anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Vreau să răspundeți cât mai mulți. Rog seriozitate. M-am întâlnit cu un bărbat, acesta fiind căsătorit și mai mare de vârstă ca mine (eu avand 20 iar el 40). Flirtasem prin mesaje înainte și deși inițial nu mă atrăsese, pe parcurs a început să mă atragă. Eu sunt virgină și vreau să-mi păstrez virginitatea până la căsătorie, acesta fiind un principiu pe care nu vreau să-l încalc! Am ieșit cu tipul ăsta (era ziuă), cu mașina lui, ne-am dus într-un loc unde nu era nimeni și am început să ne giugiulim. Nu voiam să fac sex cu el doar să ne sărutăm. El a crezut că o să facem sex din moment ce a venit să mă ia. Ne-am sărutat pe gură, gât și piept, i-am mângâiat penisul (el dezbrăcându-se complet, eu rămânând doar în pantaloni). A încercat să mă convingă să fac sex cu el dar nu s-a întâmplat. Noroc că nu e genul violent, să ia o femeie cu forța. M-a dus apoi acasă. Eu mai făcusem asta în trecut, tot cu un tip mai mare de vârstă dar care nu era căsătorit. Ce părere aveți? Cât de grav ar fi acest păcat? Dacă Dumnezeu mă va pedepsi pentru asta, (că m-am lăsat ispitită, știind că păcătuiesc), îl va pedepsi și pe el pentru că m-a ispitit? Mulțumesc!

Răspuns Câştigător
| Romanul86 a răspuns:

Tu ai un tată absent în viața ta de aceea îți plac bărbați în vârstă.
Rupe legătura cu el. Caută un bărbat care să aibă maxim 10 ani diferență față de vârsta ta dacă vrei ca relația să funcționeze și să fi serioasă sau de durată.

30 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Eu cred ca vrei sex altfel nu ai umbla cu barbati de 40 ani căsătoriți ca doar stii ce vor aia de la tine.

| Daniel323 a răspuns:

Cand o sa fii casatorita cu doi copii si greutati, sotul tau o sa umble cu prostanace de 20 de ani prin tufisuri.

| Celcestietot a răspuns:

Și mai spuneați voi ateilor că sunteți mai buni, mai educați decât creștinii. Haideți că vă cunoașteți voi la cine mă refer...

| mentholinks a răspuns:

Pai tu l-ai ispitit ca i-ai pus mana pe organ, probabil l-ai luat si in gura nitel, in fine. Parerea mea e ca Dumnezeu nici nu-si bate prea tare capul cu asemenea specimene care habar nu au nimic despre El. Si oricum, Dumnezeu aplica o singura pedeapsa, moartea. Asa ca, daca nu vorbesti la misto, sperante mai ai cat timp esti in viata dar tinand cont ca aproape tot ce se predica pe la toate bisericile e spalare pe creier care nu fac altceva decat sa faca omul si mai ticalos decat e, sperantele sunt destul de mici.

| Irinel15123532 a răspuns:

Rebeca, ceea ce ai facut este un lucru urat inaintea Lui Dumnezeu. Dumnezeu interzice clar relatiile sexuale in afara casatoriei, si asta se cheama curvie, cu atat mai mult Dumnezeu uraste relatiile adultere, preacurvia, cand o femeie necasatoriata se culca cu un barbat casatorit sau invers. Terenul pe care mergi acum este unul periculos. Dumnezeu spune ''Eu ursc divortul''. Tu intervenind in relatia lor, automat duce spre divort. si Dumnezeu spune ''voi judeca pe femeile preacurve''. Este un pacat urat si este adevarat ca acel barbat este vinovat, dar nu poti arunca toata vina pe el, TU esti cea vinovata, TU ai pacatuit. Si Dumnezeu judeca pacatul.
Exista o veste buna totusi, Hristos te va ierta.
Asculta-ma cu atentie.
Este un semn bun si ii multumesc Lui Dumnezeu ca iti pui intrebari, grav ar fi fost daca nu te-ar fi interesat si ai fi continuat asa. Legea Lui Dumnezeu este oglinda, tu te uiti in oglinda, oglinda iti spune ca esti murdara, dar nu te poti spala cu oglinda. Sub oglinda invariabil chiuveta, Oglinda spune ''vezi ca sub mine e ceva, Hristos, spala-te''.
Hristos a venit in aceasta lume pentru a lua pacatul lumii. Hristos a luat si pacatul tau pe cruce. Nu este nevoie sa faci fapte marete pentru iertare, trebuie sa te pui pe genunchi si sa ii ceri Domnului Iisus Hristos iertare. Hristos nu te va judeca, daca te intorci la El, El te asteapta cu bratele deschise.
Ai citit relatarea biblica cu Iisus si femeia prinsa in preacurvie?
Ioan 8 : ''Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. 2 Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa. 3 Atunci, cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului 4 şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. 5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?" 6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. 7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea". Apoi, S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. 10 Atunci, S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?" 11 „Nimeni, Doamne", I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.")
Recomand cu caldura comentariul relatarii, pe mine m-a ajutat enorm : https://www.youtube.com/watch?v=xc0Yo5vMcCs
Dumnezeu este bun si iarta. Ma bucur ca Duhul Sfant te-a convins de vinovatia pacatului si incerci sa cauti iertare, pentru ca ai pacatuit. Draga Rebeca, iti spun ca ai pacatuit impotriva Lui Dumnezeu, si daca vei arunca vina pe el, ca de ce a acceptat, sau pe circumstante, pe prietenii, pe anturaje, nu vei ajunge nicaieri, pentru ca atitudinea asta este urata inaintea Lui Dumnezeu. TU ai pacatuit.
Stiu ca este greu sa accepti asta, dar trebuie sa iti asumi responsabilitatea, Dumnezeu te va primi din nou.
In primul rand, pacatul curviei, al intretinerilor actelor sexuale in afara casatoriei, este unul grav in sfanta scriptura. ''Orice pacat veti face fa fi facut in afara de trup, dar cine curveste a pacatuit impotriva trupului sau, nu stiti ca trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfant?'' Vezi tu, sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stii.
Cand ai pacatuit impotriva Lui Dumnezeu, te asigur de un lucru, Hristos este inca prietenul tau. Si te va ierta.
Pacatul tau il intristeaza pe Dumnezeu, orice pacat pe care noi il comitem, este facut in primul rand, impotriva Lui Dumnezeu. David spune dupa ce s-a culcat cu nevasa lui Urie in psalmul 51 ''Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta'' David nu o invinuie nicaieri pe acea femeie de pacatul lui, ci isi asuma responsabilitatea pentru el, atata timp cat nu venim la Dumnezeu cu sinceritate, vom ramane in mocirla pacatului. Trebuie sa ii marturisesti Domnului pacatul, spune in rugaciune ''Doamne, am gresit, am pacatuit impotriva Ta, nu am ascultat de Tine, stiam ca nu trebuie sa fac acest lucru si totusi l-am facut, te rog sa ma ierti, sunt de acord cu tot ce spui Tu despre acest lucru, ce am facut nu se potriveste cu cine sunt eu in Hristos, iti multumesc pentru iertarea Ta, ma pocaiesc de acest pacat, in numele Lui Iisus ma rog, amin.'' Apoi pocaieste-te de acest pacat, nu te mai intoarce la el niciodata, nu il mai face niciodata, si nu mai aminti nimic de el, daca te vei tot intoarce la acel pacat si il vei aduce in discutie mereu, nu vei scapa de el, odata ce l-ai marturisit si te-ai pocait de el, odata ce ti-ai asumat raspunderea fata de el si te-ai indepartat de el, nu te mai intoarce la el si nu mai aminti de el, nu te va ajuta la nimic. citeste noul testament si mergi mai departe prin credinta in Hristos Iisus.
Dupa ce ti-ai marturisit pacatul pe baza mortii Domnului Iisus Hristos pe cruce si ai primit iertare, esti iertata si poti merge mai departe, nu inseamna ca nu vor fi si consecinte naturale ale pacatului. Dar cel mai important este sa te intorci la Dumnezeu. Si te intreb, esti mantuita? Ai numele scris in cartea vietii Mielului? Il ai pe Domnul Iisus Hristos in inima ca mantuitor personal?
Dar, Iisus este alaturi de noi, nu ne spune ''Uite drumu, pe ala trebuie sa mergi, hai, du-te, nu ma intereseaza ce faci si cum faci, acolo trebuie sa ajungi, pleaca acum, du-te.'' Dumnezeu nu procedeaza astfel, cum face un tata cand isi invata copilul sa mearga? Il tine de maini, si il lasa sa mearga, daca va cadea, il va ridica, il va lua in brate si il incurajeaza sa mearga iar ''Hai fiule, intr-o zi, vei putea sa mergi, eu voi fi langa tine, nu te voi lasa singur, sunt aici, sunt cu tine, nu te teme caci eu te voi ajuta si te voi ocroti'' Daca ai copii, tu ce le-ai face daca i-ai invata sa mearga si ei ar cadea, ai striga la ei, le-ai spune ''copil nenorocit, ai cazut, nu esti bun de nimic, m-ai facut de ras aici pe trotuarul asta'' Cu siguranta ca nu vei face asa, si noi care suntem oameni, limitati, putem fi buni si iubitori cu fiii nostri, cu atat mai mult Dumnezeulcel infinit in intelepciune si dragoste va fi langa tine, cel care si-a dat fiul pe cruce pentru tine, nu te va lasa la greu.
Dumnezeu nu te va lasa singura in aceste lucruri, va fi langa tine, este de partea ta, nu impotriva ta, iti vrea binele si nu raul, Domnul cauta folosul tau. El este alaturi de tine si nu doreste sa treci singura prin asta, El vrea sa fie alaturi de tine. El este un tata iubitor, te iubeste nespus de mult Rebeca.

