| Rux2000 a întrebat:

Am auzit-o si pe asta cum ca înainte de sfârșitul lumii, Isus va veni sa își aleagă mireasa. Cum asa? Scrie in biblie asta? Nu stiam pana acum

Răspuns Câştigător
| alexxtreme a răspuns:

In Epistola lui Pavel catre Evrei, este vorba de mijlocirea Domnului Iisus Hristos ca Mare Preot in Sanctuarul ceresc. Acum in versetele citate de tine, nu este nicidecum vorba de Veciul Testament, cum poti spune asa ceva, ca Vechiul Testament nu mai conteaza? asta este foarte gresit, seamana cu invatatura bisericilor traditionale( cred ca toata lumea stie la care ma refer), unde oameni sunt indemnati sa citeasca Biblia dar interpretarea este doar a bisericii, chit ca esti de acord sau nu cu interpretarea pe care o primesti de la ei. De aici si opinii de genul acesta, ca Vechiul Testament nu mai conteaza, sau ca Apocalipsa dupa cum crezi TU nu o intelege nimeni, acum te intreb, daca nu o intelege nimeni, dc mai apare in Biblie, nu mai bine te intrebau direct pe tine daca esti de acord sa se scrie aceasta carte sau nu? Cartea Apocalipsa incepe cu versetele, Apocalipsa 1:1-2"Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care* au să se întâmple** în curând. Şi le-a făcut-o cunoscută trimiţând† prin îngerul Său la robul Său Ioan, care* a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot** ce a văzut." Eu vad aici ca este planul si voia lui Dumnezeu ca oamenii sa studieze aceasta carte pentru a fi constienti de evenimentele finale ce trebuie sa se intample inainte de Venirea a doua a lui Iisus Hristos, iar tu afirmi ca nimeni nu ar trebui sa citeasca asta, pentru ca nimeni nu o poate intelege? de unde stii tu asta, faptul ca tu nu vrei sa studiezi si sa stii aceste lucruri, asta nu inseamna ca nu pot fi intelese, ok? Daca Dumnezeu a vrut ca aceasta carte sa fie scrisa inseamna ca are insemnatate si trebuie studiata, da este o carte plina de simboluri care pare destul de grea dar Dumnezeu ii ajuta pe oameni prin Duhul Sau cel Sfant sa inteleaga aceasta carte, bineinteles cei care vor. Deci tot ceea ce tu spui este parerea ta si nu are nici o baza biblica, unde scrie in Biblie ca Apocalipsa nu trebuie studiata, ca nu poate fi inteleasa?, cat timp nu scrie lucrul acesta inseamna ca poate fi inteleasa, prin rugaciune Dumnezeu ii ajuta pe oameni sa inteleaga. Acum revenim la citatele pe care tu le-ai dat aici din Evrei, testamentul cel dintai nu se refera la Vechiul Testament, ci la vechiul legamant, acum care era vechiul legamant? Evrei 8:13 "Prin faptul că zice*: „Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire." Evrei 9:1-28 trebuie sa citez atat de mult pentru ca oamenii sa observe ca nu este vorba de Vechiul Testament"Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş* pământesc de închinare."În adevăr*, s-a făcut un cort. În** partea dinainte, numită „Locul Sfânt", erau sfeşnicul†, masa†† şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după* perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Preasfânt" El avea un altar de aur pentru tămâie şi* chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas** de aur cu mană, toiagul lui Aaron†, care înfrunzise, şi tablele†† legământului.
Deasupra* erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii* care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată* pe an, şi nu fără sânge, pe** care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfânt* arăta că** drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care* nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date ca toate cele privitoare la mâncăruri*, băuturi şi felurite** spălături, pânㆠla o vreme de îndreptare.Dar Hristos a venit ca Mare Preot* al bunurilor** viitoare, a trecut prin† cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu* sânge de ţapi şi de