Se spune ca viata e un dar de la Dumnezeu, corect? Atunci de ce ni-l da apoi ni-l ia inapoi? Nu i-am cerut eu sa-mi dea viata, un cadou nedorit nu e bine venit. Sau din moment ce mi l-a dat, de ce nu am dreptul sa fac ce vreau cu el? De ce daca nu imi traiesc viata cum trebuie dupa trebuie sa ajungi in iad si sa suferi "vesnic"? Daca tot ne iubeste Dumnezeu pe toti asa mult, de ce ne lasa sa suferim in iad? De ce nu ne schimba el daca noi nu avem puterea? N-am de gand sa sufar pentru ceva ce nu mi-am dorit!

Tocmai de asta nu exista dumnezeu cel din povestile oamenilor.

Unele puncte de vedere sunt orientate greşit, prin prisma doctrinei greşite a cultului respective. Este şi cazul lui "Sviri" care face dovada "faultării" de cartonaş roşu a Bibliei. Sfânta Scriptură cu fiecare ocazie NEMURIREA SUFLETULUI!
Imediat după sfârșitul vieții, SUFLETUL ÎŞI CONTINUĂ EXISTENŢA. Până vom conștientiza asta prin experiența proprie, nu ne rămâne decât să credem cuvântul Scripturii:

Luca16, 22: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Luca16, 23: Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" Luca 12, 4

"Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evrei 9, 27).

"Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10

"Când a rupt El pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina lucrării de mărturie pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: ‚Până când Doamne, Tu care eşti suveran, sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi a fraţilor lor care vor fi omorâţi ca şi ei" (Apocalipsa 6, 9-11).

"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24). Dacă existenţa lui Pavel alături de Hrisos în viaţa de dincolo, imediat după ieşirea din această viaţă,, ar fi mult mai bună" rezultă de aici că este o existenţă conştientă în care sufletul nu dispare pur şi simplu.

"Săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat; fiind în chinuri, în Hades şi-a ridicat ochii..." (Luca 16, 22-23), etc...

În timpul vieţii, "moarte spirituală" nu înseamnă nicidecum moartea sufletului, ci tendinţa spre compromitere a şanselor fericirii veşnice, direcţia greşită, riscul pierderii mântuirii, "predicţia" pierderii mântuirii, cu şanse totuşi de îndreptare...

"Moarte spirituală" după momentul sfârşitului vieţii înseamnă compromitere definitivă a mântuirii sufletului veşnic, a şanselor de a mai contribui la mântuire, omul nemaifiind întreg, trup şi suflet. Perioada formării sau a edificării sale spre bine sau spre rău fiind finalizată!


Cuvântul "SUFLET" are în Scriptură mai multe înţelesuri. Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane, alteori la PERSOANA însăşi şi în unele cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI.

Unii, în mod conştient greşit, neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului suflet. Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10). Dacă sufletul ar muri şi el, ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul?

Apocalipsa 6, 9-11 vorbeşte despre "sufletele celor înjunghiaţi" care cer lui Dumnezeu răzbunarea sângelui lor. Este adăugat că "fiecăruia din ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei".

Deşi aceste suflete fuseseră ucise, ele sunt descrise ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu şi având o conversaţie cu El!

"Iadul" este de asemenea un loc REAL, de despărţire veşnică:

Iuda 1, 6: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari.

Iuda 1, 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.

Iuda 1, 13: "Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.

Marcu 3, 29: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.

Matei 18, 8: Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.

Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
Matei 25, 46: Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

II tes 1, 9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

Ioan5, 29: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii."

Daniel 12, 2: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică.

Cutremurătoare cuvinte: Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel VEŞNIC, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."

O veste bună (şi de ce n-ar fi aşa) este aceea noi suntem arhitecţii propriului nostru destin, ai propriei noastre fericiri!

Dacă Dumnezeu este văzut ca "Sursă" a existenţei noastre, "Dăruitorul" vieţii, iar viaţa noastră ca "dar" ar fi văzută doar ca o temporară "lumânare" aprinsă, există tentaţia pentru unii dintre noi să ne lăudam că avem "Lumina" (că suntem tineri rebeli cu lumea la picioare).

