Nu am fost niciodata iubit.M-am nascut intr-o familie violenta si manipulativa.Am trait intr-un colectiv parsiv si plin de nenorociti.Mi-am facut loc si am gasit calea dreapta"far de vicii ca sa imi prelungesc viata si sa gasesc iubirea.Nu am gasit-o.Defapt am gasit mai multa durere si manipulare decat as fi crezut vreodata.Pe langa asta m-am racit mai tare de cat eram la inceput.Nu a mai ramas nimic bun in mine si ma simt ca un criminal.Au fost vorbele care le-am spus duhovnicului.Nu mi-a zis nimic.Tu ce imi zici?

Mai bun decat al tau...Decat sa se minta singur ca cineva il protejeaza si il iubeste.

In afara de iisus nu mai stiu pe nimeni sa fi scapat de diavol. Poate de aceea cred cu tarie ca toti ne ducem dracu.

Vrei iubire? Nu alerga dupa iubire!
Daca alergatul dupa iubire ar aduce iubire...toata lumea ar fi plina de iubire.

Iubirea, fericirea, relatiile de cuplu, succesul vin odata ce tu devii un om valoros.
Valoarea ta ca persoana atrage cea ce se afla in exteriorul tau.

Nu te ajuta duhovnicul? Pe mine m-a ajutat psihologia dezvoltari personale.

Eu am fost posedata la varsta de 33 de ani, acum 1 an, asa m-am intors la Dumnezeu tarziu dar pentru totdeauna de asta am si venit aici pe tpu.Am scris aici experienta mea de a-l cunoaste pe Dumnezeu, o sa te ajute. Eu nu prea credeam in Dumnezeu, nu citisem niciodata biblia, nu credeam deloc in Rai, iad pana acum 1 an. Am suferit 12 ani de asa-zisa boala psihica tulburare obsesiv-compulsiva, adica venirea involuntara de ganduri groaznice si incercarea de a le opri pentru a nu se intampla in realitate acele ganduri prin efectuarea unor ritualuri, la mine si la majoritatea obsesiv-compulsivilor ritualul a fost prin spalarea pe maini de zeci de ori pe zi ca sa dispara gandurile, era de fapt o incercare de curatare de rau. Si acum 1 an, cand m-am mutat cu chirie intr-un apartament de langa cimitirul bellu, brusc gandurile urate n-au mai fost doar ganduri ci o prezenta fizica in mine care imi stia cele mai mari frici si in doar 3 luni am ajuns sa-mi spal aceleasi haine de cateva ori pe zi ca sa ma decontaminez de rau, nu-mi mai dadeam sa mai mananc ca sa ma pedepsesc, ma loveam peste fata si in final am ajuns la gandul de sinucidere ca sa opresc fiinta rea care era in mine si ca sa ma pedepsesc. Si simteam o durere foarte mare, o durere a unui loc, era o simtire a putin din iad, era durerea oamenilor care murisera inecati in mlastina pe care se construise cartierul in care stateam eu cu chirie. Nu mai aveam memorie, dar aveam luciditate stiam ca ce mi se intampla era real, era o realitate dubla in care blocurile cu apartamente aratau ca niste stanci cu cripte, cu familiile moarte in ele, era o senzatie de moarte peste tot. Simteam numai ganduri groaznice, fiinte langa mine care imi faceau rau, durere, moarte si nu ma mai gandeam decat la sinucidere ca pedepsire si ca oprire a tot raul din jurul meu.

Si atunci cu ultima speranta am ascultat chemarea lui Dumnezeu in care nu prea credeam si m-am dus la biserica chiar daca il injuram incontinuu pe Dumnzeu in biserica, Dumnezeu m-a linistit ca nu era de la mine, am fost la zeci de slujbe de Maslu pentru alungarea demonilor, am citit pentru prima data in viata mea Noul Testament dar mai presus de toate am inceput sa-mi spovedesc pacatele din cei 33 de ani pentru prima data in viata mea si am vazut cum ma schimbasera pacatele in rau. Asa vin diavolii, prin pacatele proprii si in final intra efectiv in oameni si ii chinuie cum vor ei cu toate manifestarile urate din bolile psihice.

Majoritatea bolnavilor psihici sfarsesc intr-o viata de spitalizare continua o data la cateva luni, medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca pana nu mai simt nimic si in final multi isi iau si viata asa as fi ajuns si eu. Dar eu in acel moment maxim al posedarii prin aceasta psihoza a bolii pe care o purtam de 12 ani am raspuns chemarii lui Dumnezeu de a ma salva, nu am raspuns indemnului diavolului de a ma sinucide. Si Dumnezeu m-a scapat si de diavolul pe care il simteam langa mine deci si de boala psihica cu toate gandurile urate involuntare care mi-au venit in toti 12 ani nenorociti si m-a scapat de toate ritualurile si de toate spalarile astea pe maini care imi luau ore zilnic si Dumnezeu a facut mai mult de atat mi-a schimbat viata in bine si in final mi-a dat si speranta vietii vesnice dupa moarte intr-o lume buna. Mi-am cerut iertare de la oamenii cu care ma certasem si ei m-au iertat si am reinceput sa ajut oamenii, mi-am recapatat si personalitatea modificata de acest moment de criza, si asa am redevenit si omul deschis dinainte de acesti ani de ratacire. A fost momentul in care l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, asa tarziu la 33 de ani si intr-un mod urat, dar l-am cunoscut pentru totdeauna.

Acest moment nenorocit din viata mea a fost un motiv sa ma intorc la Dumnezeu sa-mi marturisesc greselile din viata si sa o iau iarasi de la capat cu o viata noua schimbata in bine pentru ca Dumnezeu mi-a aratat unde gresisem. Pentru ca departarea de Dumnezeu aduce boala psihica, desi in realitate boala psihica este de fapt o boala sufleteasca, este o departare de Dumnezeu prin care omul pleaca de la dezorientare in viata, manie, depresie, sila de viata si in final multi ajung chiar la sinucidere. Asta inseamna sa stai departe de Dumnezeu si asta am inteles si eu prin propria mea experienta de viata. Asa am trait eu ce a spus Iisus: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii".

Si nu exista om care sa il cunoasca pe Dumnezeu si sa spuna ca se simte rau, cunoastere adevarata nu formala, cunoastere care schimba viata si care nu se rezuma la efectuarea mecanica a unor ritualuri fara sens si a acceptarii a orice neadevar din biblie. Si acum stiu ca schimbarea in bine este nu doar a vietii aici pe pamant ci se continua si mai departe, dupa moarte, intr-o viata vesnica intr-o lume buna!

Doamne ajuta!

Chiar astazi am citit un verset: "Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul ma primeste." (Psalm.27:10)
Si in afara de acesta, imi aduc aminte de multe alte cuvinte ale Scripturii:
"Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu niciun chip"... (Isaia.49:15)
Este datoria morala a fiecarui om de pe pamant ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu, dupa cum este scris:
"El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor,
ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi." (Fapte.17:26,27) Iar daca nu te-ai silit pana acum sa-L cauti si sa-L gasesti, atunci acum este timpul.
Poate ca vei zice in inima ta: "La ce sa-L caut pe Dumnezeu? Cu ce m-a ajutat pana acum-caci pana acum m-am descurcat singur in viata? Ce nevoie mai am El acum?" Sau "Cu ce-ar putea sa ma ajute?" Eu iti spun: citeste de aici(incepand cu versetul 11): http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/luca/15/ pilda fiului risipitor; vezi daca Dumnezeu te iubeste sau nu. Convinge-te singur de lucrul acesta. Vezi daca tu te-ai descurcat singur pana acum; vezi(in versetul 4-7) daca El te-a cautat, si daca inima Lui tanjeste de dorul tau... Oare Dumnezeu e robot ca sa nu-I pese de fiintele create de El -facute dupa chipul si asemanarea Lui? Niciodata. El este tot ce avem nevoie -si tu, si eu, si fiecare om care citeste sau nu aceste randuri...
"Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!" (Psalm.34:8)

Experimentez niste chestii ciudate in ultima vreme.E o adunatura energetica fascinanta si obositoare in acelasi timp.As avea nevoie de ajutorul tau.Imi poti lasa un id pe privat, sau iti las eu unul?

De asta ti-am si raspuns pentru ca am simtit din intrebarile tale ca ai intrat intr-o alta lume asa cum a fost si la mine acum 1 an. Bineinteles ca poti sa-mi scrii, ti-am trimis mesaj cu emailul si messul.

TE inteleg.Dar nu renunta sa cauti adevarata iubire.Ea exista si o poti gasi.De fapt Isus Cristos a spus ca adevaratii sai continuatori se remarca printr-o astfel de iubire (IOAN 13:34, 35). Sugestiile mele:1)roaga-te in mod deschis lui Dumnezeu sa te indrume sa gasesti aceasta iubire 2)studiaza cu atentie BIBLIA si vei vedea ca mesajul ei consolator si plin de speranta te poate ajuta si pe tine 3)incearca sa observi membri carei organizatii religioase abordeaza persoanele pe care le intalnesc oriunde si le spun adevarul incurajator din BIBLIE si i-a legatura cu acestia 4) mediteaza la aceste versete Ioan 17:3, 2Timotei 2:3, 4; Apocalipsa 21:3, 2 si Matei 28:19, 20

Stai linistit. daca vrei sa gasesti adevarata fericire incearca sa te apropii de dumnezeu.el e singurul care nu minte si iti este alaturi si la bine si la rau.incearca sa vezi si partea buna a lucrurilor.multumeste-te cu faptul ca traiesti s vei putea face ce vrei tu. incearca sa-ti afci prieteni sinceri cu care poti vorbi orice.stiu ca amintirile urate se sterg greu adr incerca sa treci peste. apropie-te de dumnezeu si vei vedea cum viata ta se va schimba in bine.

Salut.
În condiţiile din prezent nu e uşor să înţelegem care lucruri ne pot face cu adevărat fericiţi şi cum putem găsi scopul vieţii. Mulţi oameni care au încercat aceleaşi sentimente ca tine au găsit mângâietor răspunsul care îl oferă Biblia cu privire la sensul vieţii.

Vinovat nu ai de ce sa te simti daca ai fost adeseori victimizat de contextul familial sau social. Zbaterea ta pentru a ieşi la lumină este lupta sau eroismul tău pe care nu ţi-l poate fura nimeni.
Progresul este meritul tău (alături de ajutorul lui Dumnezeu care nu te-a părăsit, indiferent de aparenţe).

Chiar dacă aparent progresul nu e unul vizibil, el există. Însăşi depăşirea momentelor dificile este un semn al progresului.
nu pot să cred că duhovnicul nu ţi-a spus chiar nimic. Poate că nu a reuşit să-ţi spună ceva concret, să pună punctul pe i, dar încearcă în altă parte. Însăşi căutarea unui duhovnic este în sine un lucru important.

Cu cât are mai multă experienţă dar şi timp la dispoziţie (să nu fie o situaţie "în fugă" când este prins cu mai multe servicii sau solicitat de alte cazuri ce necesită soluţionare) cu atât va fi mai explicit în a oferi soluţii. dacă în general el a cunoscut mii sau zeci de mii de cazuri, a ajuns şi practic să cunoască (nu numai teoretic) fenomenul anumitor probleme spirituale, emoţionale, incepând de la cauze, desfăşurări şi sfârşind cu concecinţele...

Toate situaţiile conflictuale din viaţa ta reprezintă poate un întreg lanţ al urmărilor, al consecinţelor unor erori, lipsuri, lipse de experienţă (în materie de comunicare în familie, de moduri de exprimare a empatizării, a afecţiunii-care nu cred că a lipsit- dar care dacă nu s-a exteriorizat a fost ca şi inexistentă).

Vei fi părinte (sau eşti deja) şi îţi poţi imagina că doar experienţa ta deja trăită este factorul determinant care te poate face să te comporţi altfel. Dacă ai fi sincer (şi dacă aş fi sincer, în mod similar, trăind un caz asemănător, îmi dau seama că aşa este) ai constata că o serie întreagă de erori le-ai fi putut face şi tu dacă nu le-ai trăit efectele pe cont propriu…