Stateam si ascultam niste melodii triste, unele chiar si despre sinucidere si ma gandeam, daca oamenii care se sinucid, o fac pentru ca viata lor pe pamant a fost mizerabila, a fost o povara. Pentru ei, viata era doar un mod de a suferi. Lor viata le oferea mai multa tristete decat bucurie, mai multa suferinta. Pentru ei, singura cale de scapare era sfarsirea vietii lor.

De ce crestinii considera ca daca cineva se sinucide, va ajunge in iad?
De ce Dumnezeu care le-a daruit acestor oameni doar suferinta in viata, le ofera suferinta si dupa moarte?
Oamenii se sinucid ca sa scape de suferinta. Nu credeti ca e putin cam nedrept ca ei sa sufere si mai mult decat au suferit cand traiau?
Pana la urma, ei s-au sinucis ca sa scape, nu ca sa ajunga intr-un loc mai rau decat inainte.

Am fost si eu in acel loc sumbru. Il cunosc mult prea bine. Nu doresc asta nimanui. Gandurile sinucigase imi corupeau mintea zilnic acum cativa ani, dar intr-un final am reusit sa scap. Era cat pe ce sa trec la pasul final dar am fost oprit. Stiti de cine? Nu de Dumnezeu. De un telefon de la mama. Vocea ei m-a facut sa realizez ca nu vreau sa fac ceva ce o sa stiu ca o sa regret. Nu merita sa imi arunc viata pentru nefericirea de care am avut parte. Nu vreau sa o fac pe mama sa planga, nu vreau sa sufere pentru ca eu nu mai sunt cu ea.
Doar de un telefon am avut nevoie ca sa scap. Pot spune ca telefonul acela mi-a salvat viata. De atunci am inceput sa vad mereu partea plina a paharului. Am inceput sa vad viata cu alti ochi, si sa o apreciez mai mult. Am inceput sa gasesc fericirea chiar si in cele mai marunte lucruri. Un apus frumos de soare, o melodie care imi place, o imbratisare de la o persoana iubita, o mancare favorita, un zambet de la un amic, un gest frumos de la un strain, etc.
Asta e un mesaj mai mult pentru cei care trec prin vremuri grele, decat o intrebare.
Nu renuntati. Nu merita sa va pierdeti viata pentru lucruri trecatoare. Nu merita sa le provocati suferinta persoanelor pe care le iubiti, prin decizia voastra de a inceta sa existati.
Multi spun ca va fi bine, si poate asta vi se pare ca nu e adevarat pentru ca ei spun asta doar ca sa va incurajeze, dar credeti-ma, totul chiar va fi bine. Lucrurile se vor imbunatati. Vorbiti cu cineva, cu cineva care sunteti siguri ca va va intelege. Nu tineti in voi. Cautati ajutor cat mai mult, ajutorul altor persoane. Poate nu realizati, dar sa vorbiti despre asta poate face mult mai mult bine decat daca tineti totul in voi. Incercati sa gasiti frumusetea si fericirea chiar si in cele mai marunte si nesemnificative lucruri.

Am vrut sa las acest mesaj persoanelor care au nevoie de el, dar nu puteam face asta daca nu lasam si cateva intrebari, asa ca le-am lasat mai sus.

Multi spun ca Dumnezeu te ajuta sa treci peste depresie, sa reusesti sa scapi, dar nu e adevarat. Nu e adevarat chiar deloc. Daca era sa ma iau dupa acest sfat, eram mort de mult timp. Dumnezeu nu exista, si daca ar fi existat, probabil m-ar fi abandonat, m-ar fi lasat sa mor, nu i-ar fi pasat de mine, nu i-ar fi pasat ca am depresie si ca traiesc in suferinta si disperare zi de zi, si ca viata mea a fost mai mult o povara decat o binecuvantare.

Dar acum totul e mai bine. Daca eu am reusit sa trec peste asta, poti si tu.

Acum cateva intrebari finale pentru crestini. Daca voi tot spuneti ca Dumnezeu e asa de bun si de iubitor, daca el chiar exista, de ce ne lasa sa traim in suferinta si disperare? De ce nu ne sare in ajutor? De ce ne lasa sa ajungem pana in punctul de a lua decizia de a ne opri din a trai si apoi ne pedepseste pentru asta? De ce ne ofera suferinta in viata, iar cand noi nu vrem sa mai traim, ca sa scapam, ne da suferinta si dupa moarte? De ce nu ne sare in ajutor cand avem cea mai mare nevoie? De ce?
Sa nu va vad ca veniti cu scuza ca Satana e de vina, sau alte aberatii de genul.

Imi cer scuze ca am scris asa de mult, dar am vrut ca sa pun aceste intrebari, sa ofer putin din experienta personala si apoi sa ofer o mana de ajutor si un sfat celor care sunt in situatia in care am fost eu si care au nevoie sa auda de la cineva ca totul o sa fie bine.

"Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi." (Evrei.11:36-40)

Creștinii sau credincioșii care au avut parte de aceste atrocități -și multele altele nemenționate mai sus- cum de au rezistat în fața lor?
Mergi la biserica adventistă de ziua a șaptea și vei înțelege ce este acea credință care lucrează prin dragoste (Galateni.5:6).
Dumnezeu nu poate accepta o credință în El fără dragoste. Nici nouă nu ne-ar ajuta la nimic o altfel de credință. Nici noi nu nu am putea fi credincioși lui Dumnezeu -nici măcar în zilele de pace- dacă nu am avea în inimă acea credință în care să existe dragostea față de Dumnezeu.
Toți credincioșii trec prin depresie, ca de altfel absolut toți oamenii de pe fața pământului. Absolut toți care sunt pe TPU: fie mai devreme, fie mai târziu.
Depresia este o stare de tristețe îndelungată -aceasta este ceea ce oferă viața aceasta. Totodată este și un mijloc prin care Dumnezeu dorește să ne conducă la Sine, pentru ca să căpătăm viața veșnică. De aceea Dumnezeu îngăduie să trecem prin astfel de clipe. Asta este viața aceasta: o depresie continuă. Și dacă Dumnezeu nu ne-ar salva prin diferite mijloace, pământul ar fi fost depopulat încă de pe vremea lui Adam și a Evei. Și cred că și Adam și Eva, chiar pe când erau ei încă singuri, au avut parte de lucrurile întunecate ale vieții acesteia din pricina păcatului care a afectat pământul și tot ce ține de el.

Singurul mijloc care ne-a fost lăsat de Dumnezeu este credința. Aceasta i-a făcut pe cei din vechime să înfrunte moartea cu o nădejde mai mare decât ea. Credința aceasta este și singurul nostru mijloc de salvare. Dar trebuie să cunoaștem o astfel de credință; și trebuie să o cunoaștem atât de mult încât să putem vorbi cu Dumnezeu exact așa cum am sta de vorbă cu cel mai bun prieten.
Deci fă tot ce poți și tot ce ști ca să cunoști pe Dumnezeu. Doar atunci vei înțelege că telefonul pe care l-ai primit a fost de le El. Cunoaște-L doar, și vei fi copleșit la propriu de dragostea Lui.

Raspuns pentru @09Daniel20Botezan70Psihologie70Psihiatrie90 pentru ca aparent s-a decis sa ma ignore din moment ce nu i-a convenit ceva din ce am spus.

"Nici nu știi să minți Detectivul de mine, tocmai a găsit asta"

Detectivul de tine nu a luat in considerare ca sexul cu care te nasti si genul cu care te identifici sunt doua lucruri complet diferite. Poate m-am nascut ca si baiat, dar asta nu inseamna ca sunt unul. Doar pentru ca folosesc un pronume masculin, pentru ca asa m-am obisnuit, nu inseamna ca ma simt ca si cum as fi baiat.
Uneori mai trebuie sa iesi si tu prin lume si sa vezi ca nu totul e asa cum crezi tu. Dar daca tu vrei sa stai in bula ta roz unde totul e lapte si miere, iar fanteziile sunt la ordinea zilei, atunci e strict problema ta, dar nu mai incerca sa ii modelezi pe altii dupa cunostintele tale limitate.

Corect. Credinta e opusul stiintei si pentru a face orice e nevoie de stiinta, deci pentru a rezolva o problema oricare ar fi ea e nevoie de stiinta, nu de credinta.
"Una din marile tragedii ale omenirii este că moralitatea a fost răpită de către religie." - Arthur C. Clarke
"Religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească." - Arthur Schopenhauer
"Modul de a vedea, prin credinţă, este de a închide ochiul raţiunii." - Benjamin Franklin
"Puneţi la îndoială cu îndrăzneală până şi existenţa lui Dumnezeu pentru că, dacă ar fi unul, trebuie cu atât mai mult să fie de acord cu omagiul raţiunii decât al fricii oarbe." - Thomas Jefferson
"Proştii resping ceea ce văd dar nu ceea ce cred; înţelepţii resping ceea ce cred şi nu ceea ce văd." - Huangbo Xiyun
"E nevoie de religie pentru ca oameni buni să facă lucruri rele." - Steven Weinberg

"Daca voi tot spuneti ca Dumnezeu e asa de bun si de iubitor, daca el chiar exista, de ce ne lasa sa traim in suferinta si disperare?"

In primul rand vreau sa spun ca nu Satana e de vina. Oh nu nu nu. În niciun caz. De vina ești tu. Da, m-ai auzit bine. Tu esti de vina.

O sa ma intrebi cum esti tu de vina pentru suferinta ta.

In primul rand vreau sa spun ca si eu am fost acolo, la marginea prapastiei, gândindu-ma la sinucidere. Nu a fost departe acel moment. Inca il resimt.
Dar mi-am dat seama de ceva.

Dumnezeu e iubitor si a facut tot ce a trebuit sa faca ca eu sa fiu fericit. Stii cine a fost problema? Nu Dumnezeu si nu satana. Ci eu. Am fost depresiv deoarece îmi doream prostii si sufeream ca nu le am. Puteam pur si simplu sa mi-L doresc pe Dumnezeu si eram fericit.

Dumnezeu nu vrea sa traiesti in suferinta. Si a facut tot ce a tinut de El sa-ti dea o viata complet fericita. Problema e ca tu ai refuzat-o la fiecare ocazie. Ai preferat sa te duci pe drumul tau, sa iti doresti ce voiai tu, sa plangi ca nu ai ce vrei, ai inceput sa mizezi pe idoli si ai fost dezamagit și depresiv ca idolii tai nu te ajuta.
Stiu cum e, si eu am fost acolo.

Nu da vina pe Dumnezeu ca nu te ajuta. Nici macar nu te-ai dus la El sa te ajute. Te-ai dus la tot felul de alti idoli pentru fericire. Si normal ca acesti idoli te-au dezamagit.

Din experienta mea mandria cauzeaza nefericirea si depresia. Mandria este cea care te face sa-ti doresti alte lucruri in afara de Dumnezeu.

Salut! Eu cred că ești nerecunoscător! Nu-i frumos ce faci. Adică, după ce Dumnezeu a făcut pentru tine prin mama ta ce a făcut , acum îți place să te victimizezi și să te plângi mai rău ca o fetiță. Păi ce bărbat ești tu? Fii puternic! Și te rog frumos, nu te lua de Dumnezeu și nu da vina pe El, pentru viața ta pe care ai avut. Asuma-ți ce ai făcut și trăit și că din cauza ta ai ajuns acolo! Nu da vina pe Iehova! El nu este responsabil de faptele tale rele. Imaginează-ți un tată iubitor, al cărui fiu decide să se ducă departe. Este vinovat tatăl lui pentru aceasta? Nu prea cred. No, te rog nu confunda lucrurile! Să spui că Dumnezeu nu există e păcat și blasfemie. Nu știu cum de ai ajuns la concluzia asta. Oricum poate te pocăiești, că nici acum nu ești bine. Problema ta este una de natură psihică. Contactează un psiholog sau psihiatru sau scrie-mi în privat! Sănătate!

Crestinii considera ca trebuie sa iti duci crucea adica sa suferi fara scop doar de dragul unui zeu