| dana85 a întrebat:

Ce obiceiuri si credinte populare stiti de Sf. Dimitrie?

Răspuns Câştigător
| PerfectAngel a răspuns:

In Ajunul sarbatorii Sfantului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sanatosi tot anul. Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, ca aceasta sa primeasca putere de a rodi.

Ritualul spune că cei care sar peste foc vor fi sănătoşi tot anul şi feriţi de boli şi necazuri. Focul are menirea să alunge fiarele, precum şi puteri roditoare, astfel că după ce este stins, oamenii aruncă în grădină cărbuni şi cenuşă.

Bătrânele împart covrigi, pâine, nuci, merge, struguri şi prune uscate doar celor care sar peste foc.

Tot astăzi se pomenesc morţii. Se dau de pomană coliva de Sâmedru şi colaci în formă de cruce.

Considerat patronul păstorilor, Sânmedru aduce în repertoriul superstiţiilor un obiceiu străvechi pe care ciobanii din locurile Moldovei îl practică şi astăzi. Pentru a afla cum va fi iarna, păstrorii îşi aşează cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

O altă practică prin care oamenii prognozau vremea era mersul oilor în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, se crede că iarna va fi uşoară.

Sfântului Dumitru, Izvoratorul de mir, renaşte obiceiuri frumoase şi în alte zone din ţară în ziua de 26 octombrie.

În Bucovina, de exemplu, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă.

În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau sperstiţiile pentru a-şi porteja animalele de lupi.

Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii şi necazuri.

Potrivit credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua lichidării tuturor socotelilor - chirii sau împrumuturi - făcute cu şase luni în urmă, dar şi încheierea altora noi.

De Sfantul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi si se strica stanele. Taranii tund coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.

In anumite zone, taranii il cinstesc pe Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Impartasanie.

Alte credinte in ziua Sfantului Dumitru:

- daca de Sfantul Dumitru este vreme aspra, iarna va fi buna, iar de va fi vreme buna, toamna va fi lunga si frumoasa;

- nu se piaptana, ca-i primejdios de lupi;

- daca luna va fi plina si cerul acoperit de nori, iarna va fi aspra, cu zapezi grele;

- se face pomana grau fiert cu unt, lapte sau branza.

| dana85 explică (pentru PerfectAngel):

Cunoscute de tine, astea le-am citit si eu.

| PerfectAngel a răspuns (pentru dana85):

Nu cred ca ti-am dat prea putine sau banale. Altele nu stiu nici eu. Astea sunt cam toate.

6 răspunsuri:
| ZvT a răspuns:

P¤la mea, mătănii, cruci şi toate cele sfinte.

| sinx a răspuns (pentru ZvT):

Cata dreptate ai. happy

| DorelSudoru a răspuns:

Se bea bere

| ML001 a răspuns:

Credinte populare?laughing) lol, prepupun ca altii au credinta etno?!