anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Care este cartea voastră preferată din Biblie și de ce?

57 răspunsuri:
| doctorandus a răspuns:

Iov si Ecleziastul, pentru ca de fapt sunt carti eretice.

| ania a răspuns:

Evrei, explică măreția sacrificiului Mântuitorului Hristos.

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru ania):

Si noi explicam maretia lui Stefan cel Mare (si sfant, ca si-a lasat samanta prin toate satele pe unde a umblat).

| RAY a răspuns:

. Trăieşte o viaţă completă! La sfârşitul vieţii, Solomon afirmă că totul e deşertăciune, e trecător. De aceea, este bine să apreciem fiecare zi, să nu irosim timpul pe care îl primim şi să nu considerăm că merităm tot ce avem.

solomon desigur

1 Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon.

Sulamita

2 Să mă sărute cu sărutările gurii lui!

Căci dezmierdările tale sunt mai plăcute decât vinul.

3 Mirosul uleiurilor tale este unul plăcut,

iar numele tău este ca uleiul care se revarsă.

De aceea te iubesc pe tine fecioarele!

4 Trage-mă după tine! Să fugim împreună!

Fie ca regele să mă ducă în odăile lui.

Corul

Ne vom bucura și ne vom desfăta cu tine

și îți vom lăuda dezmierdări mai mult decât vinul.

Sulamita

Tu meriți să fii iubit.

5 Sunt neagră, dar sunt frumoase, fiice ale Ierusalimului,

asemenea corturilor din Chedar,

asemenea draperiilor lui Solomon.

6 Nu vă mirați că sunt neagră,

fiindcă m ‑ a ars soarele.

Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine

și m ‑ au pus să păzesc viile;

însă via mea nu am păzit ‑ o.

7 Spune ‑ mi, iubitul sufletului meu, unde îți paști turma

și unde te odihnești la amiază?

De ce să fiu ca o îngrijire umblă acoperită,

pe la turmele prietenilor tăi?

Corul

8 Dacă nu știi, tu, cea mai frumoasă dintre femei,

atunci mergi pe urmele lăsate de turmă

și paște ‑ ți iezii

lângă corturile păstorilor!

Iubitul

9 Iubita mea, eu te asemăn cu o iapă

înhămată la unul dintre carele lui Faraon.

10 Cât de frumoși îți sunt obrajii, înconjurați de podoabe,

și gâtul tău cu șiraguri de mărgele!

11 Îți vom face podoabe de aur,

stropite cu argint.

Sulamita

12 În timp ce regele era la masa lui,

nardul meu nevoie revărsa parfumul.

13 Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de smirnă,

odihnindu ‑ se între sânii mei.

14 Iubitul meu este pentru mine ca un buchet de flori de hena,

în viile din En ‑ Ghedi.

Iubitul

15 Iată, ești atât de frumoasă, iubită mea!

Iată, ești atât de frumoase cu ochii tăi de porumbiță!

Sulamita

16 Iată, ești atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

Patul nostru este verdeeața.

17 Grinzile casei noastre sunt cedrii,

iar tavanele ei sunt brazii.

| Mosotti a răspuns:

Cartea din biblie?! Pai biblia e cartea.

| anonim_4396 explică (pentru Mosotti):

De fapt, Biblia este o colecție de cărți.winking

| Celcestietot a răspuns (pentru Mosotti):

Wow, esti ateu fara sa fi citit Biblia, fantastic!

| Mosotti a răspuns (pentru anonim_4396):

Da, corect e colectie din evangheliile alea.
Pe mine ma amuza tare Romani 13 unde te indeamna (aia care au inventat religia si biblia), ca sa le dai taxe si sa te supui smecherilor, ca asa e bine. Desi de taxele alea nimeni de rand nu beneficia de ceva!

| Mosotti a răspuns (pentru Celcestietot):

Pai eu am citit ce a trebuit, Romani 13 spune tot. In rest nu aveam de ce sa citesc acolo stiind ca totul e o iluzie inventata de bogatasi ca sa subjuge pe cei de rand, stiu de ce a fost scrisa si de cine, asa ca era clar din start.

Poruncile alea-s okey, asta da. Dar si alea de unde vin? Sa nu omori, pe cine era sa omori? Pe bogati eventual sa le iei ce au.
De la cine sa nu furi? Tot de la aia, ca doar nu aveai ce fura de la un sarac lipit ca tine, deci si alea pana la urma ii aparau tot pe ei.

