Cum definiți conceptul de Dumnezeu? Sunt curios mai ales de atei cum înțeleg acest concep? Întreb asta pentru fiecare teist sau ateu are o viziune despre acest subiect că-i afirmă sau infirmă existența e irelevant.
Mulțumesc frumos de apreciere însă nu e o definiție frumoasă și nu mă consider ateu. Întrebarea ta de asemenea e interesantă și mai aștept și eu să văd cum definesc oamenii acest concept. Atei sau nu cred că toți ar trebui să picăm de acord că fie că vrem sau nu vrem este un concept cu un mare impact asupra vieților noastre, un concept totuși subiectiv. Mă poți numi idealist sentimentalist, dacă vrei. Nu prea îmi plac zeii de care am tot auzit. De asemenea nu îmi place cum sunt oameni forțați să li se substragă foloase pentru credințele unora. Cred în libertate și vreau ca omul să se cunoască pe el și să fie tolerant față de ceilalți. Cred în înțelegere. Cred în dragoste și cred că ar fi frumos ca lucrurile ce ni se întâmplă să aibă un înțeles. Totuși nu cred că omul trebuie să fie îmbătat cu promisiuni și chestiuni ce nu au niciun fel de bază. De aceea tot ce simt și ce cred păstrez pentru mine și încerc să provoc gândirea critică(atât pe cât pot). Omul își poate dobândi libertatea întâi pe principii raționale, după pe principii sentimentale. Credințele nu sunt atât de justificabile încât să fie impuse altora. De asemenea nu cred în credințele care să îți păteze valorile demne, mai ales dacă aceste pete incită la discriminare. Nu am nimic cu nimeni pentru credința sa până când aceasta induce ură și îi afectează pe cei din jur, induce diviziune și ne afectează umanitatea în care eu cred. Dacă există un Dumnezeu vreau să cred că nu și-ar dori așa ceva. Poate e una cu universul așa cum suntem și noi și tot ce se întâmplă este doar o exercitare a acestuia. Poate și noi suntem parte din Dumnezeu. Dar de ceva timp nu îmi prea plac filosofările. Cred că printre ultimele dăți când mai filosofam a fost atunci când cineva m-a luat în râs pentru că îmi exercitam plăcerea de a privi stelele. Acele mici sclipiri care totuși ne surclasează cu mult energiile vieților noastre fade. Nu îmi place să mă exprim și pentru restul oamenilor(ce simt alte lucruri și au alte principii față de mine) și am dat o definiție mai generalistă. Însă pentru mine Dumnezeu este ceea ce simt și ceea ce îmi doresc, ceea ce sper și ceea ce caut, este exercitarea slăbiciunilor mele, este comuniunea pe care o putem și ar trebui să o avem cu tot ce ne înconjoară. Sunt un om slab și recunosc asta. Culmea e că Dumnezeul meu se cam opune formelor religioase. Dumnezeul meu e poate doar o proteză artificială care îmi susține slăbiciunile.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu stiu cit de corecta este intrebarea...
Nu cred ca poti sa pui cuvintele "definitie" si "Dumnezeu" impreuna. E ca si cand ai vrea, matematic vorbind, sa definesti infinitul, dar tu te rezumi la cifra 1. Desigur ca si de la 0 la 1 e o infinitate de numere, daca e sa iei numerele intregi, dar asta nu e tot, e doar o infima parte din infinitul tot. Si noi, cand vrem sa il definim pe Dumnezeu, trebuie sa tinem cont de acel tot, caci, dupa spusa Bibliei, El este totul in toti. Dar, pentru ca nu putem sa atingem sau sa ne imaginam acel tot, nu putem nici sa Il definim pe Dumnezeu.
Acum, desigur ca 0, 9999 e mai aproape de 1 decat 0, 8576, si de aceea, chiar daca definitiile noastre despre Dumnezeu sunt eronate, totusi unele sunt mai apropiate de adevar decat altele. De aceea cred cu tarie ca adevarul nu e detinut doar de o confesiune crestina. Cind spui sus si tare ca tu esti singurul care detine adevarul, eu imi fac dubii cu privire la credinta ta, pentru ca, dupa cum am aratat, nimeni nu detine adevarul absolut, doar Hristos a fost cel ce nu numai ca l-a avut, dar a fost personificarea adevarului insusi.
Iar ca sa iti raspund la intrebare totusi, chiar daca va exista si din partea mea acea marja de eroare, va trebui sa gindesc bine inainte de a o face, am sa imi iau timp special pentru asta, si am sa revin. E totusi o intrebare frumusica.