Odata mantuit, Moartea nu mai exista. Dumnezeu anuleaza iadul in jurul tau, iadul nu a fost facut pentru oameni, ci pentru satan, omul alege sa mearga acolo, prin rau. Dumnezeu spune in cuvant ''NU doresc moartea nimanui'' ''Te iubesc cu o iubire vesnica'' ''Nu este mai mare dragoste ca cineva sa isi dea viata pentru prietenii sai, voi sunteti prietenii mei, Eu o sa imi dau viata pentru voi, va iubesc nespus de mult''
Iisus este prietenul tau, sa te intreb ceva. Biblia spune ca odata mantuit, Duhul Sfant vine sa locuiasca in tine, numele iti este scris in cartea vietii mielului, si Dumnezeu spune ca tu esti in cer in locurile ceresti ascuns cu Hristos in Dumnezeu. Cine va veni in cer, si te va arunca de pe locul unde stai tu, cine va veni si iti va lua Duhul Sfant si iti va sterge numele din cartea vietii mielului? Cine? Vrei sa iti spun eu? Nimeni nu are putere sa faca asa ceva. Dumnezeu are toata puterea in cer si pe pamant, Dumnezeul care te iubeste nespus de mult, a ales sa isi dea viata pentru tine pe cruce, Domnul Iisus Hristos este aceeasi persoana cu Dumnezeu tatal, nu este nici o diferenta, pentru ca El spune ''Eu si tatal una suntem, daca M-ati vazut pe Mine, L-ati vazut pe Tatal'' Si acest Dumnezeu te numeste fiu. Draga mea Rebeca, iti spun ca nu iL cunosti deloc pe Dumnezeu.
Dumnezeu nu este rau, Dumnezeu nu iti vrea moartea, Dumnezeu nu va muri, TU nu vei muri daca Il ai pe Hristos, si Hristos spune ''te iubesc neconditionat, indiferent de ce ai face, esti copilul Meu si voi fi langa tine in orice situatie, nu te voi parasi, Eu te inteleg si stiu ce simti, stiu ca te doare, stiu ca esti coplesita, vreau sa iti dau eliberare, cand tu esti trista si Eu sunt trist''
Sa iti spun un lucru.
''Un om a cazut intr-o groapa foarte adanca, a trecut pe langa acest om Mohamed si i-a zis (e voia Lui Allah sa fii in groapa, Allah socoteste cine sta in groapa si cine sta afara, a fot voia Lui ca tu sa pici aici.)
A trecut buddha pe langa el si i-a spus (daca incetezi sa iti doresti sa iesi din groapa, atunci nu vei mai suferi, te vei obisnui)
A trecut pe langa el confucius si i-a zis (daca cineva calatoreste pe pamantul acesta este foarte posibil sa pice in cate o groapa asa ca aveti grija pe unde umblati)
A trecut pe langa el un hindus si i-a spus ''in cealalta viata vei fi pe munte, in viata asta... ramai in groapa''
A trecut pe langa el Iisus si l-a intrebat (vrei sa iesi din groapa?)
Omul nostru a spus ''da''. Apoi a aruncat o franghie in groapa, a coborat El insusi in groapa si l-a scos afara, fara plata.''
Asa este mantuirea, Hristos a venit pe pamant sa moara pe cruce pentru tine din dragoste, si te-a iubit enorm. Iisus nu trece nepasator pe langa tine, te iubeste atat de mult si nu te lasa sa mori. De ce? Pentru ca Iisus este singurul care a coborat pe pamant si a murit in locul nostru, nici o zeitate creata de oameni nu baie face asta in vecii vecilor, zeitatile create de oameni, si oamenii, vor doar sa fie slujiti, iubiti, sa aiba inchinare, multumire, bogatii si recunostinta si atat. Dar prea vor sa ofere nimic, nici o zeitate nu spune nicaieri ca iubste omul, si daca o spune indirect, nu a facut nimic in acest sens. Dar, si exista dovezi istorice. Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul care a creat cerul si pamantul, Dumnezeul slavei, Cel Sfant fara de vreun pacat, Dumnezeul suveran al acestui univers care are toata puterea in cer si pe pamant, care a creat universul si galaxiile, a ales sa ia chip de om, sa vina pe pamant, unde sa fie scuipat, batut, biciuit, cu barba smulsa, injurat, batjocorit, umilit, injunghiat, sa i se puna o coroana se spini, sa i se bata cuie in maini si in picioare si sa fie atarnat aproape gol inaintea lumii, si acest Dumnezeu, atarnat pe cruce, tradat si alungat de toti, sa spuna doar ''Tata, iarta-i, caci ei nu stiu ce fac'' Doar atat? Doar atat spune un om care apatimit atat? Cere iertare pentru cei ce i-au facut asta, ne simtind nici macar o urma de ura, de resentimente, de ranchiuna, nimic? Si Iisus a primit nu doar toate aceste lucruri, dar biblia spune ca Iisus a fost despartit de Tatal, acesta este Iadul, Hristos pe cruce a strigat ''Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?'' In acele momente Dumnezeu Tatal plecase de la El, nu stim pentru cat timp acest lucru s-a intamplat, si nici nu ne putem imagina durerea Lui pe cruce pentru ca El si Tatal erau una, pana atunci, sfanta treime, dar era scris ''Imi voi intoarce fata de la El'' Si Hristos, in timp ce toate astea luau curs si se intamplau, singurul gand aL Lui Hristos, erai tu, si eram eu.
Ai citit pilda fiului risipitor? Uita-te la asta te rog.
https://www.youtube.com/watch?v=oHB7GEQpqeY
Nu conteaza ce ai facut sau cat de multa vreme, Dumnezeu te va ierta. Poate vei spune ''dar daca au trecut 10 ani...'' Daca au trecut 60 de ani, Dumnezeu te asteapt cu bratele deschise si te va astepta mereu. Daca esti atenta la forma Lui Hristos pe cruce, ce forma au bratele sale? Intinse pana la maxim, cu aceste brate te asteapta Domnul Iisus, si biblia spune, ca Iisus isi cauta oaia pierduta, oriunde ai fi, orice ai fi facut, Hristos nu te va lasa pierduta, va veni cu orice pret dupa tine. Poate mai tii minte cand eram indragostiti de o fata si trageam cate o petala dintr-o floare :) ''ma iubeste, nu ma iubeste'' vedeam ca se termina petalele si deaj anticipam dezastrul :), si atunci trageam 2 petale, ca sa ramana ''ma iubeste''. La Dumnezeu nu e despre noroc, pe fiecare picatura de sange a Domnului Iisus pe cruce, scrie numele tau, si scrie numele meu, aici nu mai e de tras doua picaturi, Hristos te iubeste, si daca ai vreo indoiala, Dumnezeu sa mustre indoiala aceea

