| Mircea08 a întrebat:

Moise a fost invatatorul evreilor in perioada vechiului testament. Iisus este invatatorul crestinilor si spune :
"Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos."
(Sfanta Evanghelie dupa Matei – 23/8-10)
Deci spune ca numai unul este invatatorul crestinilor, adica numai Iisus. Stim ca invatatura lui Iisus este Evanghelia (noul testament). Este limpede ca daca avem un singur invatator vom avea si o singura invatatura, adica NUMAI Evanghelia.
Chiar si Moise spune ca sa ascultam de Iisus :
"Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israel: "Prooroc ca mine vă va ridica Dumnezeu din fraţii voştri; pe EL să-L ascultaţi".
(Faptele Sfinţilor Apostoli – 7/37)
Dumnezeu spune la fel :
"Si glas s-a facut din nor, zicand: Acesta este Fiul Meu cel ales, de Acesta sa ascultati!"
(Sfanta Evanghelie dupa Luca – 9/35)

De ce aproape toate religiile spun sa ascultam si de Moise si de Iisus? Asta inseamna sa avem doi invatatori si doua invataturi

13 răspunsuri:
| Celcestietot a răspuns:

Mai mult reiese să ascultăm de Iisus decât de Moise. Din ce ai dat, nu a reieșit că trebuie să ascultăm și de Moise.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Este același învățător.Proorocii au proorocit mânați de Duhul Sfânt.La fel si Moise tot ce a scris si ne învăța nu lea scris de la sine ci inspirat de Dumnezeu.Doar Legea ceremoniala si a talionului s-au abolit la cruce, restul nu.

| Mircea08 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Scrie versetul din care sa reiese ca Legea ceremoniala si a talionului soau abolit la cruce.

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru Mircea08):

Citește capitolele 9 si 10 din Evrei.
Matei 5/38-48.

| Mircea08 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Am spus sa-mi scrii un verset in care exista expresia 'Legea ceremoniala" sau "talionului" sau ca ceva sa "abolit la cruce". Nu o sa-mi poti da nici un verset pentru ca nu exista. Aceste cuvinte nu sunt din Evanghelie ci sunt dintr-o dogma religioasa. Despre dogma religioasa din care faci parte poti discuta in cadrul bisericii, acolo unde lumea a invatat de pe aceleasi brosurele. Restul nu o sa inteleaga ce spui

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru Mircea08):

Lamurestene dumneata!

| Mircea08 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Crestinii au un singur invatator - pe Iisus. Vechiul testament a fost dat evreilor numai pana la venirea lui Iisus;
"Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor."
(Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel – 3/19)
Fagaduintele au fost rostite lui Avraam si urmasului sau. Nu zice: "si urmasilor", - ca de mai multi, - ci ca de unul singur: "si Urmasului tau", Care este Hristos.
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel – 3/16)
Iisus a scos crestinii de sub Lege :
" Dar acum ne-am desfacut de Lege, murind aceluia in care eram tinuti robi, ca noi sa slujim intru innoirea Duhului, iar nu dupa slova cea veche "
( Epistola catre romani a sfantului apostol Pavel)
"Iar de va purtati in Duhul nu sunteti sub lege."
( Epistola catre galateni a sfantului apostol Pavel 5/18)
Este usor de observat diferentele mari dintre cele doua testamente, si nimeni nu poate respecta ambele testamente odata deoarece sunt scrise porunci opuse, cum ar fi astea :
"Să nu-l cruţe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva-aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească".
(Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise – 19/21)
Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
(Epistola catre Romani a Sf. Apostol Pavel – 12/4-21)
Prin urmare crestinii nu au ca invatatura decat Evanghelia lui Hristos :
"Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.
(A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan – 1/9)
"Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!"
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel – 1/8, 9)
"Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!
Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele."
(A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan – 1/11)
Moise a fost invatatorul numai a evreilor si numai pana la venirea lui Iisus. Cei care au ales sa ramana sub Lege, sunt sub Lege, pacatuiesc, si vor fi judecati. Crestinii nu vor fi judecati deoarece sunt sfinti, si neavand o Lege pe care sa o incalce nu pot face pacate (pacatul este calcarea de Lege);
"Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
(Sfanta Evanghelie dupa Ioan – 3/16-18)
"Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă"
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 5/24)
Am vrut sa scriu putin, si nu stiu daca am fost explicit - astept intrebari de la cei care nu au inteles

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru Mircea08):

Sunt de acord cu tot ce ați scris. Dar se vede ca nu pot sa explic ceea ce am răspuns pana acum.
In Evrei 8/10: "Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul, voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lot; Eu voi fi Dumnezeul lot, si ei vor fi poporul Meu."
Care este diferență intre acest nou legământ si cel vechi? In cazul vechiului legământ cerințele lui Dumnezeu erau scrise pe o piatra. In cazul noului legământ ele sunt scrise in inima.In cel vechi, nu exista decât litera legii (cuvinte scrise),iar in cel nou exista spiritul legii (realitatea vie a acelor cuvinte). In cel vechi,neprihănirea era numai descrisa si pretinsa,dar in cel nou neprihănirea este oferita de Duhul lui Dumnezeu care intra in inima credinciosului.
O persoana poate veni la Isus Hristos care este sursa întregii neprihăniri, care este El Însuși legea vie, realitatea vie a tot ceea ce legea descrie, si acolo, in Hristos, poate găsi ca dar neprihănirea desăvârșită pe care o căuta.
Am citat din David Claiton din cartea Divina Vindecare pag.138-134
Sper sa ma fi făcut înțeleasă.

| Mircea08 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Eu iti spun ce scrie in Evanghelie :
Urmareste (in ceea ce voi scrie) importanta Duhului Sfant, ce este, cine il primeste si ce efect are asupra celui care il are.
Cuvantul lui Iisus (adica Evanghelia ) faca parte din Duhul Sfant :
"Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh si viata "
( Sfânta Evanghelie după Ioan – 6/63)
Deci "cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh". Sa vedem daca cei care asculta primind (auzind si inteleand)aceste cuvinte primeste de fapt Duhul Sfant :
"Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul. "
(Faptele Sfintilor Apostoli – 10/44)
"Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă."

(Faptele Sfinţilor Apostoli – 5/32)
Deci Duh Sfant au cei care au auzit si au inteles cuvantul (dau citatul in care Iisus ne cere sa intelem cuvantul)
"Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: Ascultaţi şi înţelegeţi:"
(Sfânta Evanghelie după Matei – 15/10)
O alta conditie care se cere pentru a primi Duhul Sfant este pocainta si botezul :
" Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt."
(Faptele Sfinților Apostoli – 2/38)
In versetul de mai sus scrie ca botezul este "spre iertarea pacatelor", adica la botez se sterg toate pacvatele facute pana atunci - iata si alte versete care fac referire la asta :
"Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre,"
(Faptele Sfinților Apostoli – 3/19)
" Alegându-te pe tine din popor şi din neamurile la care te trimit,
Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine. "
(Faptele Sfinţilor Apostoli – 26/17-18)
Prin urmare stim cine primeste Duh Sfant, sa vedem acum ce efect are.
"Caci pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, fiindca nu sunteti sub lege, ci sub har."
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 6/14)
Prin urmare, crestinii (cei care s-au botezat si cunosc cuvantul lui Dumnezeu) NU SUNT SUB LEGE! Nemaifiind sub Lege nu poa face pacate deoarece unde nu este lege nu este nici calcare de Lege (pacatul este calcarea de lege) De aceea la crestini, in vremea apostolilor li se spuneau sfinti, deoarece ei nu aveau pacate. Cele facute pana la botez au fost sterse iar altele nu mai puteau face deoarece erau scosi de sub Lege. Asta nu inseamna ca cei care sunt crestini pot face toate nebuniile in ideea ca nu vor avea pacat. Duhul Sfant nu sta intr-un loc intinat, asa ca va ramane numai la ce care TRAIESC POTRIVIT INVATATURII LUI IISUS.
"Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării."
(Epistola catre Efeseni a Sf. Apostol Pavel – 4/30)
Si daca tot veni vorba, sa spun si cine sunt cei pecetluiti :
"Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei,"
(Epistola catre Efeseni a Sf. Apostol Pavel – 1/13)
Deci cei pecetluiti sunt crestinii!

Daca este ceva din ceea ce am scris care crezi ca nu este conform Evangheliei imi spui si lamurim.

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru Mircea08):

Sunt de acord cu tot.Am 2 intrebari: pentru odihna săptămânala care este necesara ce zi ați ales sa o țineți? Am stat de vorba si cu martorii lui Iehova si ei spun ca nu au nici o zi de odihna, ca se odihnesc atunci când organismul le cere, iar daca Duminica isi țin serviciul religios e pentru ca atunci au zi libera fixata de stat.
Ce părere aveți despre darurile Duhului Sfânt? In Marcu 16/17-18 Isus spune: "Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede:In Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mana șerpi, daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune miimile peste bolnavi, si bolnavii se vor însănătoșii."

| Irinel15123532 a răspuns:

Noi trebuie sa ascultam de Iisus, de Dumnezeu. Moise a fost doar un profet al Lui Dumnezeu, a calauzit poporul spre tara sfanta, dar doar simplul fapt ca Moise spune ''De El sa ascultati'' declara autoritatea Lui Hristos sin fata sa. Noi cand pazim decalogul, clee 10 porunci, ascultam de Dumnezeu, pentru ca scrie in biblie ca Dumnezeu le-a scris cu degetul Sau pe tablite, nu Moise, Moise doar le-a prezentat. Deci, ascultam de Iisus, citeste noul testament, Hristos te iubeste.

| Mircea08 explică (pentru Irinel15123532):

Si Ivatatura lui Iisus tot de la Dumnezeu este :
"Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis."
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 14/23, 24)
"Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis."
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 7/16)
Daca si invatatura lui Iisus, si cea a lui Moise erau tot de la Dumnezeu, de ce spune Iisus sa ascultam numai de El? Se subantelege ca daca ascultam NUMAI DE EL inseamna ca sa nu ascultam de nimeni altcineva, deci nici de Moise.
Moise nu a fost DOAR un profet, el a fost invatator!
Matei 19:7 „Pentru ce, dar", I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?"
Deci Moise PORUNCEA personal si fara a fi primit porunca de la Dumnezeu
Matei 19:8 "Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa."
Faptul ca Moise a ingaduit inseamna ca porunca venea de la el personal. De la Dumnezeu avea numai cele 10 porunci, ori treaba cu nevestele nu se regaseste printre porunci
Cei care vor sa se mantuiasca prin respectarea Legii, asa cum faceau evreii in perioada vechiului testament, trebuie sa asculte de Moise si de prooroci :
Luca 16:29 Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei."
Mai erau porunci care veneau de la patriarhi, asa cum se intampla si in zilele noastre in unele religii:
Ioan 7:22" Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului."
Deci cati invatatori trebuie sa aiba crestinii?

| Daniel323 a răspuns:

Niste anonimi i-au pus lui Iisus niste cuvinte in gura, la fel cum alti anonimi i-au pus lui Moise alte cuvinte in gura.