| siwel a întrebat:

'Minciuna favorita a diavolului este ca nici el, nici Dumnezeu nu exista.' Denis de Rougemont. Ce ziceti de asta?

Răspuns Câştigător
| Arthur a răspuns:

Dacă acceptăm existenţa diavolului este logic să acceptăm şi existenţa lui Dumnezeu. Negând propria existenţă prin analogie induce şi negarea existenţei lui Dumnezeu.

29 răspunsuri:
| JeSa a răspuns:

Se aseamănă cu amăgirea, de a se minte singuri, chiar transformându-şi dorinţele şi iluziile în convingeri ferme, precum este şi exemplu convingerii - "reîncarnării" happy, cu scopul malefic(conştient sau inconştient), ...pentru camuflare a adevărului unic sau de a denatura adevărul divin universal! sau precum este exemplu fariseilor, că îl declara în mod public că îl cunoaşte pe Dumnezeu, dar îl renegă prin lucrările/faptele lor. happy

| JeSa a răspuns:

Şi, siwel, lista de exemple ar putea continua...happy

| Alphawolf a răspuns:

Si cine este, sau cine a fost Denis de Rougemont? Mai mult decat probabil un indoctrinat!
Ateii sunt posedati de diavol pentru ca nu cred in inchipuiri iar crestinii sunt curati, datorita increderii in educatia religioasa primita de la familiile lor(parinti, bunici,...) Foarte interesant!
Tu ce zici de parerea lui Einstain? "Cuvântul "Dumnezeu" nu este nimic altceva pentru mine decât expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilaresti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtila, nu-mi poate schimba opinia."

| Alphawolf a răspuns:

@siwel
Afirmatia lui Einstein este facuta intr-o scrisoare adresata filozofului Eric Gutkind la data de 3 ianuarie 1954 si poti sa te convingi aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein la rubrica Conceptii privind religia.
Zici ca eu dau cu piatra in lucruri cu care nu prea sunt acasa, dar Denis de Rougemont nu da cu piatra in lucruri cu care nu este acasa, sau la fel putem spune despre orice persoana care sustine ceva pe tema religioasa, nu dau cu piatra in lucruri cu care nu sunt acasa? Poate sa-mi demonstreze mie Denis de Rougemont sau oricine altcineva ca Raul nu este absenta Binelui? Cine poate demonstra ca ceea ce afirma, asa si este, referitor la tema religioasa? Biblia nu demonstreaza nimic care sa ateste ca sunt adevarate cele scrise in Ea. Pentru a crede ceva, omul este ghidat de realitate, iar eu nu sunt multumit cu "Crede si nu cerceta" atata timp cat sunt relative dovezile.

| Alphawolf a răspuns:

@siwel
Referitor la Einstein eu sunt constient ca si el a fost om si poate fi gresita parerea lui privitor la divinitate, dar poate fi luata in seama cel putin la fel de bine ca parerea lui Denis de Rogemaud.
De ce consideri ca Einstein s-a mintit toata viata lui?
Tu nu ai auzit de nesiguranta sau eroare de idee? Daca pentru Einstein nu avea logica universul in expansiune sau viziunile si ideile lui privind universul erau formate pe o constanta cosmologica asta nu inseamna ca s-a mintit pe sine o viata intreaga. Daca se demonstreaza ca Biblia este inventia oamenilor, foarte multe miliarde de oameni s-au mintit si au mintit si pe alti, toata viata lor.
Hai sa lucram la caracter nostru si sa nu mai aruncam cu piatra...
Ce zici de credinciosii care se apara cu voturi? Egoism, invidie...

| Alphawolf a răspuns:

@syme
Poti sa-mi dai cati stupizi vrei daca asta te face sa te simti mai bine dar asta nu inseamna ca tu detii adevarul iar eu bat campii, nu se va schimba nimic. Eu ma refer ca in general ateii primesc voturi nefolositoare si stupide iar teistii folositoare si inteligente, nu m-am referit la voturile date de tine, sau la voturile primite de mine. Teisti detin dreptatea indiferent de... iar ateii sunt stapaniti de diavol.
Si totusi poti cumva sa-mi demonstrezi ca raspunsul meu adresat lui @siwel este stupid?

| Alphawolf a răspuns:

