte pe care l-a avut Romania postdecembrista. A ajuns presedinte si este inca sustinut politic din cauza necunostintei si prostiei multora. Vazandu-l cat de nepregatit era in campanie si cat de prostesc se purta (si inca o face), mie mi s-a parut neverosimil ca a intrat in turul 2, unde credeam ca va fi mancat de Ponta. A fost chiar socant, pentru mine, ca a ajuns, in final, presedinte. L-am auzit in campanie cu urechile mele ca, primul lucru pe care il va face, daca va fi presedinte, este acela de a renunta la imunitate. Nu s-a intamplat nici pana in ziua de azi.
Iar legat de Dragnea si de PSD, da, au foarte multe cusururi, insa, momentan, lucrurile merg bine. Doar cineva care are studii politice, juridice si, in special, economice, isi poate da seama daca masurile implementate sunt bune sau nu. Noi, astazi, nu putem decat sa dam credit guvernului si sa vedem ceea ce se va intampla peste cativa ani. De abia atunci ne putem pronunta, noi, populatia de rand. Evident, asta fac cei care au capul pe umeri pentru ca e foarte usor sa te uiti la B1, Realitatea, Digi24 si sa crezi toate manipularile de acolo, cum ca tara e in pragul colapsului, cum ca au fost eliberati nu stiu cati infractori din inchisori, ca toti isi vor putea lua arme, ca jandarmii sunt niste criminali, ca nu vor mai putea fi folosite camerele video drept probe si multe alte asemenea ineptii. La fel si cei care se uita la Antena 3 sau RomaniaTV. La noi in tara, din pacate, se face politica in autobuz, in carciuma, la coltul strazii si asa mai departe de catre toti needucatii.

| anonim_4396 a răspuns (pentru AFR81):

Iohannis, pe lângă incompetent, e sluga securiștilor care l-au făcut președinte.
Sper din tot sufletul să nu candideze Dragnea la iarna fiindcă e singurul candidat care știu sigur că ar pierde în fata lui Iohannis...

| Nemessys a răspuns:

A facut alocatia mai mare.De la 40 la 80 de lei tare, nu? Se vede ca Romania investeste in copii.

| mentholinks explică (pentru Nemessys):

Da, acum ajunge alocatia pentru doi covrigi pe zi.

| suntserios a răspuns (pentru Nemessys):

De când mărește președintele alocații?

| EmarfaFrate a răspuns (pentru Nemessys):

Asta victor ponta a facut-o malaughing

| Nemessys a răspuns (pentru EmarfaFrate):

A. sa-i dea dumnezo sanatate atunci.
(ps. nu ma primesc deloc la politica sau care si ce fel de rol are rolling on the floor )

| PainTech a răspuns:

Presedintele Romaniei are urmatoarele atributii si roluri :
1. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 - Constituţia României)
2. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
3. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. (Art 91, Constitutia Romaniei )
4. Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior apărării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. În caz de agresiune armată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. (Articolul 92 - Constituția României)
5. Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, acordă graţierea individuală.

La noi presedintele se ocupa mai mult de chestiile oficiale, onorifice ( intalniri si tratate ) + comandant suprem al armatei.


Primul Ministru se ocupa de executiv ( de Guvern ).


Atributiile guvernului :
În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) exercită conducerea generală a administraţiei publice;

b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;

b1) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei, şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;

d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate;

g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare;

h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;

i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate;

j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale;

k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;

l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;

m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

n) abrogată;

o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;

p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.


Interesant ca lumea zice "De ce presedintele nu face autostrazi?" sau "De ce presedintele nu face locuri de munca?" - Simplu. Nu e treaba lui. Nu el conduce ministerele.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Se stie ca presedintele e nr. 1 la putere in stat dar adevarul este ca prim-ministrul este cel ce conduce tot guvernul si e nr. 1 cel mai puternic si influent om in politica si in guvern, este peste liderul senatului, liderul camerei deputatiilor si peste parlament deci cu alte cuvinte Johannis are alte responsabilitati desi Dragnea e liderul PSD adica cel mai mare partid ca numar de parlamentari si primari si prefecti de judet, oameni de afaceri de la privat care sustin PSD. Daca nu ar sustine PSD oamenii de afaceri fie ei straini s-au romani, tigani valabili si pentru primari si prefecti atuni ei nu ar mai fi liberi sa faca ce vor si sa cumpere terenuri, paduri, resurse pe nimic. Cu alte cuvinte PSD a inghitit guvernul cu totul asta include si BNR si Biserica Ortodoxa Romana, iar Dragnea si acolitii lui care sunt in jur de 600 de parlamentari plus multi altii isi urmaresc propriile interese.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Este clar ca fiecare partid este organizat ca un clan mafiot, presedintele are rolul de ale face observatii dar el e prea mic ca sa se puna cu ei nici macar daca ar da ordin armatei (pentru ca seful statului este comandantul suprem al armatei) sa il aresteze pe Dragnea, dar absolut toate fortele de politie din tara nu doar din Bucuresti primesc ordin de la Dragnea s-au alti ministri si parlamentari pentru ca ei sunt cei ce le fac pensiile si salariile celor din politie, jandarmerie asa cum si le-au facut ei personal. Tu de ce crezi ca i-au snopit in bataie pe 10 august 2018 si i-au stropit cu tunul si spreie lacrimogen au primit ordin direct de la astia de sus.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Si treaba presedintelui este de a se ocupa de treburiile statului pe plan international si la intrunirea de la parlamentul european si alte chiestii de astea pe care noi oamenii de rand nu le stim, uneori astia de la posturiile de televiziune si mass-media nu arata totul pe fata.

