Care probleme vi se par mai interesante dintre acestea trei: probleme de logică; probleme de şah; probleme existenţiale?
Există trei probleme cu această intrebare Mai întâi, timpul în sine nu face nimic. Evenimentele au loc în timp, dar nu timpul este cel care face ca ele să aibă loc. De exemplu, dacă aştepţi 15 minute pentru ca să se coacă fursecurile, nu cele 15 minute de timp le-a copt, ci căldura din cuptor. Dacă le pui pe tejghea timp de 15 minute, nu se vor coace.
În analogia noastră, avem o încăpere închisă ermetic, care nu are absolut nimic în ea. A aştepta 15 minute nu va schimba situaţia cu nimic. Dar dacă aşteptăm un timp de mai mulţi eoni? întrebi. Un eon reprezintă un mănunchi format din segmente de timp a câte 15 minute fiecare, toate puse împreună. Dacă ai aştepta timp de un eon cu fursecurile tale pe tejghea, le-ar coace acel eon?
A doua problemă este aceasta: de ce ar „apărea" pur şi simplu ceva în încăperea goală? Ar trebui să existe un motiv pentru care să apară ceva. Dar în încăpere nu există absolut nimic. Deci care ar fi motivul pentru care lucrurile să nu rămână la fel? Nu există nimic înăuntrul încăperii care să determine apariţia a ceva (şi totuşi motivul trebuie să vină din interiorul încăperii).
Vei zice: ce-ar fi să apară o particulă minusculă de ceva? N-ar avea aceasta şanse mai mari de a se materializa în interiorul încăperii decât ceva mai mare, precum o minge de fotbal?
Aceasta ne duce la a treia problemă, şi anume mărimea. La fel ca şi timpul, mărimea este un concept abstract. Este relativ. Să presupunem că ai trei mingi de baseball, de diferite mărimi. Una are diametrul de 3 metri, alta de 1, 5 metri, iar alta este de mărime normală. Care dintre ele are şanse mai mari de a se materiliza în interiorul încăperii?
Mingea de mărime normală? Nu! Şansele ar fi egale pentru toate trei. Mărimea nu ar conta. Nu mărimea este problema. Problema este dacă orice minge de baseball de orice mărime ar apărea pur şi simplu în încăperea noastră goală şi închisă ermetic.
Dacă nu crezi că cea mai mică minge de baseball poate apărea pur şi simplu în încăpere, indiferent de cât de mult timp ar trece, atunci trebuie să concluzionezi că aşa stau lucrurile şi cu un atom. Mărimea nu este o problemă. Posibilitatea ca o particulă mică să se materializeze fără nicio cauză nu este diferită de posibilitatea ca un frigider să se materializeze fără cauză.
Acum să ducem analogia noastră mai departe, literalmente. Să luăm încăperea noastră mare şi întunecoasă şi să-i îndepărtăm pereţii. Să o extindem la infinit în toate direcţiile. Nu există nimic în afara încăperii, deoarece încăperea este tot ce există. Punct. Această încăpere infinită şi întunecoasă nu are nici lumină, nici praf, nicio particulă de orice fel, nici aer, niciun element, nicio moleculă. De fapt, o putem numi Nimicul absolut.
Deci iată întrebarea: dacă cu catralioane de ani în urmă nu a existat absolut nimic, nu ar fi şi acum la fel? Ba da. Pentru că ceva – oricât de mic – nu ar putea veni din nimic. Şi astăzi tot nimic ar fi.
Ce ne spune acest lucru? Că nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic. De ce? Pentru că, dacă niciodată n-ar fi existat absolut nimic, nici astăzi n-ar fi existat absolut nimic. Dacă niciodată nu a existat absolut nimic, nu ar fi nimic în afara lui, care să cauzeze existenţa a ceva. Din nou, dacă n-ar fi existat niciodată absolut nimic, acesta ar fi fost cazul şi astăzi.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Cind dau de probleme pe tabla de sah, problemele de logica devin atit de acute incit devin probleme existentiale. 
Greu de spus. Ar fi cele existentiale, poti sta sa gindesti la ele o vesnicie. Dar si cu cele de sah e ceva, ai ceva concret la mina, vizibil, tangibil.
Răspunde
Cum ai răspunde la întrebarea: "De ce există ceva, când se putea să nu existe nimic?"
Răspunde Dacă înţeleg bine, şi înaintea big'bang-ului a existat ceva. Ce ar putea să fi fost acel ceva? Bineînţeles, nu o minge de baseball.
Există trei probleme cu această intrebare Mai întâi, timpul în sine nu face nimic. Evenimentele au loc în timp, dar nu timpul este cel care face ca ele să aibă loc. De exemplu, dacă aştepţi 15 minute pentru ca să se coacă fursecurile, nu cele 15 minute de timp le-a copt, ci căldura din cuptor. Dacă le pui pe tejghea timp de 15 minute, nu se vor coace.
