| Jardelin a întrebat:

De ce ar trebui totusi respectati cei care cred in Dumnezeu?

Răspuns Câştigător
NOname
| NOname a răspuns:

Ideea, pe care încercam să o evidenţiez, e că sunt mai multe lucruri care ne unesc, decât cele care ne separă. În fond, toţi suntem oameni.

Pot să nu respect ideile unei doctrine adoptate de un anumit grup de oameni, dar e un drum lung până la a-i desconsidera ca oameni, pe toţi.

De exemplu, creştinismul are idei discriminatorii, dar nu toţi creştini discriminează, creştinismul îndeamnă la homofobie, dar nu toţi creştini sunt homofobi, creştinismul (şi biserica) tinde să manipuleze şi să profite de oameni, dar nu este vina tuturor creştinilor, nu în mod direct în orice caz, etcetera.

Nu pot să desconsider un om doar pentru simplul fapt că îşi spune "creştin" (în fond, majoritatea rudelor şi amicilor mei sunt creştini, dar pe lângă credinţe iraţionale, ale carora nu sunt fan, au şi multe calităţi individuale, pentru care merită respectul meu).
Nu e totul doar alb sau negru. Suntem complecşi, şi cu bune, şi cu rele. Pot să respect anumite idei şi calităţi şi să nu respect altele sau chiar să simt o repulsie faţă de ele. Dar o singură faptă sau idee (pozitivă sau negativă) nu-l va caracteriza în totalitate pe acel om. E mult mai mult de atât.

...nici vânzătoarea de la colţul străzii sau un trecător oarecare (care poate fi creştin, musulman, budist, ateu, agnostic, deist, panteist...) poate nu mi-a oferit niciun motiv real ca să-l respect, în adevăratul sens al cuvântului, dar până nu-mi oferă un motiv întemeiat şi individual ca să nu-l respect, nu am de ce să-l tratez cu dispreţ.
Suntem oameni educaţi, civilizaţi, avem raţiune, empatie, discernământ, iar generalizările (cam de orice fel) nu prea îşi au rostul.

37 răspunsuri:
| мιнαɛℓα36 a răspuns:

Vezi ca respectul este relativ. Il castigi greu si il poti pierde foarte usor, doar datorita unui cuvant. happy

| anonim_4396 a răspuns (pentru мιнαɛℓα36):

Banana

| Jardelin explică (pentru мιнαɛℓα36):

Stiu. Din cauza cuvintului "CREDINTA"!

| мιнαɛℓα36 a răspuns (pentru Jardelin):

Ai vrea tu, dar nu acesta e cuvantul! Le ai tu pe altele...

| Jardelin explică (pentru мιнαɛℓα36):

Nu prea inteleg, care "altele"?

| мιнαɛℓα36 a răspuns (pentru Jardelin):

"Esti prea prost ca sa intelegi ceva pe lumea asta! Sictir!" - postat de Jardelin, pe 28 februarie 2014, 09:01

http://www.tpu.ro/......atriarhul/

Sper ca si modul tau de exprimare sa fie observat de cei care modereaza acest site! :)

| Jardelin explică (pentru мιнαɛℓα36):

Mihaela, pe mine dezamagesc oamenii care nu stiu sa citeasca cu atentie si nu inteleg sensul real al unui text, articol, afirmatie, intrebare, etc., etc. Asa s-a intimplat si in cazul mentionat de tine. Te rog citeste cu foarte mare atentie atitudinea acelui primar si ce a spus!

Eu am mai avut niste reactii asemanatoare atunci cind sfertodoctii intelegeau cu totul altceva dintr-un articol sau text!

Editez putin raspunsul si adaug: uita-te chiar la aceasta intrebare. Citi au prins sensul real al intrebarii si au observat diferenta dintre cei "care cred (cu adevarat) in Dumnezeu" si "crestini"? Majoritatea au inteles asa: "De ce trebuie respectati crestinii?" iar intrebarea este "De ce ar trebui totusi respectati cei care cred in Dumnezeu?"

NOname
| NOname a răspuns:

De oameni.

| Jardelin explică (pentru NOname):

De ce, nu de cine!

| danay72 a răspuns:

Un om care se respecta pe el, isi respecta si semenii.

| DracusorImpielitat a răspuns:

Pentru ca fiecare are dreptul sa creada in ce vrea. Cum eu am dreptul sa nu cred in nimic, si tu ai dreptul sa crezi in ce vrei. Despre crestinii care se iau de atei, asta e partea a 2-a, dar nu vad de ce nu ar trebui sa nu ne acceptam unul pe celalalt, indiferent de credinta, etc. De exemplu, toti prietenii mei sunt crestini si nu vad baiu'.

| OnuOnulică a răspuns:

Pentru că știu cu adevărat că există!

| Mădă0611 a răspuns:

Pentru ca ii respecta pe cei care nu cred sau cred in alt dumnezeu. Ce oameni de treaba. smug

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Fiecare trebuie sa fie respectat, ce tie nu-ti place altuia nu-i face sau ceea ce a-ti dori sa va faca voua oamenii faceti-le lor asemenea

| sublime89 a răspuns:

Ca sa castigi respectul cuiva nu e de ajuns sa crezi sau nu intr-un zeu. Sunt multi escroci care cred, si sunt multi si care nu cred. Eu nu respect toti ateii, ci doar pe cine merita. Pot avea mai mult respect pentru un crestin de treaba decat pentru un ateu egoist.

| M25M a răspuns:

Respectul se castiga, nu am sa respect pe cineva doar pentru simplu fapt ca este crestin si sa inchina fix lui Dumnezeu. Am sa repsect un om daca acel om merita respectul meu, nu pentru ca are credinta in Dumnezeu sau mai stiu eu ce alt zeu.

| Felys a răspuns:

Eu nu as zice respectati pentru credinta lor ci doar tolerati, asa cum toleram greselile unui copil ca nu stie ce face asa si cu marii astia credinciosi

| PedoBarbie a răspuns:

Pentru că respect faţă de cineva.

| Alphawolf a răspuns:

Pentru credinta lor nu am nici-un motiv sa-i respect, dimpotriva. Rezultatele conteaza.

| Kalla a răspuns:

De ce sa respectam pe cineva doar pentru ca este crestin? Adica daca esti crestin ai mai mare drept la respect decat un buddhist?*** logic.

| Jardelin explică (pentru Kalla):

Kalla, intrebarea intrebarea era formulata la modul conditional-optativ. Adica, ce ne-ar putea face totusi sa-i respectam pe cei ce cred cu adevarat in Dumnezeu. Atentie la sensul intebarii! S-ar putea gasi niste motive pentru care cei care cred sa fie respectati?

| Kalla a răspuns (pentru Jardelin):

Pai nu cred ca ar trebui sa respectam crestinii in general adica daca unul face ceva bun gata hai sa-i respetam pe toti.Crestini sunt multi dar nu toti merita respect atata timp cat nici acele exemple nu respecta pe altii.Sunt cei ipocriti si cei buni care merita respect prin simplul fapt ca si ei ii respecta pe ceilalti.Cine vrea respect trebuie sa-l castige.

| KhludCiprian a răspuns:

Bineinteles, ii respect tot atat de mult cat ei respecta pe cei din jur. Daca ei nu respecta homosexualii, nu ii respect. Daca nu respecta rromii, nu ii respect. De asemeni, multi crestini cred ca nu-s respectati cand cineva este critic la adresa Bibliei, a unui sfant precum Ilie sau Moise ce multumita lui anumiti oameni ar fi fost ucisi. Si aici cred ca problema nu e in respect gratuit de egalitate, sau doar ca ei ar fi fost numiti sfinit. Cu totii stim ca Hitler a fost un mare credincios, idem cruciatii, idem musulmanii care isi pun bomba pe ei si ucid copii in autobuz. Oamenii ce sunt sariti de pe fix trebuie criticati de pe asta, sau cel putin ideile lor. Nu putem desena pe Mahomed ca putem fi ucisi maine? Nu putem critica ca o biserica majoritara vrea sa isi construiasca o catedrala pe bani publici? Bineinteles ca putem si e in datoria noastra sa o facem. Asta fara a fi problema de lipsa de respect. Oare cand credinciosii ortodocsi au sa respecte musulmanii si daca o sa se ceara sa ne zicem Dumnezeu, la final sa zicem: "sau Alah", sau oare cand ortodocsii din respect pentru necredinciosi de orice fel sa spuna: inainte de a ne ruga sa pastram un minut de reculegere pentru cei ce au murit in al doilea razboi mondial, sau la revolutie si nu erau credinciosi. Atunci ar fi acceptabil sa vorbim de respect reciproc, dar pana atunci, cred ca ateii in general sunt foarte respectuosi, drept dovada acest topic: cati ne-credinciosi n-au respectat credinciosii, dar au atacat doar ideile ce sunt promovate de acesti credinciosi? Eu vad intotdeauna ca oamenii fara nici un dumnezeu sunt civilizati cu cei ce sunt credinciosi, tu nu vezi asa?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Orice om care are o credinta, are o norma morala, si aceasta tinde spre mai bine, spre mai bun, spre inaltare a omului deasupra a tot ce-l trage inapoi si nu-l lasa sa se inalte spiritual.deci tot ce e sfant pentru un om nu trebuie neglijat ori luat in bataie de joc.toti acestia trebuiesc respectati.cei care cred in dumnezeu? daca vor ori cauta respectul celorlalti si nu slava si imparatia Domnului sant cam superficiali, si cautand inaltarea capata coborarea.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu pot sa mor dupa respect cand stiu ca lumea face ca oamenii sa isi piarda mintile si sa stea in cladiri facute in mod special pentru ei pana cand mor.
ar trebui sa ne iubim unii pe altii

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cum adica de ce?
Sunt si ei OAMENI ca ceilalti...ca noi!
Fiecare are dreptul la respect!(indiferent de convingeri cu precizarea sa fie un om respectos la randul ei)!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Jardelin,in principiu toti oamenii care dovedesc comportament uman,trebuie respectati.Cei care au insa o credinta religioasa (nu neaparat in Dumnezeul crestin),daca sunt intr-adevar credinciosi si respecta ce le cere religia lor (toate religiile indeamna la iubirea aproapelui,la respect fata de semeni,la intrajutorare si compasiune pentru cei aflati in suferinta,etc,)dau dovada de mai mult umanism si respect fata de semeni
Ateii,in special cei declarati, la o situatie de cumpana din viata lor se roaga mai abitir ca un mistic (eu am vazut multi indivizi din aceasta categorie),crezandu-se mai culti, desi multi sunt mai inculti(unii sunt atei intrucat nu cunosc nici ce spune stiinta nici ce spune religia), se inghesuie sa ne persifleze.
Iata numai cateva mostre din aceasta categorie(date chiar ca raspuns la intrebarea ta), pe care te sfatuiesc sa o ignori: "Fara suparare stimabile, dar majoritatea crestinilor de aici, printre care te numeri si dumneata, sunt niste tarani analfabeti si schizofrenici. Cred ca nu mai are rost sa ne ascundem dupa degete in acest sens. Vorbim de niste oameni cesufera de retardare mintala, fapt dovedit de varsta pe care o au si de modul infantil in care se exprima, de glumele demente pe care le au, glume de copii de 14 ani."
-sau "Pentru credinta lor nu am nici-un motiv sa-i respect, dimpotriva";
-sau "Eu nu as zice respectati pentru credinta lor ci doar tolerati, asa cum toleram greselile unui copil ca nu stie ce face asa si cu marii astia credinciosi"
Oare merita ei respectul cuiva care se pretinde OM? Te las sa apreciezi singur.

| Jardelin explică (pentru anonim_4396):

Da, asa e, cei care cred sint dispretuiti si jigniti de atei permanent. Inferno este unul dintre atei care jigneste constant crestinii. Din pacate acest trend injositor la adresa crestinilor se manifesta cam la toti ateii de pe aici sub diferite grade si forme de manifestare. Recent, mi s-a mai spus ca cei care cred sint schizofrenici! Cica mi s-a zis in gluma, dar desconsiderarea exista chiar si sub forma unei glume.

Oricum, asa cum spunea si NOname nu ne ramine decit sa respectam pe fiecare om in parte, potrivit felului cum se comporta si meritelor sale.

| Inferno a răspuns (pentru anonim_4396):

Am crezut ca mi s-a obnubilat vederea,cand am citit raspunsul meu citat de tine si in mod neasteptat,analizat dintr-o perspectiva reprehensibila.
Contestarea veracitatii afirmatiilor mele este echivalent cu spunerea unei prostii, metania. Rationamentele mele sunt infailibile, fiecare asertiune fiind in conformitate cu adevaruri filosofice, stiintifice sau artistice, nexul dintre ele facandu-se pe baza unor tipare logice complexe.
Practic sunt prin excelenta intruchiparea desavarsirii si a perfectiunii. Ceea ce am spus mai si a fost sters, raportat de cei ca tine ( a caror creier primitiv nu le permite sa intelegea o afirmatia in totalitate) reprezinta un fapt, un adevar.

| Inferno a răspuns (pentru Jardelin):

Cred ca ai fost orbit de mandrie, crezand ca poti intelege ceea ce scriu.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Jardelin):

Jardelin,ai vazut cum s-a deslantuit unul din cei vizati de mine.Ca sa fiu sigur,in primul rand fata de mine,ca nu judec sub imperiul unei frustrari, am trimis unui amic, medic psihiatru, postarile care au stat la baza ultimei sale postari. Dupa citirea lor, intr-un timp foarte scurt m-a sunat si fara nici un fel de dubiu mi-a expus parerea sa.Si-a sustinut afirmatiile si citandu-mi folosirea unor cuvinte ca "reprehensibil","veracitate", etc., cu intentie si nu din necesitate. Mi-a mai dat si alte exemple de comportament din istoricul suferintei la care a facut apel, despre care eu nu vreau sa ma exprim nefiind convins ca are dreptate. Oricum, a spus ca-i fac bine si lui daca voi evita sa-l provoc.Te sfatuiesc sa-l eviti pentru a nu inflama exprimarile pe acest site.
O noapte placuta.

| Jardelin explică (pentru anonim_4396):

Multumesc! Numai bine!

| casablanca40 a răspuns:

Trebuie respectati intr-atat cat cei care nu cred in Dumnezeu,.

| HowdidIgethere a răspuns:

Eu unul nu mor dupa respectul cuiva de pe aici.
Dar ii respect pe cei care au facut sacrificii pentru binele celor din jur si pentru apropierea de Dumnezeu, si care au fost multi in istorie.
Cand i s-a propus cinstea de domn al tarii, Constantin Brancoveanu s-a impotrivit, zicand ca ii este de ajuns sa fie domn in casa sa. A acceptat pentru altii, si stim ca i s-a luat totul, chiar si vietile celor patru fii.

| Jardelin explică (pentru HowdidIgethere):

Interesanta opinie! Din raspunsul tau se vede ca esti unul din putinii de aici care au inteles sensul intrebarii si diferenta pe care am facut-o intre cei care "cred in Dumnezeu" si "crestini".

| Darkness13 a răspuns:

Oamenii ar trebui respectati pentru. ceea ce sunt, nu pentru. ca sunt crestini.
Poti fi ateu, dar bun, poti fi crestin, dar rau.
Inainte de a judeca sau a respecta o persoana trebuie sa o cunosti.