Rebeca, tine minte, toti cadem, nimeni nu este perfect, dar nu te lasa invinsa de acest gand care iti spune ''Nu are rost sa mergem inainte, tu ai cazut'' Este o MINCIUNA, Hristos te iubeste si te primeste iar, indiferent ce faci? Indiferent ce faci.
iti dau un exemplu, pilda fiului risipitor.

Intai sa intelegem contextul. Un tata avea doi fii, cel mai tanar dintre ei a luat patea sa de avere de la tatal sau si a plecat, tatal i-a dat acea parte desi stia ca nu este cel mai bun lucru, stia cum se va sfarsi dar a ales sa ii ingaduie fiului sa fie neascultator pentru ca Domnul a dat fiecaruia o vointa libera. Dupa aceea fiul a plecat intr-o tara indepartata (tara indepartata este orice loc in afara voii Lui Dumnezeu, adica in pacat) si-a irosit averea toata pe prostituate si placeri de moment, apoi nu mai avea nimic si s-a dus sa ingrijeasca porci, si-a venit in fire si a zis ''cati slujitori ai tatalui meu au belsug de paine si eu mor de foame aici, ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune ''tata am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vednic sa ma chem fiul tau, fa-ma ca pe unul din slujitorii tai'' si a plecat la tatal sau. Sa vedem raspunsul Tatalui ceresc, cum reacioneaza Domnul la intoarcerea fiii lor Sai. Biblia spune ''Cand era inca departe tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, tatal a alergat e a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis ''tata am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vednic sa ma chem fiul tau''. Dar tatal a poruncit robilor sai : Aduceti cea mai buna haina si imbracati-l cu ea (un simbol al acceptarii), puneti-i un inel in deget (reintegrarea fiului in familie), si incaltaminte in picioare (ceea ce inseamna ca fiul NU va fi sclav) taiat vitelul cel gras, sa mancam si sa ne veselim caci acest fiul al meu era mort si a inviat, era pierdut si a fost gasit. Sa te intreb ceva, in pilda spusa de Domnul IIsus Hristos scrie, ''aduceti vitelul cel gras'' sa te intreb ceva, in cat timp se ingrasa un vitel? In 4-5-6 zile? Nu. Ce inseamna asta? Tatal si-a asteptat fiul sa se intoarca, cand noi plecam de acasa si alegem sa pacatuim, Dumnezeu nu ne abandoneaza, El te asteapta. Acesta este raspunsul tatalui ''sa mancam si sa ne veselim'' Domnul te asteapta cu bratele deschise si asa cum spune biblia ''Domnul te cheama lacrimand'' Atat de mult te iubeste, tu esti motivul pentru care L-a trimis pe Hristos sa moara pe cruce pentru a plati datoria pacatelor tale, TOATE pacatele tale, trecute, prezente si viitoare au fost puse pe umerii Lui Hristos pe cruce, toata vina ta este STEARSA si Domnul spune ''Ti-am aruncat pacatele in marea uitrii si nu-Mi voi mai aduce aminte de ele niciodata'' Si ''Acum nu mai este nici o condamnare pentru cel ce este in Hristos Isus''. Daca te simti vinovat, marturiseste-i Domnului in rugaciune ce ai facut, asuma-ti responsabilitatea, pocaieste-te de acel pacat, adica nu il mai face si departeaza-te de el si epune ''Doamne iarta-ma, imi pare foarte rau, ma framanta si ma macina pacatul asta al meu si imi pare foarte rau ca te-am intristat, dar vin la tine si imi cer iertare, si cer iertare in numele Domnului Iisus Hristos care a murit pentru pacatele mele, si asa cum fagaduiesti Tu in cuvantul Tau, in numele Domnului Iisus eu primesc iertare pentru acest pacat, primesc prin crdinta iertare, si nu voi mai accepta nici un gand din partea celui rau de acuzare, amin'' daca inca te mai macina un pacat si L-ai marturisit in rugaciune si te-ai pocait de el si ti-a parut rau de el, de ce te mai simti vinovata? Ti-ai marturisit acel pacat inaintea Lui Dumnezeu? Daca da, de ce te mai simti vinovata?
Aceasta este o vinovatie falsa, Dumnezeu nu o recunoaste si nu va tine cont de ea. Duhul Sfant care locuieste in noi ne convinge de pacatul comis, dar trebuie sa faci distinctia intre convingerea Duhului Sfant si sentimentele noastre de vinovatie care nu au nici o legatura cu scriptura. Sentimentele de vinovatie ne vor face sa ne simtim deprimati si vinovati
Convingerea Duhului ne va face sa realizam faptul ca suntem iertati.