În analogia noastră, avem o încăpere închisă ermetic, care nu are absolut nimic în ea. A aştepta 15 minute nu va schimba situaţia cu nimic. Dar dacă aşteptăm un timp de mai mulţi eoni? întrebi. Un eon reprezintă un mănunchi format din segmente de timp a câte 15 minute fiecare, toate puse împreună. Dacă ai aştepta timp de un eon cu fursecurile tale pe tejghea, le-ar coace acel eon?
A doua problemă este aceasta: de ce ar „apărea" pur şi simplu ceva în încăperea goală? Ar trebui să existe un motiv pentru care să apară ceva. Dar în încăpere nu există absolut nimic. Deci care ar fi motivul pentru care lucrurile să nu rămână la fel? Nu există nimic înăuntrul încăperii care să determine apariţia a ceva (şi totuşi motivul trebuie să vină din interiorul încăperii).
Vei zice: ce-ar fi să apară o particulă minusculă de ceva? N-ar avea aceasta şanse mai mari de a se materializa în interiorul încăperii decât ceva mai mare, precum o minge de fotbal?
Aceasta ne duce la a treia problemă, şi anume mărimea. La fel ca şi timpul, mărimea este un concept abstract. Este relativ. Să presupunem că ai trei mingi de baseball, de diferite mărimi. Una are diametrul de 3 metri, alta de 1, 5 metri, iar alta este de mărime normală. Care dintre ele are şanse mai mari de a se materiliza în interiorul încăperii?
Mingea de mărime normală? Nu! Şansele ar fi egale pentru toate trei. Mărimea nu ar conta. Nu mărimea este problema. Problema este dacă orice minge de baseball de orice mărime ar apărea pur şi simplu în încăperea noastră goală şi închisă ermetic.
Dacă nu crezi că cea mai mică minge de baseball poate apărea pur şi simplu în încăpere, indiferent de cât de mult timp ar trece, atunci trebuie să concluzionezi că aşa stau lucrurile şi cu un atom. Mărimea nu este o problemă. Posibilitatea ca o particulă mică să se materializeze fără nicio cauză nu este diferită de posibilitatea ca un frigider să se materializeze fără cauză.
Acum să ducem analogia noastră mai departe, literalmente. Să luăm încăperea noastră mare şi întunecoasă şi să-i îndepărtăm pereţii. Să o extindem la infinit în toate direcţiile. Nu există nimic în afara încăperii, deoarece încăperea este tot ce există. Punct. Această încăpere infinită şi întunecoasă nu are nici lumină, nici praf, nicio particulă de orice fel, nici aer, niciun element, nicio moleculă. De fapt, o putem numi Nimicul absolut.
Deci iată întrebarea: dacă cu catralioane de ani în urmă nu a existat absolut nimic, nu ar fi şi acum la fel? Ba da. Pentru că ceva – oricât de mic – nu ar putea veni din nimic. Şi astăzi tot nimic ar fi.
Ce ne spune acest lucru? Că nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic. De ce? Pentru că, dacă niciodată n-ar fi existat absolut nimic, nici astăzi n-ar fi existat absolut nimic. Dacă niciodată nu a existat absolut nimic, nu ar fi nimic în afara lui, care să cauzeze existenţa a ceva. Din nou, dacă n-ar fi existat niciodată absolut nimic, acesta ar fi fost cazul şi astăzi.
Nu mi-au placut niciodata matematica si jocurile de strategie. Deci, probleme existentiale sa fie, desi nici existenta nu-i prea placuta 
.
Existențiale, logica iar la șah nu ma pricep asa ca prefer Cubul Rubik.
Cheers
Vezi răspunsul pe care l-am dat lui Lukasssz
Bună.
În primul rând cele existențiale (& rezolvarea lor, presupune, printre altele tot o formă de logică ), apoi cele de logică propriu - zisă, șahul nu mă prea pasionează.
Chestiunea e că problemele existenţiale nu au rezolvare, rămân mereu cu un semn al întrebării la urmă, pe când astea de logică sau de şah le mai rezolvăm de bine, de rău.
Bună.
Problemele existențiale țin fie de aria filozofiei, fie de aria psihologiei - mie îmi plac ambele!
Cele din aria filozofiei nu au un răspuns concret, de aceea rămân semnele de întrebare, filozofia neefind o știința exactă ( " știința matematică" ).
Cele din aria psihologiei merg / funcționează pe principiul înțelegerii comportamentului ( modului de gândire/ relaționare ) - uman.
Cele de logică ( printre care și jocul de șah ), nu sunt neapărat mai complexe, ci doar mai... logice , asfel spus, au o rezolvare (mai) exactă!, pentru o minte (mai) - înclinată spre logic/a / rațional/a.
Bună din nou.
Problemele filozofice / psihologice au o natură mai abstractă, pe când cele de logică au o natură mai... exactă!
Atunci poate încerci asta: Albul la mutare, mat în două mutări:
https://ibb.co/PNLWcX7
Albul e la mutare şi mută tura la a6, adică în faţa pionului negru. Acum Negru e la mutare. Dacă ia tura, albul dă mat cu pionul pe b7. Dacă nu ia tura, ci mută nebunul, atunci mat cu tura pe a7.
Problema e compusă de un copil de zece ani, pe la sfârşitul sec. al XIX-lea. Sper să-ţi fi plăcut.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
