|

Care credeţi că ar fi fost viitorul Europei dacă Napoleon al 3-lea nu ar fi acceptat condiţiile cerute de partea germană (Bismark) la întâlnirea de la Biarritz din oct. 1865? Ar mai fi reuşit planul lui Bismark de unificare a Germaniei? Şi dacă Germania nu s-ar fi unificat, mai aveau loc conflagraţiile din secolul trecut?

13 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător
| a răspuns:

Viitorul Europei ar fi fost acelasi, unificarea, idem, imperiul austriac fiind slabit si deschis concesiilor de natura financiara, unificarea Germaniei definitivandu-se sub Wilhelm I abia dupa razboiul franco-prusac din 70-71, razboi care a lasat in fiecare francez, dorinta de revansa.
Ce s-a intamplat la Biarritz a fost o "impartire" "in mic" a sferelor de influenta, o ridicare daca vrei, a Germaniei la statutul de mare putere, loc lasat liber de Rusia prin pierderea Razboiului Crimeii.
De ce a fost Napoleon al III-lea de acord cu cererile lui Bismarck?
1. In primul rand, acesta l-a asigurat pe imparat (prin ambasadorul francez) ca Prusia (Germania) nu se va opune ca Franta sa isi extinda teritoriile in orice zona in care se vorbea limba franceza, lasand de inteles ca aceasta este si dorinta Prusiei cu privire la teritoriile in care se vorbea limba germana.
2. Ce entitate a condus la intelegerea (strict verbala, neexistand niciun acord) a celor doi?
Existenta imperiului Austriac, imperiu pe care cei doi il detestau. Napoleon III pentru Piemont, Statele Papale si Veneto (regiune pe care Franz Josef a refuzat sa o cedeze Frantei), Bismarck, pentru neintelegerile dintre Prusia si Austria privitoare la regiunile Schleswig si Holstein din Tratatul de la Viena din 1864, precum si faptului ca Austria se erija drept "port-drapelul" Confederatiei Germane, infiintata tot la Viena, in vreme ce Prusia isi dorea acest rol.
Pe foarte scurt: Franta avea interese majore in Italia austriecilor, si niciunul, in teritoriile pe care le viza Prusia, Prusia intentionand anexarea regiunilor Holstein - Lauenburg, detinute de Austria.
Daca mai adaugi si aspectul deloc de neglijat, ca intre Franta si Prusia exista inclusiv un Tratat Comercial, semnat cu un an sau doi, inainte de Biarritz, intelegerea-i gata.

Ce nu inteleg, e cum naiba ati ajuns cu intrebarea si raspunsurile...la Hitler, cand din punct de vedere istoric, numai pentru ce s-a intamplat in Europa intre 1865 si 1871,...2005 - 2212 + Vezi răspunsul întreg

| explică (pentru Darkmagic):

Scuze, răspunsul ăla lung dat lui Ray era destinat ţie laughing Aveţi amândoi discul ăla întunecat şi am făcut confuzie.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru sabin89):

Si eu m-am mirat foarte de cui ceri astfel de informatii...dar am crezut ca ai vreo tulburare de moment, ceva... laughing

Mai intai:
Niciun istoric, (deci nici eu!), nu cunoaste vreun izvor epigrafic sau literar, din care sa reiasa ca Bismarck intentiona unificarea Germaniei, sau numai intarirea Prusiei.
2. Neutralitatea Rusiei o aveau, datorita sprijinului pe care Prusia l-a dat cu ocazia revoltelor din Polonia. (nu mai stiu anul).
3. Cauzele declansarii razboiului au fost multiple, aici intra cum ai amintit si episodul de la Ems, si vizita de acolo a ambasadorului Frantei, si mai ales presa, agentii provocatori, si ideea ca prin acceptarea Coroanei Spaniei de catre un Hohenzollern, Franta s-ar afla izolata tactic.
Nu stiu ce studii sa-ti recomand pentru zona si epoca respectiva, (repet, numai un singur ins, imi scapa acum numele, a scris 18 volume pentru perioada 1860-1871)...cred ca cel mai bine este sa te pun pe "Uragan asupra Europei". E scrisa de un roman si iti zugraveste exact, starea de fapt dintre actorii Franta, Prusia, Rusia si Austria, DUPA 1871, stare identica cu cea anii anteriori razboiului.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Darkmagic):

Interesant tipul ăla care a scris 18 volume. De fapt, nu-i chiar de mirare, pentru că a fost o perioadă foarte bogată în evenimente. Atâtea schimbări de guverne, de opinii politice; conservatori, liberali, radicali si multi alţii. Atâtea personalităţi au strălucit pentru un timp, pentru a fi înlocuite cu altele. Greu de spus care a fost mai bun decât care. Gambetta a fost unul dintre ei, dar câţi alţii mai erau. Thiers a fost poate mai ceva decât Gambetta. Dar si Jules Grevy si Jules Ferry au fost bărbaţi capabili. Mac-Mahon, ducele de Broglie. Boulanger a apărut si el ca o cometă strălucitoare si promitea mult, dar s-a stins de parcă nici n-a fost. Despre N. al 3-lea ce am putea spune? Nu a fost un conducător rău, deşi era departe de a avea aptitudinele lui unchi-su.
E bine că putem discuta aici despre tot felul de subiecte interesante. Nu că ne-ar ajuta pe noi în viaţa de zi cu zi să stim ce au discutat cei doi la Biarritz, de exemplu. Sau de ce a fost înlăturat Gambetta din spectrul politic, ori despre frecuşurile si schimbările alea de guvern. Dar, stii cum e, curiozitatea e mare. Am vrea să stim cât mai multe, atât din istorie, cât si din fizica cuantică si din orice. Doar să stim.
N-ai zis nimic de teritoriile din stânga Rinului.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
12 răspunsuri:
| explică:

Aş fi preferat răspunsuri strict la întrebări. Ce s-a întâmplat la Biarritz, în primul rând. Pentru unificarea Germaniei Bismark avea nevoie de neutralitatea Franţei. Si Napoleon al 3-lea a acceptat asta. Eu zic că a fost o dovadă de gravă slăbiciune din partea lui. Nu trebuia să accepte, si atunci poate istoria s-ar fi scris altfel.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Franta este o natiune inferioara popoarelor Germane desi presupun ca ti au dat seama de asta, in secolul trecut in doar cateva saptamani a fost ocupata, sunt niste bufoni si azi sunt sclavi Germaniei ca si toata europa desigur

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru RAY):

Totuşi, pe vremea lui Napoleon Bonaparte au fost şi ei cineva în Europa.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru sabin89):

Clar nu contest asta, dar și ca cultura este un exemplu, Germania nu era o națiune atunci

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru RAY):

Nu mai stiu, teritoriile de pe malul stâng al Rinului cui aparţineau la data întâlnirii celor doi - 1865?
Dar să revin. Pentru unificarea pe care si-o propusese, Bismark trebuia să înceapă cu izgonirea Austriei din Germania. Iar pentru asta avea nevoie de bunăvoinţa Rusiei, de neutralitatea Franţei si eventual de alianţa Italiei (care să dezbine forţele austriece). Aceste ultime două aspecte depindeau de bunul plac al lui N. al 3-lea. Iar împăratul a acceptat totul, în schimbul unor compensaţii destul de vagi, pe care Bismark însuşi le-a numit "bacşişuri". Napoleon I nu ar fi acceptat asa ceva. Acest al 3-lea nu a avut o viziune de viitor, nu si-a dat seama ce va însemna să aibă în coaste o Germanie unificată si din ce în ce mai puternică. Dar, asta a fost. Se stie ce s-a întâmplat apoi, în iulie 1866 - lovitura de trăznet de la Sadova; Austria biruită într-o singură bătălie si izgonită din Germania. Acum, se apropia războiul crucial din 1870, război pentru care eu am unele dificultăţi să-l înţeleg. Dificultatea vine în primul rând din faptul că Franţa a fost cea care l-a declarat, nu Germania. De ce? De ce nu a stat în banca ei? G. a avut ce a avut cu Austria; nu avea nimic cu Franşa, mai ales că existau acele înţelegeri bilaterale. Deci, ce i-a determinat pe francezi să se angajeze într-o aventură atât de riscantă, care s-a si dovedit a fi o catastrofă pentru ei? Telegrama de la Ems? Puţin probabil. S-a simţit umilită în faţa Europei? Cum, si de ce?
Tu, dacă te-ai ocupat mai mult cu istoria, în mod sigur ai o vedere mai de ansamblu asupra acelor evenimente. Mie mi se pare totusi că dacă N. al 3-lea nu ar fi acceptat atunci poziţia de neutralitate, în 1865, si nu ar fi permis Prusiei să întreprindă ceea ce si-a propus, nu am fi avut nici astăzi o Germanie unificată, cu toate consecinţele care ar fi decurs.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru sabin89):

Https://ro.wikipedia.org/wiki/Malul_st%C3%A2ng_al_Rinului
nu prea sunt documentat in acest sens,mai mult despre al doilea război mondial sunt documentat, dar ma bucur ca te interesezi, dar, cred ca reunificarea trebuia sa se faca intr-un final, mai ales ca se contura o limba =limba scrisa, un singur imn = care inseamna unire, unitate nu cum cred uni ca inseamna idei naziste