viţei, ci** cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat† o răscumpărare veşnicㆆ. Căci, dacă sângele* taurilor şi al ţapilor şi** cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele* lui Hristos, care**, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine† Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va†† curăţi cugetul vostru de faptele*† moarte, ca să slujiţi†* Dumnezeului celui viu! Şi tocmai* de aceea este El Mijlocitorul** unui legământ nou, pentru ca†, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei†† ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. Pentru că un testament* nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea* şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge. Şi, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat* sânge de viţei şi de ţapi, cu** apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul şi a zis: „Acesta* este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi." De asemenea, a stropit cu sânge cortul* şi toate vasele pentru slujbă. Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi* fără vărsare de sânge, nu este iertare.Dar, deoarece chipurile* lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci* Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul** adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se† înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot* care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârşitul* veacurilor, S-a arătat o singură dată** ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi*, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar** după aceea vine judecata, aşa, Hristos*, după ce S-a adus** jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora†, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor†† ce-L aşteaptă." Reiese clar ca este vorba de vechiul legamant si slujirea preotilor in sanctuarul pamantesc in favoare omului ca acestia sa poata fi iertati de Dumnezeu de pacatele pe care le infaptuiau, unde doar marele preot intra 1 data pe an(in ziua ispasirii) in Sfanta Sfintelor(Locul Preasfant) cu sange de animale pe care il aducea si pentru el si pentru popor, dar acum noul legamant este jerfta Domnului Iisus Hrisots care acum este Mare Preot in sanctuarul care nu este facut de maini omenesti, adica cel ceresc unde El mijloceste in favoarea omului, unde El a intrat cu propriul Sau sange nu cu sange de animale cum se intra inainte si care nu are nevoie sa aduca jertfe pentru pacatele Lui deoarece El n-are pacat si S-a adus ca jertfa pentru noi oamenii ca sa fim iertati de pacatele noastre. Toata cartea Evrei este despre slujirea lui Iisus Hristos in sanctuarul ceresc ca Mare Preot, nu inseamna ca Vechiul Testament care cuprinde 39 de carti(doar Biblia ortodoxa mai are adaugate alte 14 carti) nu mai are insemnatate, ci vechiul legamant care a fost ratificat cu sangele animalelor, care a avut un om ca mijlocitor a fost inlocuit de catre noul legamant care are Mijlocitor Divin(Iisus Hristos) a fost ratificat cu sangele Lui, incheiat intre Tatal si Fiu despre asta este vorba.
Interpretarea ta nu este Biblica, dar daca tu nu vrei sa iti schimbi opinia si continui cu acelasi lucru ca Vechiul Testament nu mai conteaza, macar nu invata pe altii gresit, pentru ca unii poate cred acest lucru. Iar in legatura cu cartea Apocalipsa si Daniel iti recomand sa le studiezi si sa vezi cat de importante sunt si ca pot fi intelese atata timp cat tu vrei acest lucru si te rogi ca Dumnezeu sa te ajute sa intelegi, si o sa vezi ca Apocalipsa se bazeaza foarte mult pe Vechiul Testament deoarece acolo gasesti insemnatatea simbolurilor si multe alte lucruri in legatura cu Venirea a Doua a lui Iisus. Vechiul Testament si Noul Testament care impreuna formeaza Biblia trebuie citite, nu doar unul dintre ele.

24 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Intr-adevar, dar trebuia sa citesti si ca Mireasa lui Isus este BISERICA Sa, chestie de citit dar si mai complicat este cu intelesul, Chestie de simbolism, in Apocalipsa sunt doua Biserici, preinchipuite de doua femei, una curata si alta adultera.

| anonimg a răspuns:

"Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei." (Apocalipsa.21:2)
Lucrurile spirituale trebuiesc judecate spiritual.

| anonimg a răspuns:

Fiara(bestia) de care amintea cineva mai jos, numele ei și numărul ei care este 666, mireasa, balaurul, și multe alte lucruri enumerate în Biblie sunt simboluri. Sunt realități exprimate în simboluri.
De exemplu, și steagul reprezintă simbolul unei țări; cine îl nesocotește, cine îl batjocorește își va primi pedeapsa, chiar dacă steagul în sine este doar un amărât de material desenat.
La fel și banii. O amărâtă de bancnotă de? o sută de lei nu ar valora nimic pentru că fără valoarea ei monetară nu ai ce sa faci cu o bucată mică de plastic -nici să o bagi pe foc nu e buna pentru că se înfundă coșul cu plastic; nici să afumi cârnații că le va da un gust îngrozitor.
Așa sunt și cu simbolurile biblice. Dacă vom da la o parte adevărata lor valoare pe care Dumnezeu a intentionat-o, atunci Biblia ar ajunge o carte complet -dar complet- neînțeleasă, la fel ca și Autorul acesteia.
Dar dacă cu sinceritate și rugăciune vom căuta să aflăm aceste simboluri, atunci mintea noastră va fi luminată, iar inima se va umple de bucurie.

| mentholinks a răspuns:

Tot in Biblie scrie ca Mesia trebuie sa aiba o samanta de urmasi, probabil ca Isus trebuie sa-si aleaga o nevasta la propriu si nu martalogii astia care cred ca sunt ei mireasa.

| xerxes1 a răspuns:

Iisus o sa aiba piercing in buric in nas si in alte cateva locuri iar pe mireasa o cheama Vasile.

| Rux2000 explică (pentru xerxes1):

Lumea sa modernizat?

| alina2k18 a răspuns (pentru xerxes1):

Ahahahhahahhaha laughing

| Nilsson a răspuns:

Mireasa ii reprezinta pe oamenii credinciosi, si pilda celor 10 fecioare relateaza acest aspect.

| Mclaren12 a răspuns:

Crestinii bat campii cu toate bazaconiile. Nici macar ei nu stiu in ce cred. Fiecare isi justifica basmele biblice dupa bunul plac si se contrazic intre ei.

| Mircea08 a răspuns:

Biserica lui Iisus este formata din toti crestiinii, iar in Evanghelie, biserica este comparata cu o mireasa. Da, Iisus va veni si ISI VA LUA biserica adica mireasa, nu isi va alege o mireasa in intelesul oamenilor

| gabriielaaa a răspuns:

Eu am citit capitolul de la sfarsit al blibiliei ca eram fascinată de povestea bestie care iesea din mare si nu am gasit nimic de genu, e o prostie, cred finca eu nu am văzut sa scrie ceva. Plus ca in bliblie scrie ca Dumnezeu si Isus Hristos sunt aceias ființa asa însemnând?

| Mircea08 a răspuns (pentru gabriielaaa):

Ai citit exact ce nu trebuie. Apocalipsa nu o intelege cred eu ca nimeni, doar ca isi dau cu parerea unii si altii. Noul testament trebuie citit, acela cuprinde invatatura lui Hristos. Hristos este SINGURUL INVATATOR al celor care au ales sa traiasca potrivit invataturii Lui si care ce numesc crestini. Hristos si apostolii au propovaduit Evanghelia nu apocalipsa sau Biblia sau sf. traditie sau ce au mai povestit sfintii. Vechiul Testament (cu tot cu Lege) a fost dat de Dumnezeu, si cuprinde invataturi incepatoare care au fost indrumator pentri Evrei (poporul ales) pana la venirea lui Hristos. De la el incoace este in vigoare doar Noul testament
" caci daca (testamentul) cel dintai ar fi fost fara de prihana, nu s-ar mai fi cautat loc pentru al doilea"
(Epistola catre Evrei A sf. Apostol Pavel – 8/7)
"Astfel porunca data intai se desfiinteaza, pentru. neputinta si nefolosul ei"
(Epistola catre Evrei a Sfantului apostol Pavel –7/18)

| gabriielaaa a răspuns (pentru Mircea08):