Totul a pornit de la faza ca cei de rand sa nu conteste imparatul, asta a fost baza religiei, sa zica ca dumnezeu l-a pus acolo. Adevarul se scoate din analiza istoriei, faptelor, nu a doar ce se zice.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Holiday a răspuns:

Cantarea cantarilor, precursoarea scrierilor erotice.
Pacat ca e fardata, putem sa ne imaginam insa cum arata in original...laughing

Răspuns utilizator avertizat
| mentholinks a răspuns:

Cantarea cantarilor.

| CodrutElian1990 a răspuns:

@ ZenVP Sa-i explici mamei tale care te-a facut atat de idiot. Auzi, cica "Eva a fost creata pentru Adam din cauza singuratatii lui Adam, nicidecum pentru sex. Pentru ca ei traiau vesnic le era interzis sa intretina relatii sexuale."
Ma adresez cititorilor: ati azut niste idiotenii mai mari? Asta este si impotriva bibliei.
Pentru nestiutori, iata ce scrie biblia ortodoxa la cap. 1 din Geneza:
"27 Și Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc și de sex femeiesc.
28 Apoi Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori,+ înmulțiți-vă și umpleți pământul, supuneți-l+ și stăpâniți+ peste peștii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor și peste orice creatură vie care se mișcă pe pământ".

| CodrutElian1990 a răspuns:

Sa fiu iertat, dar m-a insprat o spusa a acestui handicapat de ZenVP. Da, luat din biblie, cu faptul ca a intervenit rusinea cand au fost Adam si Eva alungati din rai, vazandu-se goi. Dar pentru triburile care inca mai umbla goi nu a intervenit Dumnezeu sa le spuna ca este rusinos sa umble goi?
Si atunci, draga domnisoara care ai pus intrebarea, ce sa-mi placa din biblie, cand ea cuprinde scrierile unor oameni care scriau ce-si inchipuiau, fara o documentare palpabila, stiintifica, reala? Dar care a fost folosita pentru subjugarea prostimii. Nu neg rolul religiilor in formarea conglomeratelor de oameni care ulterior s-au definit ca popoare.

| halogen001 a răspuns:

Eu nu prefer nici o carte din Biblie pentru ca nu sunt de ajutor. Eu citesc doar carti de stiinta care nu sunt povesti si de unde pot invata ceva real, serios, corect.

| Celcestietot a răspuns (pentru halogen001):

Nimic scris in Biblie nu este real?

| halogen001 a răspuns (pentru Celcestietot):

Sunt si lucruri reale, dar esenta e falsa.

| Celcestietot a răspuns (pentru halogen001):

Oare nu exista Dumnezeu? Ce te face sa crezi asta?

| halogen001 a răspuns (pentru Celcestietot):

O metoda printre multe altele e metoda reducerii la absurd. Presupun ca Dumnezeu cel bun, iubitor, atotstiutor, drept, atotputernic si asa mai departe exista si observand realitatea trag concluzia ca iubirea, puterea, dreptatea, intelepciunea si asa mai departe echivaleaza cu lasarea omului in nestiinta, sa moara in razboaie, de boli, de foame de frig, in accidente si asa mai departe, deci am ajuns la un lucru fals. Bunatatea, iubirea si puterea nu pot fi asa cum se vede si atunci inseamna ca presupunerea de la care am plecat e falsa, si anume aceea ca exista un Dumnezeu bun, iubitor, drept, puternic si asa mai departe.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Deci tu mergi pe premiza asta, daca Dumnezeu exista atunci raul trebuie sa dispara complet din univers, corect?
Dar daca El nu vrea sa dispara?
Daca nu poate sau prin eliminarea lui risca sa te piarda pe tine care esti rau?
E rau sa fii creat sa faci si rau, sa ai aceasta alegere de la nastere?
Eu as gasi un rau mai mare daca as aduce pe lume un copil, pentru ca desi stiu ca aici este iadul, eu il aduc de bunavoie si nesilit de nimeni, deci cine face rau cui?
Eu nu am vrut sa ma nasc, de ce m-au luat parintii mei din intuneric?
Ai rostit cuvantul drept, una din atributele unui Dumnezeu iubitor.
Ce inseamna pentru tine sa fii drept, sa judeci dupa dreptate si sa iei o decizie asupra unui delict uman?
Sau cum ai proceda tu in locul lui Dumnezeu, ce ai face in situatia Lui, El fiind duh iar noi carne?
Boli, care boli?
Ca pot fi boli provocate de tine, de altii sau prin natura ta si/sau prin gena ta defectuasa, pacatoasa, care nu o poate controla de fiecare data Dumnezeu(prin imunitate) daca parintii parintilor tai si-au neglijat la randul lor trupul si ti-a transmis ereditar o gena defectuasa(ex. sindromul Down)
Singurul rau care il vad si care exista este omul, in rest nu vad alt rau in afara de el.

| badpanda a răspuns (pentru halogen001):

Acum sa nu fim rai, sunt multe lucruri reale, de exemplu numarul paginilor, numarul si numele capitolelor.

Răspuns utilizator avertizat
| halogen001 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

E foarte bine. Eu fie nu am avut timp, fie am fost mai putin harnic si am citit doar ce am avut strict nevoie happy

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Asta e doar o parte din rationament (cea cu existenta raului). Poate ca sa dispara complet sa zicem ca e prea mult, dar adevarul e ca nu dispare deloc si ai dreptate ca ar trebui sa dispara de tot.
Daca Dumnezeu nu vrea sa dispara raul, atunci nu mai am pretentie de la el la lucruri bune.
Daca eu sunt rau atunci Dumezeu e indreptatit sa ma piarda si eu sunt de acord sa ma piarda pentru ca mi se pare corect asa, iar parerea mea in privinta asta nici nu ar trebui sa mai conteze.
"E rau sa fii creat sa faci si rau, sa ai aceasta alegere de la nastere?" aici n-am inteles ideea. Dumnezeu "a facut" tantarul ca sa transmita bolile deci e perfect.
"Eu as gasi un rau mai mare daca as aduce pe lume un copil, pentru ca desi stiu ca aici este iadul, eu il aduc de bunavoie si nesilit de nimeni, deci cine face rau cui?" Parintele face rau copilului, pentru ca il face. Il face pentru ca asa e codul genetic care vine din evolutie si e ca un robotel care se inmulteste, ca o bacterie. Ratiunea are si ea un rol in inmultire. Parintele cand face copilul se gandeste doar la el, pentru ca acel copil nu exista inca si nu are cum sa spuna parintele ca ii face un bine copilului pentru ca acesta nu exista. De abia dupa ce exista, parintele are grija copilului si asta e tot genetic, iar parintele daca se gandeste inainte de a face copilul, se gandeste doar le el, nu la copil. Copilul e facut pentru placerea si ajutorul parintelui, nu pentru binele copilului. "Eu nu am vrut sa ma nasc, de ce m-au luat parintii mei din intuneric?" Nu te-au luat din intuneric. Nu existai si nu aveai nici o problema. Parintii fac copiii pentru folosul lor. "Ce inseamna pentru tine sa fii drept, sa judeci dupa dreptate si sa iei o decizie asupra unui delict uman?" Drept inseamna "dupa fapta si rasplata".
"Sau cum ai proceda tu in locul lui Dumnezeu, ce ai face in situatia Lui, El fiind duh iar noi carne? " Daca duhul "e laudat" ca a facut totul, inseamna ca are ceva putere, nu e fantezie si atunci intervine si indreapta lucrurile. Daca a putut face Pamantul, nu e in stare sa faca macar cateva carti stiintifice ca sa aiba omul un ajuror real? Unde e stiinta din cartile false cu povesti? Nu e, din cauza ca acele carti nu sunt de la un Dumnezeu real. Sunt niste carti scrise de primitivi si din ele razbate nestiinta caracteristica primitivilor care le-au scris, nu cunoasterea lui Dumnezeu care in realitate nu exista. Omul poate fi considerat rau sau bun, dar in realitate omul e o forma de existenta a materiei supusa legilor evolutiei, deci e normal ca omul sa-si doreasca in primul rand binele propriu si al apropiatilor lui si pentru asta nu se sfieste sa faca rau altor oameni. Asa se intampla peste tot in lumea vietuitoarelor. Cine e mai puternic face ce vrea cu cel mai slab. Tot din motivul asta a aparut si Biblia, ca un instrument folosit de unii oameni sa obtina superioritate asupra altora.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

" Daca a putut face Pamantul, nu e in stare sa faca macar cateva carti stiintifice ca sa aiba omul un ajuror real?"
Este dificil sau imposibil sa il percepi pe Dumnezeu in modul acesta, in afara Universului, un mic extraterestru Yoda, cu puteri supranaturale.
El va actiona indirect intotdeauna, din interior spre exterior, sau cum spunea Spinoza: Deus sive Natura („Dumnezeu sau Natura", pentru Spinoza Dumnezeu fiind Natura).
Biblia este mai mult filosofie, iar multi nu inteleg ca bazele stiintei de azi a fost filosofia, prin ea oamenii stiintifici s-au dezvoltat si au evoluat in stadiul in care se afla.
Dumnezeu vrea sa descoperim pe parcurs stiinta Lui, nu asa deodata, nu ar avea acea satisfactie pe termen lung.
E o mai mare placere pana la a sti decat sa stii.

" Unde e stiinta din cartile false cu povesti? Nu e, din cauza ca acele carti nu sunt de la un Dumnezeu real. "
Ce te face sa crezi ca stiinta empirica este mult mai apreciata decat filosofia sau moralitatea in ochii lui Dumnezeu?
Daca ar fi stiinta in cartile "false cu povesti" cat s-ar scrie toata stiinta lui Dumnezeu?

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Dumnezeu le lasă oamenilor liberul arbitru.
Cât despre boli... trebuie să fim mereu în gardă pentru că nu știm ziua și ceasul în care Dumnezeu ne va lua la El. Dacă ne spovedim de cel puțin 4 ori pe an și facem tot posibilul să ducem o viață conformă cu legile creștine, vom fii pregătiți pentru moarte, indiferent că vine peste o oră sau peste 60 de ani.

