| același01 a întrebat:

Bună, am 19 ani și sunt SOMNANBUL de mic, înainte nu îmi aminteam nimic dar de 1 an îmi amintesc uneori câte o mica parte din terminarea episodului, ma oprește aceasta problema in meseria pe care vreau să o continui.
Îmi puneam o brațară cu un lăcățel cu cifru, legat de pat dar spre surprinderea tuturor reușeam să il descui fară să îmi dau seama, ba chiar o data am taiat-o cu o foarfecă dimineața văzând ca sunt liber. Persoanele cu care am dormit îmi spun ca sunt ascultator cand dorm merg la culcare la îndemnul lor si chiar sunt mult mai clar decat atunci când sunt treaz. Dea semenea vorbesc foarte mult în somn, foarte clar tot tot, cu lux de amănunte aș putea spune.
Va rog frumos pentru ajutor. Mulțumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Reyy11 a răspuns:

Salutare,si eu m-am confruntat cu aceasta problema acum cativa ani dar am inceput sa am o viata mai activa si sa ma obosesc foarte mult ca atunci cand ma pun la somn sa fiu extrem de obosit.Incearca sa faci mult sport sau sa găsești o activitate ce te solicita din punct de vedere fizic ba chiar si mental.Nu stiu de tine dar eu atunci cand ma puneam la somn aveam o stare de agitație înainte sa adorm si stiam ca ma voi "trezi" in cursul noptii si am încercat pe cat posibil sa evit acea stare prin modalitati de a ma distrage (telefon, tv, citit, etc.), in cazul meu. Sper ca te-am ajutat cu ceva.O seara faina.

2 răspunsuri:
| gabicoo a răspuns:

Dacă vrei să intri în parlament e OK și aia de acolo suferă de același simptome!

| RasfoiescPeNet a răspuns:

Din punct de vedere psihopatologic, subiectul cu sindrom oniric da impresia unui somnambul, prezentand viziuni elementare sau organizate sub forma de scene.

Posibil sa fie si asta
De aici:
https://www.esanatos.com/......c91219.php

poate te ajuta