Stiam asta despre vechiu si nou testamet spre rusinea mea nu prea am citit tot cunosc foarte putin dar sper ca când voi mai avea ocazia nu voi citi tot.

| Mircea08 a răspuns (pentru gabriielaaa):

Intra aici : https://atrainormal.blogspot.com/......relor.html
citeste si celelate publicatii, fara graba, pe rand si cu biblia in mana pentru a verifica daca este corect ceea ce scrie acolo. Iti va fi mult mai usor sa intelegi Evanghelia.

| RAY a răspuns (pentru Mircea08):

De la el incoace este in vigoare doar Noul testament
gresit, iisus a venit sa implineasca legile lui moise nu sa le elimine

| RAY a răspuns (pentru gabriielaaa):

Trinitate -iisus se ruga lui însăți ))))))))))

| Mircea08 a răspuns (pentru alexxtreme):

Eu nu interpretez nimic. Iisus a spus foarte clar ca nu numai legamantul sa schimba ci tot Testamentul Vechi in frunte cu Legea. Iisus a scos pe crestini de sub Lege, ramanand sub Lege doar cei care nu au acceptat invatatura lui Iisus. Pentru aceia, asa cum si pentru tine, Vechiul Testament ramane perfect valabil.
Fii si tu o data sincer si spune tuturor ca ceea ce stii despre Biblie stii de la alti oameni, indrumatori. Daca tu ai fi studiat Biblia singur cativa ani pana sa o intelegi corect acum ai spune altceva si ai da si alte citate nu numai cele pe care le-ai dat
Nu am nimic impotriva sa-ti propovaduiesti dogma - Succes!

| Mircea08 a răspuns (pentru RAY):

Am spus ca nu a eliminat nici o lege, legile sunt perfect valabile pentru cei care nu cred in Iisus. Cei care cred in Iisus (crestinii) NU MAI SUNT SUB LEGE CI SUNT SUB HAR. Am spus asta de nenumarate ori si ma mir ca nimeni nu a avut curiozitatea sa vada daca ceea ce spun este adevarat. Va mai spun o data acum in detaliu :