| AC4S4 a răspuns:

Nu are multe atributii, ca presedinte. Intr-o republica prezidentiala (cum este SUA) are foarte multa putere, dar noi suntem o republica semiprezidentiala.
Asupra legilor, de exemplu, cea mai mare putere o are Parlamentul. Parlamentul are doua camere, presedintii celor doua camere sunt Dragnea si Tariceanu.

Cum a mai spus cineva, presedintele poate sa mai incetineasca procesul de adoptare a unei legi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Auzi,daca ai venit aici sa iti tii il slavi pe licheaua de Dragnea atunci consider ca ai gresit site-ul. Mai ales eu detest pesedistii. Vezi ca nu esti in grupurile de pe Facebook Antena 3 sau irealitatea TV.

Iar Iohannis a facut. Nu lasa guvernul mafiot PSD sa isi voteze legi ale justitiei dupa cum vor ei. Ca doar se vede ca de doi ani Dracnea incearca sa scape de condamnari cu ordonante de urgenta. Si e singurul guvern care a reusit sa scoata de nenumarate ori oamenii in strada.
Si e singurul guvern care incalca drepturile omului ( libera exprimare ) pentru ca ce s-a intamplat la 10 august a fost dictatura dracnea. Oarecum se vrea din nou la comunism ca nimeni sa nu mai spuna nimic.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Merge pe la ONU, merge prin Tenerife, își ia cameră cu priveliște, mai zice eufemistic opinia politică cu PSD, mai face câte o baie de mulțime, mai blochează câte ceva complet aiurea că așa îi vine lui...deci a făcut foarte multe pentru România. Când va face bilanțul mandatului, sincer, îmi e greu să-mi imaginez că va avea ce spune... poate și atunci exprimă vreo îngrijorare. thinking

| Thecurious a răspuns:

"Ce a facut Johannis pentru Romania? Vad ca toti il acuza pe Dragnea dar presedintele care e primul om in stat si cu cea mai puternica functie ce naiba invarte? "-Raspunsul depinde foarte mult de convingerile politice ale fiecaruia. In SUA, presedintele Donald Trump este si criticat si apreciat, injurat si laudat. Pentru o anumita categorie sociala sau socio-profesionala, guvernarea unui partid poate fi benefica sau mai putin benefica.
La final, cand se totalizeaza toate actiunile, se poate concluziuna, in functie de numarul de multumiti, respectiv nemultumiti, calitatea lui de politician.
"Sau si la noi presedintele e mai mult onorific si nu stiu eu?"- Romania este o republica Semiprezidentiala, Presedintele fiind incadrat in Puterea Executiva.
Principalele lui prerogative sunt in domeniul politicii externe si aparare nationala. Autoritatea lui creste semnificativ in caz de razboi.
Unora li se pare ca denumirea de "mediator" este lipsita de consistenta, pentru ca mediatorul nu "bate cu pumnul in masa".
Este discutabil, in ce masura, presedintele ar putea fi mediator, avand in vedere ca are o culoare politica. Aceasta atributie este potrivita, cred, mai mult pentru un monarh.
Presedintele nu se ocupa de partea economica, nu decide incotro se duc banii si nici nu poate emite decrete care sa modifice legistatia, pentru unii asta inseamna ca nu "taie si spanzura".
P.S.
Unii comentatori au facut referire la televiziuni. Inca o data mi se confirma ca "Presa" este a patra Putere a Statului, in mod neoficial.

| DorelExpertu a răspuns:

I-a dat lu dragnea batai de cap.
Is bune si alea.

| DIGIT4L a răspuns:

"Cea mai puternica functie", lol, ce?, presedintele ( ca functie, nu ma refer in special la Johhanis) e mai mult o mascota a tarii, nu are prea multa putere, doar sa intarzie anumite hotarari ale parlamentului si sa numeasca oameni in anumite functii (desi i se pot pune bete in roate). Poti cauta pe Google mai multe detalii.

| anonim_4396 a răspuns (pentru DIGIT4L):

Atribuția lui e să întârzie parlamentul? la naiba...rolling on the floor
președintele are un rol mai mult onorific care, în mod normal, trebuie să dea solemnitate acțiunilor în care e implicat prin Constituție. Are drept de veto în foarte puține aspecte.