|

A reușit cineva sa înțeleaga cronologia Genezei? Deci scrie ca Dumnezeu a făcut omul în ziua a 6-a, l-a binecuvântat și le-a zis "creste-ți, înmulțiți-va și umpleți pământul, și stăpâniți peste el." și atât, nicio porunca, niciun pom al cunoașterii nimic, și apoi Dumnezeu s-a odihnit o zi. Iar apoi scrie în Geneza "Iată istoria cerurilor și pământului. În ziua când a făcut Dumnezeu un Pământ și Ceruri nu era niciun copăcel de câmp, etc." și de aici urmează toată povestea pana la sfârșit fără sa mai se pomenească nimic de ce, când, și în ce zi s-a întâmplat. Faza e ca Dumnezeu a făcut cerurile și pământul la început adică asa începe Geneza iar apoi în ce este numita prima zi a făcut lumina iar mai apoi din ce am citat eu reiese ca omul a fost făcut în ziua când a făcut Dumnezeu cerurile și pământul care ar fi înainte de prima zi. Plus ca atunci când i-a alungat pe Adam și Eva din Eden nu le-a mai zis nimic de creștere, înmulțire, etc. Nu vi se pare ciudat?

37 Raportează Evaluează
37 răspunsuri:
| a răspuns:

Mi se pare ciudat ca vrei sa intelegi ceva fara sa fvi citit un cuvintel din Biblie. Toate informatile talee cretinoide sunt luate de pe net. Eu sincer cred ca tu HABAR nu ai cum arata o Biblie dar faci comentarii. I-a mai citeste odata cum scrie si ne relatezi si noua VERSET cu VEERSET cum scrie acolo.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Citește despre cei ce au creat Biblia. Cele două părți ale Genezei au fost scrise în perioade diferite iar apoi cineva mare învățat l-ea lipit împreună și nu i-a prea păsat că ele nu potrivesc una cu alta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Este scrisa cum trebuie, poate că nu te-ai uitat tu atent. Recitește din nou și poate că vei înțelege.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ce biblie ai citit? Cartea lui Mormon?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu ți se pare ciudat că întrebarea ta n-are sens?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Qwack):

Eu zic ca are sens, de ce sa nu aibă?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru loZio):

Nu ți se pare că ai pus o întrebare stupidă?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Qwack):

Nu. De ce sa fie stupida?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Nu vrei sa-mi spui cum ti-ai dat seama ca esti blestemat?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru CuriosulusoiruC2):

Păi nimic nu-mi iese bine în viață

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Multor oameni nu le merge bine. Asta nu-i un argument.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru CuriosulusoiruC2):

Tu nu înțelegi, mi-e nu-mi merge NIMIC BINE în viață.Cam totul merge prost

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Si de ce ar trebui sa-ti mearga bine? Ai facut ceva deosebit pentru omenire?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru danut):

Nu,dar până și Dumnezeu se poartă aspru cu mine, fără iubire, condamnator etc

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Nu Dumnezeu se poarta asa ci TU care nu faci nimic pentru starea ta si astepti sa faca altcineva, ceva pentru tine, asta se numeste in limbaj uman, LENE, indolenta sau cum mai vrei tu sa-i spui.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru danut):

Tu n-ai înțeles, am comis păcatul de neiertat.L-am înjurat Pe Duhul Sfânt de toate lucrurile. Acum sunt la pământ, nu mai văd rostul în nimic mna.Ar mai rost ceva?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Eu am inteles foarte bine, tu nu ai inteles ca NU asta este pacatul de neiertat si tot o ti langa (cu ideea ta). Cere-ti iertare si vei fi iertat. Gata ca ai un fix si asta trebuie tratat.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru danut):

Frate,hula se bazează pe înjurături.Nu e vorba de o cădere, ci de înjurături

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

"Frate,hula se bazează pe înjurături."
Asta vrei tu dar nu este asa si asta este dovedit ca habar nu ai care este ROLUL si natura Duhului Sfant in cadrul Trinitati.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru danut):

Ba da, dar asta nu înseamnă că doar fiindcă ai fost părăsit de Duhul L-ai hulit, ci ai căzut, atât.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

De exemplu?
Eu cred ca tu nu intelegi:
Nu poti lua o nota mare la scoala daca nu inveti, nu poti avea o casa frumoasa daca nu muncesti ca sa strangi bani, nu poti avea pretentia sa ai o sotie perfecta atata timp cat nici tu nu esti perfect sau cum si-ar dori ea sa fi...
Nu poti si nu vei avea niciodata tot ce-ti doresti daca stai cu mainile in san. Isus a spus: "Tot ce voiti sa ba faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel" si "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Sa, si toate celelalte vi se vor da pe deasupra". Acum te lasi prada unor ganduri naive.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru CuriosulusoiruC2):

Ptaiii dacă ai vedea ce gânduri, te-ai mai răzgândeanu

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Cauta pe Dex definitia huli.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Gandurile sunt ale tale si e problema ta ca nu le poti controla. Gandurile nu-ti impiedica decat vointa(uneori). Adica:"Vai ce ganduri am, nu mai sunt bun de nimic, nici sa trec o batranica strada nu pot, vai, stresul asta..." Fi serios.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

O incurcatura intentionata de versete, reciteste geneza, in ordinea in care sunt scrise acele lucruri, le vei intelege.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Irinel15123532):

Ce sa înțeleg? Explică-i tu te rog dacă înțelegi. Deci pe prima pagina reiese ca tot pământul era făcut, plin de verdeață, pomi și animale, când Dumnezeu a făcut omul și i l-a dat în stăpânire. Apoi când se spune istoria zice ca stai ca "pământul era pustiu și gol și niciun copăcel de câmp nu crescuse încă fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse ploaie pe Pământ și nu era niciun om care sa lucreze pământul, etc." și Dumnezeu a făcut omul și gradina aia și l-a pus acolo nu ca să crească și sa se inmulteasca și sa stăpânească pământul ci sa lucreze și sa păzească gradina. De cine sa o păzească?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru loZio):

Cine de cine să păzească grădina?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

"La inceput au fost cerurile si pamantul", apoi ni se spune cum au fost create. Scrie mai incolo despre pomul din cate nu aveau voie sa manance.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu e ciudat. Capitolul 2 e o completare la capitolul 1.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Am stat într-o zi și am suprapus povestirile despre creație și mie nu mi-a ieșit că s-ar contrazice cu ceva. Doar prezintă aspecte diferite cu scopul de a detalia cele întâmplate.

„Iată istoria cerurilor și pământului. În ziua când a făcut Dumnezeu un Pământ și Ceruri nu era niciun copăcel de câmp" - nu zice că nu erau copaci în ziua când a fost creat omul, ci în ziua când a fost creat Pământul. Deci înțeleg că acest verset e o introducere similară cu Geneza 1:1.

Recomand să pui pe hârtie și să recitești acolo unde aparent nu potrivește ceva. Și pune-te în locul scriitorului: care i-a fost intenția - să se contrazică singur? Sau să aducă o completare textului deja scris?

Ultima dată când am citit Geneza am observat că autorul presară o grămadă de detalii (gen mai întâi au mâncat și apoi au povestit etc), lucruri aparent minore, deci sunt sigur că n-ar fi scăpat încă din primele capitole lucruri care să nu potrivească unele cu altele.

Depinde cum (/cu ce gând) citești. happy

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Citeste intreg vechiul testament.
Si vei vedea ca nu mai are rost o intrebare ca asta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Dacă dorești răspuns, roagă-te la Tatăl din toată inima și sufletul tău, iar el ți-l va oferi. Dumnezeu să te binecuvânteze?❤

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Ephraim):

Asa este.
Eu l-am intrebat si mi-a raspuns. A zis ca Biblia este opera unor ignoranti care nu au inteles nimic.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru xerxes1):

Ce ai pătit dragul meu frate! O singură dată pune-te în genunchi, și spune așa:
- "Din toată inima mea, mi-aș dori că Tu să îmi dai un semn. Dacă în inima mea se găseste credință cât un grăunte de muștar; Tu fă-mă Tată, nu să te văd la față, căci îmi e de ajuns să simt ceva, un sentiment. Trimite-mi te rog Calea, spre Adevăr, prin tot ce face parte din tine. Dacă chiar existi și nu te-am înțeles, îți cer Tată să nu îmi lași inima împietrită. Lăudat fie numele Domnului. Amin!"

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Ephraim):

Tu chiar nu ai inteles ce am scris?
Biblia este doar un simplu test de inteligenta pe care evident nu l-ai trecut.
Cum ar putea Dumnezeu sa sustina sclavia,sa incite la violenta,ura,crime si violuri, sa fie gelos, manios si razbunator?
Asa mi -a raspuns.
Deci zeul inventat de oameni din Biblie este fals.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru xerxes1):

Eu am înteles ce ai scris, dar tu ai citit ce am scris și nu ai auzit.
Dacă Biblia e test de inteligență, iar tu te consideri inteligent, de ce nu dai testul? Citește-o
Dumnezeu este împotriva violenței, crimei, violurilor. El nu este mânios și nici răzbunăor, iar gelozia lui este o calitate dacă o înțelegi. Zeul din Biblie, este Tatăl nostru, el ne-a creat pe noi ci nu noi pe el, altfel cum poți explica viața? Ești cumva evoluat dintr-o maimuță? Cine a făcut maimuța asta?
Știi, faptul că tu spui cuvintele de mai sus despre tată, este ca și cum ai spune că parinții tai sunt așa. Nu cred că nu te-au certat, pedepsit (inseamnă că sunt violenți, nu! ei te iubesc si incearca sa te indrepte). Toată pacea fie asupra Tatălui! Și sper să te vindeci frate.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Ephraim):

Cred ca nu ai citit Vechiul Testament.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează