În toamna anului trecut ajunsesem la o greutate 97 de kg, eu având o înălțime de 1.67 cm. Treaba e că la greutatea aceea, eu mă percepeam tot slabă. Mă uitam în oglindă, vedeam cum sunt, dar îmi ziceam "Hai că încă nu-s așa grasă, sunt totuși la o greutate normală" deși nu eram. Era ceva opus anorexiei. Vreau să văd mai multe păreri. De ce creierul mă percepea slabă?
Era ca un fel de mecanism de aparare ca sa nu te afecteze asa tare, la nivel inconstient se stia ca n-ai suporta prea bine daca ai constientiza, asa ca perceptia ta era una care iti convenea.
Varianta doua era ca nu iti dadeai seama, te-ai ingrasat lent si corpul s-a obisnuit cu greutatea si nu o mai simteai asa disconfortanta. Si daca nu te deranja prea tare, normal ca ziceai ca erai la o greutate cat de cat chiar daca vedeai ca la haine se vedea, nu ti se parea cine stie ce.
Aveai totusi cam 37 kile in plus considerand ca la 1, 67 ar fi trebuit sa ai un 1, 57-1, 6 Kg.
Ar cam trebui sa iti dai seama, poate de aia tind catre varianta unul, ca si la anorexie e acelasi principiu doar ca in sens invers.
Dar acolo e boala, deja nu mai e mecanism de aparare, ca nu ajuta sa se vada mai grasa decat e acea persoana, mecanismele de aparare ajuta insa.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
De lene. Daca te considerai grasa trebuia sa faci ceva. Era mai usor sa te consideri slaba si sa nu faci nimic. E aproape ca fuga de responsabilitati. Mai bine te prefaci ca nu exista si asa nu te afecteaza. Poate faceai asta in subconstient, dar totusi e extrem de ciudat.
@Mosotti
Sa nu-ti dai seama cand ai 40 de kg in plus e cam mult zic, deja 10 se observa. 100 Kg la 1.67 e obezitate. Sunt pe putin 3 burti si 2 barbii, n-ai cum sa nu-ti dai seama.
Cred ca era ignoranta. O gramada ajung obezi din cauza ignorantei si comoditatii.
Răspunde
Nu sunt nici ignorantă, nici comodă, cum zici tu. În perioada aceea am suferit de o formă moderată de depresie din cauza mai multor probleme personale care s-au acumulat cu timpul, așa că slăbitul, la vremea aceea, era ultima mea prioritate. Așa că nu te grăbi să dai un verdict până ce nu cunoști toate detaliile.
Răspunde Am zis "cred", n-am dat nici un verdict. Am discutat strict avand informatile pe care le-ai furnizat tu. Nu e vina mea c-ai spus povestea pe jumatate. Ti-ai raspuns singura la intrebare acum. Vezi ca n-a fost greu?
Nu stiu tu cum ai reusit sa te uiti in oglinda si sa te consideri slaba avand respectiva greutate la inaltimea ta, chiar daca ai trecut prin momente dificile si depresie, ochiul nu prea minte. Zic asta pentru ca eu am avut 110 kg la 1.83 inaltime dar ma uitam in oglinda si ma consideram destul de gras pentru ca aveam burta care deja iesea in evindenta, hainele imi ramaneau din ce in ce mai mici etc. motiv pentru care m-am pus si pe slabit pentru ca deja se resimteau kilogramele in plus.
Poate ca tu nu observi la prima vedere ca te-ai ingrasat, dar cei din jurul tau sigur vad asta. Nu ti-a spus niciunul din prieteni ca te-ai ingrasat sau macar sa te intrebe de ce te-ai ingrasat?
Asta cu uitatul in oglinda si sa ti se para ca esti slaba avand kilogramele alea este mai degraba un mod de a te minti singura ca sa te simti mai bine in pielea ta, dar faci asta inconstient.
Asa faceam si eu, ma uitam in oglinda si imi spuneam ca arat foarte bine, dar eu aveam vreo 100kg si tot am mai pus pe mine motiv pentru care prietenii deja au inceput sa-mi spuna ca m-am ingrasat si simteam si eu ca imi cam dau de furca alea 110 kg, mai ales la efort.
Lasa oglinda si pune mana si slabeste pentru ca e spre binele tau, mai ales ca nu esti foarte inalta iar kilogramele se vad mult mai pronuntat pe persoanele mai scunde.
Eu am reusit sa slabesc pana la 90 de kilograme si chiar simt diferenta, chiar daca stiu ca inca mai sunt cateva kilograme in plus dar macar eu ma simt mult mai bine si arat mult mai bine.
Sport la slabit si incearca sa tii problemele cat mai departe si bucura-te mai mult de viata indiferent de problemele prin care treci!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