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Astea sunt explicatii care justifica falsitatea scrierilor "de la Dumnezeu" Deci Dumnezeu e natura. Nu are vointa, nu il intereseaza cine si ce face, nu ajuta pe nimeni cu nimic, nu face favoruri, nu are nici o treaba cu scrierile religioase, cu credinta. Natura e vesnica, e puternica si e vizibila nu cum e personajul primitiv de poveste din biblie. Natura are reguli care se respecta automat = legile fizicii si nu are nevoie de rugaciuni, nu iubeste pe nimeni. Orice se intampla pentru natura e indiferent, pentru ca nu se pierde si nu se castiga nimic. Nu exista minuni pentru ca nimic nu poate incalca legile fizicii. Evolutia e o implementare a legilor fizicii cu privire la vietuitoare. Natura nu are constiinta. Daca ar avea, ar sti tot. Noi suntem parte din natura si ramanem asa intr-o forma sau alta. Cand suntem vii avem constiinta care e legata de evolutia vietuitoarelor. Viata e o forma mai complexa de aranjare a materiei. Dupa ce am murit, dispare constiinta pentru ca era stocata in creier si materia din care am fost facuti ajunge in alta parte, dar ce am fost nu mai exista. Ca materie existam in continuare, dar acea noua forma in care exista materia din care am fost facuti cat timp am trait nu mai retine mare lucru din ceea ce am fost. Deci povestile primitive scrise pentru prostit naivii asa raman, nu capata valoare stiintifica sau de adevar, iar realitatea e cea care se vede. Dumnezeul care este natura e foarte vizibil, dar nu poti sa te intelegi cu el citind povesti ci prin stiinta care te invata cum sa traiesti "mai bine" timpul limitat pe care il ai de trait.

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Dumnezeu e un personaj de poveste care nu exista, deci nu are cum sa lase nimic cum ar fi arbitrul liber. Pentru moarte suntem pregatiti de cand ne-am nascut pentru ca viata e drumul spre moarte. Daca spunem altui om (care e la fel ca si noi) ce am facut (= spovedit) nu inseamna nimic. Ce am facut, ramane facut si nu se modifica daca ne spovedim.
Asa e religia. E un mod de a manipula oamenii creduli si nestiutori cu povesti absurde si ireale. Daca omul se simte bine asa sa fie mintit si inselat, atunci e ok. E major, are cap si poate sa gandeasca ce e fals si ce e adevarat, ce e bun si ce e rau pentru el.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Natura are vointa daca e lasata sa lucreze dupa legile ei.
Atunci cand tu intervi cu Fast Food, si strici legea acesteia, structura ei ea nu mai poate functiona corespunzator generatii intregi.
Natura o intereseaza ce faci pentru ca depinzi de substanta ei, faci parte din ea, din ecosistemul ei, desi ea e in afara oricarei actiuni, ea iti numara fiecare pas in parte.
Legile fizice de care depinde natura pentru a functiona cum trebuie demonstreaza iar un creator ID
Natura ajuta daca ajuti si tu.
Pentru ca faci parte din natura, esti natura, si daca schimbi ceva din natura, natura sufera cu tine.
Natura poate sau actiona asupra constiintei unui om pentru a scrie ceva important, in termeni mai simplii se numeste revelatie.
Natura este si credinta, pentru ca credinta sunt sentimentele noastre din creier, si ele sunt strans legate de rationament.

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Eu zic ca natura nu are vointa si nu actioneaza decat prin legile fizicii si consecintele lor - legea evolutiei. Natura functioneaza perfect si cu si fara oameni, asa cum functioneaza pe Luna, asa cum a functionat pe vremea dinozaurilor. Natura nu are interese fata de om nici sa-l ajute, nici sa-l impiedice. Dumnezeu e o creatie a primitivilor care vrand sa se dea superiori semenilor lor au venit cu povesti inventate. Revelatiile sunt minciuni. Daca natura ar vrea sa te ajute, nu ar face virusi, bacterii, animale salbatice, cutremure si asa mai departe. Virusii, bacteriile, animalele arata ca e vorba de o evolutie. S-au gasit fosile, avem petrol, carbune. Stiinta e stiinta si povestile raman povesti. Natura e inconstienta. Legile naturii daca zici ca sunt facute de cineva, atunci trebuie sa il arati pe acel cineva, sa spui ce caracteristici are si care e mama lui. Povestile din biblie nu corespund cu realitatea. Sunt abureli pentru prostit oamenii.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Asta e parerea ta, aceea e parerea mea, a Bibliei, a lui Spinoza si a lui Einstein.

"Daca natura ar vrea sa te ajute, nu ar face virusi, bacterii, animale salbatice, cutremure si asa mai departe."
Fara virusi lumea nu ar mai fi pedepsita de natura pentru ca denatureaza natura.
Forta naturii consta in doua etape, creare si distrugere.
Deci virusii sunt niste semnale date de natura care iti reaminteste
tie cat si mie ca ceva le-a fost invadat teritoriul lor natural.
In fiecare teritoriu, gazda se ascund acesti virusi controlati de natura, ei nu se transfera prin Bluetooth in corpul tau uman, ei vin prin atingere, prin mancare smd.
Dumnezeul bIblic a pus accent mare pe igiena, inainte sa puna accent stiinta acest Dumnezeu a facut-o in linii mari:
https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaia%2066%3A17&version=NTLR
Daca tu esti curat si mananci lucruri necurate, adica expuse la virusi, cu ce e vinovat Dumnezeu ca vin pandemiile peste noi?
Tu ai zis-o pana la urma: "Dupa fapta si rasplata"
Deci natura e sfanta, curata, inteligenta, puternica.

