| Quizztime a întrebat:

Nu e amuzant cum o persoana religioasa imi spune ca inima nu poate functiona fara suflet si totusi am vazut ca se fac transplanturi de inima. Acele inimi sunt transportate peste hotare in cutii mici cu 2 tuburi care ies din ele. Oare sufletul se afla in cutia aia cu inima? Dupa logica unui religios, acea inima nu are cum supravietui fara, nu?

13 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Acea persoana este in lipsa de cunostiinta a textului Biblic. Omul plus Suflarea de viata, energia vitala data de Dumnezeu este un suflet viu. Drept dovada a necunoasterii este si faptul ca acum nu am fi avut transplanturi de inima, dar deoarece mai sunt si religii care cunosc bine textul Biblic au purces la primele transplanturi de inima din lume, adventisti.

| milan9 a răspuns:

Inima a ajuns sa devina ceea ce este pentru ca din din prima zi a fazei fazei embrionare ea a fost insotita de SUFLETUL.

E greu sa ai pretentia sa intelegi macar in parte ce este sufletul, dar iata un aspect pe care ar trebui sa-l intelegi daca vrei sa mergi mai departe in cunoastere:

"Un argument valabil pentru cei care doresc un suport sincer pentru credinţa lor în existenţa sacrului a fost oferit de un mare om de ştiinţă, Erwin Schrödinger, laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică.
a observat că volumul maxim al unei gene (particulă a materialului ereditar) poate fi cuprins într-un cub cu mărimea laturii de MAXIM 100 distanţe atomice – însumând astfel un număr de atomi cuprins între o mie şi un milion – în funcţie de tipul şi de mărimea atomilor).

- Tot el afirmă că este practic imposibil ca acest număr limitat să poată explica un comportament ordonat, să formeze o structură organizată, să posede un,, program" de autoreproducere completă, de redare a unui caracter, funcţie sau organ în organismul dezvoltat ulterior, un,, program" de coordonare cu celelalte gene, de gestionare a unui metabolism propriu etc…

- Automat, concluzia acestei realităţi, este faptul că existenţa şi manifestarea unei gene, şi prin translaţie – a vieţii în general, constituie, în faţa oricărei tehnologii avansate, o enigmă, un mister de neînţeles, o manifestare minunată a Sacrului, o amprentă discretă a Celui care se află în spatele cortinei..."

| milan9 a răspuns:

Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI:

1). uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

Gruparea iehovista (@velajohny spre exemplu) neagă în mod conştient greşit această ultimă semnificaţie a cuvântului "suflet". Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:
- "Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;
-"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
-„Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecc. 3, 11
-"Şi a murit săracul (Lazar) şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam." - Luca16, 22;
- "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă t temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă? Etc...

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10).
Ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul? SUFLETUL.
Iar ca acestea sunt zeci si zeci de versete in Sfanta Scriptura... thinking

| sublime89 a răspuns:

Normal ca nu are nicio legatura una cu alta. Inima nu are alt rol decat sa pompeze sange prin corp, iar pentru suflet nu s-a gasit nicio dovada pana acum.

| VelaJohnny a răspuns:

Eu sunt crestin happy si sunt de acord cu tine, pentru ca in urma studierii Bibliei am realizat ceva, noi NU avem suflete, ci SUNTEM sufletewinking Biblia prezinta sufletul ca fiind noi insine, ca fiind vietati. Am lasat acum ceva timp un raspuns cuiva bazat pe versete biblice care arata ca nu vorbesc prostii, insa se pare ca nu mi-l mai arata pe site sad daca esti interesat spune-mi si rescriu versetele ca sa iti arat happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu mai pot de râs.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Un religios? e amuzant ce spui tu,crezandu-te desteapta ca porcu cu teleanca, fiindca transplanturile se faceau de mult cam de cand m-am nascut eu, iar sufletul l-au cautat astia si in cap si in piept, dar nu a putut fi vazut decat in filme speciale facute cu aparatura de natura cuantica, asa cum au fost vazute si fiinte de natura imateriala la capataiul muribunzilor.deci lasa vrajeala fiindca religiosii stiu demult de transplanturi, cam de cand urmaream filme indiene de genul Ochii Shivannei, cand tu nici nu erai pe teava tunului.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Vai ce intrebare... Cati ani ai? [de curiozitate]

| Grigore666 a răspuns:

"Cu cât aflăm mai multe despre noi, cu atât este mai puţin surprinzător faptul că nu avem suflete"
http://www.descopera.ro/......l-stiintei

| 23Suiram a răspuns (pentru Grigore666):

Ce este acela suflet? La ce spui tu suflet?

| Grigore666 a răspuns (pentru 23Suiram):

Sufletul un termen abstract, inventat de oameni pentru mintile mai putin luminate.

| 23Suiram a răspuns:

Inima nu poate functiona fara suflet? Interesant. In cutiile alea mici cu doua tuburi, inima functioneaza?

| ConstruimCatedrala1 a răspuns:

Bai ateule. Vrei bataie sau ce?
Cine esti tu frate sa contrazici biblia? Cine esti ma?
Nici regele Cioaba n-o contesta ba, pai si tu esti nimeni pe langa el. Ca cu DUMNEZEU, care a facut tot ce vedem si ce nu vedem, nici nu te mai compar.