@siwel
Eu nu am sustinut niciodata ca crestini sunt batuti in cap.
Daca tu ti-ai permis sa prezinti un citat care poate aduce jignire ateistilor, si eu mi-am permis sa ma apar cu un alt citat, drept de luat in seama. Tu in intrebarea ta ne-ai cerut parerea cu privire la citatul lui Denis de Rougemont, iar parerea mea se afla in primul raspuns al meu(in opinia lui Denis de Rougemont crestinii sunt curati pentru ca cred in divinitate, iar ateii sunt stapiniti de diavol pentru ca nu cred in divinitate)deci consider ca ti-am raspuns la intrebare.
Pentru mine nu este valabila afirmatia "ateii sunt mintiti de diavol(stapaniti) indiferent unde ar scrie sau de cine este spusa, desi sunt foarte multi crestini care cred asta. Referitor la acei crestini care sunt foarte convinsi ca ateii sunt stapaniti de diavol, recunosc, nu am o parere foarte buna despre ei, chiar daca Biblia ii indeamna sa creada asa ceva.
Nu este un citat in Biblie care spune "crede si nu cerceta" dar este citat in Biblie care care iti da de inteles ca este mai bine sa crezi fara sa cercetezi.
Am citit Biblia, nu toata, in Vechil Testament am mai sarit peste... dar Noul Testament l-am citit tot de cel putin doua ori. Nu tot timpul am fost ateist, si eu am fost educat in credinta si nici acum nu sunt ateist comvins.

| syme a răspuns:

Dacă ești deștept și vrei să îți iei ținta atacului prin surprindere, atunci cea mai bună strategie este să-l asiguri tocmai de două lucruri:
1. Faptul că nu există niciun inamic care să o atace. Atunci ținta atacului tău nu-și va organiza niciun fel de apărare. În felul acesta o secătuiești de orice resursă ar putea arunca în luptă, chiar dacă resursele există, ele nu vor fi aruncate în luptă din moment ce nu crede în existența inamicului.
2. Al doilea lucru este să te asiguri că atunci când îți vei surprinde sursa pe nepregătite, ea să fie o țintă sigură. Dacă îi vei imprima în minte faptul că nu există niciun posibil aliat care să-i vină în ajutor, atunci nu va cădea în absurd strigând tocmai la ceea ce nu crede că există.
Și se pare că diavolul are o strategie perfectă. Oamenii ajung tot mai des la concluzia: nu există inamic, nu există aliat, nu există luptă, nu există război. Și se pare că victimele nu întârzie să apară.

| syme a răspuns:

Mih33,
Citatul lui Einstein spune clar că „pentru el" lucrurile stau așa, și desigur putem lua în considerare acest lucru. La fel s-ar fi putut să fie și pentru Denis de Rougemont - pentru el lucrurile să fi stat în felul acesta. De ce i-am discredita doar pe baza îndoctrinării?
Adevărul este că și Einstein poate fi discreditat în același mod: el a fost îndoctrinat cu faptul că universul este etern. Și și-a susținut îndoctrinarea chiar și când tocmai descoperirile lui proprii au început să o dărâme. La fel cum Einstein se declara „iritat" de ideea unui Univers în expansiune și afirma că „este lipsit de sens să recunoaștem asemenea posibilități", mă aștept ca alții mai puțin citiți decât el să simtă aceeași iritare cu privire la implicațiile despre care vorbea Hawking: „Șansele ca un univers ca al nostru să se ivească din ceva precum Big Bangul au fost extrem de reduse. Cred că aici sunt implicații religioase clare."
Și nici despre Hawkins și nici chiar despre Jastrow (care este astronom și agnostic) nu se poate spune că erau oameni îndoctrinați. Iar Jastrow spunea:
„În clipa de față, se pare că știința nu va fi niciodată în stare să ridice cortina care acoperă misterul creației. Pentru omul de știință care trăiește cu credința în puterea rațiunii, povestea se termină cu un coșmar. El a escaladat munți de ignoranță; este pe punctul de a cuceri cel mai înalt vârf; iar când trece și de ultima stâncă este salutat de un grup de teologi care stau acolo de secole."
Eu zic ca avem două posibilități, ori să-i băgăm pe toți cei care admit o viziune teistă asupra lumii în categoria îndoctrinaților ori să recunoaștem că suntem iritați de această viziune și am fi gata să împărțim până și numerele la 0 doar pentru a scăpa de ea (cum a făcut Einstein).
Nu v-ați dori și voi să aveți o libertate de cugetare mai largă și să nu vă limitați gândirea pur și simplu la lucruri atât de limitate precum un univers în coajă de nucă?

| syme a răspuns:

Mih33,
Mă roade să-ți dau o replică la cele susținute de tine pe-aici, însă n-aș vrea să-ți stric dialogul cu siwel. Aș vrea însă să mă leg puțin de ideea ta despre „invidie".
Cum aș putea fi eu de exemplu invidios pe atei? Pe ce să fiu invidios? Liberă cugetare mai largă decât mine n-am văzut să aibă niciunul. Eventual am văzut că încearcă orice posibilitate pentru a preveni concluzia care urmează clar din teoria Big Bang. Am văzut încercări disperate de a minimaliza funcția organelor din trupul nostru doar de dragul unei teorii evoluționiste (pe care eu o admit ca fiind plauzibilă), am văzut încercări disperate de a limita întreaga rațiune într-o coajă de oase care este creierul nostru. Pe tine te-am văzut în repetate rânduri protestând împotriva voturilor date de creștini, când de fapt tu însuși ai votat cu „stupid" un răspuns care nu făcea decât să reproducă faptul că „dacă un argument ne conduce în mod inevitabil la regresie la infinit, atunci este invalid". Îl văd pe Dawkins speriat de dezbateri pentru a-și apăra ideile pe care le susține, îl văd pe Hitchens declarându-se nu doar ateu, dar chiar anti-teist (fapt care implică clar ideea că el știe sigur că teismul este fals - ceea ce este o absurditate). Ori la ce ne-am mai putea gândi? Oare la un domn cu doctorat și ateu (Peter Atkins) care susține că nu există nimic cu adevărat? Așa că pe ce-aș putea fi invidios eu de exemplu? (nu vorbesc în numele tututor). Eu te-am votat cu stupid atunci când răspunsul tău cerea acest lucru, la fel cum te-am votat și cu inteligent și folositor în momentele care erau de așa natură.
Dacă este să vorbim de pietre, atunci eu zic că pentru unii dintre noi ar fi mai bină să ne abținem de la această discuție.
Desigur, vei putea găsi și tu exemple destule în care să-mi arăți că nu ai de ce să fii invidios pe creștini. Te-ai putea lega de Banana Man, ori de cine știe ce alte absurdități de pe fața pământului.
La urma urmei să nu uităm că răspunsul lui Hristos este votat cu „stupid" mai mult decât orice alt răspuns. Probabil că tot din invidie. Eu m-aș bucura însă dacă răspunsul acela ar fi testat înainte de a fi votat. Tu l-ai testat?

| syme a răspuns:

Mih33,
Eu am intentionat doar sa arat ca vizavi de mine personal nu am de ce sa fiu invidios, iar această invidie să fie cauza pentru care votez pe cineva cu stupid. Iar exemplele cu pricina, au aratat niște nume de top, admirate de aproape toți ateii (nu neaparat și de tine). Iar acești atei se află într-o eroare continuă tocmai pentru că propagă ideile respectivilor atei. Nu spun că acest lucru nu este valabil și pentru creștini. Poate este valabil mai mult decât pentru atei. Creștinii se nasc, sunt educați și gata - Dumnezeu există pentru că suntem români ori pentru că asta e religia poporului, etc. Cu siguranță acestea sunt niște exemple concrete de credulitate. Însă nu înseamnă că ateismul ori creștinismul este fals în virtutea acestor exemple, ci pur și simplu am vrut să evidențiez că cel puțin la acest capitol nu este loc de invidie.

| Razvan a răspuns:

Exista. Ce nu vezi nu inseamna ca nu existahappyDoar ca ne pierdem timpul pentru a demonstra lucruri pe care oricum nu vor fi acceptate in unanimitate niciodatahappy

| siwel explică:

@daddy
Ce sa faci, am un mare potential de a dezamagi. Din pacate cei apropiati mie au experimentat asta de multe ori. Intri si tu in familie happy
Denis de Rougemont e un meserias... da si tu un google. Ma simt onorat sa zac in aceeasi categorie de eroare cu el happy
da' nu ai raspuns la intrebare happy

| siwel explică:

Mih 33
Ai putea sa imi recomanzi si sursa primara unde Einstein a zis asta? Ai auzit de "numarul si de constanta cosmologica " si de "forta antigravitatiei"? Sunt notiuni pe care Einstein le-a sustinut toata viata pentru a evita consecintele fizice si matematice ale teoriei relativitatii si anume ca universul (materia si spatiul) are un inceput si ca este in expansiune.
Stii ca la finalul vietii a recunoscut ca a inventat aceste notiuni doar pentru a evita concluzia logica ca universul a avut un inceput?
Deci daca un om superdestept ca Einstein poate o viata intreaga sa se minta pe sine si sa inventeze lucruri care sa-i apere frica de a fi fundamentat stiintific o concluzie creationista: si anume ca inainte de big bang nu a fost nimic, nici spatiu, nici timp... si ca foarte probabil acestea provin din imaterial?
Deci cand un om poate sa se minta pe sine si isi violeaza constiinta si etica (ca noi toti de altfel), nu ma speriu de parerile lui in domeniul scripturii. (dar inca trebuie sa imi demonstrezi ca el chiar a zis ce susti tu) Daca a zis ce spui tu nu cred ca a afirmat lucrurile acestea fara prejudecati. Daca concluziile logice ale propriei teorii a relativitatii a cautat sa le nege, ce sa mai zic de Scriptura? Oricum, banuiesc ca tu ai citit Scriptura si vorbesti in cunostinta de cauza? sau nu? Daca cumva nu ai citit, e normal sa poti sa dai cu piatra? sad
Mi-ar place sa fim oameni integrii. (nici eu nu sunt de multe ori) dar eu incerc sa citesc si sa vizionez lucruri despre care initial tind sa am resentimente... altfel cum pot sa vorbesc despre lucrul acela si sa emit judecati de valoare despre el?
Doar pentru ca x a zis ceva cu ce schimba aceasta realitatea?, Cred ca daca nu avem curajul sa ne expunem la ceea ce acuzam tindem sa fim vinovati cel putin de lasitate daca nu si de plafonare (lipsa unui spirit cautator si curios) si de ipocrizie (adica pretindem ca stim ceva la care de fapt stim in adancul sufletului ca suntem ignoranti). Si eu fac des lucrurile astea si incerc din greu sa ma schimb. Hai mih33 sa lucram la caracterul nostru si sa incercam sa nu dam cu piatra in lucruri cu care nu prea suntem acasa! Ce zici?

| siwel explică:

Draga mih33,
In ce priveste ‘crede si nu cerceta’ suntem in aceeasi barca. Si eu cred ca e o prostie. E o prostie a propagandei atee care a prostit ce e drept multe minti. E o prostie pornita din prejudecata si din ignoranta. Ignoranta fata de ceea ce acuza. Scriptura afirma exact contrariul acestei afirmatii. Sf Ap Pavel in 1 Tesaloniceni 5. 21 spune:"… cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun"
Mai departe: doar sa explic: eu am intrebat daca ai citit Scriptura despre care implicit sustii, postand citate din nume mari ca ar fi puerila?
Deci intrebarea asta ramane. Eu nu am vazut sa-mi fi raspuns la ea. Ceea ce am zis eu legat de aruncatul cu piatra se leaga de acest fapt: faptul ca acuzi ceea ce nu cunosti. Un exemplu e tocmai citatul pe care mi l-ai dat mai sus cu ‘crede si nu cerceta’… pe care eu sunt convins ca tu credeai ca e luat din biblie happy
Atata tot. Piatra, fie ea si piatra lui Einstein tot piatra sa cheama atat timp cat provine din ignoranta. Si scopul meu nu e sa castig o dezbatere cu tine, ci daca vrei, sa te ajut sa iti vezi o posibila eroare. (si eu am o tona de erori, deci bine ai venit in familie) happy
Bineinteles ca poate sa nu iti pese de posibila ta eroare si tu sa sustii in continuare aprioric faptul ca crestinii sunt batuti in cap, scriptura e puerila etc. In sensul asta nu merita sa iti pierzi vremea cu mine. Dar ma intreb daca posibila nepasare nu provine in mod esential din PREJUDECATA. Ma intreb doar.
Einstein s-a minitit pe sine in contextul in care a refuzat concluziile fundamentate stiintific ale matematicianului Alexander Friedmann despre expansiunea universului care incerca sa ii deschida ochii si Einstein refuza evidenta. Acesta a fost contextul in care el a emis aceste teorii. Einstein a admis ca constanta cosmologica a fost cea mai mare greseala din viata lui intr-un dialog cu George Gamow aparut in cartea My Word Line in 1970. Dar ti-am mai spus: toti ne mintim continuu pe noi insine, in sensul acesta nu dau cu piatra in Einstein si nici in tine.
Sa stii ca Scriptura e interesanta si merita sa o citesti. Inima Scripturii sunt cele 4 Evanghelii de la inceputul Noului Testament. Eu te invit sa te convingi singur citind Evangheliile si sa vezi ce fel de carte e Scriptura: puerila sau reala? Nu stiu oameni care fi citit Evangheliile cu inima deschisa si sa nu gaseasca o comoara in ele.