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Cand erau oamenii inapoiati cu 1000 ani in urma nu denaturau natura si virusii existau, deci nu se potriveste prezenta virusilor cu creatia. Se potriveste mai bine cu evolutia si cu natura fara judecata, fara interese, fara simturi. Simturi au vietuitoarele si vin din evolutie. Vietuitoarele fara simturi dezvoltate dispar in fata celor cu simturi. Vietuitoarele fara inteligenta dispar in favoarea celor cu inteligenta. Inteligenta e o crestere a capacitatii de adaptare la conditiile de mediu. Omul daca are inteligenta, face un vaccin si elimina virusul care e o vietuitoare inferioara. Asta e legea naturii - evolutia. Cine e puternic supravietuieste, cine nu, dispare. Daca conditiile de viata se strica dispare si omul pentru ca nu are suficienta putere sa modifice conditiile de mediu cand apar schimbari importante. Omul de aceea are inteligenta, pentru ca are nevoie de inteligenta ca sa supravietuiasca fiind o vietuitoare supusa legilor evolutiei. Natura exista oricum. De aceea nu are nevoie si nici nu are simturi, inteligenta, iubire si altele de genul asta pentru ca natura exista oricum si nu are nevoie de asa ceva.
Forta naturii nu distruge nici nu creaza. Duce doar la o evolutie in timp. Natura nu are inteligenta, nu are vointa. In natura domneste legea junglei. Natura nu are nevoie de om ca sa existe si nu are nici un folos de la om. Omul e doar o parte din natura, o parte nesemnificativa. Azi este, maine nu este.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Te inseli, acum 1000 de ani in urma denaturau natura mai rau ca acum, si virusii existau in nr mult mai mare, din cauza igienei care nu se respecta in totalitate in acea vreme.
Uita-te numai la vecinii tai de pe celalalt continent, Africa, care nu sunt asa de vigurosi din cauza igienei precare de acolo, ce vezi?
La noi ebola s-a radicat acum multa vreme, la ei inca a ramas, care e cauza?
Cum se ia ebola?
Oamenii pot obține EVD prin contact direct cu un animal infectat (liliac sau primat neuman) sau o persoană bolnavă sau decedată infectată cu virusul Ebola.
Asa cum ti-a prescris biblia acum 2000 de ani:https://www.biblegateway.com/passage/?search=Levitic+11%3A40&version=NTLR

Despre evolutie.
Charles Darwin a fost credincios agnostic daca nu stiai, deși reticent în ceea ce privește opinia sa față de religie, în 1879, Darwin declară că niciodată nu a fost un ateu în sensul negării existenței divinității, ci mai degrabă agnostic.
Deci evolutia nu impiedica deloc existenta unei divinitati, deoarece divinitatea se identifica cu aceasta.

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru anonim_4396):

Te rog sa ma ierti ca intervin in discutie, dar consider ca peci dupa o premiza falsa. Si sa iti spun de ce. Ce scrie in biblie:
1. Dumnezeu este atotputernic. El da omului inclusiv capacitatea de a gandi. Pai daca este atotputernic el poate sa ii dea fiecarui om capacitatea de a gandi corect. In acest caz nu ar mai avea loc:
a) existenta raului, deoarece Dumnezeu in atotputernicia lui l-ar distruge. Dar ce este raul? Cine l-a creat?
b) nu ar exista oameni rai, gandirea fiecarui individ fiind orientata spre bine;
c) cum sa fie iadul pe pamant? dar iadul cine l-a creat? daca Dumnezeu este atotputernic, de ce nu-l distruge?
d) daca Dumnezeu ar fi atotputernic nu ar exista boli. de unde au venit aceste boli? cine le-a creat? omul? pai cum a permis Dumnezeu in atotputernicia lui sa apara asa ceva? le pot eredica medicii si Dumnezeu nu?
2. Unele religii - ca sa subjuge prostimea - spun ca Dumnezeu pedepseste pe oameni dandu-le foamete, boli, tot felul de rele. Ba unii sunt pedepsiti pentru relele facute de inaintasi pana la a saptea spita. Dar tot in biblie se spune ca Dumnezeu este milostiv, bun, iertator. Cum se manifesta astea? Prin pedepsirea cu boli chiar mortale unele, prin infometare, inundatii, catastrofe etc. - adica ucigandu-i sau lasandu-i handicapati?
Tu chiar nu vezi contradictia in ceea ce sustii?
Cat priveste:
- ca daca aduci pe lume un copil ai face cel mai mare rau este impotriva spuselor lui Dumnezeu de la acerea lumii;
- ca poti fi provocate boli prin gena defectuasa si mai ales cu exemplul dat ai dat cu bata in balta; culmea metodicii: sa inveti pe cineva ceea ce nu stii;
- provocarea de boli prin natura sau gena omului;
si altele,
SUNT SIMPLE ELUCUBRATII din necunoastere.

| anonim_4396 explică (pentru CodrutElian1990):

