|

Bună TPU.



Am o problema cu mama.

Mama a avut o copilarie grea si tind sa cred ca de aici izvoraste ura pe care mi-o poarta.



Ceea ce vreau sa zic e ca mama e genul de om care simt ca sufera de o problema psihica deoarece orice as face duce la o cearta care nu isi are rostu. Spre exemplu ieri, la masa, am dat o firmitura pe jos si s-a oprit din mancat pana nu am măturat-o si pana nu mi-am cerut scuze. Stiu ca suna a exagerare.



Eu sunt o persoana destul de pasnica, niciodata nu am ridicat tonul la ea, iar cand sunt certat mai mereu stau cu capul in jos si tac.



Ma gandesc ca toate astea sunt datorita faptului ca si ea a trait in acest mediu, iar acum si le varsa pe mine si pe sora mea.



De ceva vreme simt ca de fiecare data cand ne certam, un nod in gat ma sugruma si din interior imi tip că m-am saturat. Am avut o vreme cand luam calmante, doar ca acum nu mai iau deoarece am nevoie de energie si spor la facit chestii.



Nu stiu ce sa mai fac, cum sa o imbunez. Sunt zile cand e calma si am ajuns sa cred ca alea sunt cele mai frumoase zile din viață.



Cum as putea sa o abordez subtil sa mearga sau sa mergem la un psiholog pentru a ne rexolva problema?



Tin sa mentionez ca asa e di cu sora mea mai mica si nici cu tata nu pot spune ca e prea presus. Dau funda

6 Raportează Evaluează
6 răspunsuri:
| a răspuns:

Vorbește cu psihologul școlii și spune-i problemele de acasă și ce ai vrea să se schimbe și poate va lua el/ea măsuri

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Salut.
Dacă mama ta a avut părinți care să o bată, etc, ea s-a închis în ea timp de multă vreme. A suferit în tăcere și acum, fără să-și dea seama, se comportă la fel cum se comporta și familia ei.
Încearcă să comunici cu ea, să fi calm și să-ncerci s-o înțelegi.
Într-o zi, du-te și ajut-o la ceva. După, ia-o puțin la o parte și spune-i: „uite, (mama sau cum îi spui tu). Aș vrea să vorbesc puțin cu tine" și începi să-i spui ce ai pe suflet. Încearcă să-i explici cum te simți.
Dacă nu merge, vorbește cu tatăl tău, poate el o să reușească.
Mult noroc!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Data viitoare când te cerți cu mama ta, și te enervează, răbufnește pur și simplu spune ceva de genul: Nu însemnă că dacă ai avut o copilărie grea trebuie să o faci și pe a mea să fie la fel! Nu ești o mamă bună, ne chinui și pe mine și pe (numele sorei tale). Uneori am impresia ca chiar mă urăști! ( Dar când îi spui asta trebuie să o spui pe un ton mai ridicat, sau chiar să țipi ). Apoi să te duci la tine în cameră/Sau în altă cameră și să țărănești ușă după tine.
Așa poate va realiza că tu ești frustrat în legătură cu chestia asta. Și dacă va începe o discuție în legătură cu asta, poți să îi zici și de psiholog.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Cduncfujndf):

Așa se zice că la intrarea în salon la psihiatrie scrie, nu contraziceți bolnavul, iar la intrarea în cabinet la medic, nu contraziceți pe dl doctor. Un asemenea sfat nu reușește decât să alimenteze conflictul.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Discută cu tatăl tău. El trebuie să înțeleagă. Nu poți să spui că mama ta suferă de o problemă psihică, poate este doar foarte stresată, obosită și de aia reacționează așa. Dar să nu zici niciodată că te urăște pentru că e mama ta! Ea ți-a dat viață și are grijă de tine, ea te-a crescut până acum, gândește-te că sunt copii abandonați de mame. Să nu te gândești niciodată la mama ta ca la o persoană rea! Tatăl tău o să înțeleagă și o să vezi că o să treceți împreună peste asta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru giyongchyz):

Tatal cu care stau este vitreg. Nu am o relatie atat de buna incat as putea sa discut cu el despre asa ceva. Nu e genul.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează