V-ați intrebat vreodată de ce...

... dacă Dumnezeu e atât de perfect, bun, drept și sfânt, mai tolerează incă toată răutatea umană din lume?


Mereu ne punem intrebarea referitoare la contrastul dintre natura iubitoare a lui Dumnezeu și suferința incomensurabilă care există in lume. Dar poate toată suferința și durerea acesta e tocmai consecința indepărtării noastre de El. Pentru că ne-a dat dreptul de a o face.

Vizionați, vă rog. Foarte interesantă perspectiva (durează un minut și 19 secunde video-ul) :
http://www.youtube.com/watch?v=HvhGeNzdRZA

Cred ca o tolereaza aici ca sa avem o atitudine si sa vedem cum e cand ne departam de El.

Daca nu exista

Doua cuvinte:
"Liberul arbitru".
In cea mai simpla forma, asa ai un raspuns. Liberul arbitru ne-a fost lasat de Dumnezeu, dar trebuie sa stii ca nu a fost intotdeauna asa.
Dumnezeul Vechiului Testament era gelos si oarecum inflexibil, pana cand religia, prin Noul Testament, a capatat valente universale, in sensul ca nu se mai adresa numai poporului evreu.
De ce "tolereaza" rautatea?
Un alt raspuns ar fi: Pentru ca lumea se curata prin suferinta.
Orice religie o sa studiezi, ai sa observi ca e cladita pe o oarecare doza de suferinta. E daca vrei, o CONDITIE pentru a te ridica...
Cine de aici crede in Iisus spre exemplu, stie cat au durat, in ce au constat suferintele sale, si pentru cine le-a dus...
Ar fi putut sa indeparteze de El tot acel chin, cu un simplu gest, fiind Fiul lui Dumnezeu?
Cred ca raspunsul e unul singur...
Nu a facut-o, pentru ca ma repet, omul, se curata si se ridica, prin suferinta.
E o chestiune general valabila si se aplica intregii societati umane.
Fericirea si bunastarea duc invariabil mai devreme sau mai tarziu la crize. Economice, financiare, numiti-le cum vreti, ele s-au instalat DUPA perioade de prosperitate, la fel cum, "in oglinda", a fost nevoie de razboaie devastatoare pentru ca omenirea sa evolueze in salturi, cel mai inalt grafic de dezvoltare al natiunilor se vede dupa un conflict major, cred ca e de acord toata lumea cu asta...
Prin urmare, Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa creada in El si sa-i respecte poruncile, asta e alegerea fiecaruia, el ne-a lasat liberul arbitru, putem face bine sau rau, ne luam si plata in functie de actiunile noastre...

Se pare ca unii nu vor sa gadeasca problema. Treaba lor.
Plecam de la ipoteza ca Dumnezeu e perfect pentru ca asa ni se spune de mici. In biblie El este caracterizat ca fiind bun, drept etc. dar asta nu inseamna ca nu poate fi rau in acelasi timp. Omul a fost facut de Dumnezeu dupa felul si asemarea Sa, deci putem spune invers, ca Dumnezeu e asemanator omului. Nu stiu daca ai observat, dar omul e un paradox; e bun si rau in acelasi timp. De aici rezulta ca Dumnezeu e bun si rau in acelasi timp, ca are emotii si judecata (perfecta); oricat de bun ar fi El, poarta o rautate pe masura.
Nu ma intelege gresit, nu-l privi pe Dumnezeu ca pe un criminal acum... Totul depinde de ceea reprezinta binele si raul pentru tine. Imagineaza-ti o lume fara "bine" si una fara niciun "rau". Lumea buna... cum naiba ar arata? oricum ai privi lucrurile, curcubeele, unicornii si oamenii politicosi, ascultatori, binecuvantatori etc. nu sunt destul ca sa faca lumea perfecta. Despre lumea "rea" nici nu cred ca mai are rost sa vorbesc.
Ideea e ca intr-o lume perfecta trebuie sa existe deopotriva bine si rau. Daca nu ar exista rau, atunci ce ar putea fi considerat bun? individualitatea lucrurilor e data de contrastul dintre cele doua "forte".
Un lucru in care filozofi mari credeau e sabia cu doua taisuri a ratiunii. Daca nu ai ratiune, nu alegi intre "rau" si "bine"; nici nu stiu daca exista asa ceva fara ratiune. Omul insa are ratiune si se pare ca e singura fiinta cu aceasta calitate. Deci de la om vine si rau si binele. El are acea responsabilitate de a alege intre ele. Perfectiunea sta in alegerea corecta.
Dar acum vine alta intrebare: ce naiba sunt binele si rau? Din moment ce fiecare are propria lui viziune despre viata, are si opinii diferite despre bine si rau intr-o oarecare masura. Exista, probabil, bine si rau obiective daca prin bine intelegi sa-i oferi cuiva ajutor si prin rau sa ranesti pe cineva. Nu toata lumea poate insa privi in acelasi fel. Pentru asta ai nevoie de o anumita educatie. De unde sa stie un copil care nu a vazut lumina zilei ca nu e bine sa bagi cutitul in cineva? dar daca ar fi educati sa bage cutitul in cineva? Complicata treaba.
Mi-am exprimat idee ca intr-o lume perfecta trebuie sa existe si bine si rau, dar am uitat sa spun ca in primul rand trebui sa existe libertatea de a alege intre ele. Fara libertatea de a alege intre bine si rau nu te poti deosebi de ceilalti oameni.
Dumnezeu ne-a lasat liberi sa alegem pentru ca, cred eu, asa e cel mai bine. E in natura noastra sa fim liberi. Ti-l poti imagina pe Dumnezeu sa nu fie liber? Dumnezeu ar trebui sa fie perfect, ceea ce ma face sa ma intreb: Oare cum vede Dumnezeu perfectiunea?

Dumnezeu fiind iubire, e si indelung rabdator. Iar rautatea si faradelegea din jur ii smintesc pe cei lipsiti de iubire si-i fac sa dea frau liber patimilor si egoismului lor. Astfel, cele ascunse se vor vadi: cei care aici petrec, se ghiftuiesc si rad, la sfarsit vor plange. E o vorba mare romaneasca: Cine rade la urma, rade mai bine... Dar cei cu inima curata se vor scarbi de ce vad in jur si vor alege calea dreptatii, iar suferintele ii vor intari. Raul nu e periculos decat cand ia masca binelui, atunci reuseste sa insele pe multi; iar faptul ca cei rai isi dau arama pe fata trebuie sa ne bucure. O vorba din India zice: "Gandurile serpilor, ale ticalosilor si ale celor rai la suflet nu se implinesc mereu. Asa se face ca mai dainuie lumea aceasta."

Un cuvant din Pateric (a doua carte dupa Biblie):
"Fratii au intrebat: Ce am lucrat noi? Iar avva Ishirion a raspuns: noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Atunci fraţii au zis: dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a raspuns avva: vor ajunge la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis fraţii: dar cei după dânşii? Atunci avva Ishirion a zis: aceia nimic nu vor putea face, ci vor primi ispite. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla." Atunci fratii s-au cutremurat: ce infricosate ispite si sminteli se vor da neamului de pe urma, de vor fi atat de mari cei care vor rezista?

Intr-adevar, nu mai e atat vremea muceniciei si a neprihanirii trupesti (caci pacatul a intrat in aproape toate trupurile), cat a discernamantului si a deosebirii duhurilor, a adevarului de inselare. Copilul trebuie de la o varsta frageda sa deosebeasca viclenia si minciuna care-l invadeaza: scoala, televiziune, prieteni, literatura, internet, familie, culte (para)religioase (multi se smintesc vazand pacatele parintilor, ale asa-zisilor credinciosi sau ale unor clerici). Cine nu deprinde repede deosebirea raului de bine, il va gasi adolescenta deja pervertit. Nu-i de mirare ca majoritatea tinerilor sunt stricati de aceasta societate, care e o moara a dracilor si din care numai cei foarte tari pot iesi intregi si curati. Cei mai multi insa ies macinati, numai buni sa macine pe altii la randul lor.

Multi se smintesc pentru ca saraci fiind in iubire, devin orbi la lucrarea divina si vad doar triumful faradelegii - ca si ei sa mearga pe calea poftelor inimii lor, cu turma cea mare a "invingatorilor". Dar nestiuti de lume, doar in 2011 au fost ucisi pe intreg pamantul 105000 de oameni pentru ca s-au declarat crestini. Locul ingerilor cazuti din cer (si mai ales a capeteniilor) e luat de asemenea mucenici. Iar numarul e aproape complet, mai e putin pana la inchiderea portii. De aceea demonii sunt atat de furiosi, ei stiu ca sorocul lor e aproape si turbeaza de pizma pe cei care le scapa printre degete luandu-le locul ceresc din care ei au cazut candva.

Atentie: iadul s-a incins, iar multi care ajung acolo primesc chip diavolesc in schimbul scaparii de chinuri. Dupa ce leapada chipul uman, facut dupa asemanarea lui Dumnezeu, sunt scosi din iad si trimisi in misiune pe pamant. Daca nu duc in pacate cat mai grele pe cei pe care-i iau in primire sau nu aduc destule suflete in iad, primesc batai crunte de la ceilalti diavoli. De aceea erau ingroziti diavolii scosi din demonizati, preferau sa intre in porci decat sa fie trimisi inapoi in iad: "Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci." (Matei 8, 28-31)
Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare,
Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. (Marcu 1, 23-24)

Am vizionat frumos