"1.Dumnezeu este atotputernic.Pai daca este atotputernic el poate sa ii dea fiecarui om capacitatea de a gandi corect."
E adevarat ca are o atributa importanta, atotputernicia, dar la fel de adevarat este ca mai are inca o atributa, atotiubirea:https://www.biblegateway.com/passage/?search=Luca%2018%3A19&version=RMNN, iar aceasta este vazuta prin prisma liberului arbitru, care te lasa pe tine sa alegi din toate variantele posibile, fie bune, fie rele.
Daca ar interveni pentru a elimina raul atunci omul nu ar mai fi liber, ar deveni o marioneta in mana lui Dumnezeu, ceea ce il declara un Dumnezeu rau.
In acest caz ar avea loc enumeratiile tale, si am sa le iau pe rand:
a)Raul e creat de Dumnezeu ori nascut odata cu Dumnezeu, el(raul) avand partea lui integranta si locul lui in natura lui Dumnezeu.
Nu poti vedea binele unui lucru daca nu vezi raul mai intai, deci raul si binele sunt strans legate(Yin Yang) si functioneaza doar impreuna.
https://www.bible.com/es/bible/126/GEN.3.22.NTR
b)Se exclude liberul arbitru.
c)Iadul este un concept inventat de religie, in forma in care este prezentat el acolo, dar biblia ofera niste indicii clare asupra faptului ca iadul este localizat aici pe pamant.
Dumnezeu nu poate sa distruga iadul pentru ca, dupa cum spunea cineva de aici, dupa fapta si rasplata.
d)Dumnezeu e atotputernic si bolile sunt pedeapsa care o suportam noi in urma incalcarilor repetate ale legilor Lui, care sunt curate, sfinte si drepte, si aici ma refer ca natura riposteaza cand e deranjata din locul ei.
Bolile nu vin ca zarurile, bolile vin din consecinta unor accidente produse de noi la contactul cu aceasta.
Medicii nu eradica niciun virus, el exista si acum(acel virus) pe undeva prin natura, dar oamenii sunt din ce in ce mai preventivi, il tin in control, si de aceea virusul nu incolteste prea curand.
2.Religia ori Natura functioneaza dupa acelasi principiu, m-ai calcat pe picior, te calc si eu, m-ai mancat(porc), te-am mancat si eu(H1N1), deci nu e nicio contradictie aici.
"Ba unii sunt pedepsiti pentru relele facute de inaintasi pana la a saptea spita"
E un adevar biologic, asta pentru ca in organismul nostru se produce n modificari celulare atunci cand suntem rai, cand mancam animale interzise de Dumnezeu si altele, iar ele se rasfrang in gena pruncului nou nascut.
"Dar tot in biblie se spune ca Dumnezeu este milostiv, bun, iertator."
De ce punct si nu virgula?
E si drept, si aceasta e dreptatea lui: bolile pentru nerespectarea poruncilor Sale.

Cat priveste ce ai enumerat tu acolo la sfarsit, este doar parerea ta fara argumente:
-A fost rau candva si pentru Dumnezeu sa aduci un copil pe lume, consecinta fiind durerile de nastere, dar intram prea mult in amanunte aici.
-Daca lichidul tau seminal este defectuos, prin faptul ca tu nu ai avut grija de corpul tau, cu siguranta vei transmite urmasilor tai gene defectuase si prost alcatuite.
-?
Bolile sunt reactiile adverse ale naturii(Dumnezeu), a se citi prospectul inainte.
Scuze iertate si multumesc de intelegere.

| halogen001 a răspuns (pentru anonim_4396):

Eu vad ca cu cat stiinta e mai dezvoltata si religia e mai putina, cu atat omul traieste mai bine. Biblia pentru mine e o carte cu povesti, primitiva, mincinoasa, manipulatoare, folositoare doar celor care au scris-o si celor care o folosesc pentru manipularea multimii. Nu caut eu stiinta, adevar si dreptate in biblie pentru ca nu exista asa ceva in biblie. Un fizician nu invata biblia ca sa stie fizica, un matematician nu invata biblia ca sa stie matematica. Biblia ar fi buna de invatat la stiinta manipularii maselor de nestiutori. Biblia prosteste, nu aduce valoare stiintifica si nu o consider ca ceva bun sau folositor. Eu nu pot considera ca cei care au scris biblia sunt oameni buni si ca au avut revelatii. Mie nu-mi place sa fiu mintit. Si daca as fi in stadiul terminal al unei boli incurabile, mi-as dori de la doctor sa-mi spuna adevarul nu sa ma minta ca e totul bine. Altfel actionezi cand stii adevarul si altfel actionezi cand esti sub imperiul minciunii si dezinformarii. Actiunea corecta e atunci cand stii adevarul.

| anonim_4396 explică (pentru halogen001):

Sunt povesti pentru cei care vad metaforele ca o realitate, nu si pentru cei care inteleg aceste metafore, le dezbraca de supranatural si le da sensul lor real.

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru anonim_4396):

In primul rand iti pun o intrebare: tu recitesti ce scrii? Ca te contrazici singur. Mai la inceput spui ca se lasa la liberul arbitru, ca la lit.b) sa spui ca se elomina liberul albitru. Asta este doar un exemplu. Aceasta contrazicere vine din nestiinta, din lipsa de argumente (Nu vreau sa zic mai multe, deoarece nu-mi sta in caracter sa jignesc. O fac doar ca raspuns la cei care ma jignesc.)
Sa stii ca viata nu este un meci de fotbal pentru ca arbitrul sa intervina doar dupa ce a avut loc greseala.
Liberul arbitru este un nonsens prin prisma atotputerniciei lui Dumnezeu. Asta este gandire de manipulare din partea clerului si de prostire a celor fara cultura, care cred in ceea ce spun acestia. Ca sa nu zic, ca din partea ta este o gandire infantila.
Cele afirmate la lit. c) si d) nu mai are rost sa le comentezi, ca vad aceiasi sustinere prosteasca de combatere ale principalelor precepte biblice referitoare la Dumnezeu:
- atotputernicia de a da minte (sa zic mai popular, poate intelegi si tu) oamenilor sa nu faca rau, sa nu greseasca; ca asa se spune in biblie ca gandurile vin de la Dumnezeu;
- Dumnezeu este milostiv si iertator (dar daca si-ar pune in practica atotputernicia nu ar aparea rele pe care sa le ierte).
- a da boli si molime prin care ucide oameni nu este la fel ca orice pacatos cae face o crima?
Alte bazaconii si contradictii:
- nu, nu! Nicaieri nu scrie ca iadul este pe pamant. Asta este doar o alta desinformare a propagandei religioase ca sa justifice de ce Dumnezeu, in atotputernicirea lui, nu-l poate distruge. Dar si daca ar fi asa, prin atotputernicia lui Dumnezeu l-ar putea sa-l distruga. Au distrus ei americanii in Irac si Yugoslavia obiective punctale, fara a avea puterea divina.
- care porunci ale sale? cea scrisa in Talmud: orice dusman al evreilor trebuie ucis! O sa spui ca poporul evreu nu este crestin. Nu este, dar este poporul ales. A lui Dumnezeu.
- teoria refritoare la aparitia si manifestarea bolilor, la transformarile care au loc in corpul oamenilor rai este de noaptea mintii si nu are rost sa o comentez ca m-as situa pe aceiasi treapta. Tu crezi ca discuti numai cu oameni inculti si bigoti ca tine?
- De unde ai scos gandirea ca "A fost rau candva si pentru Dumnezeu sa aduci un copil pe lume, consecinta fiind durerile de nastere". Tu chiar esti dus cu pluta. Am zis ca nu vreau sa te jignesc, dar cand vad atata prostie adunata intr-un singur cap (ca minte nu-i), mi se revars fierea in stomac si mi se face rau.
Nici nu vreau sa mai comentez, ca e ceva ce nu se poate comenta. Prostia nu se poate comenta.
Cer sa nu-mi mai raspunzi, altfel te blochez. Nu mai vreau sa primesc asemenea idiotenii pe ID-ul meu.

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru anonim_4396):

Tu analizezi ce scrii?

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru halogen001):

Mult adevar spui. De altfel, cat mai crede cu adevarat populatia in biserica s-a vazut la referendumul pentru familie.

| anonim_4396 explică (pentru CodrutElian1990):

Mai nene, tu ai o problema grava provenita dintr-o frustrare mare si ai impresia ca eu trebuie sa fiu la dispozitia ta prin n frustrari de-ale tale.
O vizita pe la un psiholog nu strica.
Ca sa nu zici ca este o insulta, ma voi duce si eu cat mai curand, ca pana la urma nu e o rusine in sec 21.
Scuze neacceptate insa.
"Tu recitesti ce scrii?"
Recitesc orice, crede-ma, orice idiotenie care mi se scrie, pe ID-ul meu?
Daca nu vrei sa te astepti la un reply de ce imi mai raspunzi?
b) era raspunsul meu pentru raspunsul tau b) cumetre
Deci nu m-am contrazis, te-am contrazis, poti sa faci diferenta cu bine si rau?
Apoi am limitat liberul tau arbitru la cunoasterea binelui si raului, deci nu ti-am dat voie sa faci orice cu el(pe stadion) asa cum fac religiosii.
Una la mana.
Doi.
Ti-am explicat foarte bine ca Dumnezeu dispune de cele doua atribute, bine si rau, si El alege in functie de cele doua.
Deci pentru mintea ta ca sa intelegi: El nu poate face o alegere fara una din doua alegeri.
Raul exista de cand exista Dumnezeu, e in natura Lui si a noastra, nu poate fi distrus, daca il distrugi pe el distrugi Binele si pe Dumnezeu(Universul) odata cu El.
Eu nu iti vorbesc pe marginea bibliei, ia exemplu aici:
https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaia+7%3A15&version=RMNN
Pentru mine aceasta este liberul arbitru, capacitatea de a lua o decizie(rationala) in functie de cele doua rau si bine.
Adam si Eva nu stiau ce e rau si bine, erau precum niste copii pentru mintea ta, ghidati de ici, colo.
Daca nu m-am facut nici acum bine inteles, ei bine, afla ca nici Einstein nu a fost inteles la inceput.
-Atotputernicia de a da minte(de a face doar bine) se numeste constrangerea liberului arbitru.
-Daca si-ar pune in practica atotputernicia Lui atunci ar fi aidoma cu potopul Lui Noe, caci oamenii sunt rai inca din tineretea lor, si ori ii distrugi ori ii vindeci prin cruce.
-Daca nu ar exista boli nu ar exista conceptul unui Dumnezeu Drept, care iti reamintesc inca o data, scrie in biblie.
-Pai nu scrie limpede ca iadul este pe pamant, doar dupa un studiu amanuntit, cercetat pe cont propriu ajungi la acest adevar.
Nici nu poate sa distruga iadul, este pedeapsa pe care o platim noi de la Adam incoace.
-Orice scrie in Talmud nu are de-a face cu Biblia noastra.
-Raspunsul tau nu aduce niciun argument, deci o cauza pierduta as zice.
-Dumnezeu a interzis lui Adam si Eva sa conceapa un copil, si sunt cateva indicii, pe care tu nici prin cap nu ti-au trecut:
a)Blestemul cu durerile nasterii imediat dupa ce au pacatuit.
Poate imi spui tu cu ce au pacatuit?
Aa.da, cu neascultarea, care neascultare?
Error aici.
b)Eva a fost creata pentru Adam din cauza singuratatii lui Adam, nicidecum pentru sex.
c)Pentru ca ei traiau vesnic le era interzis sa intretina relatii sexuale.
d)Adam si Eva dupa ce au muscat din mar(fruct, pacat, sex) primul instinct al lor a fost sexualitatea ca pe ceva rusinos.
Ar mai fi cateva, dar de ce sa dau margaritare inaintea porcilor?
Nu iti fa griji, te blochez eu inainte, ca sa nu mai vad atatea idiotenii si frustrari pe ID-ul meu.

