In cateva propozitii puteti sa imi spuneti ce a realizat sau cele mai importante lucruri pe care le-a facut Ioan Gura de Aur?

A rescris slujba liturgica. A incercat sa aseze viata crestina pe fundamentele ascultarii si moralei crestine (nu agrea teatrele, spectacolele in ziua Duminicii, mustra ferm legile sau actele imperialilor care nedreptateau oamenii obisnuiti, mustra clerul sau oamenii de la curte care o luau pe "alaturea" vietii crestine). A fost exilat de crestini.

Sexul oral de aur bineinteles

Sfantul Ioan Gura de Aur este cel caruia istoria Bisericii Universale i-a consacrat un loc privilegiat in sanul sau, Rasaritul readucandu-l in permanenta in amintire prin savarsirea liturghiei alcatuite de el, iar Apusul cinstindu-l cu asezarea moastelor sfantului in cel mai de seama loc al sau, in preajma bazilicii Sfantului Petru din Roma.

Obisnuiti ca Sfantul Ioan sa fie cel care ne poarta, prin liturghia sa, catre inaltimile divine, ne va fi greu sa acceptam imaginea ultima pe care o ofera istoria vietii sale, imaginea unui om macinat de boala si fortat de soldati sa parcurga pe jos calea catre locul de exil. De aceea, relatarea vietii lui Ioan ne pune in situatia de a cauta o explicatie pentru orbirea contemporanilor sai.

Pentru Dumnezeu, probabil, explicatia este mai simpla: pana sa primeasca, dupa moarte, slava Bisericii, lui Ioan i-a fost daruit privilegiul ca viata sa ii fie asemenea lui Hristos, cel caruia i-a inchinat intreaga sa existenta; Gura de Aur a vorbit "cu putere" inaintea oamenilor, iar acestia au cautat sa-l piarda, a slujit neobosit Bisericii, insa "ai sai", clericii crestini ai vremii, "nu l-au primit" si s-au folosit de mai marii lumii spre a-l obliga sa poarte crucea exilului.

Istoria cu incheiere martirica a vietii lui Ioan incepe in Antiohia, in jurul anului 350, unde se naste intr-o familie influenta, ca fiu al functionarului imperial Secundus si al Anthusei, cea care va ramane vaduva la varsta de douazeci de ani, fara sa se mai recasatoreasca vreodata. Cu un destin aproape identic cu cel al mamei episcopului Augustin din Hippona, Sfanta Monica, crestina evlavioasa Anthusa este cea care isi calauzeste fiul catre o educatie in urma careia sa aiba parte de valorile cele mai de seama ale vietii culturale si spirituale.

In privinta culturii, Ioan este indrumat sa urmeze o pregatire in arta oratorica (asa cum s-a intamplat si cu Augustin), care reprezenta in epoca cea mai inalta treapta a educatiei unui tanar, mai ales ca oferea posibilitatea unei realizari profesionale remarcabile in domeniul juridic. In aceasta privinta a beneficiat, datorita sacrificiilor materiale indurate de mama sa, de frecventarea scolii unui retor renumit, Libanios, unde l-a avut coleg pe un alt viitor episcop, Theodor din Mopsuestia.

Desi ajunsese sa stapaneasca arta retorica in mod stralucit, profesiunea de avocat nu o va practica decat pentru o scurta perioada de timp, suficient pentru ca mai apoi sa regrete ca nu a mers imediat pe calea monahismului, asa cum o facuse prietenul sau, Sfantul Vasile cel Mare. Succesul educatiei retorice va fi incununat de frumusetea predicilor sale, motiv pentru care posteritatea ii va adauga supranumele "Gura de Aur" (Chrysostom), ceea ce nu s-a mai intamplat in istoria Bisericii decat in cazul unui episcop de Ravenna, Petru Chrysologul (Cuvant de Aur, 380-450).

Tot sub influenta mamei sale, cea care i-a acordat prima instructie religioasa, tanarul Ioan va cauta sa-si insuseasca credinta la un nivel superior, atat moral, prin viata monahala, cat si intelectual, prin insusirea cunostintelor teologice. Astfel, la doi ani dupa primirea botezului in anul 372 (in acea epoca botezul era preponderent administrat la varsta adulta, dupa o perioada de catehumenat), Ioan devine monah. Intarzierea de doi ani, dupa cum el insusi va marturisi, a fost cauzata numai de rugamintea staruitoare a mamei de a nu fi lasata singura pana la moartea sa, survenita in 374 sau 375.

La manastirea in care intrase il va avea ca mentor pe Diodor din Tars, intemeietorul "scolii antiohiene", unde se propunea o interpretare spirituala a Bibliei insotita de respectarea stricta a doctrinei crestine orthodoxe stabilite la Conciliul din Niceea. Ioan se va adanci in studiul Scripturii, pe care il va insoti timp de doi ani cu o viata ascetica severa intr-o grota din apropierea Antiohiei, unde isi va pierde pentru tot restul vietii sanatatea.

In anul 381 este numit de episcopul Meletie ca diacon in episcopia Antiohiei, iar dupa cinci ani, succesorul acestuia; episcopul ulterior canonizat, Flavian, mentionat elogios si in omiliile din acest volum, il numeste preot, slujire pe care si-o va mentine timp de aproape doisprezece ani, fiindu-i incredintata si misiunea de a rosti predici. In aceasta perioada, in care Ioan Gura de Aur a rostit circa 700 de predici, a avut de infruntat tulburarile pricinuite de aparitia si amplificarea ereziilor, cat si conflictul politic dintre Antiohia, capitala a provinciilor Imperiului Bizantin din Orientul Apropiat, si autoritatea imperiala din Constantinopol.

Conflictul a culminat in anul 397 cu revolta infranta a antiohienilor, carora Ioan si episcopul Flavian le-au venit in ajutor. In acelasi an, la Constantinopol, murea arhiepiscopul Nectarie, lasand neocupat un loc de episcop ce facea obiectul intereselor politice si religioase, antrenand confruntari intre diferitele factiuni religoase din Imperiu.

Prins fara voia sa in jocul unor a...