anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună; am 26 de ani și am o problema de sănătate cu care mă chinui de când aveam 10.
Mi-e cam rușine ca am această problemă dar nu mai pot să țin în mine!
În copilărie copiii cu care mă jucam mă întrebau unii din răutate, alții din curiozitate ca de ce sunt așa de alb ca brânza ca nu vrea sa se lipească nici cum soarele de mine!
Ideea e ca am umblat mult pe la doctori cu mama și nimic.
Ironia vieții mele e ca am fost lăsat în voia sorții nu ca as vrea sa mă plâng.
Acum as vrea sa va spun ca de cand am terminat liceul am început sa mă agravez în privința sănătății.
Am cearcăne foarte mari și vinete ( și înainte aveam numai ca nu așa de mari ca acum ), pungi la ochi, fața palidă și trasa ca un zombi, și cel mai rău am un fel de roșeață de jur împrejurul nasului și a barbii combinat cu coșuri pe toată fața + tot corpul inclusiv scalp!
Noaptea nu pot sa adorm nicicum, de parcă aș fi băut cafea cu litri ( țin să precizez că nu fumez, nu beau, nu mă droghez ).
Iar ziua mă simt mereu obosit și lenes, fără forță, fără chef de viață chiar și atunci când mă culc când trebuie!
Noaptea mă mănâncă fundul iar ziua nasul în special la masa și mai ales când mănânc ceva iute.
Am grețuri, îmi vine să strănut des chiar și când este cald!
Eu personal cred ca am viermi intestinali și ceva cred că mult mai rău + ca am o bănuială ca nici cu sistemul imunitar nu stau prea bine și asta cred că tot din cauza lor.
Am încercat cu toate prostiile astea naturiste cu usturoi, plante si seminte + nu mai știu ce fel de medicamente și nu m-au ajutat absolut deloc!
Am scos din alimentație ciocolata, dulciurile, pâinea ( o felie pe zi ), carnea care cu greu pot sa mă abțin sa nu mai mănânc, având în vedere ca peste tot numai carne se servește și nici nu sunt vegetarian de fel; am fost crescut cu carne la orice masa. Am făcut și analize de nu știu căte ori și nimic.
Va rog frumos mult de ajutați-mă cumva, ca simt ca nu mai rezist îs la limita răbdări!
Va mărturisesc sincer ca nu știu ce sa mai fac arat ca o legumă vestejita ca si când aș fi posedat de un vampir.
Inițial mă gândeam sa mă operz, numai că mi-e frica sa nu rămân cu cicatrici atât pe interior cât și pe exterior care mai apoi sa ducă la complicații!
Nu mi-e frica de operație în sine, mi-e frica să nu apară probleme mai târziu!
Va rog frumos dacă mă poate ajuta cineva de aici ( nu cu bani ) cu o "pila" cu un doctor aproapiat i-as rămâne recunoscător pe viață!
Ca nu cunosc pe nimeni din medicina bun care sa mă poată ajuta, în afară de medicul de familie. Care m-ar trimite la un medic dermatolog, care pe urma mi-ar arunca o rețetă și cu asta basta!
Adresa mea de email este furiandark88@gmail.com
Vă mulțumesc frumos pentru tot!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
8 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Incearca intr-o tara straina, sfat medical ca aia buni din Romania pleaca la o viata mai buna. sigur ai viermi pentru ca noaptea isi depun larvele pe fund si se inmultesc, petele rosii daca le vezi pe piele sant muscaturi de larve din interior ei penetreaza printre carnea umana si se duc peste tot inclusiv creier pare ciudat dar medicii nu au habar astia slab pregatiti pe spaga fara habar de un halat cu un pix in buzunar - simptomele coincid cu oboseala slabirea si uneori mancarime noaptea/ziua schimb emotional brusc, insomnii. Trebe sa mergi la un privat daca nu ai de ales in alta tara platesti si o sa duci o bucata de rahat intr-o mostra iar dupa rezultate posibil va lua si urina cu sange iti va da tratament

| anonim_4396 explică (pentru mgtow):

La privat plătesc la fel ca în alta țară și tot mă pune sa fac toate analizele.
Iar în ceea ce privește plecarea medicilor afară din țară, mi se pare irelevant să ați mai faci card de sănătate.
Numai la urgente eventual mai merita ca sa dai la hoți!

| anonim_4396 explică (pentru mgtow):

Am uitat sa precizez că sunt anemic, am un deficit de minerale și vitamine asa am eu o bănuială, cu toate că mi-am făcut analizele la sânge și mi-au iesit valori normale!

| mgtow a răspuns (pentru anonim_4396):

Trebe sa fi pisalog cu medicu de familie altfel nu te ia in serios

| alina2k18 a răspuns:

Du-te la un dermatolog bun.
Daca esti din Bucuresti incearca la DR Viorel TRifu, lucreaza la SPitalul militar.

| 1231242 a răspuns:

Salutări!

Pare a fi un caz de albinism am mai auzit de chestia asta, dar nu cred să fie, care e problema că ești alb?

Dacă te transformai într-un negru cred că mai înțelegeam, legat de celelalte probleme du-te la endocrinolog, sau medicul de familie, dar cel mai bine la un endocrinolog, sper că îți revii!

| Alicezzz a răspuns:

Legat de problema ta de pe fata este posibil sa fie o dermatita care se manifesta pe sistem nervos, stres etc. O poti tine in fråu cu crema de la bioderma sensibio Ar. Cat despre problemele cu somnul cred ca este neurologic. Faptul ca te mananca fundul nasul, poate fi o bacterie, poate fi o tenie, jardia, virmi intestinali pentru asta cere o analiza a scaunului la med de fam.
Cere un set de analize cap coada la medicul de familie. Si nu uita ca uni oameni au si boli inchipuite, incearca sa nu mai pui asa mult accent pe stres si tot ce te inconjoara parerile altora despre tine, traieste viata si te bucura!
Si sincer ar tr sa cauti o clinica privata, ca in spitalele stat... te duci cu o boala si pleci cu 3!

| anonim_4396 explică (pentru Alicezzz):

Ați mulțumesc pentru încurajari dar nu am închipuiri de regula am auzit ca doctorii slab pregătiți sau care nu se strofoaca prea nult ca sa te trateze având în vedere la cum sant plătiți, ați spun asta ca un ultim verdic ca ești paranoic și pe urma te trimit la un psiholog!
Am încercat tot ce ai zis tu legat de analize și nimic!
Iar în legătură cu stresul da-mi voie sa ați spun ca și alți sant poate mai stresați decât mine și nu cred că au probleme așa de grave ca mine.