| Thunderstruck a întrebat:

Este posibil sa inveti sa canti la un instrument, fara indrumarea unui profesor? Astept argumente.

Răspuns Câştigător
| Wøodenpints a răspuns:

E posibil, chiar cunosc mulți care au învățat să cânte bine fără profesor. Și nu mă refer doar la chitară.
Dezavantajul pe care îl are învățatul fără profesor, sau măcar fără un cunoscător care sa te îndrume, este că poți învăța greșit sau să nu mai știi în ce direcție să te duci iar în cazul ăsta progresul tău va fi mult mai lent. Sau poți să capeți deprinderi greșite de care-ți va fi foarte greu să te descotorosești, dacă nu e cineva care să-ți spună cum se face.
Țin mine că eu timp de câteva luni mi-am ftt mâna dreaptă din cauză că o țineam mereu încordată în timp ce cântam. Cu cât o melodie era mai aletă cu atât îmi încordam mâna mai tare, credeam eu, că ajută la acuratețe. Ajută pe dracu, că mă durea antebrațul mai rău decât buricele degetelor, până să mi se formeze. Apoi i-am spus de asta cuiva mai experimentat care mi-a explicat că mâna dreaptă trebuie să fie mereu relaxată. Mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc să n-o mai încordez. Chair și acum după 3 ani de când nu mai fac asta mai am unele astfel de apucături, da îmi revin repede la normal. Cel mai greu scapi de obiceiurile proaste cu care te-ai învățat...
În schimb, învățatul fără profesor are avantajul că înveți exact ceea ce te interesează pe tine. De obicei profesorii, ăia mai bătrâni au obiceiul sa-ți bage în cap enorm de multă teorie, inutilă aș zice eu. Nu spun că teoria nu-i folositoare, ai nevoie și de teorie, doar că mulți te învață chestii pe care nu o să le folosești niciodată.
Sunt destui care și-au luat chitară special pentru rock și metal și cu profesorul făceau pe clasică. Iar aici lucrurile se cam complică.
Eu zic că nu ai neaparată nevoie de profesor, mai ales dacă ai internerul la dispoziție, sunt atâtea forumuri pentru instrumentiști, o mulțime de tutoriale video, bloguri de specialitate...mi se apare inutil să plătești un profesor să te învețe ce poți învăța și singur.

10 răspunsuri:
| RockNbeer a răspuns:

Si internetul poate intra la categoria "profesor", acele filmulete/articole sunt facute de anumiti persoane cu scopul de a induma.
Mi se pare imposibil sa inveti chitara fara sa fi indrumat.

| RockNbeer a răspuns (pentru RockNbeer):

Sau orice alt instrument

| Thunderstruck explică (pentru RockNbeer):

Ai dreptate, nu m-am exprimat destul de explicit, ma refeream la un profesor fizic, platit. Ma rog, tu ai avut nevoie vreodata de profesor? Eu dupa ceva timp de cantat la chitara am vrut sa fac sweep picking (chiar daca era o tehnica mult prea avansata pentru ce stiam eu), asa ca m-am bagat pe youtube, nu intelegeam nimic, dupa mi-am dat seama ca trebuie sa lovesti corzile ca la acorduri, bai si nu mi se sincroniza mana dreapta cu stanga, nici la sweep-uri de 3 corzi, am zis ca ma duc la un profesorlaughing, dar ce nu mi-am dat eu seama e ca eu incercam sa improvizez sweep-uri... Apoi am invatat o melodie cu un sweep mai usor si am tot evoluat tehnica. Asta a fost singura data la mine cand am simtit ca am nevoie de un profesor, tu ai avut momente de-astea?

| RockNbeer a răspuns (pentru Thunderstruck):

Da,am avut, mai ales cand voiam sa invat teorie muzicala si nu intelegeam anumite chestii.
Sweep picking-ul nu mi s-a parut o tehnica foarte grea, de fapt...toate tehnicile le-am invatat destul de usor.

| Thunderstruck explică (pentru RockNbeer):

La mine a fost si multa autosugestie, toata lumea imi zicea ca sweep picking-ul e greu si de multe ori nici nu aveam curaj sa incerclaughing. La teorie am invatat destul de usor, m-am gandit de la inceput sa incerc sa aplic ce invatam in melodii, sa-mi dau seama ce cant acolo.

| iiSceneXX a răspuns:

Buna.
Da, se poate, doar ca este putin mai greu. Daca ai eja un instrument muzical, poti cauta pe internet tot felul de tuturiale, si asa vei putea invata. Avantajul este ca este gratis, dar dezavantajul este ca nu te poate ajuta. In schimb, daca faci cu un profesor, el te ajuta, te corecteaza unde ai gresit, si tii minte mai usor, doar ca asta costa. Depinde ce doresti. Bafta

| Duucu a răspuns:

Cunosc mulți care au învățat la multe instrumente fără profesor. Uneori profesorul te învață așa cum vrea el și nu îți poți crea propriul stil.

| Duucu a răspuns:

Dar depinde, dacă și internetul intră în categoria profesor, e cam imposibil, decăt dacă ai o ureche muzicală genial de bună.

| Crucified a răspuns:

Da. Poţi căuta tutoriale pe internet, mai ales pe youtube.

| infectieacuta a răspuns:

Pai depinde de tine si la ce instrument vrei sa canti; daca vrei sa canti la chitara ar fi recomandat sa iei lectii ori de pe net ori sa te indrume un profesor, insa ca sa fii sigur ca inveti ceva si ca nu faci gresit cel mai bine e sa lasi pe cineva sa te invete care are experienta in domeniul acelui instrument (chitara sa zicem) sau cum spuneam, poti cauta pe internet sau pe youtube lectii care sunt gratuite dar cel mai recomandat ar fi un profesor. happy