| RAY a răspuns (pentru halogen001):

Tu nu vezi ca individ este retardat mintal?

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Problema raului e o problema filozofica, iar filozofia intotdeauna a fost o nebunie pentru oamenii de jos.

| CostinAlamariu a răspuns:

Din Noul Testament e Evanghelia lui Ioan, supranumita si evanghelia iubirii.
Din Vechiul Testament Înțelepciunea lui Isus Sirach. Fiindca dupa cum îi spune si numele e plina de intelepciune

| Werrich a răspuns:

Îmi plac Leviticul, Deuteronomul și Apocalipsa

| ShaOfHatred a răspuns:

Apocalipsa

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Mmm. sa ma gandesc.
Cred ca as alege toata opera lui Solomon, cea cuprinsa in cele doua carti filosofice(Proverbe si Eclesiastul).
O intelepciune aidoma cu cea a lui Socrate, imi place, sunt unii dintre cei mai apreciati intelepti din toate vremurile, si merita ascultati, cred.

| badpanda a răspuns:

Cartea lui Enoh, cea mai veche scriere biblica, dar cum a deranjat anumite fete bisericesti a fost etichetata ca apocrifa si eliminata din textele canonice.

| pacatosulBogdan a răspuns:

Psalmul 44 este superb: ni-L descrie in profetie pe Iisus Hristos, asa cum arata El ca Om: "Impodobit esti cu frumusetea mai mult decat fiii oamenilor, revarsatu-s-a har pe buzele Tale, pentru acesta Te-a binecuvantat pe Tine Dumnezeu in veac;
Acelasi psalm ni-L descrie pe Iisus Hristos si ca Dumnezeu: "Scaunul Tau, Dumnezeule, in veacul veacului, toiag de dreptate toiagul imparatiei tale; iubit-ai dreptatea si ai urat faradelegea, pentru acesta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tau, cu undelemnul bucuriei mai mult decat pe partasii Tai". Sfantul Apostol Pavel citeaza acest paragraf in Epistola sa catre Evrei pentru a-i invata ca Iisus Hristos este Dumnezeu.
Duhul Sfant este undelemnul bucuriei cu care Dumnezeu-Tatal a uns pe Dumnezeu-Fiul intrupat, Iisus Hristos, la botezul lui Ioan Inainte-Mergatorul.
Tot in Psalmul 44, Regele David ne-o descrie in profetie pe Maica Domnului ca Imparateasa: "Statut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata; Toata slava fiicei imparatului este inauntru, imbracata cu tesaturi de aur si prea infrumusetata." - Virtutile Maicii Domnului, cea plina de har si care poarta in bratele Sale pe Creatorul si Stapanul Universului, Iisus Hristos. Ii vedem in icoane.
Alt capitol impresionant din Biblie este prima Epistola soborniceasca a Apostolului iubirii, Sfantul Ioan Teologul, care descrie cum li s-a aratat lor, apostolilor, Viata de veci, care este Iisus Hristos, cum au vazut-o si au auzit-o si cum au pipait-o cu mainile lor, aluzie probabil la pretentia Apostolului Toma de a vedea si a pipai ranile Mantuitorului pentru a se incredinta ca Hristos a inviat.
"1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii,
2 – Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă." - Biblia Ortodoxa

| h379m3973423 a răspuns:

Evanghelia după Ioan, iar din VT Geneza. love struck

| IonutSiAtat92 a răspuns:

Biblia nu o citesc(sunt ateu) dar daca vrei ceva asemanator ca Biblia dar mult mai interesanta, citeste Silmarilion de J.R.R Tolkien

| DonEduardo a răspuns (pentru IonutSiAtat92):

Stii ca ala e un jurnal personal, da?

Răspuns utilizator avertizat
Întrebări similare