| tudorvolcano a întrebat:

Oare ne îndreptăm din nou spre feudalism?
Văd că în Occident, încetul cu încetul, mogulii cumpără toate terenurile, toate imobilele, chiar cu 100.000 de dolari peste prețul cerut, ca ulterior să le închirieze la prețuri exorbitante.
Imobilele care se construiesc azi în Occident, sunt pentru profit, pentru ca să le închirieze la cei care au bani și își permit o viață de lux, apartamente care sunt cât o casă din punct de vedere al numărului de camere, suprafeței disponibile, dar au avantajul de a fi în centrele orașelor, aproape de infrastructură foarte dezvoltată.
Cine stă în Occident și își ia inima în piept să se plimbe noaptea, știe câți oameni stau pe străzi, și aici nu e vorba doar de drogați și de oameni cu probleme mintale.
În același timp, ei propun ca soluție ca oamenii din clasa de mijloc care abia au o singură casă, vor fi obligați să cazeze pe alții în camerele lor libere, și să se înghesuie acolo, în timp ce bogații vor putea scăpa și se vor lăfăi în palatele lor.
Deasemenea, e din ce în ce mai greu de găsit de muncă, iar salariile au înghețat pentru clasele muncitoare și de mijloc, în timp ce cei din clasa de sus (bancheri, multi-miliardari) își măresc exponențial averile.

Singura mea concluzie ar fi că se ajunge la planul unor organizații: "Own nothing and be happy".
Dar cei care nu vor poseda nimic vor fi clasele de jos, iar cei din clasa de sus vor avea totul, cum era în feudalism, când doar nobilii puteau poseda pământ, în timp ce țăranii și iobagii plăteau arendă ca să locuiască și să lucreze pământul, până când ajungeau să dea 50-70% din venit nobilor.
Acum deja se dă jumătate din venit la stat, iar cealaltă se va da mogulilor, prin chirii, și nu vom avea nimic al nostru.
România, încă e un caz fericit, dar mă tem că acești moguli vor vrea să ne invadeze și piața noastră imobiliară, dar se pare că o fac deja în orașe ca Timișoara, din ce am văzut într-un reportaj.
S-ar putea ca tocmai sărăcia noastră să ne salveze, ca mogulii să fie prea puțin interesați de țara noastră și să o ocolească. De asemenea, scăderea populației din emigrație și natalitate joasă înseamnă mai mult spațiu liber pentru cei care rămân.

9 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Bati campii

| GabiDumitrescu a răspuns:

Fantasmagorii.

| Lukasssz a răspuns:

Nu

| romeo78 a răspuns:

Da, a dispărut vreodată "feudalismul", "sclavia", în afară de niște tratate, documente aprobate? Nu, niciodată!
Doar "homeless" sunt oameni liberi!
Restul suntem sclavi cu o libertate limitată. Suntem într-un cerc vicios niciodată rupt. Acest cerc vicios este alcătuit din servici, bănci, facturi, fisc! Niciodată nu te vei putea rupe, desprinde de vreuna din aceste verigi!
Iar, prețurile sunt volatile, fictate de așa numitul PUZ, organizare sectorială, în care sub forma unui cerc se stabilesc prețurile. Zona centrală este punctul zero și apoi cu un compas se stabilesc cercuri de sector, care cu cât se îndepărtează de punctul central, scad valorile fiscale.

| Yuoia a răspuns:

Cred ca da, daca nu si mai rau!
In feudalism se mai puteau organiza taranii, sa se revolte. Acum, cu toata tehnologia si un stranut se va sti si se va pedepsi.
In Occident, de multa vreme cativa detin proprietati si le inchiriaza. Noi l-a criticat pe Iliescu pentru vanzarea locuintelor catre locatari, facandu-i proprietari. Probabil asta ne va salva. Partial/temporar! Pentru ca daca observi, pe de o parte se face lobby intens pentru chirii, pe de alta parte preturile mari, salariile mici si conditiile de creditare fac imposibila achizitionarea unei locuinte. Si, se ajunge la chirie. Uneori, mai mare ca valoare decat o rata.
Nu te pacali singut. Tocmai pentru ca romanul e sarac va fi mai usor de manipulat. Stii vorba aia: constiinta trece prin stomac.
Ni s-a desfiintat industria, treptat si agricultura. Ni se iau si bogatiile naturale dar romanii vad doar padurile. Nu se vede cum pleaca petrolul, gazul, metalele neferoase, nu mai vorbesc de uraniu. Ce ne-a mai ramas? Gura mare cu care ne batem in piept ca "nu ne vindem tara". Ni se va inchide si aia, nu avea tu grija!
Natalitate scazuta?! Haha, buna gluma! Nu vezi cum, iar in toate modurile, se incurajeaza nasterea multor copii? Cu prime, cu ajutoare, cu bonusuri peste salar, cu alocatii tot mai mari. Pe de alta parte, nu sunt educati tinerii sa se fereasca de o sarcina ci chiar sunt incurajati sa faca sex cat mai tineri, oricat, oricand, oriunde, chiar si in wc-ul scolii.

| SingleForOne a răspuns:

E democrație cu economia liberă. Fiecare cumpără ce vrea, face ce vrea cu produsul, și oricine se folosește de produsele oferite pe piață.

Acestea sunt tipul de argumente pe care le întâlnești, iar dacă te împotrivești, vei atrage o ură imensă asupra ta, respectiv nivelului de împotrivire pe care îl aduci în discuții, pentru că te vrei să tai din libertatea lor și posesiile lor la care "au muncit toată viața "... Știi cum e! big grin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ce ai prezentat sus se intampla mai degraba in USA acolo sa cumperi, inchiriezi o locuinta iti trebuie bani ce nu iti permiti cu un venit mic sau mediu. In Europa de vest insa te poti descurca si cu salariul minim, poti inchiria o garsoniera si sa iti ramana bani pentru cele necesare.
La nivelul de trai Europa de vest e peste SUA, Dar Sua isi complexeaza lipsurile prin puterea militara, economia SUA este mentinuta de armata.
In europa de est veniturile sunt mici dar la fel si preturile.
Exemplu am cautat in Franta venitul minim este 1500 euro(poate brut) iar chirii exemplu in Marseille gasesti la 200 euro, or fi mancarea mai scumpa ca la noi dar tot te poti descurca cu 1300(si 1000) euro.
In Romania venitul minim e vreo 1400 lei chirie ~500lei Cu 900 lei te poti descurca
De asta merg romanii afara lucra cateva luni vin acasa si cumpara case.

Răspuns utilizator avertizat
| Lisa300 a răspuns:

Nu cred. Este o problema a țărilor de acolo care au apărut în urma neglijenței statului. Aceștia trebuiau sa se gândească și la oamenii cu probleme mintale. Să se fi estompat numărul înainte sa izbucnească, sa prevină tot ceea ce înseamnă frica pe străzi.
În România nu sunt foarte multe cazuri de genul. Pe străzi sunt mai mulți oameni drogați, cerșetori dar și aceia cu casă. Oamenii care suferă sunt în centre bine amenajate.
Eu cred ca nu vom ajunge așa de rău, dar nimic nu e imposibil și nu bag mâna în foc să garantez. Însă putem trage o concluzie că cei ce au bani au și facilități. Nu plătești taxe și impozite, intri mai mult moca în instituții etc