Majoritatea oamenilor sustin ca nu exista om fara pacat – gresit!
"Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică."
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 6/22)
In versetul de mai sus, apostolul spune crestinilor ca sunt "izbaviti de pacat". Sa vedem cum este posibil acest lucru :
"Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har."
( Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel - 6/14)
"Caci legea pricinuieste manie; dar unde nu este lege, nu este nici calcare de lege."
( Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 4/15)
"Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege."
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 5/13)
Din citatele de mai sus se intelege ca pacatul este calcarea de Lege, iar crestinii nu sunt sub Lege, motiv pentru care pacatul nu are stapanire asupra lor. Evident ca majoritaea oamenilor stiu ca exista o Lege (cele 10 porunci), si ca daca o calcam atunci pacatuim. Asa este, doar ca pe cei care sunt crestini, Iisus i-a scos de sub Lege.
"Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn".
(Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel – 3/13)
"Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,"
(Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 8/1, 2)
"iar de va purtati in Duhul nu sunteti sub lege."
(Epistola catre galateni a Sf. Apostol Pavel – 5/18)
Dar ce inseamna "a te purta in Duhul"
"Duhul este cel ce marturiseste, ca Duhul este adevarul"
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan – 5/6)
"Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul."
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 17/17)
"Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh si viata "
( Sfânta Evanghelie după Ioan – 6/63)
Din citatele de mai sus se intelege ca Duhul este cuvantul lui Dumnezeu care ne-a fost transmis prin Fiul si a te purta in Duhul de fapt inseamna a trai potrivit acestei invataturi, care este Evanghelia. Daca facem asa suntem crestini
"Deci daca este cineva in Hristos, este o faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi"
(A doua epistola catre Corinteni a Sf. Apostol Pavel)
In concluzie :
1) Cei care aleg sa fie indreptatiti prin lege, sunt sub lege si trebuie sa o respecte intocmai deoarece nerespectarea ei duce la pacat, iar pacatul la moarte. E bine ca acestia sa stie urmatoarele :
"Cei ce voiti sa va indreptatiti prin lege v-ati indepartat de Hristos, a-ti cazut din har."
(Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel – 5/4)
"Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva invataturii sănătoase,"
(Epistola intaia catre Timotei a Sf. Apostol Pavel –3/9,10)
Dar sa vedem care este invatatura sanatoasa :
"Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,
Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.’
(Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel – 6/3-5)
2) Cei care aleg invatatura lui Hristos nu pacatuiesc si pentru faptul ca nu au pacate nu vor fi nici judecati
"Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
(Sfanta Evanghelie dupa Ioan – 3/16-18)
"Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă"
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 5/24)
Evident ca sunt religii care din dorinta de a convinge enoriasii ca fac pacate si ca trebuie sa mearga la biserica pentru ca sa le fie iertate, se agata de cate un citat cum ar fi acesta :
"Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc "
(Sfanta Evanghelie dupa Matei – 5/17)
Deci Iisus a venit sa implineasca Legea, si modul in care s-a facut acest lucru este mentionat in versetele urmatoare
"Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.
(Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 13/8)
"Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii."
(Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 13/10)
Iar pe cei care propovaduiesc in continuare Legea ii rog sa reflecteze asupra citatelor care urmeaza :
"Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat."
(Sfânta Evanghelie după Luca – 11/52)
"Iar El a zis: Vai şi vouă, învăţătorilor de Lege! Că împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget."
(Sfânta Evanghelie după Luca –11/46)
"Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea,"
(Faptele Sfinţilor Apostoli – 15/24)
"Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har;"
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel – 5/1-4)
"Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur."
(Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel – 3/2)
De ce spune apostolul Pavel sa ne pazim de taierea imprejur? Spune asa pentru ca va trebui dupa aceea sa pazim toata legea, asa cum am subliniat mai sus iar daca noi alegem sa pazim legea atunci alegem si consecintele care decurg din nerespectarea legii, adica pacatul care duce la moarte. Apostolul Pavel spune sa ne pazim de cei care propovaduiesc Legea, pe care ii numeste "lucratorii cei rai" si "caini", asa dupa cum am subliniat in versetul de mai sus
"Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede."
(Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 10/4)

| RAY a răspuns (pentru Mircea08):

Dar iisus a spus ca a venit sa implineasca nu eu, iar faza cu ca sunteti scoti nu inseamna ca cele 10 porunci numai sunt valabile, plus de ce dumnezeu a dar acele porunci ca acum sa numai fie valabile, nu interpretati aiurea biblia

| alexxtreme a răspuns (pentru Mircea08):

Era vorba de vechiul legamant care a fost inlocuit cu Noul legamant unde avem ca Mijlocitor pe Iisus Hristos care S-a adus ca jertfa, cum am scris mai sus, suntem mantuiti prin har, dar cele 10 porunci nu cad, si RAY care este ateu afirma acelasi lucru, că se interpreteaza Biblia greșit. Iisus nu a invatat ca Vechiul Testament nu mai contează sau că nu ar mai trebui citit, asta sunt doar invataturi ale anumitor biserici(nu dau nume) unde oamenii sunt indemnati sa citeasca Biblia dar interpretarea este doar a Bisericii, de aici se poate face ușor o anumită impunere a tradițiilor bisericii, de aici și anumite învățături precum nemurirea sufletului, iad veșnic, mijlocirea Mariei sau sfintilor, chipuri cioplite(icoane), pomeni etc. Ei doresc ca Vechiul Testament sa pice ca sa poata manca un porc sau sa mai bage o bere in oraș, spunând ca doar daca crezi in Iisus si faci 50% fapte bune, gata esti mantuit. Nu Vechiul Testament nu cade, Scripturile se completează reciproc, nu poți avea Noul Testament fără Vechiul, amandoua completeaza Sfanta Scriptura.
Tot Iisus spune "Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine". (Ioan.5:39). Dacă Iisus Hristos spune că Scripturile mărturisesc despre El, dc ar cădea Vechiul Testament?
"Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă." (Osea.4:6)

| alexxtreme a răspuns (pentru alexxtreme):

"Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." Matei 22:29, din nou Iisus spune de Scripturi.

| Mircea08 a răspuns (pentru alexxtreme):

Mancare nu a mantuit pe nimeni niciodata. Eu am scris ceea ce este cu adevarat important si nu judec pe cei care vor sa propovaduiasca Legea sau sa traiasca in conformitate ci Vechiul Testament.

| alexxtreme a răspuns (pentru Mircea08):

In Epistola lui Pavel catre Evrei, este vorba de mijlocirea Domnului Iisus Hristos ca Mare Preot in Sanctuarul ceresc. Acum in versetele citate de tine, nu este nicidecum vorba de Veciul Testament, cum poti spune asa ceva, ca Vechiul Testament nu mai conteaza? asta este foarte gresit, seamana cu invatatura bisericilor traditionale( cred ca toata lumea stie la care ma refer), unde oameni sunt indemnati sa citeasca Biblia dar interpretarea este doar a bisericii, chit ca esti de acord sau nu cu interpretarea pe care o primesti de la ei. De aici si opinii de genul acesta, ca Vechiul Testament nu mai conteaza, sau ca Apocalipsa dupa cum crezi TU nu o intelege nimeni, acum te intreb, daca nu o intelege nimeni, dc mai apare in Biblie, nu mai bine te intrebau direct pe tine daca esti de acord sa se scrie aceasta carte sau nu? Cartea Apocalipsa incepe cu versetele, Apocalipsa 1:1-2"Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care* au să se întâmple** în curând. Şi le-a făcut-o cunoscută trimiţând† prin îngerul Său la robul Său Ioan, care* a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot** ce a văzut." Eu vad aici ca este planul si voia lui Dumnezeu ca oamenii sa studieze aceasta carte pentru a fi constienti de evenimentele finale ce trebuie sa se intample inainte de Venirea a doua a lui Iisus Hristos, iar tu afirmi ca nimeni nu ar trebui sa citeasca asta, pentru ca nimeni nu o poate intelege? de unde stii tu asta, faptul ca tu nu vrei sa studiezi si sa stii aceste lucruri, asta nu inseamna ca nu pot fi intelese, ok? Daca Dumnezeu a vrut ca aceasta carte sa fie scrisa inseamna ca are insemnatate si trebuie studiata, da este o carte plina de simboluri care pare destul de grea dar Dumnezeu ii ajuta pe oameni prin Duhul Sau cel Sfant sa inteleaga aceasta carte, bineinteles cei care vor. Deci tot ceea ce tu spui este parerea ta si nu are nici o baza biblica, unde scrie in Biblie ca Apocalipsa nu trebuie studiata, ca nu poate fi inteleasa?, cat timp nu scrie lucrul acesta inseamna ca poate fi inteleasa, prin rugaciune Dumnezeu ii ajuta pe oameni sa inteleaga. Acum revenim la citatele pe care tu le-ai dat aici din Evrei, testamentul cel dintai nu se refera la Vechiul Testament, ci la vechiul legamant, acum care era vechiul legamant? Evrei 8:13 "Prin faptul că zice*: „Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire." Evrei 9:1-28 trebuie sa citez atat de mult pentru ca oamenii sa observe ca nu este vorba de Vechiul Testament"Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş* pământesc de închinare."În adevăr*, s-a făcut un cort. În** partea dinainte, numită „Locul Sfânt", erau sfeşnicul†, masa†† şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după* perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Preasfânt" El avea un altar de aur pentru tămâie şi* chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas** de aur cu mană, toiagul lui Aaron†, care înfrunzise, şi tablele†† legământului.