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Care credeţi că ar fi fost viitorul Europei dacă Napoleon al 3-lea nu ar fi acceptat condiţiile cerute de partea germană (Bismark) la întâlnirea de la Biarritz din oct. 1865?
Europa nu ar fi avut nici un viitor.
Nu are nici acum.
Europa nu este o realitate, este un vis.
Eurasia da, căci dacă s-ar uni cu Rusia ar fi vai și amar de restul.
=====
Ar mai fi reuşit planul lui Bismark de unificare a Germaniei?
Nu, căci Germania nu este nici azi unificată, este o federație de state mici, în care vorbesc limbi așa de diferite acasă.
De exemplu Gold Broailer se pronunță în landul alăturat Colt Prola.
Şi dacă Germania nu s-ar fi unificat, mai aveau loc conflagraţiile din secolul trecut?
Avea loc oricum, căci primul răzbel a fost o chestie ca să se termine cu Imperiul austroungar, și avea grijă rușii de asta, să o facă.
Iar al doilea avea ca scop să ajungă rachetele nucleare americane până în Turcia și crearea Statului Israel. Hitler a dat și el mână de ajutor la toată treaba, de aceea bănci evreiești au ajutat la ascensiunea lui.
Când citești istoria monșer, citește printre rânduri.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru sadrian46):

Si ca daca si ca parca

din cate stiu eu, primul razboi mondial a inceput DIN CAUZA Prusiei, nu din cauza Imperiului Austroungar, dupa ce a fost omorat de catre sarbi mostenitorul la tronul Imperiului ala, imparatul Austriei nu stia ce sa faca si NU FACEA NIMIC, pana cand Prusia i-a spus ca o sa sustina orice decizie de RAZBUNARE ar lua, cu conditia sa ia o decizie in maxim o saptamana
LUCRU CARE NU AR FI FOST POSIBIL **DELOC** DACA PRUSIA NU ERA O PUTERE MILITARA **MARE** LA MOMENTUL RESPECTIV, IAR PRUSIA **NU** FACEA PARTE DIN IMPERIUL AUSTROUNGAR!
asa ca BOUL, IMATUR SI IGNORANT-UL de imparat austriac a cerut Serbiei niste lucruri care ar fi distrus complet Serbia, asa ca au facut razboi, care se credea ca o sa dureze cateva saptamani (marele imperiu, impotriva unei tari mici)

cat despre "rusii au avut grija", PE DRACU' confunzi tarismul cu coMUISMUL... din cauza ca au pierdut 4 milioane de soldati in razboi, a fost facuta revolutia coMUISTA, iar rusii TARISTI au pierdut puterea, iar rachete nucleare si alte cioace nu ar mai fi existat daca nu erau la putere coMUISTI, iar si in ziua de azi, rusii neo-coMUISTI sunt serios mandrii de Stalin care "a luat o tara saraca si a facut din ea a doua putere din lume"

Hitler a fost motivat in viata cu urmari catastrofale pentru intreaga lume NUMAI SI NUMAI pentru ca a fost umilit serios de infrangerea Germaniei in primul razboi mondial, iar dupa razboi de catre Francezi, care isi bateau joc URAT de locuitorii oraselului unde a locuit Hitler dupa razboi

cred foarte sincer ca am dovedit clar efectul de domino!

cred tot la fel de sincer, monșer, ca ar trebui sa te lasi de "citit" istoria si sa te uiti la documentare, intr-un documentar de 1h poti sa asimilezi mai multa istorie decat citesti o carte in 2-3 zile, sa citesti o carte de 200 de pagini in 3 zile e putin peste viteza medie de citit, cel putin viteza "normala", daca tu citesti mai repede, felicitarile mele, insa orice ar fi, nu se compara cu un...1995 - 2003 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru CarcotasulVesel):

Nu mon șer, adică dragul meu prieten,
Nu confund țarismul cu comunismul, nu le confund eu, se confundă ele, sunt țarismul rus și comunismul rus, care au avut aceeași geopolitică trasată de testamentul lui Petru 1-ul. O continuitate istorică geopolitică mai mare decât aceasta, eu nu am cunoscut. Dta?
Să dai toată vina pe Hitler este o chestie foarte evreiască, nu sunt antisemit, chiar admir acest popor.
Este o temă foarte modernă în matematică și în filozofie numită înterconectivitate. Dacă le pui pe toate împreună, istoria se citește sau se vizionează pe documentar altfel, că văd că dta nu o citești ci o vizionezi.
Nu neg adevărul istoric faptic expus de tine mai sus.
Dar te întreb, cine a hotărât și pe ce bază la o conferință de pace, că Germania a pierdut primul război mondial când nici o luptă din acest război nu s-a dus pe teritoriul Germaniei?
La fel de bine puteau să facă conferința înainte de război, cu același rezultat, nu?
Iar cu serialele, pardon, documentarele, chiar că m-ai dat gata.
Asta știi cu se seamănă?
Cu afirmația.
Cine nu e pe Facebook și pe Instagram, nici nu există.
Așa că, colega, îți urez vizionare ușoară la seriale, pardon, documentare, în continuare. Sper să îți folosească la ceva, totuși, în final.
Nu mă pot pune cu erudiția dtale, pe bune. Mă depășește complet.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează