| madmax996 a întrebat:

Salutare, nu știu dacă e categoria potrivită unde să pun întrebarea asta dar sunt foarte nedumerit și foarte stresat.
Chestia stă în felul următor, am cunoscut o fată, am vorbit cu ea în jur de o săptămână, după care a cam inceput să mă evite, am venit taman de la 600 de km să vorbesc cu ea față în față, am stat de la 2 noaptea până dimineața la 10 în față la ea la scara și m-am ales doar cu întrebări fără răspuns din partea ei. Totul bine și frumos până seara când eu fiind cu nervii la pământ și doborât psihic din mai multe probleme + problema descrisă mai sus, am zis că renunț la viață și mă duc dracu, în fine, am ajuns la un spital de psihiatrie, cu depresie, momentan încă mă aflu aici, chestia stă în felul următor, eu le-am explicat unor băieți mai multe chestii despre fata asta, unde sta, cine e, ca să nu aibă de a face cu ea. Ea aflând chestia asta de atunci mă tot amenință cu avocat, că mă da în judecată pentru hărțuire, că o să văd eu ce o să pățesc și așa mai departe. Întrebarea mea este, ce aș putea face? Sunt foarte speriat, îngândurat, mi-e frică de ce s-ar putea întâmpla mai ales că eu iau tratament anti depresiv. Vă mulțumesc și o seară bună tuturor!

5 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Ce ai facut tu nu este hartuire, daca nu o urmaresti, nu-i dai mesaje, nu-i telefonezi, etc.
La fel si daca baietii carora le-ai spus de fata o lasa in pace si nu o hartuiesc.
Asa fiind nu rezolva nimic daca iti face plangere penala, iti poate face doar daca o hartuiesti sau baietii o hartuiesc, in acest al doilea caz pentru instigare.

| madmax996 explică (pentru Ioandelasal):

I-am mai dat câteva mesaje în care îmi ceream scuze pentru ce s-a întâmplat.și că îmi pare rău dar nu cred că se poate numi hărțuire că i-am scris că îmi pare rău

| Ioandelasal a răspuns (pentru madmax996):

Nu este chiar hartuire, dar las-o in pace, era destul un mesaj, mai ales ca nu ti-a raspuns.

| hacktek a răspuns:

Toți avem problemele/greutățile noastre. varianta cu pus capăt zilelor nu este cea corectă, deși recunosc, am avut perioade când luam serios în calcul și acea variantă.
Să mori e ușor. să trăiești e greu. Viața e o luptă a fiecăruia, dar abandonul este o dovadă de lașitate. E greu, dar va trece. Am trecut și noi, fiecare, peste aspecte asemănătoare. Capul sus, privirea înainte, și scapă de psihiatrie.
Sunt de părere că ar trebui să întrerupi orice fel de contact cu persoana despre care ai povestit, și nici să nu îi mai pomenești numele vreodată. Uită că există, ignore total. Astfel, nu vei putea fi acuzat de nimic în legătură cu acea persoană.

| Gabriel2424 a răspuns:

Ar trebui sa-ti pui o intrebare, chiar a meritat sa ajungi la un spital de psihiatrie pentru o fata, nu mai exista fete, daca nu te vrea asta e, ai timp destul sa gasesti alte fete, daca viata ta este legata de fata aia, ai o problema si mai ales daca te-ai gandit sa te sinucizi, decat oamenii slab din punct de vedere psihic, gandesc asa ca daca nu-i iese ceva viata nu-si are rostul, daca tu crezi ca rezolvi asta prin sinucidere ai nevoie de ajutor, stai calm, nu vei pați nimic vrea decat sa te sperie sa o lasi in pace.Traieste-ti viata si lasa prostiile.