|

Salut, am avut accident acum 5 luni de zile, fiind eu vinovatul. Am circulat cu prelungiri de dovadă, insă dosarul s-a incheiat. Cand am mers azi să-mi prelungesc dovada, am primit răspunsul : dosar soluționat. Am mers la poliție mi-a zis că nu au permisul meu acolo, fiind la București, n-am primit nici o hârtie acasă. Dar ce e sigur, e că eu nu am nici dovadă nici permis. Trebuie să-mi sosească în zilele următoare? Pe fișa ce am primit scrie doar dosar soluționat pe data de 25.11. 2019. Aveți idee ce se întâmplă de acum inainte? Mersi

7 răspunsuri:
| a răspuns:

Despre ce dosar este vorba?
Da detalii - fapta facuta, daca a fost o infractiune sau contraventie, daca ai fost amendat sau nu, daca ai facut plangere contraventionala si ce s-a hotarat, pana cand ai circulat cu dovada, daca si pentru ce perioada s-a suspendat dreptul de a conduce, etc si o sa-ti dau un raspuns concret, altfel ar trebui sa scriu un eseu cu ipotezele ce se pot face.

| a răspuns:

Pe fisa trebuie sa mai fie scrise si numarul dosarului, impreuna cu forul decizional judecatoresc care a dat sentinta.
Si TU rebuie sa primesti la domiciliu un exemplar din aceea sentinta, precum si motivarea sa. Totodata trebuia sa primesti si citatie la proces.

Fa un efort si intereseaza-te de continutul si starea dosarului tau, altfel te poti trezi ca vin mascatii dupa tine si te baga si la parnaie... tongue

| explică (pentru Ioandelasal):

Accident motocicleta, zgâriat spoiler și lovit o roata la 2 mașini diferite, victime nu sunt, circul pana azi cu dovada. Nu am fost amendat, am dat declarația afirmându-se dl polițist, trebuie permisul la dosar când o sa fie gata o sa ți Primești permisul ( deoarece poate sa vina după o luna ca îl doare spatele etc.) la aia pe care i am atins, însă nu a venit nimeni și se pare ca au închis dosarul fără nici un răspuns concret. La fisa ce o primeam tot timpul când prelungeam dovada scria dispun de susp, drept. de a conduce pe 30 zile, dar pe fisa ce am primit azi n a scris nimic decât ceea ce am scris eu. Tot timpul mi s-a comunicat ca trebuie sa sosească hârtie acasă și cu aia ridici permisul.

| a răspuns (pentru aADI):

Pentru a retine permisul si sa-ti suspende dreptul de a conduce trebuia sa fi incheiat un proces-verbal de contraventie. A facut asta?

| explică (pentru Ioandelasal):

Nu am închieiat nimic, nici n am semnat...

| a răspuns (pentru aADI):

Atunci despre ce dosar este vorba? Esti cumva din alta tara si nu din Romania, ca nu mai inteleg nimic.

| explică (pentru Ioandelasal):

România, dacă înțelegeam ceva nu mai lăsam întrebarea aici. Nu înțeleg de ce m-a ținut pe dovada sau dacă era ceva de suspendat sa suspende pe loc. Merg pe 2 teorii ori 30 de zile suspendare permis ori trebuie sa sosească hârtia cu care merg după permis. In străinătate nu se complica cu așa ceva, nu iau permisul doar dacă e clar, un prieten a avut un accident fix ca al meu și l a lăsat in ziua aia sa vina in țara cu permis și nici n a mai trebuit sa facă drumuri. Asta e România, drumuri și pe degeaba. Anyway eu mi am afirmat cele 2 teorii, una trebuie sa fie reala altfel am sa i stresez ca pana acum happy. Altfel nu te bagă in seama.