| siwel explică:

Mih33
Eu am dedus ca sustii asta chiar din tonul ironic al raspunsului. Adica: voi ingustii care considerati ateii demonizati. E o generalizare si condamnare. Eu sunt crestin si mie imi plac uneori mai mult ateii decat crestinii pentru ca de multe ori macar isi pun intrebari. Eu cred ca prostia apare cand incetezi sa mai fi curios si sa iti pui intrebari.
Care e citatul respectiv? Vezi ca ti-am raspuns la cel pe care l-ai mentionat la alta intrebare in contextul lui Toma.
Eu am respins credinta de timpuriu in viata si abia apoi constient am revenit la ea, deci te inteleg, sper sa iti gasesti calea inapoi. Dar eu nu am venit inapoi la religie, pe care o detest, ci la Hristos, o persoana, pe care o iubesc!

| siwel explică:

Anonimu' : pai parca era chestia noastra a ingustilor religiosi sa ironizam in mod irational si tu acum nu ai ratiunea si curaju' sa iti asumi nici macar propria identitate? ti-o fi frica sa nu ti-o fure diavolu' lui Rougemont? happy

| ania a răspuns:

Cel mai deavolesc lucru pentru un teist e deavolul care minte ateistul, nu ateistul.Noi iubim ateii, Fratele nostru mai mare si-a dat viata pentru ei.

cristacheceliute
| cristacheceliute a răspuns:

Probabil nu ii pasa in ce fel te rupe de credinta. Scopul final e acelasi. Probabil ca o atitudine neutra a omului este suficienta, de asemenea.

soothe
| soothe a răspuns:

Nu mai spune asta ca dai idei necredinciosilor! happy

| daddy a răspuns:

@siwel
dar de unde stia ca e o minciuna?
nu vreau sa sune ca o jignire dar daca chiar crezi in diavoli inseamna ca esti si mai rupt de realitate decat credeam initial.

iti sugerez sa lasi filmele horror si superstitiile acestea, daca ai mai mult de 20 de ani e grav sa sustii astfel de lucruri sincer ti-o spun din prietenie

Răspuns utilizator avertizat
| zorialbi a răspuns:

Am gasit o carte a Parintelui Cleopa in care se arata ca cel mai usor inseala diavolul pe om amagindu-l cu amanarea pocaintei si a savarsirii faptelor bune, spunandu-i in gand ca mai e timp, acum e tanar, are alte prioritati etc. Uite aici un fragment (imi cer scuze ca e cam lung, dar sper sa fie folositor:) )
http://www.scribd.com/......ul-pe-om-1
"CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM
În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.
Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: "Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?" S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roge, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!"
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gresit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"
Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"
Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"
Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine."

| SturmirCloudKeeper a răspuns:

Eu cred, totusi ca reptilienii sunt mult mai ai dracu' decat dracii. Si nu cred ca aveti argumente prin care sa negati existenta lor. (sarcasm in caz ca nu va prindeti)

| profudereligie a răspuns:

Diavolul, ca şi Dumnezeu, sunt creaţiile noastre. Ele există numai în măsura în care ne identificăm cu ele. Şi ne identificăm...
Atât divinitatea negativă, cât şi cea pozitivă sunt după chipul şi asemănarea noastră. Numai că de diavol încercăm să ne debarasăm, considerând că e rău. Astfel, cel mai diavolesc lucru pentru un teist (cel ce crede în divinităţi) este ateistul (cel ce nu crede în divinităţi). Iar pentru că ateul susţine că Dumnezeu, şi implicit Diavolul, nu există, îl asimilează pe acesta cu mesagerul Diavolului.

| eduardd a răspuns:

Omul insusi e alcatuit din parte buna si parte rea:partea buna din creatie(dumnezeu), partea rea din pacat, neascultare(diavolul).

| 334499 a răspuns:

Mai zicea unu' ceva :
"Obisnuiam sa avem mii de zei. Acum ne-am limitat la unul singur. Ne apropiem de cifra corecta"

| perla a răspuns:

Pai se minte pe el singur(DIAVOLUL ZIC)altfel de ce mai lupta contra lui DUMNEZEU inseamna ca exista. mai cititi BIBLIA fratilor nu toate porcariile de la toti asa zisi savantiieu zicca,, daca in noi nu se afla ceea ce este Sus cu siguranta se va afla ceea ce este jos.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

@siwel
deschide si tu un geam sa iei aer