Deasupra* erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii* care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată* pe an, şi nu fără sânge, pe** care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfânt* arăta că** drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care* nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date ca toate cele privitoare la mâncăruri*, băuturi şi felurite** spălături, pânㆠla o vreme de îndreptare.Dar Hristos a venit ca Mare Preot* al bunurilor** viitoare, a trecut prin† cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu* sânge de ţapi şi de viţei, ci** cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat† o răscumpărare veşnicㆆ. Căci, dacă sângele* taurilor şi al ţapilor şi** cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele* lui Hristos, care**, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine† Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va†† curăţi cugetul vostru de faptele*† moarte, ca să slujiţi†* Dumnezeului celui viu! Şi tocmai* de aceea este El Mijlocitorul** unui legământ nou, pentru ca†, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei†† ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. Pentru că un testament* nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea* şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge. Şi, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat* sânge de viţei şi de ţapi, cu** apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul şi a zis: „Acesta* este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi." De asemenea, a stropit cu sânge cortul* şi toate vasele pentru slujbă. Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi* fără vărsare de sânge, nu este iertare.Dar, deoarece chipurile* lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci* Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul** adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se† înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot* care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârşitul* veacurilor, S-a arătat o singură dată** ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi*, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar** după aceea vine judecata, aşa, Hristos*, după ce S-a adus** jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora†, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor†† ce-L aşteaptă." Reiese clar ca este vorba de vechiul legamant si slujirea preotilor in sanctuarul pamantesc in favoare omului ca acestia sa poata fi iertati de Dumnezeu de pacatele pe care le infaptuiau, unde doar marele preot intra 1 data pe an(in ziua ispasirii) in Sfanta Sfintelor(Locul Preasfant) cu sange de animale pe care il aducea si pentru el si pentru popor, dar acum noul legamant este jerfta Domnului Iisus Hrisots care acum este Mare Preot in sanctuarul care nu este facut de maini omenesti, adica cel ceresc unde El mijloceste in favoarea omului, unde El a intrat cu propriul Sau sange nu cu sange de animale cum se intra inainte si care nu are nevoie sa aduca jertfe pentru pacatele Lui deoarece El n-are pacat si S-a adus ca jertfa pentru noi oamenii ca sa fim iertati de pacatele noastre. Toata cartea Evrei este despre slujirea lui Iisus Hristos in sanctuarul ceresc ca Mare Preot, nu inseamna ca Vechiul Testament care cuprinde 39 de carti(doar Biblia ortodoxa mai are adaugate alte 14 carti) nu mai are insemnatate, ci vechiul legamant care a fost ratificat cu sangele animalelor, care a avut un om ca mijlocitor a fost inlocuit de catre noul legamant care are Mijlocitor Divin(Iisus Hristos) a fost ratificat cu sangele Lui, incheiat intre Tatal si Fiu despre asta este vorba.
Interpretarea ta nu este Biblica, dar daca tu nu vrei sa iti schimbi opinia si continui cu acelasi lucru ca Vechiul Testament nu mai conteaza, macar nu invata pe altii gresit, pentru ca unii poate cred acest lucru. Iar in legatura cu cartea Apocalipsa si Daniel iti recomand sa le studiezi si sa vezi cat de importante sunt si ca pot fi intelese atata timp cat tu vrei acest lucru si te rogi ca Dumnezeu sa te ajute sa intelegi, si o sa vezi ca Apocalipsa se bazeaza foarte mult pe Vechiul Testament deoarece acolo gasesti insemnatatea simbolurilor si multe alte lucruri in legatura cu Venirea a Doua a lui Iisus. Vechiul Testament si Noul Testament care impreuna formeaza Biblia trebuie citite, nu doar unul dintre ele.

Întrebări similare