RăspundeWell, eu pus întrebarea să văd ce înțelege fiecare din concept, în special ateii. Conceptul de Dumnezeu e unul vag, și cum ai zis tu fiecare individ are o reprezentare diferită.
Răspunde Nu poți sa pui întrebarea asta unui ateu, mai ales dacă e convins 100%. Pentru el pur și simplu Dumnezeu nu exista, și te poți trezi cu o întrebare pertinenta ca raspuns: "Cum sa definesc ceva care nu exista?" Dacă însă te gindesti cum își imaginează el ca e Dumnezeu pentru cei ce cred în El, asta e altceva, pentru ca va merge pe lucruri aflate din auzite, si asta înseamnă o doza serioasa de subiectivism.
Problema e că au crezut și numai cred. Eu de exemplu, în timp mi-a dezvoltat părerea pe subiect, cât înțelegeam mai mult realitatea cu atât subiectul devine mai complex. Unul care a devenit ateu, a avut o anumită "imagine" asupra lui Dumnezeu înainte să devină.
Nici o fiinta cu un creier limitat nu poate defini notiunea de Dumnezeu dar poti incerca insumand cateva caracteristici: Nemarginit, Omnipotent, Vesnic.
Eu nu-i infirm existenta și pur simplu nu cred ca exista Dumnezeu,eu nu vreau sa cred in nimic vreau sa stiu sa cunosc,sa stiu,dumnezeu este golul cunoasteri umane, mereu cand omul cand nu a stiut ceva, dumnezeu a fost raspunsul, dumnezu ofera o stare de siguranta, un prieten imaginar, un tata care te pedepsește cand faci rau si te rasplateste cand faci bine si isi pedepsește si dusmani
Dumnezeu e ceea ce vrem noi să înțelegem ca fiind mai frumos la universul nostru dar și ceea ce nu înțelegem la acesta. Este de asemenea o exercitate a limitelor noastre și a egoismului nostru.
Wow cea mai frumoasă definiție venită de la ateu.
Mulțumesc frumos de apreciere însă nu e o definiție frumoasă și nu mă consider ateu. Întrebarea ta de asemenea e interesantă și mai aștept și eu să văd cum definesc oamenii acest concept. Atei sau nu cred că toți ar trebui să picăm de acord că fie că vrem sau nu vrem este un concept cu un mare impact asupra vieților noastre, un concept totuși subiectiv. Mă poți numi idealist sentimentalist, dacă vrei. Nu prea îmi plac zeii de care am tot auzit. De asemenea nu îmi place cum sunt oameni forțați să li se substragă foloase pentru credințele unora. Cred în libertate și vreau ca omul să se cunoască pe el și să fie tolerant față de ceilalți. Cred în înțelegere. Cred în dragoste și cred că ar fi frumos ca lucrurile ce ni se întâmplă să aibă un înțeles. Totuși nu cred că omul trebuie să fie îmbătat cu promisiuni și chestiuni ce nu au niciun fel de bază. De aceea tot ce simt și ce cred păstrez pentru mine și încerc să provoc gândirea critică(atât pe cât pot). Omul își poate dobândi libertatea întâi pe principii raționale, după pe principii sentimentale. Credințele nu sunt atât de justificabile încât să fie impuse altora. De asemenea nu cred în credințele care să îți păteze valorile demne, mai ales dacă aceste pete incită la discriminare. Nu am nimic cu nimeni pentru credința sa până când aceasta induce ură și îi afectează pe cei din jur, induce diviziune și ne afectează umanitatea în care eu cred. Dacă există un Dumnezeu vreau să cred că nu și-ar dori așa ceva. Poate e una cu universul așa cum suntem și noi și tot ce se întâmplă este doar o exercitare a acestuia. Poate și noi suntem parte din Dumnezeu. Dar de ceva timp nu îmi prea plac filosofările. Cred că printre ultimele dăți când mai filosofam a fost atunci când cineva m-a luat în râs pentru că îmi exercitam plăcerea de a privi stelele. Acele mici sclipiri care totuși ne surclasează cu mult energiile vieților noastre fade. Nu îmi place să mă exprim și pentru restul oamenilor(ce simt alte lucruri și au alte principii față de mine) și am dat o definiție mai generalistă. Însă pentru mine Dumnezeu este ceea ce simt și ceea ce îmi doresc, ceea ce sper și ceea ce caut, este exercitarea slăbiciunilor mele, este comuniunea pe care o putem și ar trebui să o avem cu tot ce ne înconjoară. Sunt un om slab și recunosc asta. Culmea e că Dumnezeul meu se cam opune formelor religioase. Dumnezeul meu e poate doar o proteză artificială care îmi susține slăbiciunile.
