| mentholinks a întrebat:

" Când* va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El** îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi* Împărăţia, care** v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci* am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin** şi M-aţi primit;
am fost gol* şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în** temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’
Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă* de la Mine, blestemaţilor, în** focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului† şi îngerilor lui!
Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’
44 Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.’
Şi aceştia vor* merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică." Vi se pare corecta si dreapta aceasta judecata? Adica doar pentru ca nu au facut acele lucruri, multi oameni sa fie pedepsiti vesnic?

5 răspunsuri:
| danut a răspuns:

"Vi se pare corecta si dreapta aceasta judecata? Adica doar pentru ca nu au facut acele lucruri, multi oameni sa fie pedepsiti vesnic?"
Ai auzit de ALEGERE, asta au facut cei enumerati de tine, au ales iar atunci au DREPTUL la ce au ales.

| sierra1 a răspuns:

Acum depinde de ce conține pedeapsa veșnică, poate e suportabilă!

| xerxes1 a răspuns:

Daca spalatii pe creier merg in Rai o sa fac cerere sa merg la concurenta.
Imagineaza-ti o eternitate alaturi de ei.

| slayer09 a răspuns:

Intrebarea mea este: ce iti doresti cel mai mult pe lumea asta? nu iti doresti cel mei mult sa fii fericita? fericirea este punctul suprem la care vrem toti sa ajungem, unii prin bani, altii prin mancare, altii prin droguri, bautura etc. unii datorita faptului ca nu pot ajunge la fericirea statornica, incep sa se frustreze, d-aici si nervii, stresul, impreuna cu voia individului, orgoliul, nepasarea, judecata..toate astea dau manie, razvratie, violenta, ura. Deci daca stam si analizam situatia si facem un tablou de imaginatie, pamantul putem sa il numim un loc in care si raiul si iadul sunt amestecate. E un fel de purgatoriul pentru sufletele noastre. Acum vine o altfel de intrebare: tie ti-ar placea ca pe pamantul asta sa stai cu un criminal in casa? sau cu un nebun? sau cu un obsedat sexual? sau eu mai stiu ce om rau... asa si cu raiul si iadul. Dumnezeu desparte pe cei rai de cei buni, ca cei buni le da sa fie in pace si in iubire, iar cei rai sa sufere in suferinta lor. Si e si normal ca cei buni sa nu aibe pic de ura in ei si sa aiba virtutea cea mai de pret, adica dragostea, astfel incat daca ar merge in rai sa nu strice si raiul. Iar iadul pe care vi-l inchipuiti voi nu e un iad plin de foc in care simti durerea aceea a focului arzand de se topeste carnea pe tine. CI iadul este locul in care se vor chinui sufletele celor rai si pacatosi: de exemplu daca esti un om curvar, aici pe pamant ti se face pofta, te duci la o fata usoara si te eliberezi, daca esti un betiv, dimineata daca iti tremura mainile de la betie.te duci mai iei o sticla si iti revii..etc. acolo in iad e cam acelasi lucru numai ca patimile astea si ravna vor fi inmultite si nu vei mai avea de unde sa iti iei femeie usoara sau bautura atunci cand pofta iti arde, ci vei suferi prin propria patima. Iar diavoli te vor amagi. Si poate o sa intrebi: dar de ce nu face Dumnezeu in asa fel incat sa ii dea o sansa si sa nu ii duca in iad pe cei rai. El le da oamenilor multe sanse pe pamantul asta, au ani de zile la dispozitie, au aratari de la el, Dumnezeu ii face sa vina la El, din dragostea Lui, dar oamenii nu vor, ca sunt incapatanati. De exemplu daca incerci sa ii zici unui fumator sa se lase de fumat, crezi ca o sa se lase fara voia lui? sau un betiv, daca tu ii zici sa se lase, crezi ca se lasa? nicidecum. Sa dau si un exemplu: Dumnezeu intreaba pe un betiv: Bre Gheorghe, te lasi de bautura, ca uite ti-am pregatit un loc in rai. Gheorghe cu cea mai mare placere zice: Daaa, ma lass. vreau in rai. Il baga Dumnezeu in rai, Gheorghe fericit, bucuros, uimit ca a ajuns in frumusetile raiului, intreaba niste ingeri pe acolo: dar stiti cumva unde e crasma aici? Cam asa stau lucrurile. Si este o dreptate. De aceea pe pamant trebuie sa scapam de toate patimile, ca sufletul nostru sa fie curat si fericit de pe pamant ca dincolo sa ne putem bucura de rai.

| alexxtreme a răspuns:

Spune clar "Pedeapsa veșnică" nu "pedepsire veșnică" să tratăm terminii așa cum sunt, deci, Biblia ne vorbește de o moarte veșnică, o trecere în neființă, adică o "pedeapsă veșnică" nu de o tortură veșnică într-un foc care nu se stinge, pentru că, dacă cei nelegiuiți nu vor primi nemurirea, cum ar putea aceștia să ardă veșnic? Să o luăm logic. Faza cu așa zisul iad veșnic este o învățătură a mai multor biserici, pentru a introduce frica în oameni și faptul că Dumnezeu este rău, iar acest lucru este fals. Un om trăiește aproximativ 60-70 ani(dau un exemplu) iar acești ani îi trăiește în păcat nevrând să aibă vreo legătură cu Dumnezeu, acum pentru 70 de ani de păcat trăiți să ardă într-un foc veșnic, unde ar fi dreptatea? Este o aberație învățătura iadului veșnic.
Foarte mulți dintre cei ce se declară atei pe acest site, deși nu cred în existența lui Dumnezeu, și tot ceea ce ei aduc sunt batjocuri în mare parte crezând că acestea pot fi argumente, vrând să demonstreze faptul că ei nu pot fi influențați de creștinisim în general, sunt indoctrinați în mare parte de gândirea anumitor biserici, iar ei nu realizează acest lucru, asta este uimitor pentru mine.