Când "lumânarea" e aprinsă, când "viaţa" îţi inspiră că tu eşti "buricul pământului", există riscul de a te simţi "dator" să sfidezi pe "Dăruitor" şi să "verifici" până la ce "îndepărtare" de Sursă se ţine aprinsă lumânarea, te ţine fitilul. Finalul vieţii (momentul în care s-a stins lumânarea, aproape sau departe de "Sursă") este şi finalul perioadei în care iei decizii şi te hotîrăşti ce alegi (liber şi fără constrângeri). Fără să-şi dea seama, omul a făcut singur "judecata".

Dacă Dumnezeu nu este acceptat a fi prea "impunător" şi "justiţiar" astfel încât să nu pedepsească libertatea folosirii darului de către om, de ce ar trebui să creadă cineva că El ar trebui să fie în schimb obligat să "aducă înapoi" în zona de siguranţă şi de fericire (apropierea de "Sursă") pe cel care singur a optat, arogant şi sigur pe el, pentru "debranşare", pentru îndepărtare şi ignoranţă faţă de "vreun" Părinte Ceresc? Libertatea trebuie asumată până la capăt, în încântătoarea cunoştinţă de cauză a veşniciei noastre...

De fapt si de drept raspunsurile sunt foarte confuze daca stai sa analizezi logic.
Dumnezeu ne da viata si liber arbitru insa daca nu facem ce a spus el atunci vom plati, deci trebuie sa alegem ceea ce vrea el sa facem cu toate ca noi in sinea noastra nu am vrea.

"Se spune ca viata e un dar de la Dumnezeu, corect? Atunci de ce ni-l da apoi ni-l ia inapoi? Nu i-am cerut eu sa-mi dea viata, un cadou nedorit nu e bine venit."
E adevărat că viaţa e un dar de la Dumnezeu. Dar nu el a hotărât ca tu să te naşti, ci părinţii tăi. Şi după mine, e minunat că suntem în viaţa.

"Sau din moment ce mi l-a dat, de ce nu am dreptul sa fac ce vreau cu el?"
Biblia spune că Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege; deci tu ai dreptul de a alege cum să-ţi trăieşti viaţa. Însă Dumnezeu ştie care este cel mai bun mod de viaţă pentru noi, de aceea ne îndeamnă să-l urmăm, fără a ne forţa însă. (Deuteromomul 30: 19, 20: Iau astăzi cerurile şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să rămâi în viaţă, tu şi urmaşii tăi).

"De ce daca nu imi traiesc viata cum trebuie dupa trebuie sa ajungi in iad si sa suferi "vesnic"?"
Ideea focului iadului, deşi răspândită, nu se bazează pe Biblie. Romani 6:23 spune: "Căci plata păcatului este moartea". Cineva care nu doreşte să asculte de Dumnezeu, va muri, adică va înceta să existe, fără a avea speranţa de a învia în viitor.

"De ce nu ne schimba el daca noi nu avem puterea?"
De fapt, el asta şi vrea. De aceea, el ne-a lăsat Biblia pentru a ne ajuta să fim persoane plăcute lui. Noi avem puterea de a ne schimba; ceea ce le lipseşte la mulţi este DORINŢA. (Coloseni 3:9.10: Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate cu practicile ei şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o).
Mulţi oameni şi-au schimbat modul de viaţă studiind cu sinceritate Biblia şi aplicând cele învăţate.

Mediteaza singur asupra acestor idei, citesti carti ortodoxe, vorbeste cu preotul/duhovnicul, cu prietenii si lamureste-te singur.

Viata e o sansa sa ajungi in rai

"ni-l da apoi ni-l ia inapoi"=>>da El da, dar cu luatul inapoi=> argumenteaza ca Insusi Dumnezeu face acest lucru.

Dumnezeu ne-a dat viata vesnica doar trupul se intoarce in pamant dar sufletul nu moare niciodata, aici pe pamant suntem pusi la incercare, un parinte nu e mandru cand copii ii arata ca il iubesc? asa si Dumnezeu vrea sa vada iubire din partea noastra si recunostinta dupa care va da fiecaruia ce merita.De ce il judeci pe Dumnezeu? traieste asa cum iti doresti dar nu fa rau la nimeni si ce e mai important nu iti fa rau tie.Viata e un dar si supravietuiesc doar cei puternici.

Biblia ne spune ca primi doi oameni au fost ca Dumnezeu, dar oameni s-au lasat inselati de diavolul si asupra oamenilor a venit moartea, din pricina neascultari, dar Dumnezeu a pregait mijlocul de salvare, credinta in Isus fiul sau.