Sentimentele de vinovatie ne fac sa ne concentram asupra condamnarii noastre si asupra pedepsei meritate, in timp ce convingerea Duhului ne conduce spre indreptarea purtarii noastre.
Sentimentele de vinovatie duc la pierderea respectului de sine, Duhul Sfant ne va face sa ne dam seama ca fapta noastra ne costa partasia cu Tatal si trebuie indreptata.
Sentimentele de vinovatie ne vor face sa ne simtim despartiti de Dumnezeu, izolati de El, alungati de El. Duhul Sfant ne convinge sa refacem imediat partasia cu Tatal prin recunoastere, marturisire, si pocainta. Vreau sa clarific un lucru, pedeapsa Lui Dumnezeu in viata celui credincios. Domnul vrea indreptarea, nu distrugerea noastra. Pedeapsa Lui Dumnezeu este razbunarea Lui asupra raului, Ceea ce El NU face asupra unui copil al Sau, mania, pedeapsa, condamnarea sunt asupra altui grup de oameni, a celor care fac lucruri rele, si care nu doresc cu nici un chip sa asculte de Domnul si sa nu mai faca acele lucruri rele, carora le place sa traiasca in rau si in lucrurile spurcate ale acestei lumi. Dar Domnul are indelunga rabdare si cu ei, dar va veni o zi a judecatii cand totul se va sfarsi. De aceea criminalii inca mai traiesc, Domnul iubeste pe fiecare si are o indelunga rabdare cu noi, Slava Lui caci in biblie scrie ''Nu ne face dupa pacatele noastre''. Rebeca, vezi tu, cand pacatuiesti spune-i Domnului imediat pacatul prin rugaciune, poti sa o spui si in gand, marturiseste-i pacatul, pocaieste-te de el, intoarce-i spatele si nu mai pomeni apoi nimic de el, nu te va ajuta la nimic. Domnul te ridica si iti spune ''copilul meu, mergi inainte'' Iti spun inca de pe acum draga prietena ca este absolut imposibil sa nu mai pacatuiesti niciodata. Dar iata ce spune biblia ''Un copil al Lui Dumnezeu NU CONTINUA pacatuind'' ce inseamna asta? Ca nu te supui aceluiasi pacat si nu il vrei in viata ta, ca lupti sa nu il mai faci si alegi sa faci voia Tatalui. Dumnezeu ne iubeste si stie ca mai pacatuim din cand in cand, trebuie sa ne marturisim imediat pacatul in rugaciune si sa nu il mai facem, si sa mergem inainte, dar nu mai pomeni nimic de acel pacat, daca ti l-ai marturisit si te-ai pocait de el, a fost iertat de Domnul care te iubeste, asa ca il poti lasa in urma ta, daca te vei concentra asupra pacatului din trecut nu te va ajuta la nimic, din potriva, te va afecta si in viitor cu amintirea lui. Rolul pedepsei Domnului, daca El decide ca este nevoie de ea, doar daca El crede ca este necesar in acel caz, are rolul de a indrepta, nu de a distruge, El este tatal tau, un tata si-ar distruge copilul? Nicidecum.
Noi nu credem intr-un Dumnezeu care pedepseste absolut orice pacat si fiecare este notat si pedeapsa imediata, pentru ca nici unul din noi nu am mai fi in viata. Exista si o fagaduinta, Dumnezeu spune in biblie ca pedeapsa Lui este direct proportionala cu BINECUVANTAREA de dupa ea, daca noi am raspuns corect si am acceptat disciplinarea. Din nou iti spun, asta tine de pacatele comise in mod deliberat, si nici atunci noi oamenii nu stim ce va face Dumnezeu, doar El stie, si tine minte, face totul, totul spre binele nostru, dar in cazul gandurilor involuntare, Dumnezeu nu ne va pedepsi, din contra, ne va intari ca sa putem sa le alungam. Tine minte acest lucru, sa nu il uiti niciodata, Dumnezeu te iubeste nespus de mult si este absolut intotdeauna de partea ta si cauta interesul tau, El vrea tot ce este mai bun pentru tine, am vrut sa clarific cateva lucruri despre discilinarea Domnului, daca El crede ca este nevoie, ca sa nu te sperii asa cum am facut-o eu cand am citit bazaconii de pe internet cand aveam aceste ganduri, Niciodata Dumnezeu nu este impotriva noastra, El ne iubeste si vrea sa traim frumos.
El vrea o relatie personala cu tine, pentru ca te iubeste.
https://www.youtube.com/watch?v=KZ-mNgECBZs&t=1s
https://www.youtube.com/watch?v=BZmMWTEPa5g
Recomandarea mea 1: Este sa fii constient de dragostea si faptul ca Domnul este de partea ta si te intelege perfect si nu te condamna, El te iubeste si nu vrea cu nici un chip sa stai cu cancerul asta interior in tine, Domnul deja a iertat tot acum 2000 de ani pe cruce asa ca poti lasa acest lucru in urma ta.