Aşa cum un copilaş nu poate înţelege toate acţiunile părintelui lui, nici noi nu putem pătrunde cu mintea adâncul înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu. Deşi aceste cuvinte inspirate ale apostolului Pavel vorbesc în primul rând despre înţelepciunea şi îndurarea fără egal ale lui Dumnezeu, ele sugerează că există aspecte referitoare la Iehova Dumnezeu şi la lucrările sale care au un înţeles mult mai profund decât poate mintea noastră să cuprindă. Unul dintre acestea pare să fie conceptul existenţei Sale fără început. Însă putem avea încredere absolută în ceea ce ne învaţă Biblia despre Dumnezeu.
Întrebarea e nu dacă există sau nu, ci cum definești conceptul de Dumnezeu?
Dumnezeu – concept, deci o existenţă în sine, o tangibilitate a inexplicabilului, a ceea ce depăşeşte omul, fie el şi dedublat (în corporal şi spiritual), ce depăşeşte limitele ştiinţificului, o existenţă (imanentă), suficientă sieşi, indiscutabilă din neştiinţă şi necesitate.
Pentru un ateu nu exista intrebarea asta! Pentru ca nu are sens sa te gandesti la asta. Este pierdere de timp!
Eu unul, ca fost ateu sa zicem, o abordam din perspectiva mitologica. Ca mitograf gasesti explicatii in toate religiile lumii. Ca istoric al religiilor iti dai seama si de unde vine nevoia asta, slabiciunea asta umana.
Eu sunt panteist, dar nu cred că Divinitatea e o persoană, totuși citisem într-o carte de neurologie care studiază efectele neurologice a practicilor religioase, că fiecare își formează o concepție despre Dumnzeu/Divinitate în general, pentru uni e mai profundă, pentru alți mai superficial. E important să știi dacă un ateu neagă doar versiunea omului din cer, sau neagă existența unei fiiințe ipotetic omnipotente. Ideea că ateism înseamnă fără zei, deci conceptul există și acel fără presune o cunoaștere a conceptului de zeu. Ideea e că acest concept se schimb odată cu noi, dacă atunci suntem copii conceptul de Dumnezeu e tangibil/limitat (omul din norișori) pe măsură ce maturizeză abstractizăm conceptul si-l facem mai complex. Neluând Biblia/Coranul/Talmul în seamă, toți (monoteisti) îl percep la fel pe acest Dumnezeu unic? Fiecare om are o reprezentare mintală a conceptul.
Este o combinatie de neuroteologie. Psihologic, unele persoane sunt foarte influentabile, inclusiv la hipnoza. Creierul lor este usor de manipulat, nu isi formeaza pareri proprii etc. Intram in prea multe detalii, dar intotdeauna vor exista mase de manipulat - de obicei prin saracie, analfabetism etc - vezi catedrala mantuirii neamului sau pelerinajul babelor la Sf. Paraschiva.
O societate/grup izolat, mentinut in acelasi ritm/practici/ideologii va tine cu dintii de anumite "simboluri" pe care le considera sacre.
Un ateu, de obicei dar nu obligatoriu, neaga existenta oricarei fiinte omnipotente din orice religie/cultura. Deci aici intra si zeii antici, neo-paganismul etc.
Pe de alta parte, cunosc atei care cred in hazard, butterfly effect sau alte idei, mai mai sau mai putin stiintifice. Fiecare incearca sa inlocuiasca cumva acest "gol" pe care il lasa existenta unui zeu si beneficiile aduse.
De ce zic "gol"? Pentru ca asa am fost educati si crescuti. Daca nu ni s-ar fi bagat pe gat religia am fi fost un picut mai sanatosi si intregi intelectual.
Toynbee are o versiune foarte interesanta asupra a ceea ce face mediul, educatia, mentalitatea asupra ta.
Revenind, cred ca majoritatea "vad"/isi inchipuie ca Dumnezeu arata asa cum ni-l baga pe gat campaniile de marketing. Eu imi imaginam mereu un Hercule blond si culturist. Cand am citit originalele, de fapt era vorba de un barbat brunet si viguros. Pe Zeus mi-l imaginam cu barba si parul alb. Dar astea sunt imagini pe care insisi grecii si le formasera cand se refereau la zeii lor.
Crezi ca zeii japonezilor aveau trasaturi europene? Sau cei ai amerindienilor semanau cu asiaticii? Fiecare cultura da o forma zeilor.
Eu as merge mai mult pe ideea unei energii. Daca ar fi sa "cred" in ceva. Undeva intre panteism si Star Wars 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