2. Rupe absolut orice relatie cu acel barbat, absolut orice convorbire, orice vorba, orice privire, rupe tot cu el. Nu mai iesi cu barbati casatoriti, si nu intretine relatii sexuale decat dupa ce te-ai casatorit, cu sotul tau.

Recomand : https://www.youtube.com/watch?v=Ag5VBpdQ0N4&t=929s

Increde-te in Dumnezeu. Asa cum ne incredem in multe lucruri, pe scaunul pe care te pui ca te tine, in patul in care dormi. Cand esti pe masa de operatie, si iti pui increderea in medicul ala, un medic caruia ii tremura mana si tu nu stii, un medic care toata seara a fost la chef, si tu nu stii, un medic care deja nu mai vede bine, si tu nu stii, si te increzi in om. Increde-te cu atat mai mult in Dumnezeu. Cand suferi, cand esti la spital bolnav, inainte sa vina medicii dimineata, cel care a stat la capul tau seara de seara, zi dupa zi, este prietenul tau Hristos, Iisus spune ''imi pasa de tine, imi pasa de tine, te iubesc si vreau sa fii cu mine in cer''.
Hristos ne iubeste nespus, si vrea tot ce este mai bun pentru noi, El cauta interesul nostru, nu al Sau, si stie ca unele lucruri nepotrivite ne vor distruge, El vede mai mult decat noi, noi suntem limitati, El priveste in perspectiva, stie ca acel lucru ne va distruge in final, Dumnezeu nu ne-a dat legi pentru a ne impiedica sa ne distram, ci pentru a ne proteja, din dragoste.

Asa ca lasa in urma ta acel pacat, nu te mai intoarce la El, pune-ti toata increderea in Dumnezeu si mergi mai departe. Citeste noul testament.

https://www.youtube.com/watch?v=HE1JG6fSlXE&t=190s

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru mentholinks):

Da, răsplata păcatului este moartea, așa scrie în Vestea Bună.
Și legea lui Moise, femeia adulteră să fie omorâtă cu pietre. Bărbatul, nu prea.

| Donsavas a răspuns:

Nu e niciun păcat. Păcat ar fi sa nu te protejezi, ca rămâi însărcinată aiurea sau te imbolnavesti.
Nu l ai ispitit. El a vrut asta. Nu e un inconștient sa nu stie ce vrea.

| Celcestietot a răspuns:

Oricine greșește. Acum nu trebuie să aruncăm vina pe unul care recunoaște. Cine știe ce păcate ai și tu, așa că nu mai acuza atât de dur. Dacă copilul tau a greșit, tu îi dai direct o palma să îi rămână semn 1 săptămână sau îi spui frumos că nu este bine că a făcut așa ceva. Tu poți să ai calități de bârfitoare de exemplu, și asta este păcat, sau mai știu eu ce alte calități negative. Dacă nu vorbești despre ele, asta nu înseamnă că nu există, așa că... nu mai fă pe sfânta.

| Panamax a răspuns:

Cel ce crede ca stie tot este doar un indoctrinat cu foarte mult timp liber.Asistat social cel mai probabil.
Nu-l baga in seama, ca doar asta cauta.

| Panamax a răspuns:

La sotia lui nu te-ai gandit ce probleme ii faci?
Du-te si trage-ti-o cu cine vrei ca esti majora, dar fara sa produci suferinta altora.

| SilentRain a răspuns (pentru Celcestietot):

Prietene are 20 de ani, nu mai e copil știe foarte bine ca e greșit ceia ce face

Nu fac pe Sfânta, și în niciun caz caz nu îmi bat capul cu tine

Corect ar fi își asume ceia ce face, ți-o tragi cu bărbați însurați, însemna că ești tarfa, n-ai scuza pentru asta

| SilentRain a răspuns (pentru Panamax):

Nu vad nici un sfat utile de la el, chiar nu îmi bat capul cu specimene de genul
Nu cred ca ar fi atât de bun la suflet dacă ar fi el cel înșelat... Sa ma scutească cu bunătatea lui

| Eminescu22 a răspuns:

Din ce am văzut în ultima întrebare înțeleg că ești un pic pierdută, atunci când vine vorba de moralitate... Ce trebuie să înțelegi este că tu nu ai ce căuta cu bărbați de 40 de ani! Nu mai e vorba doar de religie aici, ci și de stimă de sine. E mare lucru că încă mai ești virgină, cu astfel de povești. Un om care crede în Dumnezeu vede cu scârbă incapacitatea unui bărbat căsătorit de a și ține mâinile departe de o altă fată, în special una mult mai tânără. Sfatul meu este să deschizi ochii, deoarece nu poți avea o relație serioasă cu un astfel de om. Pune-te în pielea soției lui! Ți ar plăcea că soțul tău să te înșele cu una, doar pentru că e mai tânără? Toți avem slăbiciuni, dar trebuie să ne luptăm cu ele, nu să ne lăsăm dominați de ele...Nu trebuie să îți pese ție dacă el va fi pedepsit, căci religia nu e despre ce trebuie să facă altul, ci despre ce trebuie să faci tu. Înțeleg că ești un pic derutată, dar nu poți fi ajutată mai mult de atât în acest site. Sfatul meu este să cauți un preot căruia să te spovedești și în care să ai încredere că îți dă sfaturi bune. Fac si eu o rugăciune pentru tine. Te rog să deschizi ochii și să nu mai faci astfel de tâmpenii

| Celcestietot a răspuns (pentru SilentRain):

Păi dar a zis că nu practică curvia. Vezi cum acuzi pe nedrept? Ia auzi, cică nu îți bați capul cu mine. Eu nu ar trebui sa îmi bat capul cu tine, nu tu să îmi spui asta mie. Ești tu mai informată ca mine în orice... Pff, ce oameni imposibili aici pe TPU. Nu mă mir că zapul face mișto de voi în video-uri laughing, chiar meritați asta.

| Celcestietot a răspuns:

Panamaxe, păi dacă eu am învățat de aceea am timp liber. Dacă este să o luăm așa, nu vei ajunge tu la statutul meu financiar niciodată laughing. Du-te și mai învață măi copile, că numai prosti spui laughing. Apropo, dacă găsești vreodată mașină timpului, să te întorci în trecut ca să capeți cei 7 ani de acasă măi copile. S-au adunat toate eșecurile societății aici pe TPU,... mă refer la persoanele ca voi.

| sanboss a răspuns (pentru mentholinks):

In mare parte sunt de acord cu tine, dar cu privire ca la toate bisericile predicile au ajuns sa fie o spalare pe creier, te rog sa argumentezi si sa imi spui cum ai ajuns la concluzia asta, cu stima si respect salut

| Celcestietot a răspuns (pentru SilentRain):

Am tot ce vrea femeia să ii ofer, deci nu are motiv să mă înșele. Mă refer la absolut tot. Numai cu+ rvel€ înșeală aka noua generație /speranța lumii laughing laughing.

| MPersephone a răspuns:

Cam contradictoriu, nu crezi? Dumnezeu e atotiubitor, dar daca gresesti te pedepseste dur.
Dumnezeu nu te va uri daca vei avea relatii inainte de casatorie. Dar daca nu vrei sa ai, fa-o pentru tine, si nu pentru Dumnezeu. Asteapta pana la casatorie doar pentru tine.
Succes.

| Celcestietot a răspuns (pentru SilentRain):

Nu voi promovați valorile superioare (bunătatea, veselia etc)? Răutatea și ura ce caută aici? După mine sunteți doar niște farisei fățarnici...

| mentholinks a răspuns (pentru sanboss):

Pai îți interpretează cum vor ei, sau ma rog, cum a fost stabilit, în funcție de doctrine și de dogme, textul biblic pana ajung sa te convingă ca ce spun ei este adevărat.

| Eminescu22 a răspuns:

Din ce am văzut în ultima întrebare înțeleg că ești un pic pierdută, atunci când vine vorba de moralitate... Ce trebuie să înțelegi este că tu nu ai ce căuta cu bărbați de 40 de ani! Nu mai e vorba doar de religie aici, ci și de stimă de sine. E mare lucru că încă mai ești virgină cu astfel de povești. Un om care crede în Dumnezeu vede cu scârbă incapacitatea unui bărbat căsătorit de a și ține mâinile departe de o altă fată, în special una mult mai tânără. Sfatul meu este să deschizi ochii, deoarece nu poți avea o relație serioasă cu un astfel de om. Cum te ai simți dacă iubitul tău sau viitorul tău soț ar face asta? Și cel mai important lucru: pentru tine nu contează ce face Dumnezeu cu el, ci cu tine, că nu crezi într- o religie pentru altul ci pentru tine! Caută un duhovnic, căruia să i te spovedești, căci ajutorul oferit prin tehnologie este minim. Am să fac o rugăciune pentru tine și sper să te îndrepți. Deschide ochii!

| qwertpro a răspuns:

Salut,ei bine nu ma pricep in religie foarte bine, desi cred mult in ea. Daca e pacat sau nu, nu stiu exact, totusi nu ai avut relatii sexuale cu el, deci nu cred ca ar fi considerat neaparat un pacat atat de grav.Tousi,faptul ca el se intilneste cu o femie si a vrut sa aiba relatii sexuale cu ea fiind casatorit la sigur nu e un lucru bun.Nu te complexa atat de mult, fiecare om greseste in viata si face pacate in fata lui Dumnezeu, important e sa invatam din ele si sa nu le mai repetam ca sa ne putem spala de ele mai apoi.Nu cred ca e bine sa te intilnesti cu un barbat care e cu 20 de ani mai mare ca tine si care inca mai are si o sotie.In primul rand ti-ai putea distruge si tie viata si lui.Acum poate ca inca este atragator, dar dupa 40 de ani omul deja incepe a imbatrani, si cand tu vei avea in jur de 35 el va avea 55 si aspectul lui fizic la sigur nu te va mai atragea atat de mult. Daca sotia lui afla ca o inseala, ar putea rupe relatia cu el, si atunci inca ai putea fi vinovata in situatia data ca ai contribuit la distrugerea unei familii.Inteleg ca poate te atrag barbatii mai in varsta caci sunt mai maturi la nivel psihic si stiu si eu bine ca multi baieti de 20 ani inca sunt cu capul in nori si nu gandesc limpede, dar nu stiu daca ai avea un viitor cu el, mai ales ca e deja casatorit. Evident ca te poti intilni cu barbati mai mari ca tine, dar diferenta de 20 de ani e foarte mare.De ce nu ai cauta pe cineva de varsta ta sau care sa fie cu maxim 5-6 ani mai mare ca tine? E viata ta, deci decizia iti apartine doar tie.

| Meme10Memu a răspuns:

Si tu nu l-ai ispitit?

| Nilsson a răspuns:

Ti-am raspuns de alaltaieri la mesaj dar observ ca nici acum nu a ajuns, parca l-am trimis la ani-lumina departare.
Intre timp vad ca ai primit destule opinii, eu zic ca Dumnezeu te iarta atat timp cat ai intentia de a nu mai pacatui.

| Nilsson a răspuns (pentru sadrian46):

"Și legea lui Moise, femeia adulteră să fie omorâtă cu pietre. Bărbatul, nu prea."

E fals ce spuneti, legea lui Moise ii condamna pe amandoi, nu raspanditi afirmatii eronate.

Levitic 20:10
"Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea."

Deuteronom 22:22

"Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amîndoi: şi bărbatul care s'a culcat cu femeia, şi femeia. Să curăţi astfel răul din mijlocul lui Israel."

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru Nilsson):

Serios?
Hai să vedem cum se aplică legea.
Ioan 8.4.
4. Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter;
Prinsă asupra faptului. Când era asupra faptului era un bărbat, căci nu făptuia faptul singură?
Unde e bărbatul cu care făptuia?
El de ce nu a fost adus la Isus să i se aplice legea lui Moise?
Astfel legea se aplică cu dublă măsură. Nu răspândesc afirmații eronate.

| Nilsson a răspuns (pentru sadrian46):

Intreaba-i pe fariseii ipocriti care au pus la cale acea scena.
Tu ai aratat acum ca tocmai ei nu respectau legea lui Moise.

Eu ti-am aratat din Vechiul Testament textul legii.

| Nilsson a răspuns (pentru sadrian46):

Am uitat sa precizez ca scopul inscenarii fariseilor era sa il prinda in capcana pe Isus, daca ar fi spus sa se aplice legea, intra sub incidenta legii romane pentru instigare la omor, daca spunea sa nu se aplice era acuzat ca este impotriva legii iudaice si ar fi fost condamnat de sinedru.

Răspuns utilizator avertizat
sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru Nilsson):

Mulțumesc. Iar scopul lui era să o scape pe femeie de la moarte.
Vector pe You Tube spne că el în acest timp scria pe nisip numele unora din cei ce se înghesuiau în jurul lui și le dezvăluia păcatul de adulter comis. Aceștia ar fi fost primii care s-au retras și au plecat, și adaug eu, în timp ce plecau le șopteau și altora că e mai bine să plece.
Dacă cunoști Biblia bine, o să te mai caut în privat când am o nelămurire.